ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.03.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 484/2025

HOTĂRÂRE
05.03.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 484/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Asupra cererii de perimare, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de Insolvență, Litigii cu Profesioniști și Societăți s-a respins cererea de executare a sentinței civile nr. 996 din 28 septembrie 2023 a Tribunalului Constanța.

Prin cererea înregistrată la 12 octombrie 2023, sub nr. x/118/2023/a1, petenta A S.R.L. a solicitat suspendarea efectelor încheierii din 9 octombrie 2023 până la soluționarea cererii de recurs ce face obiectul dosarului nr. x/118/2023.

La termenul de la 20 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., față de lipsa nejustificată a părților și având în vedere că acestea nu au solicitat judecata cauzei în lipsă.

Potrivit referatului din 18 noiembrie 2024 întocmit conform dispozițiilor art. 84 pct. 25 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 3243 din 22 decembrie 2022 a fost verificat stadiul dosarului și s-a stabilit termen la 5 martie 2025, în vederea discutării perimării.

Analizând cu prioritate excepția perimării recursului, față de dispozițiile art. 416 raportat la art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Perimarea are o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Instanța supremă constată că judecata cauzei a fost suspendată la 20 martie 2024 întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea pricinii și niciuna dintre părți nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (2) din același cod s-a împlinit la 20 septembrie 2024 și este un termen imperativ, peremptoriu, întrucât în cadrul acestui termen partea interesată trebuie să efectueze acte de procedură în vederea judecării cauzei, altminteri intervenind stingerea procesului în faza în care se află.

Ca urmare, între data suspendării judecării cauzei prin încheierea de ședință din 20 martie 2024 și data de 20 septembrie 2024 a existat o perioadă de 6 luni în timpul căreia părțile nu au îndeplinit niciun act de procedură și nu au intervenit cauze de întrerupere sau de suspendare în sensul art. 417-418 C. proc. civ.

Sancțiunea perimării intervine de drept și are ca efect desființarea actelor de procedură îndeplinite până la data împlinirii termenului prevăzut de lege, dar și a actelor întocmite ulterior.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. și va constata perimată cererea formulată de petenta A S.R.L.

Constată perimată cererea formulată de petenta A S.R.L. privind suspendarea efectelor încheierii din 9 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de Insolvență, Litigii cu Profesioniști și Societăți până la soluționarea cererii de recurs ce face obiectul dosarului nr. x/118/2023.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 473/2025
Ședința publică din data de 5 martie 2025 Asupra perimării recursului, constată următoarele: Prin încheierea din 9 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență, Litigii cu Profesioniști și Soci
ÎCCJ 2024-04-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1063/2024
Ședința publică din data de 16 aprilie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 01.04.2022, sub nr. x/2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petentul A. a decla
ÎCCJ 2024-06-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1663/2024
Ședința publică din data de 18 iunie 2024 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 09 ianuarie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 245/C/2020 d
ÎCCJ 2023-12-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2636/2023
area cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 alîn.l pct. l C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Constanța. La data de 10.01.2022 în temeiul Hotărârii C.S.M. nr. 1083/16.09.2021 și a Hotărâ
ÎCCJ 2023-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1052/2023
Ședința publică din data de 8 iunie 2023 Asupra cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii nr. 7/FM din 8 decem
Sursă