ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1933/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 15 martie 2024 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, sub nr. x/2023, reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 360.982 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost urmărită în cadrul dosarului penal nr. x/2017, soluționat prin emiterea Ordonanței de clasare din 15.02.2023, prin care, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în raport cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei privind pe suspecta A., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata accesoriilor aferente debitului, de la data scadenței până la plata efectivă a debitului principal. De asemenea, reclamantul a solicitat menținerea măsurii sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța din data de 11.11.2021 și menținută prin ordonanțele din data de 02.05.2022 și 02.11.2022 asupra bunurilor imobile deținute în proprietate, integral ori în cota parte de către suspecta A., pana la concurența sumei de 290.177 RON, astfel:

- teren intravilan situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad. x în suprafața de 1760 mp;

- teren intravilan situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad. x în suprafața de 181 mp;

- teren intravilan situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad. x în suprafața de 181 mp (toate cele trei imobile fiind achiziționate de către suspecta la data de 19.07.2012 cu suma de 23000 RON);

- teren intravilan situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad. x/3, în suprafața de 378 mp;

- Cota parte de 1/2 din imobilul teren situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad top. x, în suprafața de 624 mp;

- Cota parte de 1/2 din imobilul teren situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad top. x, în suprafața de 630 mp;

- Cota parte de 1/2 din imobilul teren situat în comuna Negreni, sat Negreni, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Negreni, nr. Cad top. x, în suprafața de 1070 mp.

Prin sentința civilă nr. 4578 din 09 octombrie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea Tribunalului Cluj.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 251 din 09 aprilie 2024, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, în contradictoriu cu pârâta A..

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în apel:

Prin decizia civilă nr. 411/A din 19 decembrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 251 din 09 aprilie 2024 a Tribunalului Cluj.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 411A din 19 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 11 aprilie 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 15 aprilie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. în temeiul art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 251 din 09 aprilie 2024, pronunțate de Tribunalul Cluj, cu consecința modificării sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii din moment ce, pe de o parte, instanța de apel a arătat că lipsa caracterului penal al unei fapte sau lipsa vinovăției din punct de vedere penal nu înlătură răspunderea civilă și nu privează victima de dreptul de a cere în instanță repararea prejudiciului care i-a fost produs, iar pe de altă parte, împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală nu implică, cu necesitate, caracterul ilicit civil al faptei imputate.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357-1359 C. civ., apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru fapta proprie.

În acest sens, a arătat că, în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția acestuia, aceste condiții sunt îndeplinite, întrucât din cuprinsul Ordonanței de clasare din 15 februarie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, prin care s-au menținut măsurile asigratorii dispuse de procuror, temeiul clasării îl reprezintă cauza de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., și anume fapta nu este prevăzută de legea penală și a intervenit prescripția. Măsurile asigurătorii au fost menținute tocmai pentru ca partea civilă să continue demersurile de recuperare a prejudiciului prin intermediul altui organ judiciar, respectiv prin mijlocirea instanței civile. Astfel, se poate apela la răspunderea civilă delictuală comună pentru recuperarea prejudiciului de la administratorul societății.

Recurentul-reclamant a susținut că fapta ilicită constă în aceea că pârâtă în perioada 2013-2014 în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. a efectuat achiziții nereale de la furnizorii C. S.R.L. și D. S.R.L. constând în materii prime finite comercializate de firmă.

Referitor la C. S.R.L. s-a constatat că în luna martie 2013 a emis către beneficiarul B. S.R.L. 5 facturi fiscale în valoare totală de 20.135 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 4.832 RON. Fiecare factură avea valoarea de până la 5.000 RON si au fost achitate în numerar, cu excepția unei facturi care a fost plătită pentru emiterea unui bilet la ordin. Facturile nu aveau specificate adresa și contul bancar al firmei furnizoare, în luna noiembrie 2013 furnizorului i s-a anulat codul de operator în scopuri de TVA, pentru ca ulterior, în anul 2015 societatea să fie declarată inactivă, întrucât nu a depus declarații fiscale și societatea nu avea furnizori reali.

În ceea ce privește S.C. D. S.R.L., pârâta în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., în perioada 15.08.2013-26.08.2014, a efectuat 69 de achiziții constând în bunuri de inventar, materii prime, precum și servicii de transport și paletare. Facturile fiscale au fost emise cu o valoare de până la 5.000 RON, au fost achitate în totalitate prin numerar, iar valoarea totală era de 274.884 RON, la care se adaugă TVA în suma de 65.972 RON.

Recurentul-reclamant a precizat că la 01 noiembrie 2013 societății S.C. D. S.R.L. i-a fost anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA, facturile conțin doar ștampila societății aplicată în dreptul rubricii furnizor și nu avea furnizori reali pentru a justifica livrările ulterioare către B. S.R.L.

În baza relațiilor comerciale dintre beneficiarul B. S.R.L. și furnizorii C. S.R.L. și D. S.R.L., organele fiscale au stabilit că prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost în sumă de 70.805 RON constând în TVA-ul dedus nelegal de către societate.

Ulterior, în cadrul anchetei penale s-a mai stabilit că pe lângă aspectele sesizate de organele fiscale, B. a declarat în deconturile de TVA și în declarațiile informative 396 achiziții suspecte de la mai multe societăți (S.C. E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L.) cu privire la care există indicii temeinice că nu au la bază operațiuni reale. Toate aceste achiziții au fost efectuate în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat al statului, cu consecința creării unui prejudiciu total în sumă de 290.177 RON constând în valoarea TVA -ului dedus în mod nelegal. Toate aceste fapte rezulta din cuprinsul ordonanței de clasare și a actelor existente la dosarul penal în care a fost emisă ordonanța de clasare.

Recurentul-reclamant a menționat că în dosarul nr. x/2017, Statul Român, prin ANAF, s-a constituit parte civilă cu suma totală de 360.982 RON plus majorări și penalități aferente, calculate de la data scadenței debitului și până la data stingerii obligațiilor stabilite împotriva inculpaților și a părți responsabile civilmente, sumă aferentă prejudiciului total cauzat de reprezentanții societății menționate în sesizarea întocmită de AJFP Cluj Serviciul Inspecție Fiscală 3, precum și în Ordonanța de menținere a sechestrului asigurător din 02 noiembrie 2022 și Ordonanța de clasare din 15 februarie 2023, pronunțate în dosar nr. x/2017 (70.805 RON stabilită de inspecția fiscală și 290.177 prin ordonanțele menționate).

A solicitat obligarea pârâtei și la accesoriile aferente debitului principal, în virtutea principiului reparației integrale a prejudiciului cauzat, întrucât pentru acestea prejudiciul este determinabil și modificabil în funcție de intervalul de timp care se scurge de la data scadenței, până la data efectivă a plății, conform dispozițiilor art. 173-176 din Legii nr. 207/2015, art. 173-176, acestea calculându-se de la data când obligația fiscală a devenit scadentă, până la data executării integrale a plății.

În ceea ce privește debitul principal, în cuantum total de 360.982 RON (70.805 RON+290.982 RON) modul de calcul al valorii obiectului cererii rezultă din Raportul de inspecție fiscala nr. x/19.04.2017, Decizia de impunere x/19.04.2017 și Procesul-verbal nr. x/31.03.2017, în baza căreia organele de inspecție fiscală au sesizat organele de cercetare penală prin plângerea penală nr. 742/19.04.2017 (pentru suma de 70.805 RON) și din adresa nr. x/23.03.2023 emisă de IPJ Cluj-Serviciul de Investigare a Crimnalității Economice-Biroul de Investigații Complexe din care rezultă că prejudiciul de 290.177 RON a fost calculat în baza procesului-verbal întocmit de către organul de cercetare penală la data de 06.05.2020 și a anexelor acestuia, suma reținută și în Ordonanța de menținere a sechestrului asigurător din dosarul nr. x/2017 și în Ordonanța de clasare din data de pronunțata in dosar nr. x/2017 (pentru suma de 290.177 RON).

Referitor la debitul in cuantum de 70.805 RON reprezentând TVA, accesoriile aferente acestui debit sunt în cuantum de 79.720 RON, calculate până la data de 27.03.2023, solicitând ca acestea să fie acordate în continuare până la data achitării integrale a debitului principal, conform art. 119 și urm. din O.G. nr. 92/2003, republicată, și art. 173 si urm. din Legea nr. 207/2015.

În ceea ce privește suma de 290.177 RON constând în TVA dedus în mod nelegal, accesoriile sunt în cuantum de 315.384 RON (216.188 RON dobânzi aferente debitului de 290.177 RON calculate până la data de 30.03.2023 și 99.196 RON penalități de întârziere aferente debitului de 290.177 RON TVA calculate până la data de 30.03.2023, modul de calcul rezultând din anexa depusă la dosarul cauzei.

A precizat că legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este îndeplinită rezultând din probele administrate în cadrul dosarului penal, și că pârâta răspunde pentru cea mai ușoară culpă, întrucât a acționat cu intenție directă în sensul că prin emiterea facturilor menționate cu privire la servicii fictive a acceptat că va produce un prejudiciu bugetului de stat.

Prin urmare, sunt întrunite condițiile pentru a se reține răspunderea delictuală a pârâtei pentru fapta proprie, sub aspectul producerii unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, care a produs daune în patrimoniul statului prin lipsirea de sumele pe care acesta ar fi avut dreptul să le încaseze conform raportului juridic de drept fiscal reglementat de prevederile Codul fiscal: echivalentul cuantumului creanțelor fiscale principale care s-ar fi cuvenit statului dar și al creanțelor fiscale accesorii, întrucât dreptul statului la perceperea acestor creanțe intră de asemenea in conținutul raportului juridic de drept fiscal.

De asemenea, a susținut că se impune menținerea sechestrului asigurător, având în vedere faptul că recurentul are de recuperat un prejudiciu cauzat bugetului consolidat al statului, potrivit dispozițiilor art. 397 alin. (5) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă A. nu a depus întâmpinare, deși cererea de recurs i-a fost comunicată la 28 aprilie 2025, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 27 decembrie 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 02 iunie 2025, s-a fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, pe excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) și (2) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind, și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfășurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanța de apel la situația concretă din speța dedusă judecății, instanța de recurs neputând examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor teoretice enunțate, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de reclamant, deși partea s-a prevalat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., motivarea acesteia nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în aceste cazuri de casare a unei hotărâri judecătorești.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În sensul textului legal citat, viciile motivării unei hotărâri se referă la lipsa motivării, motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă în dispozitiv instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii, respectiv, argumente care nu au legătură cu obiectul sau natura pricinii.

Raportat la acest caz de casare, în speță, recurentul reclamant ar fi trebuit să invoce și să demonstreze incidența uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele mai sus arătate, or, din examinarea cererii de recurs formulate, Înalta Curte constată că, deși afirmă caracterul contradictoriu al unor considerente ale deciziei atacate, susținerile recurentului au fost doar formal circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., ele constituind, în realitate, critici la adresa modului în care instanța de apel a analizat și interpretat elementele factuale ale cauzei și probele administrate.

În concret, reținând că este învestită cu o acțiune în pretenții având ca temei răspunderea civilă delictuală, prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 360.982 RON, precum și a accesoriilor aferente, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală pentru care a fost cercetată în dosarul penal nr. x/2017, instanța de apel a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada comiterii de către intimată a unei faptei ilicite care să determine angajarea răspunderii sale civile delictuale din moment ce, prin Ordonanța de clasare, s-a reținut în esență, că probele administrate în dosarul penal nu sunt de natură să conducă la determinarea caracterului fictiv al operațiunilor financiar-economice cuprinse în facturile fiscale pentru beneficiara B. S.R.L.

Deși este real că, de principiu, lipsa caracterului penal al unei fapte sau lipsa vinovăției din punct de vedere penal nu exclude răspunderea civilă și nu privează victima de dreptul de a cere în instanță repararea prejudiciului care i-a fost produs, instanța de apel a reținut că, în egală măsură, împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală nu implică, cu necesitate, caracterul ilicit al faptei imputate, partea care pretinde existența faptei ilicite având obligația de a face dovada afirmațiilor sale, în condițiile art. 249 C. proc. civ.

Or, în cauză, reclamanta nu numai că nu a individualizat, în materialitatea sa, fapta ilicită pretins a fi fost săvârșită de pârâtă, rezumându-se la aprecieri cu un larg caracter de generalitate care vizează, în principal, activitatea societății B. S.R.L, ci s-a prevalat, în susținerea și în dovedirea temeiniciei cererii formulate, numai de Ordonanța de clasare, care nu conține elemente de natură să confirme caracterul ilicit al faptelor cauzatoare de prejudiciu ci, dimpotrivă, concluzionează în sensul lipsei caracterului fictiv al operațiunilor financiar-economice cuprinse în facturile fiscale pentru beneficiara B. S.R.L.

Prin urmare, Curtea de apel a constatat că, în lipsa altor dovezi, Ordonanța de clasare din data de 15.02.2023 pronunțată în dosar nr. x/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și documentele emise de reclamantă cu privire la cuantificarea prejudiciului nu sunt suficiente pentru a face dovada existenței faptei ilicite, subliniind, totodată, că, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., Ordonanța de clasare nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, o astfel de autoritate fiind atașată doar hotărârii definitive a instanței penale, sub aspectul existenței faptei comise și a autorului acesteia.

Având în vedere că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie poate fi antrenată numai în situația în care sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1.357 C. civ., și constatând, în acord cu tribunalul, că în cauză nu se poate reține existența unei fapte ilicite, instanța de apel a menținut soluția de respingere a acțiunii deduse judecății.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanța de apel ar fi făcut aprecieri contradictorii cu privire la inexistența caracterului ilicit al faptei imputate pârâtei, câtă vreme a reținut, pe de o parte, că lipsa caracterului penal al unei fapte sau lipsa vinovăției din punct de vedere penal nu înlătură răspunderea civilă și nu privează victima de dreptul de a cere în instanță repararea prejudiciului care i-a fost produs, iar, pe de altă parte, că împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală nu implică, cu necesitate, caracterul ilicit civil al faptei imputate, recurentul își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de concluziile la care a ajuns instanța de apel în urma analizării elementelor de fapt ale cauzei și a probelor administrate și de modul în care acestea au fost valorificate în soluționarea pretențiilor deduse judecății, recurentul considerând, în esență, contrar celor reținute de instanța de apel, că statuările din cuprinsul Ordonanței de clasare din data de 15.02.2023 pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, cumulate cu documentele ce atestă cuantificarea prejudiciului fac dovada caracterului ilicit al faptelor imputate pârâtei,

Însă, faptul că motivarea soluției criticate nu coincide cu aprecierile și susținerile formulate de reclamant pe parcursul procesului nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei atacate care să conducă la casarea acesteia din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., simpla afirmație în sensul că hotărârea ar cuprinde considerente contradictorii și străine de natura pricinii, neînsoțită de o explicitare adecvată a motivelor pentru care partea consideră că aceste ipoteze normative ar fi aplicabile în cauză, nefiind suficientă pentru a justifica incidența motivului de casare invocat.

Dacă pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru cealaltă variantă normativă - motivarea contradictorie - recurentul era ținut să indice instanței de recurs și să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al considerentelor contestate, respectiv să demonstreze că acestea se exclud reciproc.

Or, recurentul nu și-a argumentat în niciun fel afirmația iar din cuprinsul deciziei atacate rezultă cu evidență că, în realitate, considerentele la care acesta face referire nu se exclud ci, dimpotrivă, converg în totalitate către concluzia reținută de instanța de apel în sensul că, pentru a putea pretinde antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, reclamantul trebuia să indice în concret fapta imputată acesteia și să dovedească existența ei precum și caracterul ilicit întrucât simpla împrejurare că o fapta nu este prevăzută de legea penală nu înseamnă, în mod obligatoriu, că aceasta are caracter ilicit din punct de vedere al legii civile. Victima unei astfel de fapte poate obține într-un proces civil repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat cu condiția de a dovedi în cadrul acestuia existența faptei și caracterul ilicit, ceea ce, în speță, recurentul nu a reușit să probeze.

În aceste circumstanțe, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținerile recurentului-reclamant referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate apar ca fiind pur formale, făcute doar pentru a justifica posibilitatea exercitării de către acesta a căii extraordinare de atac a recursului, neputând fi circumscrise unor veritabile critici de nelegalitate îndreptate împotriva raționamentului instanței de apel. Prin urmare, ele nu sunt apte de încadrare în motivul de casare strict reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., astfel că nu pot fi cenzurate de instanța de control judiciar.

Nici criticile subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă aspecte de nelegalitate a deciziei atacate susceptibile de analiză în recurs.

În esență, reiterând susținerile formulate în fața instanțelor de fond referitoare la aspectele reținute în procesul penal finalizat cu soluția de clasare, și la probatoriul administrat în cadrul acelei proceduri, recurentul susține că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, anume, fapta ilicită, vinovăția pârâtei, prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre acesta și fapta săvârșită, solicitând admiterea pretențiilor așa cum au fost formulate.

Înalta Curte reține că verificarea legalității hotărârii, din perspectiva modului de interpretare și aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situația de fapt, așa cum a fost ea determinată de instanțele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Aceasta pentru că, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluția este în contradicție cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecății iar înlăturarea acestei contradicții se impune în raport cu faptele și temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză.

Prin urmare, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de control judiciar nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile litigiului, susținerile care vizează situația de fapt și modul de interpretare a acesteia și a probelor neputând forma obiect de analiză în recurs întrucât nu constituie motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a acesteia, care excedează cadrului restrictiv impus de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitată și soluționată calea extraordinară de atac a recursului.

În speță, soluția pronunțată în apel, de menținere a hotărârii de respingere a pretențiilor deduse judecății, a avut la bază constatarea împrejurării că nu au fost administrate niciun fel de probe care să dovedească existența faptei ilicite, aceasta nefiind nici măcar individualizată, instanța de apel reținând, totodată, că simpla Ordonanță de clasare nu poate face dovada susținerilor reclamantului cu privire la comiterea faptei ilicite de către pârâtă.

Instanța de apel a avut în vedere în special faptul că, în ordonanța de clasare s-a reținut în mod explicit că probațiunea administrată în dosarul penal nu a depășit nivelul unor suspiciuni rezonabile, de natură a stabili cu certitudine existența unui comportament infracțional al intimatei, mai precis, să conducă la determinarea caracterului fictiv al operațiunilor financiar-economice cuprinse în facturile fiscale pentru beneficiara B. S.R.L, al cărei administrator era intimata și că organele fiscale au analizat în principal conduita furnizorilor societății B. S.R.L, stabilind elemente obiective de natură a ridica suspiciunea unor livrări fictive, după care au conchis că operațiunile sunt fictive. Or, prezumția organelor fiscale nu are fundamentul necesar pentru formularea unei acuzații penale, lipsind probele necesare care să permită o astfel de concluzie și din punct de vedere penal.

Prin urmare, câtă vreme în procesul penal nu s-a putut proba, dincolo de orice dubiu rezonabil, caracterul fictiv al operațiunilor financiar-economice constând în achizițiile de materii prime efectuate de B. S.R.L de la furnizorii arătați, ceea ce a avut drept consecință clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală, iar în procesul civil nu a fost administrată nicio altă probă care să dovedească săvârșirea de către pârâtă a unei fapte care să îmbrace forma ilicită, instanța de apel a concluzionat în sensul neîndeplinirii condițiilor necesare antrenării răspunderii civile delictuale, menținând soluția de respingere a acțiunii pronunțate la fond.

Or, câtă vreme argumentele ce susțin soluția adoptată în cauză au ca fundament evaluarea probelor administrate și a susținerilor părților, fiind rezultatul propriei aprecieri pe care instanța de apel a dat-o elementelor de fapt ale cauzei, iar criticile formulate de recurent prin motivele de recurs vizează exclusiv modul în care au fost analizate și interpretate elementele de fapt ale raporturilor dintre părți și modul în care acestea au fost valorificate de către instanța devolutivă, este evident că ele nu pot fi primite întrucât nu relevă niciun aspect de nelegalitate a deciziei atacate, ci, cel mult, de netemeinicie, astfel că nu pot fi reevaluate de către instanța de control judiciar, întrucât o asemenea operațiune ar presupune o nouă analiză și interpretare a probelor și a situației de fapt și nu o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, chestiune incompatibilă cu calea de atac a recursului.

Simpla afirmare a împrejurării că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză. Mai precis, încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se referă cazul de casare mai sus menționat presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt, etc. Or, în cauză, recurentul nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci, deși a invocat, generic, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, s-a limitat la enunța conținutul textelor legale aplicabile litigiului și câteva noțiuni cu caracter teoretic referitoare la instituția răspunderii civile delictuale, reiterând, apoi, susținerile de fapt făcute pe parcursul procesului în etapele anterioare, cu referiri exclusive la interpretarea și aprecierea eronată a probelor, ceea ce nu echivalează, însă, cu aplicarea greșită a legii în sensul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecații nu se regăsesc, deci, critici propriu-zise cu privire la modul în care instanța de apel ar fi încălcat prin soluția adoptată normele legale, recurentul fiind nemulțumit doar de concluzia la care a ajuns instanța devolutivă cu privire la nedovedirea faptei ilicite și, implicit, la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, chestiuni care, în mod evident, țin de aprecierea instanței, neputând fi verificate de instanța de recurs.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de acesta împotriva deciziei civile nr. 411/A din 19 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva deciziei civile nr. 411/A din 19 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.