ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 513/2025

După deliberare, asupra conflictului de competență, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal la 17 iulie 2023, sub nr. x/105/2023, reclamanta S.C. A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, anularea adreselor de răspuns nr. 8479/16.02.2023 și nr. 21034/02.05.2003; constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor de a proceda la ajustarea tarifelor aplicate contractelor UZD nr. 759/01.04.2021 și nr. 760/02.04.2021, încheiate cu reclamanta, conform deciziei ANCOM nr. 672/28.09.2022 și obligarea la respectarea acestei decizii; să se constate că începând cu data emiterii deciziei menționate tarifele aplicate contractelor pentru utilizare și acces în zona drumului public sunt cele menționate în cuprinsul deciziei ANCOM nr. 672/28.09.2022; obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat de a proceda la ajustarea tarifelor aplicate contractelor amintite și a stornării facturilor emise prin aplicarea și refacturarea în baza tarifelor prevăzute în decizia ANCOM și, pe cale de consecință, obligarea la restituirea sumelor încasate în plus, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, precum și pe cele ale Legii nr. 159/2016.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Prahova – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 149 din 21 februarie 2024, Tribunalul Prahova – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța - Secția civilă.

Evocând dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a reținut că cererea reclamantei vizează obligarea pârâtelor la executarea unor obligații contractuale, litigiul fiind unul civil.

Raportându-se la prevederile art. 2 din Legea nr. 554/2004, instanța a menționat că, prin contencios administrativ se înțelege ,,activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”,

Față de pretenția exhibată, a remarcat că raționamentul legiuitorului nu a fost în sensul de a da în plenitudine instanței de contencios competența de a soluționa orice cerere ce vizează un refuz nejustificat de executare al unei autorități, ci doar a acelor cereri care au legătură cu un comportament neadecvat al autorității de a acționa cu exces de putere, atunci când raportul juridic obligațional este de natură administrativă.

Tribunalul a făcut referire la practica instanțelor de contencios administrativ, conturată în sensul că în analiza „refuzului nejustificat” trebuie clarificată natura dreptului recunoscut de legea la care se referă cererea, în sensul că se încadrează în prevederea de la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 doar acțiunile care decurg din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind un drept public, iar nu și al unui raport juridic de drept civil, astfel cum este cel care face obiectul cauzei pendinte.

Hotărârea Judecătoriei Constanța

Prin sentința civilă nr. 12826 din 30 octombrie 2024, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 27 noiembrie 2024, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamanta S.C. A S.R.L., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Constanța a reținut, în acord cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu situația de fapt dedusă judecății și cu temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, invocat de reclamantă, că litigiul este unul de contencios administrativ, constatarea refuzului nejustificat al pârâtei neintrând în sfera de competență a judecătoriei, inclusiv în ceea ce privește anularea adreselor de răspuns nr. 8479/16.02.2023 și nr. 21034/02.05.2023 emise de pârâte, cu consecința încheierii unor acte adiționale la contractele pentru utilizare și acces în zona drumului public, astfel cum a solicitat reclamanta prin cererile formulate în etapa premergătoare judecății.

Chiar dacă unele capete de cerere vizează executarea contractului administrativ, a arătat că, potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., „În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”

Față de aceste aspecte reținute, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în baza cărora persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoriei Constanța îi revine competența de soluționare a litigiului, pentru următoarele considerente:

Reclamanta S.C. A S.R.L. a învestit Tribunalul Prahova – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, prin care a solicitat anularea adreselor de răspuns nr. 8479/16.02.2023 și nr. 21034/02.05.2003; constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor de a proceda la ajustarea tarifelor aplicate contractelor UZD nr. 759/01.04.2021 și nr. 760/02.04.2021, încheiate cu reclamanta, conform deciziei ANCOM nr. 672/28.09.2022 și obligarea lor la respectarea acestei decizii; să se constate că începând cu data emiterii deciziei menționate tarifele aplicate contractelor pentru utilizare și acces în zona drumului public sunt cele menționate în cuprinsul deciziei ANCOM nr. 672/28.09.2022; obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat de a proceda la ajustarea tarifelor aplicate contractelor amintite și a stornării facturilor emise prin aplicarea și refacturarea în baza tarifelor prevăzute în decizia ANCOM și, pe cale de consecință, restituirea sumelor încasate în plus.

Conflictul negativ de competență a survenit ca urmare a interpretării diferite de către instanțele judecătorești implicate a obiectului cererii de chemare în judecată, Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal apreciind că acesta se circumscrie unui litigiu civil, iar Judecătoria Constanța reținând că intră în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ, dat fiind refuzul nejustificat al pârâtei de a da curs ajustărilor tarifare contractuale în raport de cele menționate în decizia nr. 672/28.09.2022 a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Potrivit actelor și lucrărilor dosarului, diferendul a apărut ca urmare a deficiențelor de executare a contractului pentru utilizare și acces în zona drumului public nr. AVZDN/759/01.04.2021.

Conform art. 2, contractul are ca obiect acordarea de către administratorul Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în beneficiul utilizatorului S.C. A S.R.L., a dreptului de a utiliza zona drumului național aflat în administrarea sa, în lungime totală de 57,00 ml, potrivit autorizației nr. 9.6/01.04.2021 de amplasare în zona drumului pentru obiectivul „(...)”, situat în zona drumului național DN (...) km (...) km (...) dreapta și DN (...) km (...) km (...) dreapta, pe raza Secției de drumuri naționale Constanța, în schimbul dreptului de utilizare/ocupare, utilizatorul fiind obligat să achite administratorului tariful prevăzut la art. 4 din contract.

Prin decizia nr. 672/28.09.2022, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a prevăzut tarifele maxime care pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces peste/în/sub imobilele aflate în proprietate publică.

Corespondența purtată de părți ca urmare a emiterii acestei decizii relevă faptul că declanșarea litigiului a avut ca punct de plecare două adrese emise de reclamantă, nr. 8479/16.02.2023 și nr. 21034/02.05.2023, prin care pârâtei i s-a comunicat refuzul de a modifica tarifele unitare contractuale în raport de cele stabilite prin menționata decizie, pe motiv că pentru rețelele de comunicații în cazul utilizării infrastructurii fizice a drumurilor naționale este aplicabil nivelul prevăzut în Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1836/2018.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”

În sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ menționat, actul administrativ este acel act unilateral „cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.” Potrivit lit. c) ind. 1 a aceluiași articol, „sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, prin legi speciale putând fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative.” Alin. (2) al aceluiași articol prevede că, „Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.”

Potrivit aspectelor de fapt redate în cele ce preced, pretențiile reclamantei vizează modificarea prevederilor stipulate la art. 4 în contract („Valoarea contractului”), cu toate consecințele ce derivă din aceasta, respectiv adaptarea tarifelor unitare aferente utilizării terenului la nivelul menționat în decizia nr. 672/28.09.2022 emisă de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, iar, în caz de opoziție a pârâtei, obligarea acesteia la repararea prejudiciului cauzat.

Pretenția exhibată presupune, așadar, modificarea/executarea unor obligații contractuale și dezvăluie natura civilă a litigiului, care potrivit art. 8 alin. (2) ultimă teză din Legea nr. 554/2004 este în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun.

Deși sunt emise în clarificarea executării unui contract încheiat de o autoritate administrativă, adresele contestate nu constituie acte juridice emise de reclamantă în regim de putere publică, pentru ca analiza consecințelor juridice ale acestora asupra raporturilor contractuale să intre în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ, ci poartă asupra dreptului de utilizare a unei porțiuni dintr-un drum național în vederea instalării unei rețele de comunicare electronică.

Această concluzie se desprinde și din modalitatea de formulare a capetelor de cerere al acțiunii, în sensul că prin promovarea litigiului reclamanta nu a contestat însuși contractul încheiat cu pârâta, ci doar modalitatea de executare a unei prevederi contractuale, respectiv maniera de aplicare a tarifelor de utilizare aferente amplasamentului (rețelelor de comunicare electronică), aspect ce atrage competența instanței civile de drept comun, dispozițiile art. 94 lit. h) și art. 107 alin. (1) C. proc. civ. fiind aplicabile.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea normelor legale antemenționate, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.