ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 621/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 23.08.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de 2.126.352 RON (actualizată cu indicele de inflație) reprezentând diferența dintre valoarea stabilită cu respectarea standardelor internaționale de evaluare a imobilului care a făcut obiectul dosarului de despăgubire nr. x C. civ. și suma de achitată beneficiarilor, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente pretențiilor formulate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile C. civ. de la 1864 care reglementează răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor.

Prin sentința civilă nr. 1760/15.12.2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și a respins cererea formulată de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prescrisă.

Prin decizia nr. 831A din 25 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1760/15.12.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

S-a anulat sentința apelată și, evocând fondul, instanța de apel a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Împotriva deciziei civile nr. 831A din 25 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, invocând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Consideră că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea exigențelor referitoare la caracterul cuprinzător al motivării hotărârii judecătorești, precum și cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 6 C. proc. civ. și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., situație ce atrage incidenta motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 9 și art. 269-271 C. proc. civ., situație ce atrage incidenta motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 1241 C. civ., situație ce atrage incidenta motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Susține că instanța de apel nu a analizat conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de reclamant, ce au fost înaintate chiar de intimata-pârâtă ANRP, care nu a contestat veridicitatea acestora.

Neanalizarea nejustificată a conținutului acestor înscrisuri echivalează cu lipsa oricărei analize asupra pretențiilor părții reclamante, astfel că hotărârea de respingere a cererii de chemare în judecată, ca nefondată, nu poate fi caracterizată drept o hotărâre suficient motivată. Instanța de apel nu a motivat argumentat soluția atât în drept, cât și în fapt, în raport de succesiunea actelor și faptelor juridice derulate între părți.

Susține că înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamant - care au fost înaintate Ministerului Finanțelor chiar de către intimata-pârâtă ANRP, reprezintă înscrisuri autentice, în înțelesul art. 269 C. proc. civ.. Pârâta ar fi trebuit să procedeze la înscrierea în fals, în măsura în care ar fi contestat faptul că sumele prevăzute de cel de-al doilea raport de evaluare nu corespund realității.

Din actele dosarului rezultă faptul că pârâta ANRP nu a efectuat niciun demers care să indice intenția de a contesta actele întocmite de expertul verificator A./evaluator S.C. B. S.R.L. și transmise Ministerului Finanțelor spre valorificare.

Mai mult decât atât, intimata-pârâtă ANRP a fost cea care a înștiințat reclamantul despre existența si întinderea prejudiciului - reprezentat de diferența dintre valoarea stabilită de primul raport de expertiză și suma stabilită de expertiza efectuată de S.C. B. S.R.L.

Prin urmare, decizia recurată este rezultatul unei greșite calificări din perspectiva valorii probatorii a unor înscrisuri emanate de la pârâtă, situație ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., dar și cu încălcarea art. 1241 C. civ., situație ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză și la apărările formulate, se apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sume de bani decurgând din angajarea răspunderii civile delictuale ca urmare a săvârșirii de către acestea a faptei ilicite constând atât în întocmirea raportului de expertiză de către experții autorizați în calitate prepuși ai autorității, cât și în omologarea de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a raportului de evaluare nr. x/09.12.2010 întocmit de către expert evaluator C. (și nu de către expert evaluator D., cum eronat a indicat reclamantul prin acțiune) în temeiul contractului de prestare servicii de expertiză în specializarea evaluare bunuri imobile, și pe cale de consecință, prejudicierea bugetului de stat prin plata contravalorii unor despăgubiri mult peste valoarea reală de piață a proprietăților imobiliare evaluate.

Potrivit situației de fapt reținută de către instanța de apel, petenta E. a sesizat organul competent în sensul restituirii imobilului naționalizat, situat în Timișoara, jud. Timiș.

În luna iulie 2007, exp. F. a procedat la evaluarea imobilului teren și construcție, rezultând o valoare de circulație de 177.591 euro, adică 554.635 RON, iar în luna decembrie 2007, același expert a întocmit o expertiză privind valoarea de piață a imobilului, rezultând suma de 327.487 euro, respectiv 1.155.440 RON.

Din raportul de evaluare nr. x/9.12.2010 întocmit de expert C. a rezultat o valoare a imobilului de 2.395.000 RON, iar la 19.01.2011 a fost emisă de către CCSD Decizia de acordare a despăgubirilor nr. 9511 în favoarea persoanei îndreptățite G., cu privire la suma de reținută în acest raport; la 24.05.2011 a fost emis titlul de conversie aferent sumei respective, forma de despăgubire fiind acțiuni la Fondul Proprietatea.

În octombrie 2018, la solicitarea ANRP, este întocmit un raport de verificare a raportului de evaluare nr. x/9.12.2010 întocmit de expert C., în temeiul căruia a fost acordată despăgubirea, concluzia acestui raport fiind că evaluarea inițială a fost nesatisfăcătoare - raportul este incomplet și conține neconformități majore; în septembrie 2020 este întocmit un nou raport de expertiză pentru evaluarea imobilului, de către B. S.R.L., din care rezultă o valoare a imobilului de 62.999 euro, respectiv 268.648 RON.

Reclamantul a susținut că prejudiciul suferit ca urmare a faptei ilicite este diferența de 2.126.352 RON, rezultată din concluziile acestui din urmă raport (septembrie 2020), iar fapta ilicită reproșată pârâtei este reprezentată de întocmirea de către expert a unui raport de evaluare necorespunzător - raportul de evaluare nr. x/9.12.2010, în baza căruia s-a emis de către CCSD Decizia de acordare a despăgubirilor nr. 9511, în favoarea persoanei îndreptățite G., cu privire la suma de 2.395.000 RON.

Prima instanță a respins acțiunea ca prescrisă, iar instanța de apel prin decizia recurată a admis apelul formulat de reclamant, a anulat sentința atacată și, evocând fondul a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, reținând, în esență, că despăgubirea pentru care s-a emis titlul de conversie în favoarea persoanei îndreptățite a fost stabilită pe baza unui raport întocmit în anul 2010 de către expert C., lucrare care nu a fost depusă la dosarul cauzei.

Totodată, deși a constatat că raportul de evaluare în baza căruia s-a emis titlul de despăgubire nu există la dosar, instanța de apel s-a raportat la acest înscris, reținând că "raportul de verificare întocmit cu privire la lucrarea exp. C. identifică o singură deficiență majoră, referitoare la ajustarea comparabilelor, fără a menționa însă diferența de valoare care ar fi rezultat în urma corectei aplicări a normativelor în vigoare.

Abia prin raportul întocmit ulterior de B. S.R.L. se calculează o valoare alternativă a despăgubirii, însă fără a se explica diferența majoră de valoare între opiniile celor doi experți (exp. C. și exp. H. din cadrul B. S.R.L.).

Prin urmare, prejudiciul raportat la simpla diferență de valoare rezultată din opiniile a doi experți nu este corect stabilit, întrucât nu justifică această diferență. Implicit, o eventuală culpă reținută în sarcina expertului evaluator C. nu ar putea fi reținută decât în condițiile unei astfel de justificări, care nu a fost adusă de către reclamant".

În speță se observă că, în raport cu dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., constatând că prima instanță a soluționat greșit cauza prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a admis apelul, a anulat hotărârea atacată și, prin aceeași decizie, recurată în dosarul de față, a reținut cauza pentru evocarea fondului, respingând acțiunea, ca nefondată.

Dispozițiile art. 479 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că instanța de apel "va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2)".

În aceste condiții, instanța de apel, constatând că la dosarul cauzei nu există tocmai raportul de evaluare de evaluare nr. 6142/09.12.2010 întocmit de către expert evaluator C., în baza căruia s-a emis decizia de despăgubire, înscris în legătură cu care totuși a făcut aprecieri și pe care l-a considerat relevant pentru soluționarea cauzei, era ținută a pune în discuția părților necesitatea administrării probatoriului în sensul completării acestuia, în acord cu dispozițiile art. 254 alin. (2) C. proc. civ.

Această obligație rezulta, cu precădere, din împrejurarea că în cauză prima instanță a soluționat cauza admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune, deci Curtea de apel, procedând la evocarea fondului a judecat pentru prima dată cauza în fond, astfel că eventuale insuficiențe ale probatoriului administrat nu au fost anterior luate în discuție.

Cât timp reclamantul se prevalează în susținerile sale referitoare la temeinicia acțiunii de un înscris care nu este depus la dosarul cauzei, existând o probabilitate serioasă ca această împrejurare să se datoreze unei erori materiale, sancționarea părții direct prin hotărârea dată în evocarea fondului, ce nu mai poate fi atacată pentru motive de temeinicie, constituie o încălcare a principiului contradictorialității, în componenta sa cuprinsă în art. 14 alin. (4) C. proc. civ., iar împiedicarea producerii acestei încălcări era posibilă în prezența mecanismelor cuprinse în art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Din această perspectivă, vătămarea suferită prin respingerea acțiunii în aceste coordonate neputând fi altfel înlăturată, se observă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, recurentul reproșează instanței de apel greșita calificare din perspectiva valorii probatorii a unor înscrisuri emanate de la pârâtă; or, Înalta Curte constată că o atare analiză nu s-a realizat (pentru că instanța de apel a respins acțiunea cu argumentul că raportul de evaluare în baza căruia s-a stabilit valoarea despăgubirilor, unul dintre înscrisurile pretins provenite de la însăși pârâta din cauză, nu s-a depus la dosarul cauzei), iar această omisiune este de natură să încalce dreptul părții la un proces echitabil și face cu neputință exercitarea controlului judiciar.

În absența acestor dezlegări, nu pot fi examinate criticile recurentului reclamant subsumate de acesta cazurilor de casare de la art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., aceste aspecte urmând a fi avute în vedere de către instanța de apel, cu ocazia rejudecării.

De aceea, în temeiul art. 497 C. proc. civ. se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în apel, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 831A din 25 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 831A din 25 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2023.