ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1293/2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

La data de 26 septembrie 2023 s-a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al magistraturii, Ministerul Justiției, Înalta Curtre de Casație și Justiție, Inspecția Judiciară, Ministrul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministrul Afacerilor Externe, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul București, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Alba, Tribunalul Timiș, Tribunalul Bihor, Tribunalul Dolj, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Argeș, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Galați, Tribunalul Prahova, Tribunalul Brașov, Tribunalul Brăila, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Dâmbovița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Bistrița Năsăud, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, formându-se câte un dosar pentru fiecare reclamant în parte.

A fost format dosarul nr. x/2023 cu privire la reclamanta F. și pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministrul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Alba și Tribunalul Bihor.

Prin sentința civilă nr. 1732/2023 din 4 octombrie 2023 pronunțată de Tribunalul Iași – secția I Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența instanțelor de dreptul muncii este exclusivă iar părțile nu o pot înlătura, fiind prevăzută de dispoziții de ordine publică.

Or, în cauză, reclamanta are domiciliul în municipiul Timișoara, aflat în circumscripția Tribunalului Timiș, competența acestuia fiind atrasă de art. 269 alin. (2) Codul muncii.

S-a mai constatat și că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (2)

1

C. proc. civ., având în vedere că reclamanta face parte din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, în cauză nu se poate reține ipoteza coparticipării procesuale active, având în vedere că drepturile salariale ale reclamanților sunt drepturi individuale, neavând aceeași cauză.

Prin sentința civilă nr. 368/PI din 19 martie 2024 pronunțată de Tribunalul Timiș – secția I Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași. De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea acestuia spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) Codul muncii și art. 59 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea de a sesiza fie Tribunalul Timiș, în circumscripția căruia își are domiciliul, fie instanța competentă teritorial pentru oricare dintre ceilalți reclamanți. Or, reclamanta a ales să introducă cererea împreună cu ceilalți reclamanți, fiind învestit Tribunalul Iași, în raza căruia domiciliază o parte din reclamanți.

De asemenea, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, întrucât există o strânsă legătură între drepturile reclamate de părți, reclamanții fiind interesați să promoveze o acțiune comună, nu doar prin prisma utilității administrării unui probatoriu comun, ci și din perspectiva pronunțării unei soluții unice care să rezolve conflictul dedus judecății, circumstanțe de natură a plasa reclamanții în aceeași situație juridică ulterior finalizării procesului, cu privire la conflictul dedus judecății.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – secția I Civilă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea inițială înregistrată sub nr. x/2023, din care s-a disjuns cauza privind reclamanta F., ce a generat prezentul conflict de competență, reclamanții, în calitate de judecători, procurori, personal asimilat judecătorilor și procurorilor, personal auxiliar de specialitate și personal contractual, detașați în cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, au învestit Tribunalul Iași cu un conflict de muncă.

Astfel, se reține că reclamanții au promovat o acțiune comună având ca obiect compensarea în bani a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar/an, aferent perioadei lucrate în cadrul instanțelor, parchetelor și Consiliului Superior al Magistraturii, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatorii, începând cu data scadenței sumelor datorate și până la data plății efective, precum și pe viitor, în temeiul dispozițiilor art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, art. 65 din Legea nr. 567/2004 și ale H.G. nr. 250/1992.

Cererea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Iași prin raportare la domiciliul reclamantei CC..

Raportat la obiectul său, acest litigiu face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, astfel cum este definită de art. 266 din Codul muncii.

Conform art. 269 alin. (2) Codul muncii, "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.", competența teritorială a instanței de dreptul muncii fiind de ordine publică.

În egală măsură, se reține că, potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, "Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți."

Or, dispozițiile art. 59 C. proc. civ. prevăd că, "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte daca obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

Rezultă astfel că litisconsorțiul procesual există în situația în care calitatea de reclamant sau de pârât este deținută de mai multe persoane fizice sau juridice, reprezentând aplicația în plan procesual a pluralității subiectelor raportului juridic civil de drept substanțial sau când există o strânsă legătură între drepturile și obligațiile mai multor persoane.

Pentru existența coparticipării procesuale este necesară, așadar, pe lângă pluralitatea de părți aflate pe aceeași poziție procesuală, și condiția ca obiectul procesului să fie un drept sau o obligație comună ori ca drepturile sau obligațiile lor să aibă aceeași cauză sau ca între drepturile și obligațiile părților să existe o strânsă legătură.

În cauză, se constată că sunt îndeplinite condițiile privind coparticiparea procesuală activă, obiectul procesului fiind reprezentat de dobândirea unor drepturi între care există o strânsă legătură, solicitându-se compensarea în bani a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar/an, aferent perioadei lucrate în cadrul instanțelor, parchetelor și Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul dispozițiilor art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, art. 65 din Legea nr. 567/2004 și ale H.G. nr. 250/1992.

Astfel conturat raportul juridic litigios inițial, din care au făcut parte și reclamanții ale căror cereri au fost disjunse, dat fiind că unul dintre aceștia, respectiv CC., domiciliază în județul Iași, se impune concluzia că, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii, Tribunalul Iași a fost în mod legal învestit să soluționeze cererea reclamantei F..

Nu în ultimul rând, potrivit dispozițiilor art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, "În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității."

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2024.