ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 69/2025

HOTĂRÂRE
16.01.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 69/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de recurs

La 4 aprilie 2024 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, Secția I civilă, recursul formulat de contestatoarea A împotriva încheierii din 12 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. x/193/2022/a2.

Încheierea Curții de Apel Suceava, Secția I civilă

Prin încheierea din 14 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția I civilă, în dosarul nr. x/193/2022/a2, a fost suspendată judecata recursului formulat de contestatoarea A împotriva încheierii din 12 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. x/193/2022/a2, pentru lipsa părților, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 14 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția I civilă, în dosarul nr. x/193/2022/a2, recurenta A a formulat recurs, neîntemeiat în drept, prin care a învederat că la data suspendării dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, Secția I civilă, se afla imobilizată la pat, situație de fapt pe care o dovedește cu adeverință medicală.

Mai arată că, din cauza stării sale precare de sănătate și a vârstei înaintate, nu a fost în măsură să depună la dosarul curții de apel această dovadă.

Precizează că reprezentantul său convențional se afla în străinătate la data suspendării judecății, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale.

Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin rezoluția din 14 noiembrie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 16 ianuarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

Examinând recursul în raport cu excepția nulității, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din același act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, neîntemeiat în drept, recurenta A învederează exclusiv că neprezentarea recurentei, respectiv a reprezentantului său convențional la termenul de judecată din 14 februarie 2024 la care s-a dispus suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a datorat unor motive medicale.

Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs, nu au fost formulate critici de nelegalitate care să vizeze încheierea atacată, nefiind expuse argumentele pentru care nu este legală măsura de suspendare a recursului, dispusă de curtea de apel.

Astfel, recurenta nu invocă încălcarea unei norme de procedură de către instanța care a pronunțat încheierea atacată, ci deduce judecății împrejurări de fapt ce vizează imposibilitatea prezenței sale fizice și a reprezentantului său convențional la termenul la care s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la invocarea formală a unor motive de împiedicare de a participa la proces întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului fiind necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale aplicabile.

Reținând că recurenta nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând, totodată, că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Anulează recursul declarat de contestatoarea A împotriva încheierii din 14 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția I civilă, în dosarul nr. x/193/2022/a2.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1140/2023
Ședința publică din data de 15 iunie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 11 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x
ÎCCJ 2023-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 13/2023
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Hotărârea atacată Prin încheierea de ședință din data de 14 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel
ÎCCJ 2025-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2053/2025
atoarea A. împotriva încheierii din 12.10.2022 a Tribunalului Botoșani, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2) din C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 69/16.01.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dos
ÎCCJ 2022-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1094/2022
Ședința publică din data de 18 mai 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii. Prin încheierea din 23 septembrie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a dispus, în temeiul art. 41
ÎCCJ 2023-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1053/2023
Ședința publică din data de 8 iunie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii: Pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost înregistrat dosarul nr. x/2020, având ca obi
Sursă