A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 6830/05 prezentate de Pavel PIJEVSCHI împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 aprilie 2007 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, V. Zagrebelsky, mele A. Mularoni, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și de domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 decembrie 2004, după ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, dl Pavel Pijevschi, este un resortisant moldovean, născut în 1976 și rezident la Chișinău (Moldova), care, la data introducerii cererii, era deținut în Portugalia. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Teixeira, avocat la Setúbal (Portugalia). Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: procedura penală împotriva reclamantului La 18 ianuarie 2002, judecătorul judecător de la tribunalul din Setúbal va elibera mandate de arestare împotriva mai multor persoane, printre care reclamantul, suspectat de a organiza un trafic ilegal de persoane între Portugalia și țările din fosta Uniune Sovietică. Judecătorul judecător va elibera, de asemenea, un mandat de percheziție a apartamentului reclamantului. La 24 ianuarie 2002, reclamantul a fost arestat. Alte 14 persoane au fost arestate în cadrul aceleiași operațiuni. În aceeași zi, a avut loc o percheziție a apartamentului în care se afla reclamantul. Potrivit reclamantului, o sumă de 2 020 EUR (EUR) a dispărut în cursul acestei percheziții, efectuată de agenți ai Serviciului pentru străini și frontiere (denumit în continuare SEF) Potrivit reclamantului, acești agenți i-au pus cătușe pe care a trebuit să le poarte timp de 17 ore. La 25 ianuarie 2002, reclamantul a fost prezentat judecătorului judecător și pus ulterior în arest provizoriu. La 21 ianuarie 2003, ministerul public și-a prezentat rechizițiile împotriva reclamantului. Acesta, împreună cu ansamblul celorlalți co-inculpați, a fost prezentat Tribunalului Central de Justiție. Mai 2003, judecătorul judecător a pronunțat o ordonanță de trimitere în judecată a tuturor inculpaților. Judecătorul a considerat în special că interceptările telefonice au avut loc în conformitate cu legislația relevantă și cu jurisprudența Curții Constituționale. Prin hotărârea din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului din Setúbal, reclamantul a fost condamnat la închisoare la doar șase ani și nouă luni de închisoare. Tribunalul dispune în sfârșit expulzarea ulterioară a reclamantului și interzicerea acestuia pe teritoriul național pe o perioadă de 15 ani. La 5 februarie 2004, reclamantul a solicitat instanței să-i furnizeze transcrierea în instanță a înregistrării în instanță, pentru a-și pregăti apelul. În plus, acesta a solicitat stabilirea termenului care trebuie stabilit pentru depunerea memoriului de apel din momentul în care ar fi disponibilă transcrierea în cauză. La 8 martie 2004, discurile conținând înregistrarea de la inculpat au fost puse la dispoziția consiliului reclamantului. În aprilie 2004, judecătorul Tribunalului din Setúbal a solicitat grefei să informeze consiliul reclamantului că transcrierea cererii era deja disponibilă. În plus, acesta a stabilit, pe baza articolului 698 alineatul (6) din Codul de procedură civilă, un termen de zece zile pentru depunerea memoriului de recurs de către reclamant. La 15 aprilie 2004, reclamantul și-a depus apelul împotriva hotărârii de condamnare, atacând, printre altele, legalitatea interceptărilor telefonice. Prin Hotărârea din 25 ianuarie 2005, instanța de apel din Evora a declarat recursul inadmisibil pentru întârziere. Instanța de apel a considerat că termenul de 15 zile prevăzut la art. 411 din Codul de procedură penală avea loc din momentul în care consiliul reclamantului luase în posesie discurile care conțineau înregistrarea la data de 8 martie 2004, și nu de la data la care a fost disponibilă transcrierea înregistrării. Un astfel de termen a expirat deja la 15 aprilie 2004, motiv pentru care acțiunea a fost întârziată. La o dată nespecificată, reclamantul a formulat o acțiune constituțională împotriva acestei decizii în fața Tribunalului Constituțional, subminând în special inconstituționalitatea articolului 411 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost interpretat de instanța de judecată în recurs. Printr-o decizie sumară din 21 martie 2005, Tribunalul Constituțional a respins acțiunea. Referindu-se la o jurisprudență anterioară, Înalta Instanță consideră că termenul de recurs a fost considerat de la data la care discurile conținând înregistrarea mai degrabă decât de la transcrierea acestuia din urmă nu aduce atingere dreptului de recurs al reclamantului. Plângerea penală depusă de reclamant La o dată nespecificată în cursul anului 2003, reclamantul a depus o plângere penală la Parchetul din Setubal împotriva celor patru agenți SEF responsabili de percheziția domiciliului și de arestarea acestuia. La 31 martie 2005, procurorul însărcinat cu ancheta a emis un ordin de clasificare fără urmări, după ce i-a ascultat pe cei patru agenți în cauză și pe doi dintre co-inculpații reclamantului, arestați în cadrul aceleiași operații, și a examinat procesul-verbal privind percheziția. Procurorul a subliniat că nu există indicii serioase care să confirme afirmațiile reclamantului. La 24 ianuarie 2002, reclamantul a fost condus și a rămas în detenție în apropierea Poliției Judiciare din Lisabona. La 23 noiembrie 2004, consiliul reclamantului s-a plâns directorului instituției . 80% până la 90% din corespondența primită sau trimisă [de către solicitant] se înșeală Consiliul reclamantului solicită directorului să ia măsuri pentru a evita o astfel de defecțiune și să-l întrebe dacă vreo măsură de reținere a corespondenței în cauză era în vigoare. Printr-o scrisoare din 26 noiembrie 2004, directorul instituției naționale a negat orice reținere a corespondenței deținuților. El a negat, de asemenea, existența unei defecțiuni a serviciilor. La o dată nespecificată, reclamantul a fost transferat la locul unde se afla Pinheiro da Cruz. La 2 februarie 2006, judecătorul tribunalului de aplicare a pedepsei cu moartea a dispus eliberarea condiționată a reclamantului, care a fost pus la dispoziția SEF și a fost deportat la 3 martie 2006. Reclamantul se plânge de decizia de a declara inadmisibilă acțiunea introdusă împotriva hotărârii de condamnare, chiar dacă a respectat termenul stabilit de instanța din Setúbal, instanțele superioare fiind totuși inversate hotărârea aceleiași instanțe. Pentru solicitant, o astfel de incertitudine cu privire la normele fundamentale precum cele privind termenele de introducere a recursului constituie o încălcare a articolelor 6 și 13 din Convenție și 2 din Protocolul n care invocă articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, reclamantul consideră că a fost condamnat pe nedrept și pe baza unor dovezi ilegale și insuficiente. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de dispariția sumei de 2 020 EUR care îi aparținea în timpul percheziției efectuate la domiciliul său de către agenții Serviciului Străinilor și Frontierelor. În plus, el se plânge, din unghiul articolului 3 din Convenție, că a fost supus unei utilizări excesive a forței în momentul arestării sale. În cele din urmă, reclamantul se plânge de încălcarea repetată a corespondenței sale de către autoritățile penitenciare, precum și de dispariția unei sume de bani de 50 EUR din celula sa. În acest sens, invocă articolele 8 din convenție și 1 din Protocolul nr. Reclamantul se plânge mai întâi de decizia de a declara inadmisibilă acțiunea introdusă împotriva hotărârii de condamnare, pe care o consideră a aduce atingere articolelor 6 și 13 din convenție și 2 din Protocolul nr. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. art. 6 alineatul (1) și art. 13 din Convenție, reclamantul consideră că a fost condamnat în mod eronat și pe baza unor dovezi ilegale și insuficiente. Cu toate acestea, Curtea amintește că, în conformitate cu art. 19 din Convenție, aceasta are doar sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenție pentru statele contractante ; în special, nu îi revine sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție. În urma unei examinări atente a dosarului, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a dispozițiilor invocate de reclamant în această privință. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de dispariția sumei de 2 020 EUR care îi aparținea în timpul percheziției efectuate la domiciliu de către agenții Serviciului Străinilor și Frontierelor. Pe de altă parte, el se plânge, sub aspectul art. 3 din Convenție, că a făcut obiectul unei utilizări excesive a forței în momentul arestării sale. Curtea reamintește de mai multe ori că, în termenii art. 35 alin. (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată. după epuizarea căilor de atac interne, după cum este înțeles în conformitate cu principiile dreptului internațional general recunoscute, Comisia constată că reclamantul a depus o plângere penală în fața Parchetului Setúbal împotriva agenților SEF responsabili. Cu toate acestea, el nu a atacat decizia de clasificare fără urmări a procurorului, în timp ce acesta a avut un motiv întemeiat. Reclamantul ar fi putut să sesizeze instanța judecătorească cu privire la o cerere de inițiere a procedurii pentru a controla clasificarea plângerii sale. El a omis să epuizeze căile de atac interne care i-au fost deschise în dreptul intern. Prin urmare, acest aspect trebuie respins pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. În cele din urmă, reclamantul se plânge de încălcarea repetată a corespondenței sale de către autoritățile penitenciare, precum și de dispariția unei sume de bani de 50 EUR din celula sa. În acest sens, invocă articolele 8 din Convenție și 1 din Protocolul nr. În ceea ce privește obiecțiunile referitoare la corespondență, Curtea arată că reclamantul nu oferă nicio precizare cu privire la scrisorile care ar fi fost deschise sau reținute de serviciile penitenciare Într-adevăr, se limitează la a afirma că corespondența sa a fost încălcată, fără a oferi detalii suplimentare cu privire la circumstanțele în care ar fi avut loc o astfel de încălcare. În aceste condiții, Curtea nu poate decât să considere această cauză ca nefondată, această parte a cererii fiind, prin urmare, vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În ceea ce privește presupusul furt al unei sume de bani din celula reclamantului, Curtea constată că reclamantul nu a depus nicio plângere penală în această privință în fața instanțelor portugheze, în timp ce Õ are o astfel de posibilitate, furtul în cauză constituind, dacă este cazul, o infracțiune pedepsită prin lege. Prin urmare, această cauză se confruntă cu neobosirea căilor de atac interne și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului privind cauza pe care a introdus-o împotriva hotărârii de condamnare Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle A.B. Baka modulière Președintele
de la requête n
o
6830/05
présentée par Pavel PIJEVSCHI
contre le Portugal
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 12 avril 2007 en une chambre composée de
:
MM.
A.B. Baka,
président,
M
mes
M.
juges,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 décembre 2004,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Pavel Pijevschi, est un ressortissant moldave, né en 1976 et résidant à Chișinău (Moldova), qui était, à la date de l’introduction de la requête, détenu au Portugal. Il est représenté devant la Cour par M
e
C.
Teixeira, avocate à Setúbal (Portugal).
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
La procédure pénale à l’encontre du requérant
Le 18 janvier 2002, le juge d’instruction près le tribunal de Setúbal délivra des mandats d’arrêts à l’encontre de plusieurs personnes, dont le requérant, soupçonnées d’organiser un trafic illégal de personnes entre le Portugal et des pays de l’ex-Union soviétique. Le juge d’instruction délivra également un mandat de perquisition de l’appartement du requérant.
Le 24 janvier 2002, le requérant fut arrêté. Quatorze autres personnes furent arrêtées dans le cadre de la même opération.
Le jour même, une perquisition de l’appartement où résidait le requérant eut lieu. Selon le requérant, une somme d’argent de 2
020 euros (EUR) disparut au cours de cette perquisition, effectuée par des agents du Service des étrangers et des frontières (ci-après « le
SEF
»). D’après le requérant, ces agents lui passèrent des menottes qu’il a du porter pendant dix-sept heures.
Le 25 janvier 2002, le requérant fut présenté au juge d’instruction et mis par la suite en détention provisoire.
Le 21 janvier 2003, le ministère public présenta ses réquisitions à l’encontre du requérant.
Celui-ci, ainsi que l’ensemble des autres co-accusés, demanda l’ouverture de l’instruction, contestant notamment la légalité des écoutes téléphoniques sur lesquelles l’accusation se fonda.
Le dossier fut transmis au Tribunal central d’instruction criminelle. Le 16
mai 2003, le juge d’instruction rendit une ordonnance de renvoi en jugement de l’ensemble des accusés. Le juge considéra notamment que les écoutes téléphoniques avaient eu lieu dans le respect de la législation pertinente et de la jurisprudence du Tribunal constitutionnel.
Par un jugement du 20 janvier 2004 du tribunal de Setúbal, le requérant fut jugé coupable des infractions d’association de malfaiteurs, d’aide à l’immigration illégale, d’extorsion et de marchandage de main d’œuvre illégale. Il fut condamné à la peine de six ans et neuf mois d’emprisonnement. Le tribunal ordonna enfin l’expulsion ultérieure du requérant et son interdiction du territoire national pour une période de quinze ans.
Le 5 février 2004, le requérant demanda au tribunal de lui fournir la transcription de l’enregistrement de l’audience, afin de préparer son appel. Il demanda par ailleurs la fixation du délai à établir pour le dépôt de son mémoire d’appel à partir du moment auquel la transcription en cause serait disponible.
Le 8 mars 2004, les disques contenant l’enregistrement de l’audience furent fournis au conseil du requérant.
Par une ordonnance du 1
er
avril 2004, portée à la connaissance du conseil du requérant le 5 avril 2004, le juge du tribunal de Setúbal demanda au greffe d’informer le conseil du requérant de ce que la transcription de l’enregistrement se trouvait déjà disponible. Il fixa par ailleurs, se fondant sur l’article 698 § 6 du code de procédure civile, un délai de dix jours pour le dépôt du mémoire d’appel par le requérant.
Le 15 avril 2004, le requérant déposa son appel contre le jugement de condamnation. Il attaqua notamment la légalité des écoutes téléphoniques.
Par un arrêt du 25 janvier 2005, la cour d’appel d’Évora déclara le recours irrecevable pour tardiveté. La cour d’appel considéra que le délai de 15 jours prévu à l’article 411 du code de procédure pénale se comptait à partir du moment où le conseil du requérant avait pris possession des disques contenant l’enregistrement de l’audience, le 8 mars 2004, et non pas à partir de la date à laquelle la transcription de l’enregistrement fût disponible. Un tel délai était déjà écoulé au 15 avril 2004, raison pour laquelle le recours était tardif.
A une date non précisée, le requérant déposa un recours constitutionnel contre cette décision devant le Tribunal constitutionnel, alléguant notamment l’inconstitutionnalité de l’article 411 du code de procédure pénale, tel qu’interprété par la cour d’appel d’Évora.
Par une décision sommaire du 21 mars 2005, le Tribunal constitutionnel rejeta le recours. Se référant à une jurisprudence antérieure, la haute juridiction estima que considérer que le délai de recours se comptait à partir de la date de la remise des disques contenant l’enregistrement – et non pas de la transcription de ce dernier – ne portait pas atteinte au droit de recours du requérant.
2.
La plainte pénale déposée par le requérant
A une date non précisée courant 2003, le requérant déposa une plainte pénale devant le parquet de Setúbal contre les quatre agents du SEF responsables par la perquisition de son domicile et par son arrestation. Il accusa ces derniers d’abus de pouvoir et de mauvais traitements.
Le 31 mars 2005, le procureur chargé de l’affaire rendit une ordonnance de classement sans suites, après avoir entendu les quatre agents en cause ainsi que deux des co-accusés du requérant, arrêtés lors de la même opération, et examiné le procès-verbal relatif à la perquisition.
Le procureur souligna qu’il n’y avait aucun indice sérieux pouvant confirmer les allégations du requérant.
Celui-ci n’attaqua pas cette décision.
3.
La détention du requérant et sa mise en liberté ultérieure
Après son arrestation, le 24 janvier 2002, le requérant fut conduit et resta en détention à l’établissement pénitentiaire près la police judiciaire de Lisbonne.
Le 23 novembre 2004, le conseil du requérant s’est plaint au directeur de l’établissement pénitentiaire du fait que depuis décembre 2003 «
80% à 90% de la correspondance reçue ou envoyée [par le requérant] s’égare
». Le conseil du requérant demanda au directeur de prendre des mesures afin d’éviter un tel dysfonctionnement et lui demanda si une quelconque mesure de rétention de la correspondance en cause se trouvait en vigueur. Par une lettre du 26 novembre 2004, le directeur de l’établissement pénitentiaire nia toute rétention de la correspondance des détenus. Il nia également l’existence d’un dysfonctionnement des services.
A une date non précisée, le requérant fut transféré à l’établissement pénitentiaire de Pinheiro da Cruz.
Le 2 février 2006, le juge du tribunal d’application des peines d’Évora ordonna la mise en liberté conditionnelle du requérant. Celui-ci fut mis à la disposition du SEF et expulsé le 3 mars 2006.
1.
Le requérant se plaint de la décision de déclarer irrecevable le recours introduit contre le jugement de condamnation, alors même qu’il avait respecté le délai fixé par le tribunal de Setúbal, les juridictions supérieures ayant toutefois renversé la décision de ce même tribunal. Pour le requérant, une telle incertitude concernant des règles aussi fondamentales que celles portant sur les délais d’introduction des recours constitue une violation des articles 6 et 13 de la Convention et 2 du Protocole n
o
7.
2.
Invoquant
les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant estime avoir été condamné à tort et sur la base de preuves illégales et insuffisantes.
3.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint de la disparition de la somme de 2
020 EUR qui lui appartenait lors de la perquisition effectuée à son domicile par les agents du Service des étrangers et des frontières. Il se plaint par ailleurs, sous l’angle de l’article 3 de la Convention, d’avoir fait l’objet d’un usage excessif de la force lors de son arrestation.
4.
Enfin, le requérant se plaint de la violation réitérée de sa correspondance par les autorités pénitentiaires ainsi que de la disparition d’une somme d’argent de 50 EUR de sa cellule. Il invoque à cet égard les articles 8 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
1.
Le requérant se plaint d’abord de la décision de déclarer irrecevable le recours introduit contre le jugement de condamnation, qu’il considère porter atteinte aux articles 6 et 13 de la Convention et 2 du Protocole n
o
7.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Invoquant
les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant estime avoir été condamné à tort et sur la base de preuves illégales et insuffisantes.
La Cour rappelle cependant qu’aux termes de l
’article
19 de la Convention, elle a seulement pour tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Etats contractants
; il ne lui appartient notamment pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention.
Après un examen soigné du dossier, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des dispositions invoquées par le requérant à cet égard. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint de la disparition de la somme de 2
020 EUR qui lui appartenait lors de la perquisition effectuée à son domicile par les agents du Service des étrangers et des frontières. Il se plaint par ailleurs, sous l’angle de l’article 3 de la Convention, d’avoir fait l’objet d’un usage excessif de la force lors de son arrestation.
La Cour rappelle d’emblée qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie «
qu’après l’épuisement des voies de recours internes, tel qu’il est entendu selon les principes de droit international généralement reconnus
».
Elle constate que le requérant a déposé une plainte pénale devant le parquet de Setúbal contre les agents du SEF prétendument responsables. Toutefois, il n’a pas attaqué la décision de classement sans suites rendu par le procureur, alors qu’il en avait le loisir. Le requérant aurait en effet pu saisir le juge d’instruction d’une demande d’ouverture de l’instruction afin de contrôler le classement de sa plainte. Ne l’ayant pas fait, il a omis d’épuiser les voies de recours internes qui lui étaient ouvertes en droit national.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35
§§
1 et
4 de la Convention.
4.
Enfin, le requérant se plaint de la violation réitérée de sa correspondance par les autorités pénitentiaires ainsi que de la disparition d’une somme d’argent de 50 EUR de sa cellule. Il invoque à cet égard les articles 8 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
S’agissant des griefs portant sur la correspondance, la Cour relève que le requérant ne donne aucune précision sur les lettres qui auraient été ouvertes ou retenues par les services pénitentiaires
; il se borne en effet à affirmer que sa correspondance a été violée, sans donner d’autres détails sur les circonstances dans lesquelles une telle violation aurait eu lieu. Dans ces conditions, la Cour ne peut que considérer ce grief comme non étayé, cette partie de la requête étant par conséquent manifestement mal fondée, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.
Quant au prétendu vol d’une somme d’argent de la cellule du requérant, la Cour constate que le requérant n’a déposé aucune plainte pénale à cet égard devant les juridictions portugaises, alors qu’il disposait d’une telle possibilité, le vol en question constituant, s’il était avéré, une infraction pénale punie par la loi. Ce grief se heurte donc au non-épuisement des voies de recours internes et doit être rejeté, en application de l’article 35
§§
1 et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs du requérant portant sur l’irrecevabilité du recours qu’il a introduit contre le jugement de condamnation
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président