ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 168/2026

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2026

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a VI-a Civilă la 10.09.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 55.000 dolari, cu titlu de prejudiciu cauzat prin blocarea nejustificată a posibilității de a efectua tranzacții bursiere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 15.10.2024, Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a respins excepția nulității raportului de expertiză.

Prin sentința civilă nr. 2962/12.11.2024, Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 42.994 USD, cu titlu de pierdere financiară, precum și a sumei de 8.200,8 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii, precum și a sentinței civile, pârâta a declarat apel, iar reclamantul a formulat apel exclusiv împotriva sentinței civile.

Prin decizia civilă nr. 1224A/08.07.2025, Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei de interes a apelului formulat reclamant, invocată din oficiu și, în consecință, a respins apelul reclamantului ca lipsit de interes. A respins ca neîntemeiat apelul pârâtei împotriva încheierii din 15.10.2024, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 2.493 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, după prezentarea situației de fapt și a parcursului judiciar, recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a susținut că instanța de apel a interpretat eronat art. 1.350 și art. 1.530-1.532 C. civ.

Astfel, a arătat că, în mod eronat, curtea de apel a apreciat că prejudiciul nu este cert, deși în opinia sa, certitudinea prejudiciului nu presupune determinarea absolut exactă a întinderii lui, ci doar existența unei pierderi reale și directe, a cărei evaluare poate fi făcută și prin mijloace indirecte.

Totodată, recurentul a susținut că pârâta, în calitate de intermediar, a încălcat obligațiile legale de informare și de executare în cele mai bune condiții ("best execution"), prin impunerea unor limite fixe neanunțate. În acest sens, a invocat art. 50-53 din Regulamentul C.N.V.M., subliniind că intermediarul a confirmat la ora 17:13 introducerea companiei NIO "în cel mai scurt timp", fără a mai transmite ulterior nicio informare până la închiderea programului (18:30), deși acest aspect era esențial pentru formularea unor eventuale cereri de modificare a limitelor de risc.

De asemenea, pentru a evidenția caracterul repetitiv al acestei conduite, recurentul a făcut referire la o situație similară produsă după aproximativ 4 ani, în legătură cu acțiunile C.., susținând că aceasta confirmă modul defectuos în care pârâta și-a îndeplinit obligațiile de informare și executare.

În continuare, a susținut că intermediarul nu dispune de un mecanism și de o procedură exactă de lucru, iar practicile acestuia contravin principiilor consacrate de Regulamentul Delegat (UE) 2017/656, potrivit cărora intermediarii au obligația de a obține pentru client cel mai bun rezultat posibil și să nu introducă bariere artificiale care împiedică executarea ordinelor la prețul real al pieței.

În aceste condiții, recurentul a precizat că instanța de apel a ignorat probele administrate, care atestă că, în perioada blocării tranzacțiilor, reclamantul a fost împiedicat să realizeze profituri certe din tranzacțiile bursiere, pierdere pe care o consideră direct cauzată de conduita băncii.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că în hotărârea recurată nu se analizează în mod efectiv probele depuse - rapoarte de tranzacționare, corespondența electronică, extrasele de cont -, instanța limitându-se la o apreciere formală privind lipsa de certitudine a prejudiciului și a unor beneficii obținute în ziua următoare pe fondul valorii acțiunilor care scăzuseră.

În opinia recurentului, aceste aprecieri sunt de natură subiectivă și nu pot fi considerate argumente juridice în condițiile în care instanța de apel a schimbat sentința tribunalului; or, lipsa acestora echivalează cu o nemotivare reală a soluției.

În continuare, a invocat nerespectarea principiului bunei-credințe și a obligației de diligență din partea băncii, context în care arată că potrivit legislației privind serviciile de investiții financiare, Lega nr. 126/2018, banca avea obligația de a asigura accesul nediscriminatoriu și funcțional la serviciul de tranzacționare. Impunerea unor limite fără notificare prealabilă și fără temei contractual reprezintă o încălcare a obligațiilor de executare cu bună-credință, restricția fiind instituită fără o informare prealabilă a clientului, în cadrul programului de lucru al băncii.

În aceste condiții, potrivit recurentului, instanța de apel a reținut eronat că această marjă reprezintă o măsură legală și contractuală de protecție a clientului, deși, în realitate, ea constituie o restricție unilaterală impusă de intermediar, fără temei în Legea nr. 297/2004, în regulamentele Bursei de Valori București sau în reglementările C.N.V.M.

În final, a arătat că, în conformitate cu art. 125 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, operatorul pieței poate stabili limite de variație a prețului aplicabile în mod general tuturor participanților. Intermediarul nu are competența legală de a institui limite propriii de tranzacționare; în plus, acțiunile companiei NIO, tranzacționate pe bursa din New York nu se supun regulilor și reglementărilor Bursei de Valori din București sau altor instituții financiare românești, și în niciun caz al mecanismului de stabilire a limitelor minime și maxime în care se pot tranzacționa acțiunile.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentul a invocat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Analiza memoriului de recurs conduce la concluzia că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși recurentul își întemeiază criticile pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocând nemotivarea hotărârii ori insuficienta motivare a acesteia, din analiza argumentelor prezentate reiese că acestea nu se circumscriu ipotezei evocate.

În esență, recurentul reproșează curții de apel modul în care a evaluat probele administrate - rapoarte de tranzacționare, corespondența electronică, extrasele de cont - și concluziile la care aceasta a ajuns în privința lipsei caracterului cert al prejudiciului, precum și la eventualele beneficii pe care le-ar fi obținut în ziua următoare pe fondul scăderii valorii acțiunilor.

Or, astfel de susțineri însă nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată, aceea a lipsei motivării în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sub aparența incidenței acestui motiv și invocarea acestuia în mod formal se pun în discuție chestiuni ce țin de situația de fapt, care nu pot fi cenzurate în calea extraordinară de atac a recursului.

În aceeași ordine de idei, susținerile referitoare la pretinsa încălcare a obligațiilor de informare, la aplicarea legislației din domeniul serviciilor de investiții financiare și la competența intermediarului de a institui limite de tranzacționare exprimă, în realitate, dezacordul recurentului față de soluția pronunțată și tind la o nouă analiză a situației de fapt.

Cel de-al doilea motiv de casare invocat de recurent - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aduce în discuție încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.350 și art. 1.530-1.532 C. civ.

Cu toate acestea, argumentele dezvoltate în susținerea acestui motiv de recurs privesc caracterul pretins cert al prejudiciului, existența unor pierderi din tranzacții bursiere, pretinsa încălcare a obligațiilor de informare și "best execution", precum și existența unei conduite culpabile repetitive a pârâtei.

Înalta Curte notează că simpla evocare a unor articole din C. civ., fără o corelare între acestea și considerentele deciziei atacate, nu echivalează cu dezvoltarea unor critici în raport cu exigențele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Motivarea recursului nu se limitează, însă, la enunțarea motivului de casare, ci la prezentarea unui raționament suficient de precis încât să permită atât decelarea interpretării date de autorul căii de atac principiilor sau normelor de drept pretins încălcate, cât și a modului concret în care încălcarea se materializează în decizia pronunțată de instanța de apel, obiectul recursului.

Recurentul nu reușește să identifice acele statuări în drept ale instanței de prim control judiciar pe care să le critice și nici nu prezintă un raționament propriu prin care, pornind de la starea de fapt stabilită de instanța de prim control judiciar, să arate care era modul corect de aplicare a dispozițiilor evocate, pentru o justă soluționarea a apelului.

Aceasta impune concluzia că autorul recursului încearcă să demonstreze eronata aplicare a unor dispoziții legale pornind de la premisa că instanța de apel a stabilit în mod eronat situația de fapt. Or, greșita aplicare a unor dispoziții legale poate fi verificată în recurs numai prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele devolutive, deoarece controlul exercitat în calea extraordinară de atac este unul exclusiv de legalitate.

Față de aceste considerente, întrucât niciuna dintre criticile formulate nu poate fi subsumată motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1224A/08.07.2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2026.