ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1307/2024

Asupra recursului de față, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 64.726,78 euro, echivalentul sumei de 306.157,67 RON (curs 4,73), reprezentând contravaloarea reparațiilor executate în termenul de garanție ale lucrărilor care au format obiectul contractului de subantrepriză nr. x/19.02.2018; la plata sumei de 28.085,76 RON, contravaloarea lucrării de expertiză realizată în vederea stabilirii cauzelor deficiențelor calitative ale lucrărilor executate de pârâtă și pentru oferirea soluțiilor de remediere; la plata sumei de 1.000 euro, echivalentul sumei de 4.730 RON (curs 4,73), cu titlu de penalități în temeiul art. 8.12 din contractul de subantrepriză pentru refuzul de a remedia deficiențele notificate; precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 159 din 13 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, s-a admis cererea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L., fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume: 64.726,78 euro (echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plății), reprezentând contravaloarea reparațiilor executate de reclamantă în perioada de garanție a lucrărilor executate în temeiul contractului de subantrepriză nr. x/19.02.2018; 38.380,76 RON, reprezentând lucrări de colmatare rosturi; 1.000 euro (echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plății), reprezentând penalități calculate în conformitate cu dispozițiile art. 8.12 din contract; 28.085,76 RON, reprezentând contravaloarea expertizării lucrărilor executate de pârâtă; 36.276,67 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 176/A din 27 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierilor din 22 ianuarie 2021 și 10 decembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2019.

A fost admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 159 din 13 decembrie 2022, pronunțate în același dosar.

A fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost respinsă cererea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea recursului, invocă faptul că decizia recurată cuprinde motive contradictorii. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel, contrar faptului că a reținut concluziile expertului în sensul că, indiferent de tehnologia aleasă de părți, în cazul în care s-ar fi respectat normativele în vigoare nu ar fi trebuit să se degradeze stratul superior al platformei betonate, a identificat întreaga tehnologie ca fiind sursa degradării stratului de beton, dar întrucât tehnologia aleasă a fost parte componentă a contractului de subantrepriză, a constatat că intimata-pârâtă nu poate fi obligată la remedierea lucrărilor.

Recurenta-reclamantă a invocat și încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material.

În raport de dispozițiile art. 1.270 C. civ., recurenta-reclamantă susține că angajarea răspunderii pentru viciile lucrărilor executate sunt cuprinse atât în cadrul art. 8, denumit garanții, din cadrul contractului de subantrepriză, dar și în art. 10, aceste dispoziții constituind legea părților.

Recurenta-reclamantă arată că art. 8 pct. 8.2 prevede situația execuției necorespunzătoare, pct. 8.4 prevede toate lucrările de modificare, reconstrucție și remediere a viciilor, contracțiilor și altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale, a documentației tehnice sau a prevederilor legale aplicabile (însemnând și normative), neglijența subantreprenorului sau utilizarea de materiale și instalații neconforme, pct. 8.5 prevede constituirea garanției de bună execuție pentru asigurarea executării corespunzătoare și la timp a lucrărilor, iar pct. 8.11 prevede obligația de reparare a oricărui defect, neconfomitate cu specificațiile tehnice, sau orice neajunsuri care sunt descoperite în termenul de garanție și care se datorează materialelor și/sau mâinii de lucru în neconformitate cu contractul sau/execuției defectuoase pe perioada lucrărilor.

Mai mult decât atât, în art. 10 din contractul de subantrepriză, care reprezintă legea părților, sunt stabilite obligațiile subantreprenorului, fiind de reținut prevederile pct. 10.6, prin care acesta se obligă și este responsabil pentru respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile în legătură cu lucrările ce fac obiectul contractului, pct. 10.7, potrivit căruia subcontractorul este pe deplin responsabil pentru conformitatea, stabilitatea și siguranța tuturor operațiunilor executate pe șantier, precum și pentru procedeele de execuție utilizate, cu respectarea prevederilor și reglementărilor legii privind calitatea în construcții, iar potrivit pct. 10.15, subcontractorul garantează calitatea și acuratețea lucrărilor sale. Dacă antreprenorul general va suferi orice prejudiciu ca urmare a neconformității sau executării defectuoase sau întârziate a oricărei părți a lucrării, antreprenorul general are dreptul de a cere subcontractorului despăgubiri pentru pierderile suferite, la pct. 10.16 părțile stabilind că subcontractorul garantează că lucrările vor fi executate cu respectarea tuturor cerințelor contractuale și legale, autorizațiilor, standardelor și normelor legale, referitoare la lucrările executate.

Prin urmare, recurenta-reclamantă susține că activarea obligației de garanție nu rezultă din interpretarea simplistă a prevederilor art. 8.4 și 8.11, ci și din celelalte prevederi ale contractului, neputând fi acceptată lipsa responsabilității intimatei doar pentru faptul că a fost de acord cu tehnologia propusă de intimată care s-a respectat și care este în legătură de cauzalitate cu prejudiciul produs, conform opiniei instanței de apel.

Rezultă astfel, în opinia recurentei-reclamante, încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de art. 1.270 C. civ., prin raportare la contractul de subantrepriză nr. x/2018.

În aceeași ordine de idei, recurenta-reclamantă arată că, în expertiza judiciară administrată în cauză, expert ing. C. face referire la expertiza extrajudiciară efectuată de prof. dr. ing. D., în opinia căruia cauza exfolierii a fost execuția defectuoasă a lucrărilor (probabil o consecință a modului de execuție a finisării suprafeței platformei de beton prin elicopterizare și a clasei betonului), dar, este relevantă observația expertului judiciar de la pag. 7 alin. (2), în conformitate cu care totuși, în cazul în care părțile au căzut de acord cu elicopterizarea betonului și perierea lui ulterioară, protecția betonului trebuia să se realizeze prin aplicarea unui curing de exterior sau tratament special pentru beton care să îl protejeze la acțiunea sărurilor și să crească rezistența acestuia, iar conform opiniei de la pag. 8 alin. (2) rezultă că, în cazul în care se respectau la punerea în operă toate condițiile impuse de normative, nu trebuia să fie afectat de utilizarea agenților de dezghețare, în concluzii, expertul arătând că motivul degradării startului superior a fost utilizarea unei tehnologii care nu a respectat prevederile normative în vigoare.

Prin urmare, potrivit susținerilor recurentei-reclamante, nu tehnologia convenită reprezintă legătura de cauzalitate cu prejudiciul produs, greșit apreciind instanța de apel în acest sens, ci nerespectarea normativelor referitoare la execuție, nerespectarea timpilor de execuție care se datorează mâinii de lucru, conform art. 8 pct. 8.11 din contractul de subantrepriză.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că instanța de apel a admis apelul prin încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor contractului, intimata-pârâtă nerespectând obligațiile asumate și executând în mod defectuos lucrarea.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte, iar la 27.02.2024, aceasta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de recurentă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) statuând sancțiunea nulității pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt invocate formal.

Din perspectiva incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat faptul că, deși instanța de apel a reținut concluziile expertului în sensul că, indiferent de tehnologia aleasă de părți, în cazul în care s-ar fi respectat normativele în vigoare nu ar fi trebuit să se degradeze stratul superior al platformei betonate, a apreciat că, tehnologia aleasă fiind parte componentă a contractului de subantrepriză, intimata-pârâtă nu poate fi obligată la remedierea lucrărilor.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește proba cu expertiză administrată în cauză, precum și modul în care concluziile raportului de expertiză au fost valorificate de către curtea de apel, recurenta-reclamantă critică modalitatea în care instanța a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acțiunii.

Întrucât temeinicia stării de fapt reținute de instanța devolutivă nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte arată că motivele de nelegalitate astfel formulate nu se circumscriu și nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de recurenta-reclamantă.

Totodată, din perspectiva motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Deși recurenta-reclamantă susține că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1.270 C. civ., în raport de dispozițiile contractuale, argumentele expuse vizează, în exclusivitate, aspecte de netemeinicie.

Criticile ce vizează prevederile contractuale nu pot fi apreciate ca și argumente de nelegalitate, în condițiile în care interpretarea contractului nu poate fi făcută decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, așadar, critici de netemeinicie.

Recurenta-reclamantă tinde, prin expunerea criticilor referitoare la interpretarea dispozițiilor contractuale, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerințe care nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 176/A din 27 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 176/A din 27 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2024.