ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2052/2024

HOTĂRÂRE

05.11.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2052/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 martie 2023 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, a solicitat instanței să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de: art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, care prevede: "Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 3, după lit. k) se introduc două noi litere, literele 1) și m), cu următorul cuprins: "1) solda/salariu lunar net - solda/salariul lunar brut prevăzută/prevăzut la art. 28 alin. (1) din care se deduce contribuția individuală la bugetul de stat, contribuția individuală la bugetul asigurărilor sociale de sănătate și impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare; m) pensia netă - pensia militară de stat stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare."

Prin sentința civilă nr. 1471 din 18 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București.

În motivare, s-a reținut că reclamantul A. are calitatea de pensionar militar, conform Deciziei de pensie nr. x/12.11.2018 a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale.

S-a mai arătat că obiectul cauzei este reprezentat de plata unor sume de bani, rezultate din indexarea și actualizarea diferită a pensiei reclamantului, urmare a modificării dispozițiilor art. 59-60 din Legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017, pe care reclamantul o apreciază ca fiind neconstituțională, partea urmărind în consecință și emiterea unei alte decizii de pensie în acest sens.

În cauză, există dispoziții speciale cu privire la competența de soluționare a cauzei, în Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, care arată în art. 101, 102 și 103 următoarele: "art. 100. Jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel; art. 101. Litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale; art. 102. Cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul."

Din aceste dispoziții legale, rezultă competența de soluționare a tuturor cauzelor având ca obiect stabilirea și plata drepturilor de pensii, arătându-se că aceasta revine tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Curtea de Apel București a reținut că prezenta cauză se circumscrie obiectului vizat de aceste dispoziții legale, reclamantul solicitând plata unor drepturi ce țin de pensia sa militară, respectiv de pretinsa actualizare și limitare nelegală a acesteia, nelegalitate invocată în raport de pretinsa neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017, inclusiv emiterea unei noi decizii de pensie.

S-a apreciat că invocarea de către reclamant a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu atrage, în mod automat, competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de contencios administrativ, câtă vreme aceste dispoziții legale sunt aplicabile doar dacă obiectul cererii este unul care se circumscrie domeniului contenciosului administrativ.

De asemenea, conflictul dedus judecății nu are legătură nici cu vreun raport dintre contribuabilul reclamant și vreun organ fiscal, astfel că nu se pune problema aplicabilității prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței de contencios administrativ și fiscal, așadar litigiul în discuție aparține sferei de competență material-funcțională a jurisdicției asigurărilor sociale organizate la nivelul tribunalului.

În temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 131 C. proc. civ., Curtea va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, invocată de pârâți și va declina competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția conflicte de muncă și asigurări sociale având în vedere dispozițiile art. 102 C. proc. civ. și domiciliul reclamantului (București, Sector 5) care se situează în circumscripția teritorială a acestei instanțe.

Primind dosarul, Tribunalul București a apreciat că, în speță, cadrul procesual în privința obiectului și a cauzei litigiului a fost determinat de reclamant care a arătat că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, sens în care a și solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017.

Competența materială a unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 revine exclusiv instanțelor de contencios administrativ, așa cum reglementează expres aliniatul 1 al articolului precitat, astfel cercetarea modalității în care actul administrativ al Guvernului reprezentat de Ordonanța de Urgență se manifesta în sfera dreptului administrativ prin vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale reclamanților ține exclusiv de competența instanțelor de contencios administrativ.

În discuție în cauză este un raport de drept administrativ, iar față de poziționarea autorității publice în sistemul administrației publice (autoritatea centrală/locală) competența revine curții de apel în a soluționa această cauză.

Totodată, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Pentru aceste motive, având în vedere și domiciliul reclamantului în mun. București, în raza de competență a Curții de Apel București, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că reclamantul pune în discuție repararea prejudiciului suportat de acesta ca urmare a instituirii unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra dreptului de pensie, ca o consecință a unei cereri formulate în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum reclamantul a indicat în petitul acțiunii.

Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. În conformitate cu alin. (5) al aceluiași text de lege, acțiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Raportat la faptul că temeiul legal aplicabil acțiunii se regăsește în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și având în vedere finalitatea demersului judiciar, precum și faptul că se contestă o ordonanță de urgență emisă de Guvern, respectiv o măsură fiscală, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății are natura unui litigiu de contencios administrativ.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Conform art. 1 din același act normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

În raport cu aceste considerente și având în vedere că se invocă o vătămare produsă printr-o ordonanță de urgență emisă de Guvern - autoritate publică centrală, competența materială revine secției de contencios administrativ a curții de apel.

Totodată, prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, statuează în mod expres că: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Nu în ultimul rând, cât timp disponibilitatea are rang de principiu fundamental în procesul civil, judecătorul nu poate schimba cauza acțiunii deduse judecății, ci este ținut ca, observând cauza acțiunii, astfel cum a fost construită de titularul acțiunii introductive, să îi aplice textul de lege incident, observându-se în cauză că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile din legea contentenciosului administrativ.

Așa fiind, constatând că pricina de față vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, întrucât privește un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, iar domiciliul reclamantului se află în raza teritorială a Curții de Apel București, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.