Decizia nr. 1927/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1113/2022 a Tribunalului București

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2021, sub nr. x/3/2021, pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, reclamanta A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, obligarea acestuia la plata sumei de 404.325 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor – „amenajări piscicole” (constând în lucrări autonome și lucrări adăugate la imobilul închiriat în temeiul contractului de închiriere nr.A1454 din 09.03.2011), la care se adaugă plata dobânzii legale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății integrale a sumei acordate cu titlu de despăgubiri și să se recunoască în favoarea reclamantei existența unui drept de retenție asupra bunului imobil închiriat până la plata integrală a sumelor solicitate. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă Prin sentința civilă nr.1113 din 15 iulie 2022, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale. Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel apelanta-reclamantă A S.R.L. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr.1312A din 17 octombrie 2023, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A S.R.L., împotriva sentinței civile nr.1113/15.07.2022, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Apărării Naționale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca nefondat. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr.1312A din 17 octombrie 2023 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A S.R.L. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă la data de 18 ianuarie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la fila 1 din dosar). Prin cererea formulată, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Totodată, a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., învederând că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864. Recurenta-reclamantă a susținut că instanțele de fond nu au făcut diferența între investițiile/îmbunătățirile – „amenajări piscicole” cărora li se aplică norma de drept prevăzută de art. 1823 alin. (1) noul C. civ. cu privire la dreptul reclamantei la despăgubiri și celelalte investiții pe care aceasta le-a efectuat în temeiul contractului de închiriere nr.A1454/09.03.2011, care sunt guvernate de prevederile art. 5 și art. 21 din acest contract și de cele ale art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864. A mai susținut că instanța de apel a reținut în mod corect, cu ocazia stabilirii situației de fapt, că obiectul contractului de închiriere nr.A1454/09.03.2011 îl reprezintă folosința „imobilului (...) Valea Doftanei (parțial) situat în localitatea Valea Doftanei, județul Prahova, format din teren în suprafață de 8215 mp și un spațiu cu o suprafață construită desfășurată de 60 mp”. Potrivit prevederilor contractuale cuprinse în art. 11 alin. (2) și art. 21, reclamanta s-a obligat să execute numai lucrări pentru reabilitarea și modernizarea spațiului închiriat și numai cu privire la aceste lucrări/investiții și a convenit că la încetarea contractului vor rămâne locatorului/proprietarului fără obiecțiuni și fără despăgubiri. De asemenea, în temeiul respectivelor prevederi contractuale, părțile au încheiat și semnat la data de 09.03.2017 procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de reparații curente nr.A-1458, prin care sunt recepționate lucrările de reparații curente la Pavilionul (...) efectuate în temeiul contractului de închiriere, în perioada 03.04.2012-03.03.2017, în sumă de 23.703,08 lei. Aceste lucrări de reparații curente la Pavilionul (...) sunt investițiile guvernate de prevederile contractului de închiriere nr. A1454/09.03.2011, cu privire la care s-a convenit că la încetarea contractului rămân locatorului/proprietarului fără despăgubiri, reclamanta renunțând astfel la dreptul de a solicita despăgubiri constând în contravaloarea lor. Cu alte cuvinte, la momentul încheierii contractului de închiriere, respectiv la 09.03.2011, părțile au convenit ca la expirarea termenului contractual reclamanta să predea imobilul închiriat cu îmbunătățirile efectuate prin lucrările de reparații executate pentru reabilitarea și modernizarea spațiului închiriat, conform celor convenite prin art. 11 alin. (2). Numai cu privire la aceste îmbunătățiri a renunțat reclamanta, în calitate de chiriaș, la dreptul de a cerere intimatului-pârât despăgubiri. Ulterior, după închirierea imobilului, reclamanta a apreciat că se impunea efectuarea de investiții/îmbunătățiri - „amenajări piscicole” constând în lucrări autonome și lucrări adăugate la imobilul închiriat. În acest sens, a comunicat locatorului adresa nr. 6 din 12.07.2011 în legătură cu efectuarea amenajărilor piscicole, prin care a adus la cunoștința intimatului-pârât faptul că a făcut investiții, precum și că acestea vor rămâne în posesia proprietarului la finalul contractului de închiriere. Intimatul-pârât nu i-a dat niciun răspuns scris la această adresă, recurenta-reclamantă apreciind că lipsa unui răspuns reprezintă un acord tacit prin raportare la scopul închirierii. Așadar, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că prin adresa mai sus menționată a fost de acord ca respectivele investiții să rămână proprietarului, însă nu a fost de acord ca acestea să-i rămână fără plată de despăgubiri. Acest aspect este menționat și prin răspunsul dat de pârât la întrebarea nr.5 din interogatoriu. A mai susținut că, ulterior încheierii contractului de închiriere și după intrarea efectivă în posesia imobilului închiriat, a constatat că pentru a putea fi respectat și realizat scopul închirierii se impunea în mod necesar efectuarea unor lucrări de îmbunătățiri, astfel că a emis adresa respectivă, însă nu a renunțat niciodată la dreptul de a solicita contravaloarea acestora. Aceste investiții/îmbunătățiri – amenajări piscicole pe care le-a efectuat sunt reprezentate de lucrările autonome și adăugate, reținute în mod definitiv de instanța de apel în decizia recurată cu titlu de amenajări piscicole în valoare de 404.325 RON la care se adaugă TVA. Așadar, recurenta-reclamantă a apreciat că, față de lipsa unui răspuns din partea intimatului-pârât în sensul că nu este de acord cu efectuarea respectivelor îmbunătățiri sau că nu este de acord să achite despăgubiri cu privire la acestea după încetarea contractului de închiriere, sunt incidente prevederile alin. (1) al art. 1823 C. civ., respectiv intimatul-pârât este obligat să plătească recurentei-reclamante cu titlu de despăgubiri contravaloarea lucrărilor efectuate cu acordul său. Recurenta-reclamantă a susținut că din cele anterior arătate se desprind următoarele concluzii: ambele tipuri de investiții au rămas, la încetarea contractului de locațiune, în patrimoniul locatorului/proprietarului, aspect pe care nu l-a contestat niciodată; prin contractul de locațiune încheiat în 2011 s-a convenit în mod expres la art. 5 și art. 21 ca celelalte investiții să rămână proprietarului fără obiecțiuni și fără despăgubiri; în cazul investițiilor/îmbunătățirilor-amenajări piscicole, nici prin contractul de locațiune și nici printr-un alt act ulterior acestuia, recurenta nu a renunțat la dreptul de a solicita valoarea acestora cu titlu de despăgubire, motiv pentru care sunt incidente prevederile art. 1823 alin. (1) C. civ. A mai învederat că textul art. 12 din contractul de locațiune nu se referă la un acord prealabil și scris al proprietarului. Pe de altă parte, având în vedere că intimatul-pârât nu a răspuns adresei nr. 6/12.07.2011 și ținând cont de scopul închirierii, recurenta-reclamantă a considerat că există acordul tacit al acestuia pentru efectuarea lucrărilor în discuție, acestea fiind strâns legate de scopul închirierii și de realizarea efectivă și obiectivă a acestuia. Referitor la existența acordului tacit, recurenta-reclamantă a mai învederat că pe parcursul executării contractului de locațiune locatorul, prin reprezentanții săi, a efectuat mai multe controale și inspecții la bunul închiriat, a constatat efectuarea investițiilor/îmbunătățirilor-amenajări piscicole și nu a comunicat niciodată faptul că acestea au fost efectuate fără acordul său și nici nu a solicitat desființarea lor și aducerea bunului la starea inițială existentă înainte de efectuarea lor. Mai mult, pe parcursul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/3/2008 (în care intimatul din prezenta cauză a avut calitatea de pârât, iar recurenta a intervenit în interesul lui), deși în ambele faze procesuale s-a discutat despre aceste investiții/îmbunătățiri-amenajări piscicole efectuate de recurentă, intimatul-pârât nu a susținut niciun moment că acestea au fost realizate fără acordul său. La data de 02.11.2017, între părți, s-a încheiat un nou contract de închiriere care reprezintă un nou acord de voințe, prin care s-a convenit ca raporturile contractuale dintre ele să se desfășoare nu în condițiile reglementate prin contractul de închiriere din 2011, ci în condiții noi, astfel cum rezultă acestea din contractul din 2017, chiar dacă bunul închiriat este același cu cel ce a făcut obiectul contractului din 2011 și chiar dacă acesta a rămas în posesia și folosința continuă și neîntreruptă a reclamantei din 09.03.2011, acest ultim aspect fiind ignorat și nemenționat de instanța de apel în reținerea situației de fapt, deși la dosarul primei instanțe se regăsea procesul-verbal din 05.06.2017 întocmit și semnat olograf de cele două părți. Noul contract de închiriere reglementează condițiile în care va avea loc folosința bunului închiriat după momentul încheierii lui, sens în care clauzele contractuale prevăzute de art. 12, respectiv art. 22 se aplică numai pentru lucrările de amenajare a terenului, pentru îmbunătățirile efectuate după momentul încheierii lui nu și cu privire la investițiile/îmbunătățirile-amenajări piscicole efectuate înainte de încheierea lui, în baza contractului de închiriere din 2011. De asemenea, exonerarea de la plata contravalorii lucrărilor prevăzută la art. 12 alin. (4) din acest contract de închiriere, precum și lipsa oricărei pretenții a chiriașului cu privire la îmbunătățiri prevăzută în teza finală a art. 22, se aplică și sunt exclusiv în legătură cu îmbunătățirile/lucrările efectuate în temeiul contractului de închiriere din 2017, deci după momentul încheierii acestuia. Prin clauzele contractului de închiriere din 2017 părțile nu au convenit în nici un fel cu privire la situația investițiilor/îmbunătățirilor-amenajări piscicole efectuate înainte de încheierea acestui contract, respectiv nu au convenit în niciun fel că acestor investiții li se aplică prevederile acestui nou contract, iar recurenta-reclamantă, în calitate de locatar, nu a renunțat la dreptul de a solicita valoarea acestora cu titlu de despăgubire. Or, renunțarea la un drept nu se prezumă. Un alt doilea motiv de nelegalitate se referă la aplicarea greșită a prevederilor art. 1823 alin. (1) noul C. civ. Contrar reținerilor instanței de apel, prin contractul de închiriere în discuție au fost reglementate expres numai situația îmbunătățirilor la spațiul închiriat și nu situația investițiilor/îmbunătățirilor-amenajări piscicole, acestea din urmă fiind realizate cu acordul intimatului-pârât. Art. 12 din contract nu se referă la un acord expres, scris al locatorului/proprietarului. A mai susținut că locatorul nu i-a răspuns în scris la adresa pe care i-a emis-o, răspuns prin care să-și exprime dezacordul cu privire la efectuarea lucrărilor de amenajări piscicole. Mai mult, pe parcursul executării contractului de închiriere, locatorul a făcut mai multe controale și inspecții în spațiul închiriat și a constatat efectuarea respectivelor lucrări, dar nu a comunicat niciodată că acestea au fost efectuate fără acordul său și nici nu a solicitat desființarea lor. Dacă investițiile/îmbunătățirile-amenajări piscicole ar fi fost efectuate, cum greșit a susținut instanța de apel, fără acordul intimatului-pârât, prin raportare la dispozițiile art. 12 din contract, acest lucru ar echivala cu o nerespectare de către recurentă a obligației contractuale stipulate de respectivul articol. Toate actele juridice bilaterale intervenite între părți au fost încheiate în temeiul acordului de voință dintre intimatul-pârât (locator) și recurenta-reclamantă (locatar) și se refereau la același bun imobil și la încă 100 mp de teren alipit de imobilul inițial închiriat. De asemenea, aceste acte confirmă existența acordului prealabil al locatorului pentru efectuarea investițiilor/îmbunătățirilor-amenajări piscicole. În probațiune, recurenta-reclamantă a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de apel ca fiind temeinică și legală. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Circumstanțele litigiului relevante pentru soluționarea recursului de față, astfel cum au fost reținute de instanțele de fond și apel, sunt următoarele: Prin contractul de închiriere nr. A-1454/09.03.2011, Ministerul Apărării Naționale prin UM B, în calitate de proprietar/locator, a închiriat parțial reclamantei A S.R.L., în calitate de chiriaș/locator, imobilul (...) Valea Doftanei, situat în localitatea Valea Doftanei, jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 8.215 mp și un spațiu cu o suprafață construită-desfășurată de 60 mp, în scopul desfășurării de activități de piscicultură pentru o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii prin act adițional la cererea scrisă a chiriașului, pentru suma de 996,57 lei lunar. La art. 5 alin. (2) din acest contract părțile au convenit următoarele: „când nevoile Ministerului Apărării Naționale o impun, respectiv (...) transferul imobilului către alte instituții sau persoane juridice publice/private, desființarea titlului proprietarului ori altele asemenea, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării scrise din partea administratorului, chiriașul este obligat să elibereze imobilul închiriat fără obiecțiuni sau despăgubiri”, iar la art. 21 alin. (1) că „la expirarea termenului contractual, chiriașul se obligă să predea proprietarului imobilul în bună stare, inclusiv cu îmbunătățirile aduse prin lucrările de reparații executate pentru reabilitarea și modernizarea acestuia pe durata derulării contractului, liber de orice sarcini, fără obiecțiuni și despăgubiri”. În anul 2017, părțile au încheiat un nou contract de închiriere, respectiv contractul de închiriere nr. A-1760/02.11.2017, prin care Ministerul Apărării Naționale prin UM B, în calitate de proprietar/locator, a închiriat reclamantei A S.R.L., în calitate de chiriaș/locator, imobilul situat în localitatea Valea Doftanei, județul Prahova, format din pavilioanele (...) magazie (construcții) și (...), (...), (...), (...), (...), (...) – bazine de pământ (amenajări la teren care nu se încadrează în categoria construcțiilor) în suprafață construită desfășurată totală de 1.993,28 mp și teren de 6.221,72 mp în scopul desfășurării de activități de acvacultură pentru o perioadă de 5 ani (02.11.2017 – 02.11.2022), cu posibilitatea reînnoirii prin act adițional la cererea scrisă a chiriașului, pentru suma de 320 euro lunar. Imobilul ce a făcut obiectul acestor contracte de închiriere a fost atribuit în compensare numitei C, prin decizia civilă nr. 985R/20.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2008, intimatul-pârât din prezenta cauză predând în totalitate imobilul către moștenitorii numitei C. Prima instanță a respins acțiunea recurentei-reclamante prin care aceasta solicita locatorului contravaloarea unor lucrări efectuate la imobil cu titlu de amenajări piscicole în timpul desfășurării contractelor menționate, reținând puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 985R/20.12.2019 cu privire la investițiile efectuate de reclamantă, în sensul că acestea sunt supuse dispozițiilor art. 5 și art. 21 din contractul de închiriere nr. A1454/09.03.2011, în sensul că locatarul nu poate solicita obligarea locatorului la plata contravalorii investițiilor, acestea, potrivit dispozițiilor contractuale, intrând în patrimoniul locatorului la încetarea contractului fără obiecțiuni sau despăgubiri. A mai reținut prima instanță și faptul că dispozițiile art. 1823 C. civ. nu sunt aplicabile în cauză, precum și faptul că prin contractul de închiriere din anul 2017 s-a consfințit că amenajările la imobil au fost însușite ca urmare a termenilor contractuali reglementați de art. 5 și art. 21 din contractul încheiat în anul 2011. Soluționând apelul, prima instanță de control judiciar a confirmat soluția instanței de fond și a respins apelul ca nefondat, în esență reținând că părțile s-au înțeles să reglementeze explicit situația îmbunătățirilor, sens în care art. 1823 C. civ. nu își găsește aplicabilitatea în speță. De asemenea, a reținut că nu a existat un acord prealabil din partea intimatului-pârât cu privire la efectuarea îmbunătățirilor, precum și că noul contract de închiriere din anul 2017 a reafirmat că aceste îmbunătățiri revin locatorului fără plata unor despăgubiri către locatar. Printr-o primă critică adusă hotărârii instanței de apel, circumscrisă motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864 au fost greșit aplicate, întrucât s-a apreciat că prevederea contractuală potrivit căreia la expirarea termenului contractual, îmbunătățirile aduse imobilului se predau locatorului fără obiecțiuni și despăgubiri se aplică și amenajărilor piscicole efectuate de recurentă. Recurenta-reclamantă susține că instanța nu a făcut diferența între investițiile/îmbunătățirile – amenajări piscicole și celelalte investiții efectuate în temeiul contractului de închiriere încheiat în anul 2011, precum și că a renunțat la plata despăgubirilor doar pentru îmbunătățirile efectuate prin lucrările de reparații executate pentru reabilitarea și modernizarea spațiului închiriat, iar nu la dreptul de a solicita valoarea investițiilor/îmbunătățirilor – amenajări piscicole. Această critică, astfel cum a fost formulată, este nefondată și nu poate fi primită, Înalta Curte reținând că instanța de apel, în urma efectuării unei analize logico-juridice a clauzelor contractuale (art. 5 alin. (2), art. 21 alin. (1) și art. 11 din contractul de închiriere nr. A-1454/09.03.2011), precum și din interpretarea probatoriului administrat a reținut că părțile au convenit ca îmbunătățirile efectuate de locatar (chiriaș) să revină locatorului (proprietarului), fără acordarea unor despăgubiri în cazul încetării contractului, fie ca urmare a nevoilor Ministerului Apărării Naționale, inclusiv transferul proprietății/acordarea de bunuri în compensare [măsuri încadrabile în sintagma „altele asemenea” din art. 5 alin. (2) din contractul de închiriere], fie prin împlinirea duratei contractuale, precum și că părțile au avut în vedere toate îmbunătățirile, iar nu doar pe cele la care face referire art.

Mai observă Înalta Curte că instanța de apel a analizat și contractul de închiriere nr. A-1760/02.11.2017 și a reținut că obiectul acestuia se referea la magazie, bazine de pământ (...)-(...), în suprafață construită de 1.993,28 mp, precum și teren în suprafață de 6.221,72 mp, obiect care era parțial cuprins în contractul de închiriere nr. A-1454/09.03.2011, incluzând îmbunătățirile/lucrările efectuate, în realitate noul contract de închiriere din 2017 reafirmând că îmbunătățirile revin locatorului fără plata unor despăgubiri către locatar. Or, recurenta-reclamantă omite însă să precizeze că instanța de apel a analizat și acest contract de închiriere încheiat de părți în anul 2017, analiză care a îndreptățit-o să aprecieze că voința părților a fost aceea ca lucrările adăugate de chiriaș (amenajările piscicole) să rămână locatorului, fără ca acesta din urmă să fie obligat la plata contravalorii lor, cu atât mai mult cu cât acestea au făcut obiectul acestui contract. În aceste coordonate, contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt reținută de instanța de apel, de care prezenta instanță este ținută în mod obligatoriu, date fiind limitele controlului său jurisdicțional, prima instanță de control judiciar a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864, ținând seama de voința părților cu privire la amenajările piscicole în discuție. În ceea ce privește argumentele expuse de recurenta-reclamantă care privesc calificarea lucrărilor drept investiții/reparații, respectiv amenajări piscicole, Înalta Curte observă că dezvoltarea criticilor aduse în susținerea acestora vizează situația de fapt, probele administrate și voința părților la încheierea contractelor de închiriere. Or, toate aceste aspecte scapă controlului instanței de recurs, întrucât instanța de apel este suverană cu privire la aprecierea situației de fapt, la interpretarea probatoriului administrat și a voinței părților la momentul încheierii actelor în discuție. Recurenta-reclamantă tinde, în realitate, prin criticile menționate, la o reinterpretare a contractelor încheiate, a conținutului clauzelor contractuale și a voinței părților, instanța de recurs nefiind însă îndrituită să facă o reapreciere a acestora în prezenta cale de atac exclusiv de legalitate. Un alt motiv de recurs, încadrat tot în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1823 alin. (1) C. civ., întrucât a apreciat că nu există acordul intimatului-pârât cu privire la efectuarea îmbunătățirilor. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta-reclamantă susține că îmbunătățirile-amenajări piscicole au fost efectuate cu acordul intimatului-pârât, întrucât, pe de o parte art. 12 din contract nu se referă la un acord expres, scris al locatorului, iar pe de altă parte intimatul-pârât nu i-a comunicat un răspuns scris la adresa prin care îi aducea la cunoștință efectuarea acestor amenajări piscicole. A mai susținut că acordul tacit al intimatului-pârât a constat și în faptul că pe durata contractului de închiriere a efectuat mai multe controale și inspecții la bunul închiriat și a constatat efectuarea amenajărilor în discuție, însă nu a comunicat niciodată că nu este de acord cu ele. Nici această critică nu poate fi primită. Pe de o parte, Înalta Curte observă că instanța de apel, analizând probele administrate, a reținut că recurenta-reclamantă nu a avut acordul prealabil al locatorului (intimatul-pârât) pentru efectuarea amenajărilor piscicole, ceea ce a condus la concluzia că aceste lucrări nu intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 1823 C. civ. Or, așa cum s-a arătat supra, modul de interpretare a probatoriului administrat pe baza căruia s-a reținut această situație de fapt (inexistența acordului prealabil al intimatului-pârât pentru efectuarea lucrărilor de amenajări piscicole) este atribuția exclusivă a instanței de apel, în recurs neputându-se proceda la o reapreciere a probelor și a situației de fapt stabilite în baza lor, întrucât acest demers este incompatibil cu judecata în această cale extraordinară de atac. De aceea, se constată că argumentele expuse în dezvoltarea acestui motiv nu reprezintă critici de nelegalitate care pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce exced controlului de legalitate specific acestei etape, având în vedere că se critică analiza în fapt făcută de instanța de apel. Pentru toate motivele anterior arătate, constatând caracterul nefondat al criticilor mai sus analizate, precum și că celelalte susțineri cuprinse în cererea de recurs nu pot fi examinate, deoarece tind la reaprecierea faptelor, ceea ce nu este permis instanței de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.