ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1942/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, la 31 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței, ca, în urma probelor ce se vor administra, să se pronunțe o sentință prin care să se instituie în sarcina pârâtei obligația de a-i plăti suma de 636.532,55 RON, ce reprezintă contravaloarea penalităților de întârziere calculate în baza promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/28.09.2017, de către notarul public C., precum și obligația de a suporta cheltuielile de judecate generate de prezentul proces.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270 și art. 1350 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta B. S.R.L. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov, în primă instanță:

Prin sentința nr. 282/S din 08 noiembrie 2022, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de partea pârâtă; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 636.532,55 RON, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate în baza promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/28.09.2017, de către notarul public C.; a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 18.295,33 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în apel:

Prin decizia nr. 366Ap din 11 martie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis cererea de apel formulată de apelanta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 282/S din 08 noiembrie 2022, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă; a schimbat în tot sentința în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru despăgubirile pretinse cu titlu de penalități în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, pentru perioada anterioară datei de 31.03.2019; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., având ca obiect despăgubiri, reprezentând penalități în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere - pentru perioada anterioară datei de 31.03.2019, ca fiind prescrisă, iar pentru perioada 31.03.2019 - 17.03.2022, ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtei B. S.R.L. privind obligarea reclamantului A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță; a obligat intimatul A. să plătească apelantei B. S.R.L. suma de 9.985 RON (4.985 RON + 5.000 RON) cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în apel.

I.4. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs:

Prin decizia nr. 685 din 19 martie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 366Ap din 11 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 685 din 19 martie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat cerere de revizuire revizuentul A., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate, cu consecința rejudecării recursului și admiterii acestuia, invocând incidența art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. [partea a indicat art. 509 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. civ., însă o astfel de numerotare nu se identifică în cuprinsul textului de lege invocat].

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că a intrat în posesia unui înscris nou, decisiv, existent la data soluționării recursului, în urma solicitării sale, odată cu adresa din 14 mai 2025 a Primăriei Sectorului 3 București.

A precizat că acesta este reprezentat de procesul-verbal de recepție care a indicat faptul că recepția imobilului din D., nr. 8A s-a produs la 25 august 2020, cu utilități, finisaje și conditii de locuire, nicidecum la sfârșitul anului 2018 - începutul anului 2019, cum a concluzionat instanța, expresia "probabil sfârșitul anului 2018 începutul anului 2019" fiind lipsită de previzibilitate din moment ce instanța a folosit o dată imprecisă.

A susținut că prin promisiunea de vânzare-cumpărare, autentificată prin încheierea nr. 1205 din 28 septembrie 2017 de B.N.P. C., între revizuent și investitorul B. S.R.L., s-a menționat că predarea imobilului situat în str. x se va face în baza unui proces-verbal de predare/primire, cu toate finisajele și dotările necesare.

Inexistența acelui procesul-verbal a permis instanței dovedirea predării imobilului prin intermediul unui martor și a facturilor, ceea ce relevă o reinterpretare a cauzei și crearea unei situații contractuale noi, cu încălcarea art. 1270 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. și a principiului pacta sunt servanda. Despre procesul-verbal de receptie ce poartă data de 25 august 2020 nu s-a făcut nicio referire în cuprinsul deciziei Curții de Apel Brașov.

Un alt aspect ce trebuia avut în vedere de catre instanta de recurs, în opinia revizuentului, este faptul că martorul propus de către investitorul B. S.R.L., respectiv doamna E., era colaborator al acestuia, ocupându-se de vânzarea imobilelor, însă, potrivit art. 315 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., se poate numi martor interesat, deservind astfel interesele firmei colaboratoare, așa încât declarația acestuia nu trebuia să fie admisă.

A făcut trimitere la încheierea de autentificare nr. x din 25 octombrie 2021 la B.N.P. C. și declarația F., susținând că radierea ipotecii și interdicțiilor de înstrăinare/grevare s-a produs abia la 25 octombrie 2021, aspect ce dovedește imposibilitatea predării liber de sarcini a apartamentului mentionat la adresa de mai sus.

A precizat că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 17 martie 2022 de B.N.P. C., la Cap. VII, în pagina 9, s-a menționat faptul că "predarea bunului imobil, adică punerea la dispoziția cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar pentru exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei, se face necondiționat azi, data autentificarii prezentului înscris", iar procesul-verbal de finalizare a lucrărilor are data de 25 august 2020, context în care nu era posibilă locuirea în imobil în 2018- începutul anului 2019, cu toate dotările și finisajele.

Referitor la penalitățile solicitate datorită nerespectării termenilor contractuali de către investitorul B., revizuentul a considerat că instanța de recurs a ignorat teza a II-a a art. 2526 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., în sensul că " prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă", nuanțând faptul că penalitățile de întârziere se nasc zi de zi, termenul de a solicita penalități de întârziere nu este prescris și este îndreptățit să le încaseze, câtă vreme întârzierea finalizării lucrărilor nu îi aparține, termenul de finalizare a acestora fiind înscris în promisiunea de vânzare-cumpărare chiar de investitor.

II.1. Apărările formulate în cauză:

La 05 noiembrie 2025, prin poștă electronică, în termen legal, intimata B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de revizuire, ca tardivă și inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea poziției sale procesuale, cu privire la excepția tardivității cererii de revizuire, intimata nu a adus niciun argument care să susțină o atare apărare, iar referitor la excepția inadmisibilității căii de atac, a susținut că revizuentul avea în posesie procesul-verbal de recepție din 20 august 2020, întrucât acesta este menționat în adresa depusă la Curtea de Apel Brașov în data de 27 septembrie 2023, poziția a șaptea în enumerarea înscrisurilor depuse și în copie la paginile 21-22, din extras din dosarul electronic de la Curtea de Apel Brașov identificat ca x în dosarul electronic.

Cu privire la martorul E., intimata a precizat că acesta este agent imobiliar și functioneză în propria firmă, fiind persoana care a intermediat vânzarea-cumpărarea apartamentului între revizuent și intimată, în măsură să relateze instanței ceea ce știa referitor la aceasta.

Pe fondul cererii de revizuire, a menționat că prin decizia nr. 685 din 19 martie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, în mod temeinic și legal, recursul formulat de către recurent (revizuentul din acest dosar), întrucât instanța a constatat că, prin decizia civilă nr. 366/Ap, instanța de apel în mod corect a decis admiterea cererii sale de apel și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 282/S/2022 a Tribunalului Brașov, făcând trimitere pe larg la argumentele acestei ultime instanțe cu privire la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru despăgubirile pretinse cu titlu de penalități în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, pentru perioada anterioară datei de 31.03.2019, și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de revizuent împotriva intimatei, având ca obiect despăgubiri (penalități de 0,15% pe zi de întârziere), reținând că, pentru perioada anterioară datei de 31.03.2019, acestea sunt prescrise, iar pentru perioada 31.03.2019 -17.03.2022 sunt neîntemeiate.

II.2. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând cererea de revizuire, prin prisma excepției inadmisibilității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată și se impune a fi admisă, cu consecința respingerii cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, nedevolutivă, care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greșită a situației de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce privește categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și, doar cu titlu de excepție și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În speță, cererea de revizuire este îndreptată împotriva deciziei nr. 685 din 19 martie 2025, pronunțate în dosarul nr. x/2022, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 366/Ap din 11 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Așa cum rezultă din motivarea cererii de revizuire, revizuentul a invocat, ca temei de drept în susținerea revizuirii hotărârii instanței de recurs, art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) pct. 5 după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților."

O primă condiție de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii vizează sfera hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul său, avându-se în vedere împrejurarea că, în această materie, prevederile legale incidente sunt de strictă interpretare și aplicare, nefiind permis a se extinde dincolo de limitele impuse de normele procedurale reglementate de art. 509-513 C. proc. civ.

Legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii, în principal, împotriva hotărârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei, iar o atare concepție a fost consacrată constant și în doctrina și jurisprudența în materie, singura excepție fiind reglementată în art. 509 alin. (2) C. proc. civ., respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3 al aceluiași articol, în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10, fiind supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, deci pentru alte motive de revizuire decât cel invocat în cauză de către revizuent.

În materia revizuirii, a evoca fondul în primă instanță înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurările de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios.

Cu alte cuvinte, evocarea fondului are loc atunci când instanța reanalizează probele administrate de instanțele ale căror hotărâri sunt supuse controlului și le dă o altă semnificație juridică, reține o altă situație de fapt sau constată că în cauză sunt incidente alte temeiuri de drept decât cele care au stat la baza judecății inițiale și pronunță, în consecință, o soluție diametral opusă celei pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă.

În accepțiunea doctrinară și cea jurisprudențială conturate în interpretarea noțiunii de "hotărâre care evocă fondul", s-a stabilit că o astfel de cerință este îndeplinită de acele hotărâri pronunțate în recurs, în care are loc o nouă judecată, fiind, astfel, vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reținere.

În concluzie, în ceea ce privește hotărârile pronunțate în recurs, noțiunea de "hotărâre care evocă fondul" include hotărârile instanței de recurs date ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reținere, iar nu și pe cele prin care s-a respins recursul, ca nefondat, cu excepția situației în care instanța a schimbat situația de fapt.

Or, în speță, Înalta Curte reține că decizia împotriva căreia a fost formulată prezenta cale extraordinară de atac nu îndeplinește cerința legală enunțată de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă aceasta este o hotărâre definitivă, câtă vreme nu face parte din categoria hotărârilor care s-au pronunțat asupra fondului și nici nu a evocat fondul pricinii deduse judecății, ci reflectă soluția de respingere a recursului, ca nefondat, soluție în fundamentarea căreia nu s-a reținut o altă situație de fapt decât cea stabilită prin decizia ce a format obiectul recursului, iar instanța de control judiciar nu a dat o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite, ci doar a confirmat hotărârea pronunțată în etapa procesuală anterioară, în urma analizei motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., invocate de aceeași parte, care, prin ipoteză, presupun cercetarea legalității deciziei instanței de apel.

Cu referire la sensul sintagmei "hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul" cuprinse în partea introductivă a art. 509 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României, în exercitarea controlului de constituționalitate a acestui text legal, prin decizia nr. 250/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 706 din 16 iulie 2021, în care, în paragraful 18, forul constituțional a statuat că se poate cere revizuirea hotărârilor date de instanțele de recurs "atunci când acestea evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră constatate, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea dată până la acel moment". Curtea a arătat că "hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins" (Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, paragraful 17).

Cum prima condiție de admisibilitate a căii extraordinare de atac, ce vizează sfera hotărârilor judecătorești care pot face obiectul său din perspectiva motivului revizuirii invocat de titularul acesteia, nu este îndeplinită în cauză, hotărârea atacată nefăcând parte din categoria celor care evocă fondul, Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) și (2) C. proc. civ., nu se poate analiza incidența motivului de revizuire reglementat la pct. 5 al textului de lege evocat, demersul părții fiind privit ca inadmisibil.

În consecință, pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, constatând că excepția inadmisibilității este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va respinge, în consecință, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 685 din 19 martie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a revizuentului ca fundament pentru acordarea cheltuielilor de judecată către intimata B. S.R.L., instanța îl va obliga pe acesta la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând onorariu avocat, conform facturii din 06 noiembrie 2025 și extrasului bancar nr. 1 din 07 noiembrie 2025 emis de G.. aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 685 din 19 martie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022.

Obligă pe revizuentul A. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5.000 RON, către intimata B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.