ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 770/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, Secția I civilă și de contencios administrativ la 16 octombrie 2024, sub nr. x/103/2024, contestatorul A a formulat contestație împotriva deciziei nr. 5 din 14 octombrie emisă de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 29 Neamț.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 208/2015 și ale Constituției României.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Neamț, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 776 din 18 octombrie 2024, Tribunalul Neamț, Secția I civilă și de contencios administrativ a respins contestația formulată de contestatorul A împotriva deciziei nr. 5 din 14 octombrie 2024 a Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 29 Neamț, de admitere a candidaturilor propuse de Uniunea Democrată Maghiară din România, la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024, în contradictoriu cu intimații Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 29 Neamț, B, C, D, E, F și G.

I.3. Încheierea și decizia pronunțate de Curtea de Apel Bacău, în apel:

Prin încheierea de ședință din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată în cadrul apelului promovat de apelantul-contestator A împotriva sentinței civile nr. 776 din 18 octombrie 2024, pronunțate de Tribunalul Neamț,

Prin decizia civilă nr. 607 din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a reprezentantului Ministerului Public și a respins apelul formulat de apelantul-contestator A împotriva sentinței civile nr. 776 din 18 octombrie 2024, pronunțate de Tribunalul Neamț, Secția I civilă și de contencios administrativ, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă, a declarat recurs contestatorul A, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, la 28 octombrie 2024, sub nr. x/32/2024, și repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. x.

În dezvoltarea motivelor de recurs cu referire la nelegalitatea încheierii atacate, recurentul-contestator a arătat că dispozițiile art. 52 alin. (11), art. 53 alin. (1) lit. d) și art. 54 alin. (3) din Legea nr. 208/2015 încalcă prevederile art. 53 din Constituția României, aducând drept argument în susținerea acestei concluzii faptul că nu se poate ști câți dintre candidați au averi ilicite comparativ cu cel mai bogat român din Bari, Ministerul Public nu contribuie la recuperarea sutelor de milioane de bani negri, oferind drept exemplu faptul că în județul Neamț au fost plătiți salariați din banii publici ce au înlesnit transferul în Bari a sutelor de milioane de bani negri.

Alt argument invocat de recurent a vizat faptul că prin nedepunerea declarației de avere în mod corespunzător nu se poate stabili care dintre cei 7 intimați este cel mai bogat român din Bari.

Cu referire la spionajele antiromânești FSB și Mossad, a enunțat încălcarea art. 1 din Constituție, a suveranității și independenței statului, a valorilor supreme românești, a separației puterilor în stat, a Constituției și a legilor, precum și persecutările SRI prin intermediul x. A precizat că are o pensie lunară de 2.182 lei și în anul 2024 a dorit să fie deputat.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La data de 03 decembrie 2024, prin poștă, intimatul G a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, pe cale de excepție, nulitatea cererii de recurs pentru lipsa semnăturii contestatorului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiate.

A susținut că aspectele invocate de către recurent nu au legătură cu obiectul cauzei din moment ce, prin hotărârea atacată, instanța de apel a respins cererea de recuzare a reprezentantului Ministerului Public, iar dacă ar fi considerat că soluția este una neîntemeiată, trebuia să aducă argumente și probe concrete din care să reiasă lipsa de imparțialitate a reprezentantului Ministerului Public, ceea ce nu s-a întâmplat.

Chiar dacă s-ar susține că argumentele aduse se referă la o eventuală lipsă de imparțialitate a reprezentantului Ministerului Public, intimatul a menționat că acestea sunt doar simple afirmații, fără să existe vreo dovadă în sensul susținerii lor.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La 26 decembrie 2024, prin poștă electronică, recurentul-contestator a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că cererea de recurs este semnată electronic, iar argumentele invocate nu vizează soluția de respingere a cererii de recuzare.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2024:

Verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (3), art. 52 alin. (11) și art. 53 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 208/2015, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În prealabil, reține caracterul neîntemeiat al excepției nulității recursului, excepție invocată de reprezentantul Ministerului Public și prin care s-a susținut neîncadrarea criticilor formulate de recurent în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Conform celor reținute în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 32/2017, par. 21-22), Înalta Curte notează că recursul „reglementat de Legea nr. 47/1992 (...) este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din Codul de procedură civilă. (...). (...) Dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de Codul de procedură civilă sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul Codului de procedură penală (...) obiectul recursului fiind acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții‟.

În contextul celor statuate de Curtea Constituțională, soluționarea prezentei căi extraordinare de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Cu referire la acest aspect, Înalta Curte reține că, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, „legătura cu soluționarea cauzei‟ poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate‟ (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare, o atare evaluare nevenind în contradicție cu dispozițiile art. 2 ori a celor ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În egală măsură, dat fiind efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, consacrat de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, în examenul admisibilității sesizărilor, instanța de judecată trebuie să ia în considerare și hotărârile Curții atunci când ele sunt expresia unei jurisprudențe constante și îndelungate a instanței constituționale în materia analizată.

Înalta Curte, în aceste coordonate de principiu, constată că excepția de neconstituționalitate ce face obiectul prezentei cauze a fost ridicată de o parte din proces (recurentul din prezenta cauză), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea unei căi ordinare de atac declarate împotriva unei hotărâri prin care s-a respins o contestație formulată împotriva unei decizii de admitere a unor candidaturi propuse de Uniunea Democrată Maghiară din România, la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024.

Prin motivele care au stat la baza promovării apelului, contestatorul A a invocat, în esență, aspecte ce reclamă spionajele antiromânești: FSB, Rusia, Mossad Israel și SRI Neamț care au reactivat agenți, cârtițe, cozi de topor, trădători, români colaboraționiști; dorința părții ca în 2024 să fie deputat, însă instanțele i-au respins cererile din ură față de persoana sa; existența averilor ilicite ale parlamentarilor mușamalizate de SRI.

Contestația împotriva deciziei nr. 5 din 14 octombrie 2024 a Biroului Electoral de Circumscripție nr. 29 Neamț, de admitere a candidaturilor pentru Camera Deputaților și Senat, a adus în discuție riscul încălcării suveranității și independenței statului pe care îl prezintă respectivele candidaturi, a valorilor supreme românești, a separației puterilor în stat, a Constituției și a legilor, intervenția guvernărilor asupra pensiei lunare, poziția deținut de partidul y în clica guvernărilor prin dirijoare FSB și Mossad.

Dispozițiile legale ce au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate invocate pe calea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de contestator sunt următoarele:

- art. 54 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, potrivit căruia: „Candidații independenți trebuie să fie susținuți de minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reședință în circumscripția respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 500 de alegători‟;

- art. 52 alin. (11) din același act normativ, conform căruia: „Propunerile de candidați vor fi însoțite de declarațiile de acceptare a candidaturii, semnate și datate de candidați, precum și de declarația de avere și declarația de interese ale fiecărui candidat‟;

- art. 53 alin. (1) lit. d) din același act normativ, care prevede că: „două exemplare originale și două copii ale declarațiilor de avere și de interese ale candidaților, conform modelelor prevăzute în anexa la pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare‟.

În acest context, reținând că dispozițiile legale criticate prin intermediul excepției nu au fost anterior constatate ca fiind neconstituționale, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul A îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior textele de lege criticate.

În ceea ce privește, însă, examenul legăturii excepției cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională ar avea-o în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit așa încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Din această perspectivă, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevăd că instanța de contencios constituțional „decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]‟.

Cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că „legătura cu soluționarea cauzei”, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului‟ (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014).

Referitor la această problematică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, „condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată‟ (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

Practic, „decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți‟ (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019).

În speță, condiția referitoare la „legătura” normelor contestate cu soluția ce poate fi pronunțată în cauză nu este îndeplinită în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, întrucât din expunerea motivelor invocate de contestator pe calea contestației și, ulterior, pe cea a apelului, prin raportare la conținutul textelor legale criticate, nu se desprind chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența juridicției constituționale, menite a produce un efect real, concret, asupra soartei litigiului și, implicit, asupra situației juridice a părții în proces.

De vreme ce dispozițiie legale pretins neconstituționale au fost criticate din perspectiva lipsei din conținutul acestora a unor obligații pe care autorul sesizării le-a considerat necesare pentru verificarea concordanței între situația reală și cea menționată în declarațiile de avere și de interese ale candidaților, argumentele de neconstituționalitate nu sunt legate de modul concret în care dispozițiile arătate au fost interpretate și aplicate de către prima instanță în soluționarea contestației îndreptate împotriva deciziei nr. 5 din 14 octombrie 2024 a Biroului Electoral de Circumscripție nr. 29 Neamț, prin prisma criticilor deduse judecății apelului în cadrul cărora apelantul a expus argumente cu conținut general, susținând că respectivele candidaturi sunt nelegale și neconstituționale.

Or, legătura dintre excepția de neconstituționalitate invocată și apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 776 din 18 octombrie 2024, prin care Tribunalul Neamț, Secția I civilă a reținut că hotărârea atacată întrunește condițiile de fond și formă prevăzute de dispozițiile art. 59 din Legea nr. 208/2015 referitoare la adoptarea și afișarea publică a hotărârii, ar putea fi pusă în discuție numai în situația în care soluționarea acestui demers judiciar ar presupune aplicarea și interpretarea de către instanță a prevederilor legale pretins neconstituționale, aspect care, însă, nu se verifică în speță.

În consecință, Înalta Curte, constatând că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă, în dosarul nr. x/32/2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 martie 2025.