Decizia nr. 318/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrata la data de 9 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții A, B, C, D au solicitat obligarea pârâtei Compania Natională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara - Secția de Drumuri Naționale Timișoara la plata sumelor de: - 350.000 lei cu titlul de daune morale numitului A, în calitate de frate a numitului E, decedat în urma evenimentului rutier din data de 30.01.2020 ce a avut loc intre localitățile Sannicolau Mare și Lovrin; - 250.000 lei cu titlul de daune morale numitului B, în calitate de cumnata a numitului E, decedat în urma evenimentului rutier din data de 30.01.2020 ce a avut loc intre localitățile Sannicolau Mare și Lovrin; - 200.000 lei cu titlul de daune morale numitului D, în calitate de nepot a numitului E, decedat în urma evenimentului rutier din data de 30.01.2020 ce a avut loc intre localitățile Sannicolau Mare și Lovrin; - 200.000 lei cu titlul de daune morale numitului C, în calitate de nepot a numitului E, decedat în urma evenimentului rutier din data de 30.01.2020 ce a avut loc intre localitățile Sannicolau Mare și Lovrin; A solicitat, de asemenea, plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % calculate pentru fiecare zi de întârziere, solicitând ca plata penalităților sa se facă începând cu data introducerii prezentei cereri de chemare în judecata și pana la plata efectiva a despăgubirilor, cf. cu art. 26 iii) din Norma nr. 20/2017 privind asigurările obligatorii de răspundere civila auto și a art. 21 alin. (5) din Legea 132/2017 pentru prejudiciile produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 1349, 1350, 1381, 1382, 1385, 1391,1392 noul C. civ.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 839/PI din 22 iunie 2023, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A, B, C și D în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara-Secția Drumuri Naționale Timișoara. A fost obligată pârâta să plătească cu titlu de daune morale suma de 150.000 lei către reclamantul A, a sumei de 10.000 lei către reclamanta B, a sumei de 100.000 lei fiecare către reclamanții C și D, fiind respinsă în rest cererea de chemare în judecată. Au fost, de asemenea, obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 100 lei reprezentând taxa judiciară de timbru în primă instanță.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 143 din 22 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă, a fost respins apelul principal formulat de apelanți-reclamanți A, B, C și D împotriva sentinței civile nr. 839/PI din 22 iunie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș. A admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara Secția Drumuri Naționale Timișoara împotriva aceleiași sentințe. A schimbat, în parte, sentința civilă apelată, astfel: A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A, B, C și D, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara Secția Drumuri Naționale Timișoara ca neîntemeiată . A respins cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată în primă instanță. A menținut în rest sentința civilă apelată. A obligat pe apelanta-pârâtă la plata către expert tehnic judiciar F a sumei de 4660 lei, reprezentând diferență onorariu expert. A obligat pe apelanta-pârâtă la plata către Institutul de Medicină Legală Timișoara a sumei de 145 lei reprezentând tarif expertiză. A obliga pe apelanții-reclamanți, în solidar, la plata către pe apelanta-pârâtă a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 143 din 22 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă, reclamanții B, C, A și D au declarat recurs. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că hotărârea recurată este nemotivată. În temeiul dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum și în temeiul art. 22 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecata are obligația de a proceda, prin toate mijloacele admise de lege, la un examen efectiv, real și consistent al argumentelor și probelor administrate, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta în determinarea situației de fapt și în aplicarea corecta a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Hotărârea atacată nu cuprinde în motivarea sa argumentele corecte menționate de expert în raportul de expertiză. Hotărârea cuprinde motive contradictorii, selectate doar pentru a stabili o culpă exclusivă în sarcina conducătorului auto E, încălcându-se accesul liber la justiție și valorificarea probelor administrate, atât în favoarea, cât și în defavoarea părților. Au invocat, de asemenea, și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material. După prezentarea situației de fapt, recurenții-reclamanți au menționată că din raportul medico-legal de necropsie nr. 91/A3/31,01,2020 al IML Timișoara rezultă faptul că moartea numitului E a fost de natură violentă, datorându-se unui politraumatism soldat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic și traumatism abdominal. Din buletinul de analiza toxicological alcoolemie cadravre nr 61/C/06.02.2020 al IML Timișoara, rezulta că alcoolemia numitului E era zero. În cauză a fost întocmit și un Raport de expertiza tehnică-auto și un supliment la acest raport, în faza de urmărire penală, unde expertul a răspuns obiectivelor și obiecțiunilor formulate de reclamanți și s-a concluzionat faptul că, în conformitate cu probatoriul administrat, carosabilul era acoperit de un strat gros de polei la momentul producerii accidentului și că derapajul autoturismului condus de numitul E, fratele, unchiul și cumnatul reclamanților, nu a putut fi evitat. Viteza de rulare și stratul de polei cu care era acoperită calea de rulare la acel moment au dus la producerea accidentului și la decesul acestuia. Apreciază că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 1349 și următoarele din C. civ. și anume existenta dovezii prejudiciului, a culpei pârâtei, precum și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul prejudiciului cauzat. Probele administrate în cauza, relevă cu prisosința îndeplinirea tuturor acestor condiții în cauza dedusa judecății. Pe baza probelor administrate, instanțele fondului au stabilit fapta ilicită, vinovăția și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu - rezultă că în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 998, 999, 1000 alin. (1) C. civ. privind angajarea răspunderii civile delictuale. Instanța de apel avea de analizat daca exista, într-adevăr, vinovăția pârâtei, ca element al răspunderii civile, în ceea ce privește apelul promovat de apelanta-pârâtă și de analizat apelul reclamanților, sub aspectul cuantumului redus a daunelor morale stabilite de instanța de fond. Deși sunt probe la dosar, respectiv două rapoarte de expertiză tehnică judiciară, unul din faza de urmărire penală și unul din apel, care stabilesc o culpă comună și în care se menționează expres faptul că stratul de polei a fost unul din factorii determinanți în producerea evenimentului rutier și de asemenea faptul ca prezenta acelui strat de polei se datorează paratei care a acționat cu material antiderapant necorespunzător și insuficient, instanța de apel nu a apreciat în mod obiectiv aceste probe și norme de drept, nu a dezvoltat critici care să justifice o redimensionare a cuantumului despăgubirilor, ci a selectat doar argumente în defavoarea reclamanților, în sensul că în speță este o lipsă a răspunderii și, drept consecință, a exonerat de plată pentru lipsa vinovăției pârâtei. Instanța de apel, a trunchiat probatoriul administrat, fără a face niciunde vorbire despre faptul că în speță a fost formulat de către expertul tehnic judiciar și un răspuns la obiecțiuni la raportul de expertiză. Cu privire la acordarea daunelor morale, solicită să se aibă în vedere faptul că despăgubirea care s-ar acorda în acest caz, nu ar fi, așadar, un preț al durerii, ci ar avea mai degrabă scopul de a alina, prin mijloacele reparațiunii bănești, condițiile de viata alterate ale victimei" (M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Ed. Academiei, București, 1972, pg. 109). Dintr-o astfel de perspectivă, solicită analizarea cuantumului despăgubirilor ce urmează a fi acordate, având în vedere fapta comisă de pârâtă prin necurățarea drumului și prin neadministrarea de material antiderapant, care sfidând orice regulă socială și legală, a dus la decesul a doua persoane și la rănirea grava a altor cinci persoane. Instanța de fond a admis doar în parte acțiunea, cuantumul despăgubirilor fiind unul foarte mic în raport cu practica judiciară, cât și cu prejudiciul suferit, iar instanța de apel a apreciat că în speță nu se poate identifica o faptă ilicită în sarcina pârâtei, în accepțiunea răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește cuantumul penalităților de întârziere, instanța a dispus respingerea acestui petit. Soluția instanței a fost dată în data de 22.06.2022, iar redactarea și comunicarea a avut loc la un an și 2 luni după aceasta dată, fiind de neacceptat ca redactarea unei hotărâri sa dureze mai bine de un an de zile, în ciuda repetatelor cereri formulate.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (9 aprilie 2021), în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind. 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 11 februarie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare, cu prioritate asupra excepției nulității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară față de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. ”recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.” Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., ”recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidențiate, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, recurenții-reclamanți au prezentat în mod detaliat chestiunile de fapt ce alcătuiesc istoricul cauzei și probele administrate în dosar. Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au arătat că hotărârea recurată nu cuprinde în motivarea sa argumentele menționate de expert în raportul de expertiză, respectiv faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, selectate doar pentru a stabili culpa exclusivă. În lipsa unei dezvoltări corespunzătoare, de natură a releva care ar fi pretinsa contradictorialitate existentă în considerentele hotărârii instanței de apel, aceste susțineri ale recurenților apar ca fiind formale, punând instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia deciziei atacate. De asemenea, faptul că hotărârea nu cuprinde în considerente argumentele menționate de expert în raportul de expertiză nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. Lipsite de aptitudinea de a declanșa controlul judiciar de legalitate specific instanței de recurs sunt și susținerile subsumate de recurenți motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Deși au arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenții-reclamanți nu au evidențiat care au fost normele încălcate sau greșit aplicate, ci au dezvoltat ample considerații asupra situației de fapt, făcând trimitere la probele administrate în cauză și la modul în care acestea au fost valorificate de instanțele devolutive. Or, susținerile ce vizează modalitatea de administrare a probatoriului nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci sunt critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, fiind supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. Separat de împrejurarea că aspectele reiterate prin cererea de recurs au fost analizate și verificate de instanța de apel în cadrul controlului devolutiv, se constată că, inadecvat procedural, recurenții au readus în fața instanței de recurs circumstanțele factuale din speță, pentru a pretinde concluzia contrară celei la care s-a oprit instanța de apel, arătând în acest sens că probele administrate în cauza, relevă cu prisosința îndeplinirea tuturor acestor condiții (ale atragerii răspunderii civile delictuale). În aceste circumstanțe, simpla repunere în discuție a criticilor formulate și a probelor administrate în calea de atac precedentă, fără a realiza o analiză juridică argumentată, ancorată în statuările curții de apel, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate. În mod similar, nici solicitarea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor și a cuantumului penalităților de întârziere nu opune motivării instanței de apel elemente de nelegalitate. Mai mult, solicitarea nu ține cont de soluția pronunțată în cauză și de considerentele instanței de apel, în cuprinsul cărora s-a reținut inexistența faptei ilicite de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei, astfel încât, schimbând sentința apelată, instanța de apel a respins cererea de chemare în judecată (nu au fost acordate despăgubiri, astfel încât să se justifice solicitarea de majorare a cuantumului acestora sau a penalităților de întârziere). Se impune, totodată, a se preciza faptul că aspectele inserate în finalul memoriului de recurs, vizând redactarea și comunicarea cu întârziere a hotărârii instanței de apel, exced controlului de nelegalitate permis în calea extraordinară de atac, chestiunile prezentate de recurenți făcând parte din etapa administrativă ulterioară pronunțării deciziei, nefiind apte să evidențieze vreun viciu de conținut al hotărârii recurate. Pentru toate argumentele arătate, Înalta Curte constată că aspectele prezentate prin cererea de recurs nu sunt susceptibile de analiză din perspectiva normelor invocate și nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Cum susținerile recurenților-reclamanți nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea cererii de recurs.