ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 13/2026

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 25 mai 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 204.100 euro sau echivalentul a 928.655 RON RON la cursul valutar de 4,55 RON/euro din data de 24.05.2017, estimată provizoriu, reprezentând suma asigurată datorată reclamantei, ca urmare a producerii unei daune totale imobilului - hală industrială - situat în comuna Afumați, Șos. București-Urziceni nr. 223, jud. Ilfov, asigurat prin polița de asigurare nr. x, prin incendiul din data de 21.07.2016. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.516 și următoarele C. civ., art. 194 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1156 din 24 mai 2022 pronunțată de Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a fost admisă cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 204.100 euro, respectiv echivalentul a 928.655 RON, la cursul valutar de 4,55 RON/euro aplicabil la data înregistrării acțiunii, cu titlu de despăgubiri de asigurare ca urmare a daunei totale, conform poliței de asigurare FIM x. Totodată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.000 RON și onorariu expertize în cuantum de 3.500 RON. S-a luat act de faptul că onorariul avocațial va fi solicitat pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.A., care a fost admis prin decizia nr. 870 din 30 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, sentința apelată fiind schimbată în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată. De asemenea, a fost obligată intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 6.445,77 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Prin decizia nr. 1281 din 11 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul reclamantei, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Ca urmare a deciziei de casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - secția a V-a Civilă sub nr. x/2017*. Prin decizia civilă nr. 269 din 24 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă a fost admis apelul pârâtei B. S.A., a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, pârâta fiind obligată la plata sumei de 88.600 euro, echivalent în RON la data plății conform cursului BNR. Prin aceeași decizie, instanța de apel, în rejudecare, a menținut, în rest, sentința primei instanțe, pârâta fiind obligată la plata sumei de 3.818,15 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel.

La data de 29 aprilie 2025, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 269 din 24 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă, solicitând casarea în tot a deciziei recurate, iar în rejudecare, respingerea ca neîntemeiat a apelului declarat de pârâtă și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr. 1156 din 24 mai 2022 ca fiind temeinică și legală, în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După expunerea istoricului litigiului, subsumat motivului de recurs anterior evocat, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1266 C. civ. ce reglementează interpretarea contractelor după voința concordantă a părților, împrejurare considerată de recurentă ca fiind confirmată de prevederile art. 1 din Condițiile Speciale privind Asigurarea Bunurilor care fac parte integrantă din polița de asigurare încheiată cu pârâta. Recurenta a susținut că voința reală a părților contractante a fost aceea de asigurare a bunului cu întreaga suprafață de 1.184,47 mp contrar celor reținute de instanța de apel, potrivit căreia reclamanta era îndreptățită la despăgubiri doar pentru hala C1 în suprafață de 579 mp. Subliniind că voința reală a părților trebuie determinată pe baza tuturor elementelor, conform art. 1266 C. civ., recurenta a precizat că încă din faza precontractuală au fost transmise asigurătorului toate documentele care atestă întreaga suprafață a imobilului care a făcut obiectul poliței de asigurare, acesta cunoscând situația reală a imobilului asigurat. În acest sens, recurenta a menționat actele din care rezultă caracteristicile tehnice ale imobilului, respectiv actul de adjudecare nr. 1215/2011 din care reiese suprafața de 579,29 mp a construcției inițiale, cumpărată odată cu terenul în suprafață de 4.995 mp, autorizația de construire nr. x/19.01.2003 emisă de Primăria Afumați, recepționată în baza procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/11.03.2004 emis de Inspecția în Construcții Ilfov, privind extinderea construcției C1 până la o suprafață totală de 1.184,47 mp, intabulată în CF nr. x a localității Afumați, jud. Ilfov în baza încheierii nr. 4638/24.03.2004 în dosarul nr. x/2004 emis de B.C.F. al Judecătoriei Buftea. Prin urmare, recurenta a precizat că, în realitate, construcția C1 afectată de incendiul din 21.07.2016 era în suprafață de 1.184,47 mp, asigurătorul reținând în mod eronat suprafața construcției vechi în chestionarul specificației de asigurare. De asemenea, faptul că voința reală a părților a fost aceea de a asigura întreaga suprafață a imobilului rezultă din suma asigurată sau limita răspunderii consemnată în polița de asigurare, stabilită la cuantumul de 2.250.000 RON și din raportul de evaluare extrajudiciar întocmit pentru determinarea valorii de piață a imobilului asigurat înainte de producerea riscului asigurat, din care a rezultat o valoare de 204.100 Euro (fără TVA). Potrivit recurentei, relevantă în determinarea voinței reale a părților este și rubrica poliței de asigurare privind "adresa bunurilor asigurate" unde este precizată localitatea Afumați, strada x nr. 223, jud. Ilfov, fără a se face vreo distincție privind suprafața imobilului asigurat. Prin întâmpinarea înregistrată la 30 iunie 2025, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului, întrucât acesta conține doar motive de netemeinicie privind reaprecierea probelor administrate, aspecte ce nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu precizarea că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată. Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și a apărărilor invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiate, cu consecința admiterii recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 14 octombrie 2025, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport. La termenul din 20 ianuarie 2026, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare. Analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 și art. 483 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În cauză, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care impune recurentei nu numai indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greșit, dar și expunerea unui raționament prin care autorul căii de atac, enunțând modul în care apreciază că prevederea legală se interpretează sau aplică în cauză, să dezvolte critici concrete din care să rezulte caracterul nelegal al deciziei pronunțate de instanța de apel deoarece neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege se sancționează cu anularea recursului. Această soluție se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă în mod explicit din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reține că invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material. Prin recursul formulat, recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1266 C. civ., în sensul că voința reală a părților contractante a fost aceea de asigurare a bunului cu întreaga suprafață de 1.184,47 mp, contrar celor reținute instanța de apel, în sensul că reclamanta era îndreptățită la despăgubiri doar pentru hala C1 în suprafață de 579 mp. În consecință, recurenta a invocat actele din care rezultă caracteristicile tehnice ale imobilului, precizând totodată că voința reală a părților a fost aceea de a asigura întreaga suprafață a imobilului, împrejurare care rezultă și din suma asigurată, precum și din rubrica poliței de asigurare privind adresa bunurilor asigurate. Astfel, deși se invocă încălcarea unei norme de drept material, recurenta repune în discuție situația de fapt reținută de instanța de apel, care a stat la baza admiterii apelului pârâtei cu privire la critica vizând limitele asigurării, reținându-se în acest sens că, din probele administrate, a rezultat că imobilul asigurat era corpul C1, hala veche în suprafață de 579 mp pentru care atât raportul extrajudiciar depus de către apelantă, dar și expertiza efectuată în cauză au stabilit valoarea de 88.600 euro. Totodată, instanța de apel a reținut că reclamantă nu a probat că voința reală a părților a fost în sensul că asigurarea ar viza suprafața extinsă. Recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă susținerile acesteia nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material prin decizia atacată, nefiind dezvoltate critici concrete privind modul în care prin decizia recurată au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material. Deși recurenta indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziții de drept material cuprinse în C. civ., respectiv art. 1266, care reglementează interpretarea contractelor după voința concordantă a părților, criticile au caracter teoretic și general și nu se referă la modul concret în care a fost încălcată sau aplicată greșit această dispoziție legală prin decizia atacată. Prin urmare, se constată că susținerile recurentei nu constituie critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate, din perspectiva modalității în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile de drept material incidente la cazul concret dedus judecății, întrucât aceste susțineri nu au fost formulate strict prin raportare la argumentele reținute de instanța de apel prin decizia recurată. Astfel, deși se invocă încălcarea normelor de drept material, recurenta repune în discuție situația de fapt reținută de către instanța de apel cu privire la contractul de asigurare ce formează obiectul litigiului, disputa vizând suprafeța asigurată, respectiv 579 mp sau 1.184,47 mp, iar prin criticile formulate în recurs recurenta solicită, în realitate, reanalizarea probatoriului din perspectiva modului în care părțile au consemnat în convenție bunul asigurat. Asupra acestor aspecte instanța de apel deja s-a pronunțat, astfel încât nu mai pot fi examinate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate a hotărârii atacate și nu de netemeinicie, astfel cum rezultă explicit din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. În consecință, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac formulată împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, rezultă că recurenta-reclamantă avea obligația, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze în mod concret la considerentele instanței de apel, să le combată și să dezvolte un raționament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivului de casare invocat, condiție neîndeplinită în cauză. Contrar exigențelor impuse de lege, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate posibil a fi examinate în recurs, ci, exprimându-și nemulțumirea în raport cu soluția pronunțată în cauză, urmărește reevaluarea împrejurărilor de fapt deduse judecății și a materialului probator existent la dosarul cauzei. Un atare demers ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanța supremă îl poate desfășura în această cale extraordinară de atac. Devine astfel incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă nu numai în ipoteza în care motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul celor care nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod, situație în care, deopotrivă, sunt încălcate exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac. Pentru aceste considerente, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 269 din 24 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă.