ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.03.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 631/2025

HOTĂRÂRE
06.03.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 631/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând, asupra cauzei de față reține următoarele:

Cererea de revizuire formulată de revizuenții A și B împotriva deciziei civile nr. 484 din 23 februarie 2024, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/302/2023 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția I civilă la 16 decembrie 2024, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Tribunalul București, Secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 3580 A din 22 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/3/2024, constituit ca urmare a disjungerii dispuse prin decizia civilă nr. 3558 A din 22 noiembrie 2024, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. y/3/2024.

În drept, cererea de revizuire este întemeiată pe prevederile art.509 alin.(1) pct.8 C. proc. civ..

În motivare, revizuenții au solicitat să se constatate că decizia care face obiectul revizuirii nu respectă autoritatea de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 586 din 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă în dosarul nr. x/299/2018*.

Prin decizia civilă nr. 484 din 23 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/302/2023, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanții-contestatori A și B în contradictoriu cu intimatele S.C. C S.R.L., Banca D S.A., S.C. E S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5094 din 8 iunie 2023, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, prin care a fost respinsă, ca tardivă, contestația la executare formulată în dosarul de executare nr. x/2015 aflat pe rolul BEJ F.

Prin decizia civilă nr. 586 din 22 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/299/2018*, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă a anulat motivele de recurs depuse la 12 aprilie 2022, ora 00.15 și la 11 aprilie 2022, ora 23.55, ca tardiv formulate. A admis recursul formulat de recurentul-reclamant A împotriva deciziei civile nr. 1033 din 24 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/299/2018*, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Banca D S.A., Banca D S.A. Sucursala Marriott și S.C. E S.R.L. A casat în tot decizia recurată. A admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată. A anulat în parte procura specială autentificată sub nr.1108 din 24 octombrie 2013 de BNP G și art. 2 și 3 din contractul de colectare nr. ICC-29 din 23 octombrie 2013, doar în ceea ce privește posibilitatea agentului de colectare de a formula, în numele beneficiarului, cereri de chemare în judecată/cereri de executare silită sau orice acte de reprezentare a beneficiarului de către agentul de colectare în fața instanței de judecată. A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale procesuale, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 510 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre. Această normă de procedură atribuie competența de soluționare a cererii de revizuire privind contrarietatea de hotărâri în favoarea instanței mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi încălcată.

În cauză, obiectul revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este reprezentat de decizia civilă nr. 484 din 23 februarie 2024, a Tribunalului București, Secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/302/2023, pretins a fi potrivnică deciziei civile nr. 586 din 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă în dosarul nr. x/299/2018*.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, se constată că decizia civilă nr. 586 din 22 decembrie 2022 a Curții de Apel București - Secția a V-a civilă este prima hotărâre pronunțată dintre hotărârile a căror contrarietate este invocată, prin urmare, competența materială de soluționare a cererii de revizuire aparține instanței mai mare în grad față de Curtea de Apel București, anume Înalta Curte de Casație și Justiție, care este organizată în 4 secții - Secția I civilă, Secția a II-a civilă, Secția penală, Secția de contencios administrativ și fiscal și Secțiile Unite, cu competență proprie, astfel cum stipulează art. 21 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Competența instanței mai mare în grad vizează atât competența materială funcțională care presupune o delimitare pe verticală între instanțe de grad diferit după felul atribuțiilor jurisdicționale, cât și competența materială procesuală care presupune o delimitare pe orizontală între secțiile specializate ale aceleiași instanțe.

Pretinsa nerespectare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, invocată în cadrul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune a fi examinată de o secție a instanței mai mare în grad având aceeași specializare cu secția instanței care a pronunțat prima hotărâre, a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi încălcată.

În vederea stabilirii secției competente a Înaltei Curți, se reține sub un prim aspect că, după competența materială procesuală reglementată prin legi speciale, Secția a V-a civilă a Curții de Apel București judecă:

- în materie civilă: litigii cu profesioniști, protecția consumatorilor, concurență neloială, litigii decurgând din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990, O.G. nr. 21/1992, Legii nr. 190/1999, Legii nr. 193/2000, Legii nr. 137/2002, Legii nr. 297/2004, O.U.G. nr. 50/2010, Legii nr. 101/2016, Legii nr. 132/2017;

- în materia insolvenței: litigii decurgând din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, Legii nr. 85/2014.

În ceea ce privește competența materială procesuală a secțiilor instanței supreme, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018, a statuat că, începând cu 1 octombrie 2018, litigiile ce revin în competența Secției I civile și Secției a II-a civile se vor repartiza între cele două secții în funcție de lista de obiecte, cu ID corespunzătoare, grupate pe materii juridice, astfel:

- Secției I civile, litigiile din Nomenclatoarele: Civil, Proprietate Intelectuală, minori și familie;

- Secției a II-a civile, litigiile din Nomenclatoarele: Litigii cu profesioniștii, Faliment, Asigurări Sociale, Litigii de muncă, Drept Maritim și Fluvial și Insolvența persoanei fizice.

Modului de repartizare a cauzelor între cele două secții civile ale instanței supreme, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Colegiului de conducere nr.99 din 20 septembrie 2018, a fost menținut prin Hotărârile Colegiului de conducere al Înalte Curți de Casație și Justiție nr. 258 din 19 decembrie 2019 și nr. 191 din 15 decembrie 2021.

Prin urmare, față de împrejurarea că decizia civilă nr. 586 din 22 decembrie 2022 a fost pronunțată de Secția a V-a civilă a Curții de Apel București într-un litigiu cu profesioniștii, soluționarea cererii de revizuire ce face obiectul prezentului dosar revine în competența Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 raportat la art. 510 alin. (2) C. proc. civ., Secția a I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței materiale procesuale a acestei secții și va declina competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Secției a II-a civile a instanței supreme.

Admite excepția necompetenței materiale procesuale.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire, formulată de revizuenții A și B împotriva deciziei civile nr. 484 din 23 februarie 2024, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/302/2023 în favoarea Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-12-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1851/2025
.L., ca nefondată. Prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2024, revizuenții E. S.R.L., A. și D. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei nr. 435 A din 16 martie 20
ÎCCJ 2025-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1640/2025
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025 Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la 9 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, A. și B., în calitate d
ÎCCJ 2024-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1676/2024
, pentru soluționarea apelului reclamanților, iar cererea de intervenție a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la 10.02.2023, fiind înregistrată sub nr. x/2023. Prin sentința civilă nr. 1720/2023 din 2
ÎCCJ 2024-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1340/2024
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe roul Curții de Apel București,l la data de 05 august 2022, petentul A. a solicitat revizuirea
ÎCCJ 2024-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 63/2024
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Decizia pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă Prin decizia civilă nr. 62R din data de 12 martie 2021
Sursă