ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 512/2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la 12 iulie 2022, sub nr. x/3/2022, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B, Prorector B, prof. univ. dr. C și Șef Serviciu cazare studenți D, anularea somației emise de acest din urmă pârât sub nr. D41 din 2 noiembrie 2021 și anularea tuturor măsurilor dispuse pe baza somației; să se comunice instanței copii audio-video de pe camerele de supraveghere din data de 19 octombrie 2021, orele 23.00-24.00, respectiv, din 20 octombrie 2021, orele 00.00-02.15; să fie trași la răspundere cei responsabili și să i se comunice măsurile dispuse; eliminarea sau reformularea punctului 5.12. din contractul de cazare seria FV nr. 1878 din 21 septembrie 2021, an universitar 2021 - 2022, semnat din partea B de prof. univ. dr. E, în concordanță cu normele legale; obligarea pârâților la plata daunelor, precum și a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11, 20, 21, 24, 32, 34, 41, 49, 51, 52, 148 din Constituția României, pe cele ale art. 1 - 4, 30 C. proc. civ., ale art. 10, 114, 118, 119, 199, 207, 211, 222, 266, 280, 304, 312 din Legea nr. 1/2011, ale art.1, 7, 8 și urm. din Legea nr. 554/2004 și ale art. 6 și urm. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin sentința nr. 4811 din 5 octombrie 2022, Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Totodată, a constatat că reclamanta are domiciliul în municipiul Constanța și a apreciat că este irelevant că reclamanta și-a ales domiciliul procesual la avocatul său, în București, câtă vreme competenta teritorială se stabilește conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la domiciliul reclamantului și nu al apărătorului acestuia.

Tribunalul a reținut că reclamanta și-a împuternicit avocatul să introducă acțiunea și să îi reprezinte interesele în instanță, însă aceasta nu înseamnă că are alegerea între domiciliul său sau al apărătorului, Codul de procedură civilă și Legea nr. 554/2004 făcând referire la domiciliul reclamantului și nu al mandatarului.

În ceea ce privește competența teritorială a unei instanțe, a arătat că aceasta nu este determinată de domiciliul ales al justițiabilului, ci de cel efectiv, iar a admite contrariul echivalează cu acordarea posibilității părților să înfrângă dispozițiile imperative privind competența prin simpla indicare a unui domiciliu ales.

Hotărârea Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 243 din 9 martie 2023, Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția civilă.

Pentru a dispune astfel, a reținut că prin somația nr. D41 din 2 noiembrie 2021 emisă de Serviciul de cazare studenți, i s-a adus la cunoștință reclamantei faptul că a fost exclusă din căminul studențesc și că a pierdut definitiv dreptul de cazare, conform contractului de cazare pentru anul universitar 2021/2022.

Totodată, a constatat că somația a fost emisă în executarea contractului de cazare nr. 1162/21.09.2021, care este un contract de natură civilă, prin care administrația căminului F i-a dat în folosință reclamantei o suprafață locativă cu destinația de locuință în căminul menționat.

Tribunalul a apreciat că acest contract nu reprezintă un contract administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât prin intermediul acestuia nu sunt puse în valoare bunuri proprietate publică, nu se execută lucrări de interes public, nu este prestat un serviciu public și nici nu reprezintă o achiziție publică.

Faptul că pârâta este o instituție de interes public a fost considerat că nu imprimă în mod automat caracterul de acte administrative/contracte administrative tuturor înscrisurilor/contractelor emise de aceasta sau în care aceasta este parte, somația contestată având semnificația încetării raporturilor de locațiune dintre părți, care nu sunt de drept administrativ, ci au caracter pur civil, guvernat de dispozițiile generale din Codul civil.

Hotărârea Tribunalului București – Secția a IV-a civilă

Prin sentința civilă nr. 1318 din 11 decembrie 2023, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanta - Secția de contencios administrativ și fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, a reținut că pârâta B este autoritate publică locală, având în vedere și soluția de principiu pentru unificarea practicii, adoptată la 20 februarie 2012, în ședința plenului judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect obligarea unei universități să emită un act administrativ sau să efectueze o operațiune administrativă, întrucât universitatea este asimilată unei autorități publice locale.

Totodată, a avut în vedere dispozițiile art. 9 C. proc. civ. referitor la principiul disponibilității, conform art. 129 alineatul final din același act normativ, instanța fiind ținută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată și trebuind sa hotărască doar asupra a ceea ce formează obiectul judecății.

Astfel, în cazul în care reclamanta a solicitat ca instanța să se pronunțe asupra cererii sale prin prisma Legii nr. 554/2004, calificarea acțiunii ca fiind de drept civil este de natură să înfrângă voința manifestată expres de titularul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește competența teritorială, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, a arătat că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează, exclusiv, instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Astfel, competența teritorială de soluționare a cauzei urmează a se respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acesteia din proces.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că Tribunalului București - Secția a IV-a civilă îi revine competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B, Prorector B, prof. univ. dr. C și Șef Serviciu cazare studenți D, anularea somației emise de acest din urmă pârât sub nr. D41 din 2 noiembrie 2021 și anularea tuturor măsurilor dispuse în baza acesteia.

Înalta Curte constată că, prin somația antemenționată, reclamantei A i s-a adus la cunoștință faptul că a fost exclusă din căminul studențesc și că a pierdut definitiv dreptul la cazare, prin aplicarea sancțiunii prevăzute la art. V din contractul seria FV nr. 1878/21.09.2021, încheiat pentru anul universitar 2021-2022. Totodată, prin somație i s-a solicitat să elibereze camera din căminul studențesc, învederându-i-se rezilierea contractului de cazare nr. 1162/21.09.2021.

Prin acest din urmă contract, administrația căminului i-a dat în folosință reclamantei o cameră cu destinația de locuință pe perioada desfășurării anului universitar menționat.

Așadar, raportul juridic ce izvorăște din contractul menționat este unul de locațiune, iar ceea ce reclamanta contestă prin acțiunea civilă formulată în cauză este faptul că prin somația emisă de Serviciul de cazare studenți a pierdut folosința camerei din căminul studențesc pentru presupuse abateri, de natură să atragă rezilierea contractului.

Contractul de locațiune este un contract esențialmente civil, guvernat de dispozițiile art. 1777-1835 C. civ., iar somația contestată are semnificația unui act de încetare a raportului de locațiune între părți, pârâta acționând ca parte contractantă într-un raport juridic de drept privat.

Faptul că pârâta este o instituție de interes public nu este de natură să confere somației emise caracterul unui act administrativ, în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004 (punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice), care să atragă competența instanței de contencios administrativ, ci, dimpotrivă, a instanței civile, în considerarea argumentelor ce preced.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.