ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 14/2026

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 și urm., art. 381 și urm., art. 2223 și urm. C. civ., O.U.G. nr. 54/2016, Norma ASF nr. 39/2016.

Reclamanții A., B. și C. au depus la dosar o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată inițiale, prin care au arătat că înțeleg să introducă un nou capăt de cerere cuprinzând o solicitare subsidiară față de cea formulată prin capătul de cerere l.b al cererii introductive de instanță, respectiv, obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei reprezentând contravaloarea venitului net pe care l-ar fi putut realiza reclamantul A. pe perioada incapacități de muncă datorate vătămărilor suferite ca urmare a evenimentului rutier din data de 7 mai 2017, venit determinat prin raportare la pregătirea profesională a reclamantului, sumă ce a fost evaluată provizoriu la 15.916 RON.

Prin încheierea de ședința din 13 decembrie 2018, instanța a lua act că pârâta nu a mai susținut excepția netimbrării cererii de chemare în judecata.

Prin sentința civilă nr. 601/2019 Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. și a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 15.916 RON, cu titlu de daune materiale reprezentând venitul net pe care l-ar fi putut realiza reclamantul pe perioada incapacității de muncă.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. a sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 3500 RON, cu titlu de daune materiale reprezentând venitul net pe care l-ar fi putut realiza reclamanta pe perioada incapacității de muncă, iar către reclamantul C. la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale. S-a mai stabilit ca pârâta să achite reclamanților A. și B. suma de 1.833 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate, tratarea afecțiunilor și cheltuieli conexe.

A fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aferente acestor sume, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective, precum și la plata către reclamanți a sumei de 4.401 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin decizia nr. 37 din 15 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au fost admise apelurile formulate de pârâta D. S.A. și de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 601/26.02.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

A fost schimbată, în parte, sentința apelată în sensul că a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea către reclamanta B. a sumei de 3.500 RON. A fost admis capătul de cerere formulat de către reclamantul A. și a fost obligată pârâtă la plata sumei de 22.500 USD, în echivalent RON la data plății, conform cursului de schimb stabilit de BNR. A fost respins, în consecință, capătul de cerere subsidiar având ca obiect plata sumei de 15.916 RON. A fost obligată pârâtă la plata către reclamanți a sumei de 5.743,24 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost menținută în rest sentința apelată. Totodată, a fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelantul-pârât A. a sumei de 3.246,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Recursul principal al pârâtei D. S.A. Societate de Asigurare - Reasigurare a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la achitarea sumei de 22.500 USD (87.750 RON), cu titlu de daune materiale acordate intimatului-reclamant A..

Punctul 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a fost indicat formal la finalul cererii de recurs, fără a fi dezvoltate critici concrete ce ar putea fi încadrate în acest motiv de casare.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2213 C. civ. și a prevederilor O.U.G. nr. 54/2016 și Normei ASF nr. 39/2016 privind reglementarea asigurărilor obligatorii.

Recurenta precizează că instanța de apel, în mod eronat, a dispus obligarea societății pârâte la acoperirea unui prejudiciu rezultat ca urmare a producerii unui accident de circulație, prin aplicarea normelor generale de la art. 1388 C. civ., în condițiile în care, în cauză, natura juridică a răspunderii civile delictuale este specială.

În consecință, s-a subliniat că drepturile și obligațiile părților contractante ca urmare a încheierii și emiterii unei polițe de asigurare obligatorii tip RCA sunt cele prevăzute în contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de vehicule.

Recurenta-pârâtă susține că daunele materiale acoperite de către asiguratorul poliței RCA sunt cele stabilite prin art. 22 din Norma nr. 39/2016, fiind obligatorie probarea acestora cu acte justificative.

Prin urmare, recurenta consideră că sunt nelegale daunele acordate de către instanța de apel, în cuantum de 22.500 USD, reprezentând pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă, fără a fi avute în vedere dispozițiile legii speciale care prevăd probarea acestor pierderi cu documente justificative.

Totodată, s-a arătat că, prin nesocotirea sau interpretarea greșită a unei norme de drept special în favoarea unei norme de drept general, au fost încălcate dispozițiile art. 10 din C. civ.

La data 2 iunie 2021, reclamanții A., B. și C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în principal, constatarea nulității recursului principal pentru încălcarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

La 31 mai 2021, reclamanții A. și B. au formulat recurs incident împotriva deciziei civile nr. 37 din 15 ianuarie 2021 pronunțate de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, considerând decizia ca fiind nelegală în parte, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Recursul incident a fost structurat pe două motive. Primul a fost încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și vizează caracterul nelegal al soluției instanței de apel de admitere a apelului pârâtei sub aspectul capătului de cerere l.c), cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii respectivului capăt de cerere.

Astfel, recurenții-reclamanți susțin că decizia recurată a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 1388 C. civ., deoarece reclamanta nu a relevat o pierdere concretă sau existența posibilității reale ca în perioada în care a fost nevoită să se refacă după accident să desfășoare o activitate productivă. Recurenții subliniază că, în condițiile art. 1388 alin. (1) ultima teză C. civ., victima are dreptul la veniturile pe care le-ar fi putut obține în raport cu pregătirea sa, în situația în care la momentul faptei vătămătoare nu realiza venituri.

Al doilea motiv de recurs invocat de recurenții-reclamanți a fost încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și vizează caracterul nelegal al hotărârii instanței de apel, sub aspectul momentului de la care curg penalitățile de întârziere datorate de asigurător.

Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că argumentele instanței de apel vizează motive străine de natura cauzei, fiind totodată încălcat principiul disponibilității, prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., referitor la obiectul și limitele procesului.

De asemenea, recurenții-reclamanți au arătat că invocarea nedepunerii ofertei de muncă în limba română, drept element ce atestă nejustificarea despăgubirilor materiale în procedura prealabilă, poate fi asimilată invocării unor motive străine de natura cauzei, aceasta deoarece aspectul nedepunerii traducerii e-mail-ului nu poate fi interpretat în lumina legislației specifice ca echivalând cu nedepunerea documentului și, mai mult, cel interesat, asigurătorul, nu a invocat un asemenea aspect ca motiv de respingere a pretențiilor.

Recurenții consideră că penalitățile de întârziere trebuie să curgă de la data emiterii ofertelor de despăgubire, iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru toate sumele acordate de prima instanță, deci inclusiv pentru daunele materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de tratare a afecțiunii și cheltuieli conexe, în cuantum de 1.833 RON.

Prin urmare, recurenții-reclamanți apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a regulilor ce guvernează acordarea penalităților de întârziere, în special a celor de la art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016.

La data de 1 august 2021 recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul incident prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 martie 2022, Înalta Curte a admis cererea recurentei-pârâte și a dispus suspendarea judecării recursurilor, în temeiul art. 75 și art. 262 alin. (4) din Legea 85/2014, raportat la faptul că, prin sentința civilă nr. 507 din 9 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus, printre altele, deschiderea procedurii falimentului împotriva recurentei-pârâte, în temeiul art. 250 raportat la art. 262 din Legea nr. 85/2014, fiind numit în calitate de lichidator judiciar provizoriu, E..

În cauză, s-a întocmit referatul din data de 30 octombrie 2025, prin care s-a arătat că sentința nr. 507 din 9 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a rămas definitivă prin decizia nr. 655 din 20 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă, ca urmare a respingerii apelurilor. Totodată, s-a fixat acest termen de judecată astăzi pentru efectuarea verificărilor corespunzătoare în raport cu situația juridică a recurentei-pârâte.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte constată că nu mai subzistă cauza care a generat măsura suspendării judecării recursurilor, motiv pentru care, în temeiul art. 415 pct. 4 C. proc. civ., urmează a dispune repunerea cauzei pe rol.

La termenul din 20 ianuarie 2026, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului principal, invocată de recurenții-reclamanți prin întâmpinare.

Analizând recursul principal, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 și art. 483 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, pârâta și-a întemeiat calea de atac pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Pentru invocarea motivului de recurs prevăzut la pct. 6 al articolului menționat, este necesară individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziție legală de care se prevalează autorul căii de atac, iar dacă este vizat caracterul contradictoriu ori străin al considerentelor, se impune precizarea cu claritate a argumentelor reținute prin decizia recurată împotriva cărora se îndreaptă critica.

Totodată, motivul de casare prevăzut de pct. 8 al normei evocate impune recurentei nu numai indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greșit, dar și expunerea unui raționament prin care autorul căii de atac, enunțând modul în care apreciază că prevederea legală se interpretează sau aplică în cauză, să dezvolte critici concrete din care să rezulte caracterul nelegal al deciziei pronunțate de instanța de apel deoarece neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege se sancționează cu anularea recursului.

Această soluție se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă în mod explicit din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reține că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate formal.

Astfel, din perspectiva incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curtea constată că invocarea acestuia are un caracter formal, fără dezvoltarea unor argumente care să conducă la concluzia lipsei motivării sau a unei motivări contradictorii ori numai străine de natura cauzei, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui caz de nelegalitate.

Nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind prezentate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 2213 C. civ., precum și a prevederilor O.U.G. nr. 54/2016 și Normei ASF nr. 39/2016 privind reglementarea asigurărilor obligatorii, din perspectiva faptului că natura juridică a răspunderii civile delictuale este prevăzută de norme speciale, astfel încât, în mod eronat instanța de apel a făcut aplicarea normelor generale prevăzute la art. 1388 C. civ.. Totodată, recurenta-pârâtă susține că daunele materiale acoperite de către asiguratorul poliței RCA sunt cele stabilite prin art. 22 din Norma nr. 39/2016, fiind obligatorie probarea acestora cu acte justificative.

Astfel, deși se invocă încălcarea unor norme de drept material, recurenta-pârâtă repune în discuție situația de fapt reținută de instanța de apel, care a stat la baza admiterii capătului de cerere formulat de către reclamantul A., în sensul obligării pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum de 22.500 USD.

Instanța de prim control judiciar, analizând probatoriul administrat în cauză, a reținut în considerentele deciziei recurate faptul că dovezile administrate sunt suficiente pentru a demonstra pierderea materială concretă suferită de reclamantul A., în sensul art. 1388 C. civ., e-mailul depus la dosar fiind confirmat și de proba testimonială, iar în situația în care pârâta aprecia că oferta nu a fost formulată, trebuia să demonstreze aceste susțineri prin administrarea unor probe contrare.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă susținerile acesteia nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material prin decizia atacată, nefiind dezvoltate critici concrete privind modul în care prin decizia recurată au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material.

Deși recurenta-pârâtă indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziții de drept material cuprinse în C. civ., respectiv art. 10 și art. 2213, precum și O.U.G. nr. 54/2016 și Norma ASF nr. 39/2016, criticile au caracter teoretic și general și nu se referă la modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greșit aceste dispoziții legale prin decizia atacată.

Prin recursul formulat, recurenta repune în discuție situația de fapt reținută de către instanța de apel cu privire la daunele materiale acordate reclamantului A., reprezentând pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă, prin raportare la natura juridică a răspunderii civile delictuale care, conform pârâtei, este una specială, ce trebuie probată cu acte justificative.

Înalta Curte constată că, prin criticile invocate în susținerea recursului, se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la reinterpretarea probatoriului, care să conducă la respingerea capătului de cerere vizând daunele materiale acordate reclamantului A., chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate a hotărârii atacate și nu de netemeinicie, astfel cum rezultă explicit din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecință, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac formulată împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, rezultă că recurenta-pârâtă avea obligația, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze în concret la considerentele instanței de apel, să le combată și să dezvolte un raționament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivului de casare invocat, condiție neîndeplinită în cauză.

Contrar exigențelor impuse de lege, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate posibil a fi examinate în recurs, ci, exprimându-și nemulțumirea în raport cu soluția pronunțată în cauză, urmărește reevaluarea împrejurărilor de fapt deduse judecății și a materialului probator existent la dosarul cauzei. Un atare demers ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanța supremă îl poate desfășura în această cale extraordinară de atac.

Devine astfel incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă nu numai în ipoteza în care motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul celor care nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod, situație în care, deopotrivă, sunt încălcate exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 37 din 15 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă.

Cu privire la recursul incident formulat de reclamanții A. și B. împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile art. 491 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că "recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile", la alin. (2) stabilindu-se că "prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător".

Totodată, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 472 alin. (2) C. proc. civ., dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu al recursului incident în raport cu recursul principal și faptul că recursul principal promovat de pârâtă urmează să fie anulat, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de reclamanții A. și B. a rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Anulează recursul principal declarat de pârâta D. S.A împotriva deciziei civile nr. 37 din 15 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de reclamanții A. și B. împotriva aceleiași decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 ianuarie 2026.