Decizia nr. 413/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 84/111 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: " Dacă, în interpr

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.529/1/2025, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Elena Diana Tămagă, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent- șef Felicia Laura Nae, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 84/111//2024.

Magistratul-asistent-șef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere asupra chestiunii de drept în discuție.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 25 iunie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 84/111/CA/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: " Dacă, în interpretarea art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, coroborat cu art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, retragerea cererii de pensionare anterior emiterii deciziei de către casa de pensii sectorială are efecte asupra încetării raportului de serviciu al polițistului, dispusă prin act administrativ anterior formulării cererii de retragere?" II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 223/2015) " Art. 61. - (...) - (2) Cererea de pensionare, depusă conform prevederilor alin. (1), poate fi retrasă la cererea persoanei îndreptățite, până la emiterea deciziei de pensionare."

Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 360/2002) " Art. 69. - (1) Încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale și are loc: a) la împlinirea vârstei și a celorlalte condiții necesare pensionării în sistemul public de pensii pentru instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale;". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

În cauză, prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamanții IPD și MP, foști agenți de poliție, au solicitat anularea refuzului pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului B de a dispune revocarea dispozițiilor nr. 16.139 din 29.12.2023 și nr. 16.140 din 29.12.2023 de încetare a raportului de serviciu la împlinirea vârstei și vechimii în serviciu. În esență, reclamanții au invocat faptul că, la data de 17.01.2024, după emiterea, la cererea lor, a dispozițiilor de încetare a raportului de serviciu cu drept de pensie și după încetarea raporturilor de serviciu, însă înainte de emiterea deciziilor de pensionare de către casa sectorială de pensii, au adus la cunoștința pârâtului că doresc continuarea activității ca lucrători de poliție. Pârâtul a refuzat să dispună revocarea dispozițiilor de încetare a raporturilor de serviciu, cu motivarea că acestea au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice începând cu data de 30.12.2023, când raporturile de serviciu ale reclamanților au încetat. Prin Sentința nr. 13/CA din 14.01.2025, Tribunalul Bihor a admis acțiunea, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a lua act de retragerea cererilor de pensionare și a anulat Dispoziția șefului inspectoratului de poliție nr. 16.139 din 29.12.2023, respectiv Dispoziția șefului inspectoratului de poliție nr. 16.140 din 29.12.2023. Judecătorul fondului a reținut că reclamanții au fost angajați, în calitate de agenți de poliție, la Inspectoratul de Poliție al Județului B - Biroul poliției de proximitate, până la data de 30.12.2023; că, la data de 29.12.2023, aceștia au solicitat, pe bază de raport scris, încetarea raporturilor de serviciu și trecerea în pensie, sens în care au fost emise dispozițiile șefului Inspectoratului de Poliție Județean B nr. 16.139 din 29.12.2023 și nr. 16.140 din 29.12.2023, prin care, în baza art. 69 alin. (1) lit. a) și a art. 73 alin. (1) și (2) din Legea nr. 360/2002, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu la împlinirea vârstei și vechimii în serviciu, cu reducerea vârstei standard de pensionare, începând cu data de 30.12.2023; că la data de 30.12.2023, cu numerele 27.711 și 27.712, la serviciul resurse umane au fost înregistrate cererile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, iar dosarele de pensie au fost înaintate casei sectoriale de pensii la data de 8.01.2024, cu Adresa nr. 818.013 - pentru reclamantul IPD, respectiv la data de 23.01.2024, cu Adresa nr. 818.076 - pentru reclamantul MP. S-a mai reținut că cel mai târziu la data de 17.01.2024 pârâtul a cunoscut intenția reclamanților de retragere a cererilor de pensionare, iar deciziile de pensionare au fost emise la data de 29.02.2024, în ceea ce îl privește pe reclamantul MP, și la data de 13.02.2024, în ceea ce îl privește pe reclamantul IPD. Instanța de fond a constatat că refuzul pârâtului de a lua act de retragerea cererilor reclamanților este unul nejustificat, din moment ce scopul dispozițiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 este acela de a permite polițistului să își retragă cererea de pensionare, fiind evident faptul că retragerea cererii implică anumite operațiuni anterioare, cum ar fi cea de formulare a unei cereri de pensionare, respectiv a unei dispoziții a șefului inspectoratului de poliție județean de încetare a raporturilor de serviciu. De asemenea, s-a avut în vedere că procedura, astfel cum este reglementată prin Ordinul ministrului apărării naționale, al ministrului afacerilor interne și al directorului Serviciului Român de Informații nr. M.24/30/8.147/2016, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul nr. M.24/30/8.147/2016), impune emiterea unor acte anterior emiterii deciziei de pensionare, aspect care însă nu poate să înlăture prevederile Legii nr. 223/2015, act normativ cu forță juridică superioară.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului B, invocând, în esență, faptul că, în interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, cu luarea în considerare a prevederilor art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, efectele juridice ale dispozițiilor de încetare a raporturilor de serviciu nu pot fi afectate de retragerea cererii de pensionare, formulate după încetarea efectivă a raporturilor de serviciu, dar înainte de emiterea deciziei de pensionare de către casa sectorială de pensii, întrucât dispoziția de încetare a raporturilor de serviciu și decizia de pensionare sunt acte juridice emise în baza unor dispoziții distincte, producând efecte de sine stătătoare.

La termenul din data de 25 iunie 2025, Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept identificată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a pus în discuția părților oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, coroborat cu art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură civilă), motivat de faptul că: de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, coroborate cu dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, depinde soluționarea pe fond a cauzei, impunându-se a se stabili dacă retragerea cererii de pensionare anterior emiterii deciziei de către casa de pensii sectorială are efecte asupra încetării raportului de serviciu al polițistului, dispusă prin act administrativ anterior formulării cererii de retragere. De asemenea, s-a avut în vedere că problema de drept enunțată este nouă, deoarece asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre obligatorie, că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv că problema de drept a fost ridicată într-un litigiu în curs de judecată, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, care soluționează în ultimă instanță litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean B a arătat că lasă la aprecierea instanței oportunitatea sesizării.

Intimații-reclamanți au susținut că este corect modul de interpretare al judecătorului fondului cu privire la normele de drept material incidente cauzei, considerând că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu chestiunea pusă în discuție. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a avut în vedere faptul că, în ceea ce privește problema de drept în discuție, la Curtea de Apel Oradea nu a fost identificată practică judiciară, iar în aplicația Rejust a fost identificată practică judiciară divergentă. Astfel, a fost identificată o hotărâre definitivă prin care acțiunea a fost admisă (Decizia nr. 2.457 din 13.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal), reținându-se, în esență, că sunt incidente prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 în situația în care intimatul-reclamant și-a retras cererea de pensionare până la data emiterii deciziei de pensionare, astfel că recurentul-pârât avea obligația de a revoca dispoziția de încetare a raporturilor de serviciu. Instanța de trimitere a constatat că au fost pronunțate și două hotărâri judecătorești în antiteză cu cea anterior menționată, prin care s-a reținut că retragerea de către reclamant a cererii de acordare a pensiei militare de stat, potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, nu atrage lipsirea de efecte juridice a ordinului de trecere în rezervă ori a dispoziției de încetare a raportului de serviciu, având în vedere că aceste acte sunt anterioare retragerii cererii de acordare a pensiei (Decizia nr. 1.504 din 17.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, Decizia nr. 789 din 9.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova). Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept a fost în sensul că interpretarea corectă a dispozițiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, coroborat cu art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, este în sensul că retragerea cererii de pensionare anterior emiterii deciziei de către casa de pensii sectorială nu are efecte asupra încetării raportului de serviciu al polițistului, dispusă prin act administrativ ce a produs efecte anterior formulării cererii de retragere, deoarece dispoziția a produs efecte juridice, raportul de serviciu al polițistului încetând, astfel că reluarea activității ar presupune reintegrarea în funcție/rechemarea în activitate/reangajarea, însă dispozițiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 nu reglementează incidența unei asemenea situații juridice, ca efect al retragerii cererii de pensionare. În plus, reintegrarea în funcție are ca situație premisă, conform art. 527 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Codul administrativ), constatarea nulității actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, însă, în speță, dispoziția de încetare a raportului de serviciu nu este afectată de vreun viciu de legalitate. Astfel, completul de trimitere a apreciat că retragerea cererii de pensionare are efecte doar asupra dreptului la pensie, întrucât ceea ce se retrage este cererea de pensionare, și nu cererea de încetare a raportului de serviciu, aceasta din urmă putând fi retrasă înainte de încetarea raportului de serviciu. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Curtea de Apel București a transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel Iași și București au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiași chestiuni, din care au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie, acțiunea a fost admisă și s-a dispus anularea dispoziției de încetare a raporturilor de serviciu.

S-a argumentat că retragerea cererii de pensionare anterior emiterii deciziei de către casa de pensii sectorială are efecte asupra încetării raportului de serviciu al polițistului, în sensul revocării actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu și repunerii în situația anterioară emiterii actului. De asemenea, s-a argumentat în sensul că legiuitorul a conferit persoanei interesate posibilitatea retragerii cererii de pensionare până la emiterea deciziei de pensionare tocmai pentru a-i permite acesteia reintegrarea în funcția anterior deținută, în cazul în care, între momentul încetării raporturilor de serviciu, la cerere, la împlinirea vârstei și vechimii în serviciu, și momentul emiterii deciziei de pensionare, intervin factori intrinseci sau extrinseci de natură să modifice manifestarea inițială de voință. Astfel, s-a considerat că normele în vigoare permit retragerea cererii de pensionare până la emiterea deciziei de pensionare [art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015], actul retragerii reprezentând un act unilateral de voință al persoanei îndreptățite.

În susținerea acestei opinii au fost identificate hotărâri emise de Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel București și au fost exprimate puncte de vedere de către Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov și Tribunalul Teleorman.

În opinia contrară, cererile reclamanților de anulare a dispoziției de încetare a raporturilor de serviciu au fost respinse.

În argumentarea acestei opinii s-a avut în vedere faptul că art. 61 din Legea nr. 223/2015 se interpretează în sensul că retragerea cererii de pensionare anterior emiterii deciziei de pensionare nu influențează valabilitatea deciziei de încetare a raporturilor de serviciu, fiind un act administrativ emis anterior acestei cereri, ce a produs efecte juridice, raportul de serviciu al persoanei încetând. S-a apreciat că o asemenea soluție se impune și pentru motivul că, în privința dispoziției de încetare a raportului de serviciu, emisă la cererea polițistului, potrivit art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, nu pot fi reținute vicii de legalitate.

În acest sens au fost evidențiate hotărâri pronunțate de Curtea de Apel București și de Curtea de Apel Craiova și au fost exprimate puncte de vedere de către Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui, respectiv Tribunalul Călărași.

Prin Adresa nr. 2.783/III-5/2025 din 28 august 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Din perspectiva chestiunii de drept ce face obiectul interpretării nu a fost identificată jurisprudență relevantă a Curții Constituționale a României. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Având în vedere competența de soluționare a cauzelor cu obiect similar, care aparține tribunalelor în primă instanță și curților de apel în calea de atac, nu au fost identificate hotărâri judecătorești ale Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție relevante din perspectiva problemei de drept în discuție.

De asemenea, cu privire la soluțiile pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare, nu au fost identificate decizii cu incidență în prezenta sesizare. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, impunându-se emiterea unei decizii interpretative prin care să fie tranșată chestiunea de drept sesizată. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Instanța supremă reține că prezenta sesizare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. A. Asupra admisibilității sesizării

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, au fost decelate, pe cale jurisprudențială, următoarele condiții de admisibilitate necesar a fi îndeplinite cumulativ: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; (iii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, cerințele legale mai sus enunțate sunt îndeplinite cumulativ.

Astfel, primele trei condiții de admisibilitate, referitoare la existența unei cauze aflate în curs de judecată, în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să judece cauza în ultimă instanță, sunt îndeplinite, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea recursului formulat de Inspectoratul de Poliție Județean B împotriva Sentinței civile nr. 13/CA din 14.01.2025, pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, este îndeplinită și a șasea condiție, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept enunțate și nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare privitor la această chestiune. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu există, în prezent, practică judiciară care să justifice promovarea unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, în practica instanței supreme s-a reținut că aceasta trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 36).

Sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei.

Astfel, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 și 65) s-a mai reținut că "problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție (...), reclamă (...) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, și nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conținutului și sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției și nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei".

Tot în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că, pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate "caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare" (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42).

Din considerentele prezentate în cadrul paragrafelor anterioare rezultă că sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății, iar, pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei.

Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care trebuie arătate în sesizare, cerință care rezultă din dispozițiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care, astfel, este ținut să stabilească, în primul rând, dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire depinde indubitabil soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, deoarece problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite și poate genera divergențe în jurisprudență, existând o dificultate sporită de interpretare și aplicare a legii care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile. Dovadă în acest sens sunt punctele de vedere diferite, prezentate la paragrafele 17-23 din prezenta decizie.

În ceea ce privește condiția "noutății" chestiunii de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a apreciat că aceasta este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial (Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021), precum și în ipoteza în care fie s-ar impune anumite clarificări în privința unei norme legale mai vechi, dar într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior (ipoteza așazisei reevaluări a interpretării normei), fie este vizată o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, anterior menționată).

Referitor la această condiție este important de remarcat faptul că art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 este în vigoare de la 1 ianuarie 2016 și nu a suferit nicio modificare, în timp ce art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 a suferit o singură modificare prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2011 pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, fără impact asupra chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

Pe de altă parte, este de observat că instanțele naționale au fost sesizate cu litigii care se circumscriu chestiunii de drept sesizate într-o perioadă de timp mult ulterioară adoptării normelor a căror interpretare se solicită, astfel că actualitatea acestor litigii subsumează condiția "noutății" chestiunii de drept supuse dezlegării.

În același timp, existența unei singure hotărâri judecătorești definitive în recurs care a statuat asupra problemei de drept sesizate în sensul uneia din opiniile teoretice exprimate la nivel național (Decizia nr. 2.457 din 13.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care a menținut în parte Sentința civilă nr. 5.921 din 23.09.2019, prin care s-a admis cererea de anulare a dispoziției de încetare a raporturilor de serviciu cu drept de pensie), concomitent cu alte două hotărâri judecătorești definitive, în sensul opiniei contrare (Decizia nr. 1.504 din 17.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București; Decizia nr. 789 din 9.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova), nu este de natură să atragă necesitatea dezlegării chestiunii de drept pe calea mecanismului reactiv al recursului în interesul legii, jurisprudența neunitară fiind într-un stadiu incipient și inconsistent, ceea ce justifică intervenția proactivă a instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, fiind îndeplinite condițiile cumulative de sesizare, se impune analiza pe fond a chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită. B. Asupra fondului sesizării

Prioritar, instanța supremă consideră necesar ca, pornind de la conținutul întrebării prealabile, să reliefeze dispozițiile legale care circumscriu procedura obținerii pensiei de serviciu de către categoria profesională vizată de prezenta sesizare, pentru a determina dacă decizia de încetare a raportului de serviciu, la cererea polițistului, în vederea pensionării, produce sau nu efecte juridice de sine stătătoare, independente de manifestarea de voință ulterioară a persoanei îndreptățite în sensul retragerii cererii de pensionare până la emiterea deciziei de către casa sectorială de pensii.

Astfel, potrivit art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, "încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului (...) are loc: a) la împlinirea vârstei și a celorlalte condiții necesare pensionării în sistemul public de pensii pentru instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale;".

Potrivit art. 15 din Legea nr. 223/2015, "pensia de serviciu poate fi: a) pentru limită de vârstă; b) anticipată; c) anticipată parțială", cu precizarea că, deși instanța de trimitere nu a furnizat această informație, în litigiul care a generat sesizarea se are în vedere acordarea pensiei de serviciu anticipate ori anticipate parțiale (în cazul atingerii limitei de vârstă nu se mai pune problema continuării raporturilor de serviciu).

De asemenea, conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, "polițiștii (...) care, la data (...) încetării raporturilor de serviciu, îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei prevăzute la art. 16 alin. (2)", iar, conform art. 4 lit. s) din Metodologia de întocmire a dosarului de pensionare (Metodologia), aprobată prin Ordinul nr. M.24/30/8.147/2016, "pentru acordarea pensiei de serviciu, cererea de pensionare (...) se depune însoțită de următoarele acte doveditoare: (...) s) adeverință din care să rezulte data încetării plății soldei/salariului lunar(e)".

În același timp, art. 63 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 statuează că "drepturile de pensie se stabilesc și se plătesc astfel: a) de la data încetării plății soldelor/salariilor lunare ale (...) polițiștilor (...), dacă cererea, împreună cu actele necesare, a fost depusă la casa de pensii sectorială în cel mult 90 de zile de la data ivirii acestor situații".

Interpretând coroborat aceste dispoziții legale rezultă că, în cazul polițiștilor, deschiderea dreptului la pensie are loc la data încetării plății salariului, plata salariului fiind sistată, în afara oricărei ambivalențe, la data încetării raportului de serviciu. Astfel, condiția sine qua non pentru deschiderea potențială a dreptului la pensie de serviciu este reprezentată de încetarea anterioară, la cererea polițistului, a raporturilor de serviciu.

Ulterior dispoziției de încetare a raportului de serviciu este necesară formularea unei cereri de pensionare, în acest sens art. 9 din Metodologie statuând că cererea de pensionare, însoțită de actele doveditoare (inclusiv adeverința care atestă data încetării plății salariului intervenită la data încetării raportului de serviciu), se depune de către solicitant, cu respectarea competențelor stabilite la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 223/2015.

Cererea de pensionare astfel depusă, însoțită de actele doveditoare, se transmite, conform art. 61 alin. (4) din Legea nr. 223/2015, de către fostul angajator, în termen de 30 de zile de la data depunerii, la casa de pensii sectorială, răspunderea pentru respectarea termenelor de depunere și exactitatea datelor înscrise în dosarul de pensionare aparținând fostului angajator, conform art. 62 alin. (1) din aceeași lege.

Subsecvent acestor demersuri, admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.

Din analiza acestei succesiuni de etape specifice procedurii stabilirii îndreptățirii polițiștilor la pensia de serviciu anticipată sau anticipată parțială se poate lesne concluziona că aceasta circumscrie, în fapt, două proceduri distincte și autonome, ambele declanșate la cererea polițistului, una finalizându-se odată cu emiterea și comunicarea actului administrativ de încetare a raporturilor de serviciu dintre polițist și angajatorul său, iar cealaltă, cu admiterea sau respingerea cererii de pensionare, prin decizie emisă de casa de pensii sectorială.

Deosebit de efectul specific al încetării raportului de serviciu și eliberării din funcție a polițistului, decizia emisă în acest sens are potențialul producerii și al altor efecte juridice, cum ar fi, de exemplu, declanșarea procedurilor de ocupare a postului devenit vacant în exercitarea de către fostul angajator a atribuțiilor circumscrise managementului resurselor umane conferite de Legea nr. 360/2002.

Față de aceste statuări, revenind la chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită în prezenta sesizare, instanța supremă, având în vedere prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice", și ale art. 7 alin. (5) din aceeași lege, care prevăd că "în cazul (...) acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice (...)", reține că prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, potrivit cărora "cererea de pensionare, depusă conform prevederilor alin. (1), poate fi retrasă la cererea persoanei îndreptățite, până la emiterea deciziei de pensionare", reglementează doar posibilitatea retragerii cererii de pensionare, manifestare de voință care are drept urmare neemiterea deciziei de pensionare, fără ca efectele să poată fi extinse și asupra cererii anterioare de încetare a raportului de serviciu, chiar dacă și această din urmă cerere a fost făcută în scopul obținerii pensiei de serviciu.

Cu alte cuvinte, retragerea de către persoana îndreptățită a cererii de acordare a pensiei de serviciu nu atrage pe cale subsecventă obligația fostului angajator de a revoca decizia de încetare a raporturilor de serviciu, având în vedere că această din urmă decizie oferă doar premisa deschiderii dreptului la pensie și este anterioară atât depunerii, cât și retragerii cererii de acordare a pensiei de serviciu, cu precizarea că manifestarea de voință voluntară a angajatorului ori constatarea ulterioară de către casa de pensii sectorială, la emiterea deciziei, a neîndeplinirii condițiilor legale de pensionare nu face obiectul sesizării.

O eventuală vătămare cauzată persoanei îndreptățite la acordarea pensiei, datorată exclusiv conduitei acesteia, prin retragerea cererii de acordare a pensiei până la emiterea deciziei de pensionare, poate fi pe deplin acoperită prin reiterarea cererii de acordare a pensiei de serviciu, având în vedere că dreptul la pensie are un caracter imprescriptibil, potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (articol preluat din Legea nr. 263/2010, abrogată prin Legea nr. 360/2023).

Fără a nega evidenta necorelare a dispozițiilor legale a căror interpretare coroborată se solicită prin prezenta sesizare, o opinie contrară celei exprimate la paragrafele anterioare (58 și 59) ar fi de natură să încalce și principiul securității raporturilor juridice născute în urma deciziei de încetare a raporturilor de serviciu, iar eventuala obligație de a o revoca, drept consecință a retragerii cererii subsecvente de pensionare, ar conferi un statut incert persoanei vizate (fost polițist), în perioada cuprinsă între data comunicării deciziei de încetare a raportului de serviciu și momentul retragerii cererii de pensionare, perioadă care poate avea o durată și de 75 de zile (30 de zile până la transmiterea documentației de către angajator către casa de pensii sectorială la care se adaugă 45 de zile până la emiterea deciziei de admitere/respingere a cererii de pensionare) în care persoanei vizate nu i se aplică, fiind eliberată din funcție, restricțiile și incompatibilitățile funcției de polițist.

Astfel, odată declanșată procedura de obținere a pensiei de serviciu, polițiștii își păstrează statutul circumscris Legii nr. 360/2023 dacă își retrag cererea de încetare a raportului de serviciu până la momentul în care decizia de eliberare din funcție intră în circuitul civil și produce efecte juridice.

În concluzie, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, instanța supremă statuează că, în interpretarea art. 61 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, coroborat cu art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, retragerea cererii de pensionare anterior emiterii deciziei de către casa de pensii sectorială nu are efecte asupra încetării raportului de serviciu al polițistului, dispusă prin act administrativ anterior formulării cererii de retragere.