ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1066/2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 51/23.01.2024, Curtea de Apel Brașov – secția Civilă a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1373/Ap/2023 din 27.09.2023, pronunțată de aceeași instanță.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, după expunerea argumentelor prezentate în cererea de revizuire, recurentul a arătat că instanța a respins cererea de revizuire, motivând că, potrivit opiniei exprimate în literatura de specialitate, pentru a putea fi invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în procesul anterior sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de instanță.

Recurentul a susținut că fundamentarea soluției de respingere pe baza unei opinii doctrinare este cel puțin discutabilă, din moment ce ignoră efectele hotărârilor judecătorești, în timp ce punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate este ridicat la rang de argument juridic determinant. Cu alte cuvinte, jurisprudența nu are valoare de lege, nu este creatoare de obligații în sarcina altor instanțe, însă literatura de specialitate este creatoare de interpretări obligatorii pentru instanțele de judecată.

În continuare, recurentul a făcut trimitere la modificările aduse prin Legea nr. 310/2018 asupra motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., evidențiind că, anterior modificării legislative, revizuirea era acceptată doar în caz de încălcare a efectului negativ al autorității de lucru judecat; ulterior modificării, însă, a fost recunoscută și posibilitatea revizuirii pe nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Recurentul a mai susținut că instanța de apel nu a fost chemată să soluționeze apelul prin admiterea sau respingerea unei excepții procesuale, ci trebuia să judece cauza în fond, ținând însă seama de dezlegarea anterioară dată asupra problemei de drept dedusă judecății, context în care dădea eficiență prezumției de lucru judecat asupra chestiunii litigioase deja soluționate. În acest context, afirmă că, în cazul revizuirii întemeiate pe încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, nu se pune problema "să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat". Ca atare, contrar celor reținute de curtea de apel, în cazul revizuirii întemeiate pe încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, nu mai subzistă condiția invocată de instanța de revizuire.

În final, a subliniat că instanța de apel trebuia să analizeze dacă aspectele dezlegate prin sentința civilă nr. 210/MAS/08.04.2020, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2019 au legătură cu ceea ce s-a judecat prin decizia nr. 1373/27.09.2023 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2026, a cărei retractare s-a solicitat.

În drept, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

La 01.04.2024, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând decizia atacată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de recurent, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul a invocat încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al unei hotărâri anterioare, arătând că, în cauză, a fost respinsă o cerere de revizuire; în acest context, a făcut trimitere la ipoteza de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Rațiunea reglementării acestui caz de nelegalitate derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, potrivit căruia judecătorului nu i se mai permite să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară.

Or, în cauză, nu ne aflăm în ipoteza avută în vedere de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în care instanța să fi reluat, în mod nelegal, dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase tranșate de o jurisdicție anterioară, ci, în situația în care o instanță de revizuire a fost chemată să aprecieze dacă decizia civilă atacată cu revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive pronunțate anterior, respectiv a sentinței civile nr. 210/MAS/08.04.2020 a Tribunalului Brașov – secția Civilă.

Înalta Curte constată că argumentele dezvoltate în susținerea recursului vizează, în realitate, modalitatea de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât analiza acestora se circumscrie ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind invocat în mod formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Instituirea ipotezei prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Totodată, cum corect s-a reținut și prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, dacă aceasta a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța pe excepția autorității lucrului judecat.

Înalta Curte constată că argumentele prezentate în susținerea recursului vizează doar în mod aparent legalitatea hotărârii pronunțate în cererea de revizuire, întrucât se axează exclusiv pe modul în care instanța de fond, care a pronunțat decizia atacată cu revizuire, a analizat puterea de lucru judecat din perspectiva art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în cauza inițială, aspect care excedează cadrului limitat al analizei în calea de atac exercitată a revizuirii.

În acest context, instanța supremă constată că instanța de revizuire a reținut, în motivarea deciziei atacate că, instanța care a pronunțat decizia civilă nr. 1373/Ap/12.09.2023 a analizat și tranșat în mod definitiv chestiunea incidenței autorității de lucru judecat, ceea ce înseamnă că desființarea hotărârii presupus a fi dată cu încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat nu se mai putea face pe calea revizuirii.

În realitate, din conținutul cererii de recurs se desprinde concluzia că recurentul nu aduce în concret critici hotărârii pronunțate în revizuire, sub aspectul unei eventuale încălcări a art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci aduce critici împotriva hotărârii pronunțate în apel, cea a cărei revizuire a fost solicită, susținând că instanța trebuia să judece cauza în fond, ținând cont de dezlegarea dată asupra problemei de drept și să acorde eficiență prezumției de lucru judecat privind dezlegarea dată chestiunii judicioase.

Înalta Curte subliniază, de asemenea, că revizuirea, fiind o cale de atac de retractare și nedevolutivă, nu permite instanței de revizuire să realizeze un control de fond ori de legalitate asupra hotărârii atacate, care a avut caracter definitiv.

Instanța de revizuire a respectat aceste limite, constatând că prin decizia atacată instanța a analizat autoritatea de lucru judecat din perspectiva efectului pozitiv al hotărârii pronunțate anterior în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Brașov – secția Civilă; aceasta a concluzionat că nu există o legătură între cele două litigii și că de acea hotărâre se poate prevala doar reclamantul din dosarul menționat, nu și apelantul, respectiv recurentul din prezenta cauză.

În ceea ce privește afirmația potrivit căreia instanța de revizuire a fundamentat soluția de respingere pe baza unei opinii doctrinare, aceasta este nerelevantă, în condițiile în care instanța a făcut trimitere la literatura de specialitate în sprijinul unei interpretări deja consolidate în practica judiciară, fără a transforma opinia doctrinară într-un izvor de drept.

În acest context, contrar susținerii recurentului, în mod corect s-a constatat neîntrunirea exigențelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală, motiv pentru care nu poate fi atrasă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse anterior, decizia recurată este legală, motivele de recurs invocate nejustificând casarea ei, așa încât Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 51/23.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția Civilă, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2024.