ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 500/2026

Ședința publică din data de 10 martie 2026

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 28 martie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de deținător al newsoline.ro, a solicitat obligarea acesteia din urmă la eliminarea numelui său, A., din articolele publicate în mediul online și la plata sumei de 50.000 de euro, în echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul adus onoarei, demnității sau reputației reclamantei. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 72, art. 73 și art. 253 C. civ.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în fond:

Prin sentința civilă nr. 880 din 05 iulie 2024, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în apel:

Prin decizia civilă nr. 192A din 10 martie 2025, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 880 din 05 iulie 2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să elimine numele reclamantei din articolul publicat la data de 31.05.2022 pe pagina de internet a pârâtei, newsonline.ro; a menținut soluția primei instanțe de respingere, în rest, a cererii de chemare în judecată; a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 192 A din 10 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanta A. și pârâta B. S.R.L.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 28 mai 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizate computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 27 mai 2025, a constatat următoarele: cererea de recurs formulată de reclamanta A. îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., cuprinzând mențiunile privind numele, prenumele și domiciliul recurentei-reclamante, indicarea hotărârii care se atacă și semnătura. În ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a constatat că recurenta-reclamantă nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că datorează pentru soluționarea recursului o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, raportat la prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În privința cererii de recurs formulate de pârâta B. S.R.L., completul de filtru nr. 2 a reținut că cererea de recurs îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., cuprinzând mențiunile privind numele și sediul recurentei-pârâte, indicarea hotărârii care se atacă și semnătura electronică a reprezentantului convențional, avocat C., cu împuternicire avocațială aflată la dosar. În ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a constatat că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., precum și faptul că datorează pentru soluționarea recursului o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, raportat la prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, reținând, totodată, că recurenta-pârâtă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON .

II.1. Recursul declarat de reclamanta A.:

II.1.1. Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă A. a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul eliminării numelui A. din întreg mediul online, nu doar din știrea din 31 mai 2022, ci și din știrea din 28 iunie 2022, și anume https://www.x.ro/doi-angajați-ai-otp-bank-au-fost-puși-sub-acuzare-de-diicot-pentru-fraudele-din-interiorul-băncii, și al obligării intimatei la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, conform celor două facturi depuse la dosar, și nu doar a sumei de 2.000 RON care a fost, deja, achitată de către partea adversă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, fără a indica niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a admis solicitarea acesteia de ștergere a numelui A. doar din articolul publicat în 31 mai 2022, deși cererea de chemare în judecată a vizat toate articolele, inclusiv știrea din 28 iunie 2025.

Reclamanta consideră că solicitarea sa este conformă cu prevederile legale în vigoare, sens în care a invocat dispozițiile art. 30 alin. (6) din Constituția României și cele ale art. 9 (1) lit. c) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, în raport cu care pârâta, în urma notificării, trebuia să șteargă numele reclamantei din articolele publicate și să informeze în legătură cu acest aspect orice alte site-uri pe care au fost preluate informațiile publicate de pârâtă.

Recurenta a arătat că atât ea, cât și soțul său erau persoane cu o reputație curată online, în sensul că, dacă se căuta numele "A.‟ pe D., apăreau doar conturile lor de E., o mică firmă deținută de soțul reclamantei și articole de vânzare pe F., or, după publicarea articolului, acesta apare pe prima pagină a rezultatelor de căutare pe D., doar printr-o simplă introducere a numelui de familie.

Acest context a determinat marginalizarea fiului său la grădiniță, dedusă din comportamentul copiilor față de acesta, dar și o anumită atitudine față de recurentă atunci când a participat la ședințele de la școală, precum și afectarea imaginii socrului recurentei, fost ofițer superior în armată, în urma întrebărilor adresate de colegii săi cu privire la această situație.

Cu referire la existența dreptului presei la liberă exprimare și informare, recurenta-reclamantă consideră că jurnaliștii trebuie să respecte în mod riguros principiile de etică și deontologie profesională, să folosească un limbaj cultivat și reverențios, nejignitor și nonviolent.

În viziunea recurentei-reclamante dreptul la opinie și la liberă exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale celorlalte persoane; libertatea de exprimare, oferită de spațiul virtual, nu exclude respectarea limitelor cărora, în mod obiectiv, le este circumscrisă exercitarea acestui drept, în mediul public; imaginea persoanei, demnitatea și onoarea acesteia reprezintă valori fundamentale prevăzute și garantate de Constituția României; demnitatea umană nu constituie numai un drept fundamental în sine, ci reprezintă însuși temeiul drepturilor fundamentale; noțiunea de "demnitate umană‟ nu apare definită în Carta și nici în vreun alt instrument internațional regional referitor la drepturile omului.

Cu referire la aceste chestiuni, a făcut trimitere la conținutul art. 10 (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, al art. 72, art. 75 și art. 252 C. civ., precizând că dreptul fiecărei persoane la demnitate, drept garantat de Constituție, se reflectă atât în ocrotirea valorii sociale a demnității, sub aspectul ei subiectiv, adică sub aspectul sentimentului de onoare pe care fiecare om îl are față de el însuși, cât și sub aspect obiectiv, respectiv sub aspectul prețuirii morale de care se bucură un om în cadrul societății din care face parte și care se manifestă prin reputația, stima, considerația și respectul semenilor săi.

A menționat că prin intermediul e-mailului din 17 martie 2025, prin care s-au transmis datele pentru transferul cheltuielilor de judecată stabilite în hotărârea instanței de apel, i s-a solicitat pârâtei eliminarea numelui reclamantei și din cea de-a doua știre, însă răspunsul părții adverse a fost acela că s-a conformat celor dispuse în hotărârea instanței de apel, respectiv, raportat doar la știrea din 31 mai 2025, care, însă, a fost menționată doar cu titlu de exemplu.

II.2. Recursul declarat de pârâta B. S.R.L.:

II.2.1. Motivele de recurs:

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce privește dispoziția de obligarela eliminarea numelui reclamantei din articolul publicat în 31 mai 2022 pe propria pagină de internet, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că, în pofida dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a tranșat o nouă pretenție a apelantei-reclamante constând în antrenarea răspunderii civile delictuale pentru o faptă ce ar fi fost comisă ulterior formulării cererii introductive, respectiv menținerea parțială a numelui apelantei-reclamante după eliminarea acestuia de către sursele publice și oficiale din care recurenta-pârâtă a preluat inițial acest nume, aspect ce rezultă din considerentele hotărârii atacate în sensul că, pe de o parte, această faptă este plasată temporal la un moment diferit față de prima faptă, iar, pe de altă parte, instanța de apel a folosit în mai multe rânduri formulări de genul "nu mai‟ sau "în prezent‟.

Or, caracterul continuu al faptei descrise inițial în cererea introductivă, constând în menționarea și, implicit, menținerea numelui reclamantei până la momentul eliminării acestuia din sursele publice și oficiale, nu poate fi reținut în condițiile în care instanța de fond a confirmat că până la acel moment nu a existat nicio faptă ilicită în sarcina pârâtei.

Așadar, contrar limitelor efectului devolutiv al apelului, fapta pentru care a fost sancționată prin decizia atacată reprezintă o faptă nouă sau cel puțin devenită ilicită ulterior formulării cererii de chemare în judecată, ceea ce denotă exercitarea în mod greșit a rolului activ al instanței de apel și încălcarea principiului disponibilității consacrat de dispozițiile art. 9 C. proc. civ., respectiv, a dreptului la un proces echitabil, sub aspectul imparțialității, consacrat de dispozițiile art. 6 C. proc. civ.

Cu trimitere la art. 22 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că judecătorul este în drept să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept și să dea sau să restabilească calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, însă toate acestea numai după o prealabilă punere în discuția părților, cu respectarea principiului contradictorialității prevăzut de art. 14 C. proc. civ., respectiv a dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ.

Or, din actele dosarului, nu rezultă că au fost respectate aceste dispoziții legale, instanța de apel stabilind în mod unilateral care sunt pretențiile apelantei-reclamante, aspect ce denotă vătămarea recurentei-pârâte în drepturile sale legitime.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că, în cuprinsul hotărârii atacate, nu este indicată data săvârșirii faptei pentru care a fost sancționată, fiind folosite doar formulări de genul "nu mai‟ sau "în prezent‟, deși orice antrenare a unei forme de răspundere juridică presupune, în primul, rând descrierea completă a faptei, inclusiv sub aspectul datei săvârșirii acesteia.

Cum fapta ulterioară pentru care a fost sancționată are aceeași origine cu fapta inițială considerată licită, instanța de apel era datoare să indice momentul exact la care caracterul licit s-a pierdut. Neprocedând în acest mod, instanța nu a examinat în mod efectiv apărările recurentei-pârâte și nici probele administrate în cauză referitoare la lipsa sau tardivitatea demersurilor apelantei-reclamante în vederea eliminării numelui său din sursele publice și oficiale din care pârâta l-a preluat inițial, respectiv, la faptul că acest nume figurează încă în surse publice și oficiale în legătura cu același subiect.

De asemenea, a arătat că instanța de apel nu a indicat în mod clar un motiv de drept al constatării caracterului ilicit al faptei pentru care a fost sancționată, deși a înlăturat apărările invocate de apelanta-reclamantă, situație care este contrară dispozițiilor imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 raportat la art. 1352 și art. 253 C. civ., cu observarea art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care numele apelantei - reclamante a fost menținut prin preluarea exactă, sub formă de citat, și cu indicarea sursei, a formei redacționale din sursele publice și oficiale invocate în apărare, așa încât lipsa unei justificări obiective și diferența de tratament în ceea ce privește menționarea doar a numelui acesteia nu îi sunt imputabile, o astfel de selecție făcându-se din sursele în cauză.

În plus, la momentul administrării probei cu interogatoriul de către instanța de fond (04 iunie 2024), apelanta-reclamantă nu a fost în măsură să dovedească efectuarea unor demersuri pe lângă sursele primare ale menționării numelui său în scopul eliminării acestuia, iar despre pretinsa obținere a unei astfel de eliminări, fără a indica o anumită dată, recurenta-pârâtă nu a fost informată, reclamanta invocând aceste noi pretenții direct în faza de apel.

A susținut că apelanta-reclamanta a indus în eroare instanța de apel atunci când a afirmat că ar fi făcut vreun demers, astfel cum rezultă din răspunsul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 4/4158/24.03.2025, la solicitarea apărătorului ales al recurentei-pârâte înregistrată sub nr. x/19.03.2025. În plus, eliminarea numelui apelantei-reclamante de pe portalurile de pe care pârâta l-a preluat nu i-a fost semnalată nici de către acestea.

Cu referire la Hotărârea CSM nr. 376/29.02.2024, prin care s-a extins lista cauzelor în cazul cărora hotărârile pronunțate sunt exceptate de la publicare în interfața portalului ReJust, recurenta-pârâtă a arătat că aceasta nu este publicată în Monitorul Oficial al României și, prin urmare, nu putea fi cunoscută de aceasta.

A invocat dreptul publicului de a accesa informații, în temeiul art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drept care ar fi afectat printr-o măsură a instanțelor constând în ștergerea unor articole din mediul online, pe acest aspect făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Wegrzynowski și Smolczewski v. Polonia).

A precizat că numele apelantei-reclamante a continuat să apară în contextul dosarului penal ce a făcut și obiectul articolelor recurentei-pârâte, atât pe portalul instanțelor de judecată, cât și pe portalul ReJust.

II.3. Apărările formulate în cauză:

II.3.1. Întâmpinarea:

La 01 iulie 2025, prin poștă electronică, în termen legal, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului declarat de reclamantă, în principal, în raport de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligației privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, iar, în subsidiar, în raport de dispozițiile art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1) și art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., pentru neindicarea motivelor de nelegalitate și neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., partea adversă rezumându-se să reia o serie de argumente expuse în fața instanțelor de fond și apel, aspect incompatibil cu specificul căii de atac a recursului.

II.3.2. Răspunsul la întâmpinare:

Recurenta-reclamantă A. nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă, deși aceasta i-a fost comunicată la 10 iulie 2025, conform procesului-verbal de înmânare de la dosar.

Prin concluziile scrise depuse în ședința publică din 24 februarie 2026, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, susținând că instanța de apel a analizat solicitarea sa privind eliminarea numelui, adică conduita care produce efecte, și nu o faptă nouă, iar recurenta-pârâtă a făcut dovada relei-credințe prin menținerea numelui acesteia în mediul online după finalizarea litigiului, deși nu mai exista interesul publicului pentru acel subiect din moment ce soluția a fost de neîncepere a urmării penale.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a schimbat obiectul cererii, ci a analizat ceea ce a solicitat prin acțiunea dedusă judecății.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., a precizat că hotărârea atacată a fost motivată în mod temeinic, instanța de apel apreciind că nu poate fi stabilită cu exactitate data la care fapta ar fi devenit ilicită.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a menționat că pârâta nu a indicat sursele publice, ci a făcut referire la Rejust.ro, însă acest site este familiar doar celor care au tangență cu aria juridică și nu este accesibil oricărei persoane la o simplă căutare pe D., nefiind o informație publică, iar documentul indicat de pârâtă (RJ 98362445) nici nu apare pe acest site, aspect confirmat în urma demersurilor efectuate de către aceasta.

În plus, a precizat că recursul părții adverse a fost depus la 15 aprilie 2026, fiindu-i comunicat la domiciliul ales la avocat, care, însă, nu a mai reprezentat-o din 08 aprilie 2024.

II.4. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 28 martie 2025, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 15 iulie 2025, s-a fixat termen de judecată la 02 decembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, termen le care instanța a dispus amânarea judecății cauzei la 24 februarie 2026, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante să achite taxa judiciară de timbru aferentă recursului său, iar la termenul din 24 februarie 2026, instanța a reținut cauza în pronunțare, amânând, ulterior, pronunțarea la 10 martie 2026.

Prin concluziile scrise depuse la 10 martie 2026, prin poștă electronică, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului său, respectiv anularea recursului declarat de recurenta-reclamantă, cu cheltuieli de judecată, pentru argumentele expuse pe larg în cuprinsul acestora.

Față de împrejurarea că recurenta reclamantă a făcut dovada achitării taxei de timbru aferente recursului declarat, excepția netimbrării invocată de recurenta pârâtă prin întâmpinare, a rămas fără obiect.

II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

II.5.1. În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului declarat de reclamanta A., în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) și (2) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind, și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfășurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanța de apel la situația concretă din speța dedusă judecății, instanța de recurs neputând examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor teoretice enunțate, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă, dincolo de împrejurarea că partea nu a invocat niciun temei de drept al recursului, motivarea acestuia nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată, măcar din oficiu, în unul din cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul de legalitate asupra deciziei atacate.

Recurenta-reclamantă formulează simple afirmații generale în legătură cu libertatea de exprimare și cu dreptul persoanei la propria imagine și la respectarea demnității sale, așa cum rezultă ele din reglementarea dispozițiilor art. 30 alin. (6) din Constituția României, ale art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 72 și 75 precum și ale art. 252 din C. civ., pe care le redă ca atare, fără a arăta, însă, maniera în care aceste prevederi legale ar fi fost nesocotite de către instanța de prim control judiciar.

Astfel, fără a indica punctual în ce constă pretinsa nelegalitate săvârșită de instanța de apel cu ocazia pronunțării deciziei atacate, recurenta-reclamantă se rezumă la a afirma, doar sub aparența unei critici de nelegalitate relative la încălcarea textelor de lege menționate că, deși dreptul presei la liberă exprimare și la informare este de înțeles, jurnaliștii trebuie să respecte în mod riguros principiile de etică și deontologie profesională, să folosească un limbaj cultivat și reverențios, nejignitor și nonviolent, dreptul la opinie trebuind a fi exercitat în limitele sale firești, fără a prejudicia drepturile și interesele legitime ale celorlalte persoane, întrucât imaginea persoanei, demnitatea și onoarea acesteia reprezintă valori fundamentale, garantate de Constituția României, de tratatele internaționale la care România este parte și de C. civ.

În acest context, reluând susținerile de fapt formulate în fața instanțelor de fond, recurenta arată că atât ea, cât și soțul său erau persoane cu o reputație curată online, dar că, după publicarea articolului incriminat, dat fiind faptul că la simpla căutare pe D. după numele A., articolul apare pe prima pagină a rezultatelor căutării, imaginea sa a avut de suferit, însuși ful reclamantei, precum și socrul acesteia suportând consecințe negative în plan social.

De aceea, recurenta consideră că, raportat la dispozițiile legale invocate, în momentul în care a notificat-o pe pârâtă să îi șteargă numele din articolele publicate, aceasta trebuia să dea curs solicitării și, mai mult, trebuia să informeze orice alte site-uri pe care au fost preluate informațiile publicate.

Este evident că, prin susținerile formulate, recurenta tinde, în realitate, doar la obținerea unei noi evaluări asupra elementelor factuale ale cauzei, opunând argumentelor și concluziilor instanței de apel, propriile opinii cu privire la modul în care ar fi trebuit apreciată conduita pârâtei, fără a releva, însă, în concret, nicio critică susceptibilă de analiză din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, împrejurarea că, în urma examinării cauzei, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de parte (respectiv, că simpla menționare parțială a numelui reclamantei, cu indicarea sursei oficiale de unde au fost preluate informațiile și fără ca în cuprinsul articolului din data de 31.05.2022 să existe vreo judecată de valoare, nu poate fi calificată drept o depășire a limitelor libertății de exprimare și, implicit, nici o ingerință în dreptul reclamantei la propria imagine), nu poate fi circumscrisă unei chestiuni de nelegalitate a hotărârii recurate, aptă a fi analizată prin prisma motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., statuările instanței de apel, relative la situația de fapt, neputând fi contrazise în prezenta cale extraordinară de atac.

Limitându-se strict la a reitera aspecte de fapt susținute în etapele procesuale anterioare, fără a exhiba niciun element propriu-zis de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta urmărește doar repunerea în discuție a situației de fapt, tinzând, astfel, la extinderea neprocedurală a cadrului în care are loc judecata în fața instanței de recurs, al cărei obiect privește strict cercetarea conformității deciziei atacate cu normele legale incidente, spre deosebire de calea devolutivă de atac, care presupune o nouă judecată atât în fapt, cât și în drept, susținerile din motivele de recurs, prin care se afirmă contrariul celor reținute în decizia de casare, neavând natura unor argumente apte să infirme raționamentul logico-juridic al instanței de prim control judiciar și să demonstreze nelegalitatea acestuia.

Nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă (fie legea procesuală, fie legea substanțială), iar nu de chestiuni de fapt, or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre posibilele ipoteze care ar fi justificat declanșarea controlului de legalitate în recurs, ci s-a referit exclusiv la situația de fapt, ceea ce nu echivalează, însă, cu aplicarea greșită a normelor de drept material sau de drept procesual, în sensul art. 488 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecații nu se regăsesc, deci, critici propriu-zise cu privire la modul în care instanța de apel ar fi încălcat prin soluția adoptată normele legale, recurenta fiind nemulțumită doar de modul în care instanța a interpretat situația de fapt și de concluzia la care a ajuns cu privire la pretențiile formulate, chestiuni care, în mod evident, țin de aprecierea instanței, neputând fi verificate de instanța de recurs întrucât constituie aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate a soluției atacate, câtă vreme au ca fundament evaluarea preponderent factuală a conduitei părților.

Cu referire la prevederile art. 9 (1) lit. c) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, instanța de apel a reținut, în decizia că recurată, că acestea nu sunt incidente în cauză, dat fiind că se referă la prelucrarea datelor cu caracter personal de către partide, și chiar dacă s-ar reține că publicarea într-un articol a numelui unei persoane ar reprezenta prelucrare de date cu caracter personal, în acord cu pct. 153 din preambulul regulamentului și cu art. 85 din regulament, devin incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 190/2018, care stabilesc o serie de derogări în vederea asigurării unui echilibru între dreptul la protecția datelor cu caracter personal, libertatea de exprimare și dreptul la informație, în sensul că prelucrarea în scopuri jurnalistice poate fi efectuată dacă aceasta privește date cu caracter personal care au fost făcute publice în mod manifest de către persoana vizată sau care sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor în care este implicată. Or, caracterul public al faptelor în legătură cu care numele reclamantei a fost folosit a fost stabilit, ca urmare a preluării din surse oficiale și publice a informațiilor referitoare la dosarul penal în care reclamanta era cercetată.

Recurenta nu a combătut în niciun fel aceste statuări ale instanței de apel, limitându-se, și de această dată, la a relua în cuprinsul memoriului de recurs conținutul prevederilor legale menționate și susținerea făcută în fața instanțelor de fond în sensul că, în raport cu acestea, pârâta, în urma notificării, trebuia să șteargă numele său din articolele publicate și să informeze în legătură cu acest aspect orice alte site-uri pe care au fost preluate informațiile publicate de pârâtă.

Or, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor părții făcute în fața instanței de prim control judiciar devolutiv, susțineri care deja au fost analizate și soluționate prin decizia atacată, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

Fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit, practic, existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, ele nu pot fi analizate întrucât nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

Cât privește solicitarea adresată instanței de recurs de a dispune eliminarea numelui A. și din articolul publicat în data de 28.06.2025, în condițiile în care instanța de apel s-a raportat doar la articolul din 31.05.2022, Înalta Curte constată că aceasta are natura unei veritabile noi cereri, formulate cu încălcarea prevederilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., aplicabile și în recurs în conformitate cu dispozițiile art. 494 C. proc. civ., câtă vreme articolul respectiv nu a fost indicat ca atare nici prin cererea de chemare în judecată, nici în apel.

Susținerea recurentei în sensul că articolul din data de 31.05.2022 a fost indicat în cererea de chemare în judecată doar cu titlu de exemplu nu poate constitui un argument suficient de natură a justifica nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva unei eventuale nerespectări a obiectului și limitelor procesului stabilite prin cererea de chemare în judecată întrucât, deși este adevărat că, prin acțiunea dedusă judecății, s-a solicitat, cu titlu generic, eliminarea numelui reclamantei A. din articolele publicate în mediul online de către pârâtă, în concret, a fost indicat doar articolul din data de 31.05.2022, în raport cu al cărui conținut, redat în cererea de chemare în judecată, au fost formulate toate susținerile de fapt ulterioare, astfel că, atât analiza instanțelor de fond, cât și soluțiile adoptate s-au raportat strict la acesta, nicicând pe parcursul procesului, până la momentul formulării cererii de recurs, nefăcându-se precizări referitoare la existența altor articole cu conținut identic sau asemănător care ar fi impus cu necesitate o analiză similară și, implicit, o soluție care să le vizeze în concret.

Or, câtă vreme nici la fond, nici în apel nu au fost formulate cereri punctuale cu privire la acest articol, din 28.06.2025, al cărui conținut nu a fost supus analizei instanțelor anterioare, legalitatea deciziei atacate nu poate fi analizată în recurs prin raportare la aspecte ce nu au făcut obiectul judecății anterioare.

De altfel, Înalta Curte constată că, după pronunțarea deciziei recurate, prevalându-se de dispozițiile art. 443 din C. proc. civ., reclamanta a formulat o cerere de lămurire a acesteia, solicitând să se constate că, atunci când a cerut obligarea pârâtei la eliminarea numelui său, A., din articolele publicate în mediul online, a folosit pluralul substantivului articol, referindu-se la totalitatea articolelor publicate de pârâtă ce includ numele său, articolul din data de 31.05.2022 fiind prezentat doar cu titlu exemplificativ, iar nu limitativ.

Prin încheierea din data de 07.04.2025, instanța de apel a respins cererea de lămurire, reținând că, deși prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, într-adevăr, eliminarea numelui reclamantei din articolele publicate în mediul online de către pârâtă, în motivarea cererii s-a făcut referire exclusiv la articolul din 31.05.2022. În contextul în care, în cadrul devoluțiunii din apel, care a condus la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, s-a impus o analiză efectivă și de substanță a mențiunilor din articolul invocat de reclamantă, cel din 31.05.2022, și dat fiind că, fără o astfel de analiză punctuală, nu s-ar fi putut stabili o obligație generală, care să aibă ca obiect toate articolele publicate de pârâtă, Curtea a constatat că nu sunt necesare lămuriri în ceea ce privește înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, apreciind că, în raport de dispozițiile art. 194 lit. c) C. proc. civ. și ale art. 22 alin. (5) C. proc. civ., s-a pronunțat complet asupra obiectului cererii deduse judecății, în contextul în care unicul articol menționat de reclamantă, în primă instanță și în apel, a fost cel din 31.05.2022.

Prin urmare, câtă vreme însăși instanța de apel a reținut, în procedura specială reglementată de art. 443 C. proc. civ., că nu a fost învestită cu o cerere care să vizeze, în concret, un alt articol decât cel indicat în cererea de chemare în judecată, iar recurenta nu a contestat aceste statuări, neînțelegând să atace cu recurs încheierea din data de 07.04.2025 a Curții de Apel București, se justifică, o dată în plus, concluzia potrivit căreia solicitarea adresată instanței de recurs de a dispune ea însăși eliminarea numelui A. și din articolul publicat în data de 28.06.2025 are natura unei veritabile noi cereri, formulată direct în calea extraordinară de atac, inadmisibilă în raport cu prevederile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., aplicabile și în recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ., recurenta încercând, pe această cale, să obțină reanalizarea cauzei și modificarea soluției pronunțate în apel în considerarea unei cereri și a unor motive ce nu au făcut obiectul judecății anterioare.

Nici susținerile ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată ce i-au fost acordate reclamantei în apel nu relevă aspecte de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta susținând, doar, că se impunea obligarea pârâtei la plata integrală a cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu, conform celor două facturi depuse la dosar, respectiv, la plata sumei de 6.500 RON și nu doar a sumei de 2.000 RON, ce a fost deja achitată de către pârâtă.

În concret, raportându-se la prevederile art. 451 și următoarele din C. proc. civ. și la măsura în care au fost admise pretențiile deduse judecății, respectiv, doar în parte, instanța de apel a apreciat că se impune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate în apel.

Recurenta nu a invocat și, cu atât mai puțin, nu a demonstrat maniera în care, prin soluția accesorie dată cheltuielilor de judecată, instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept procesual, afirmând, doar, că acestea trebuiau acordate integral. Or, simpla apreciere a părții cu privire la suma ce i s-ar fi cuvenit cu acest titlu nu conține, prin ea însăși, concluzia nelegalității soluției adoptate, neputând fi circumscrisă unei critici susceptibile de analiză prin prisma vreunuia dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De altfel, reaprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată nu este o chestiune de nelegalitate, ci una de netemeinicie a hotărârii atacate, astfel că nu poate forma obiect al controlului judiciar exercitat în recurs, relevantă, în acest sens, fiind Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în legătură cu inadmisibilitatea deducerii judecății în recurs, pentru neîncadrarea în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a unor asemenea aspecte, privind proporționalitatea cheltuielilor de judecată, care țin de aprecierea instanțelor fondului.

Așa fiind, reținând că succesiunea de afirmații din cuprinsul cererii de recurs formulate de reclamantă nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al acestui text legal, iar criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de aceasta.

II.5.2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta B. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat și se impune a fi admis, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, în considerarea criticilor ce fundamentează motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă susține că, dispunând obligarea sa la eliminarea numelui reclamantei din articolul publicat, la data de 31.05.2022, pe pagina de internet newsonline.ro., instanța de apel a reținut, în concret, existența unei fapte ilicite ce a fost comisă ulterior formulării cererii introductive, constând în menținerea parțială a numelui apelantei-reclamante după eliminarea acestuia de către sursele publice și oficiale din care recurenta-pârâtă a preluat inițial informația, din considerentele deciziei atacate rezultând cu evidență că această faptă a fost plasată temporal la un moment diferit față de faptele imputate prin cererea de chemare în judecată.

Or, caracterul continuu al faptei descrise inițial în cererea introductivă, constând în menționarea și, implicit, menținerea numelui reclamantei până la momentul eliminării acestuia din sursele publice și oficiale, nu poate fi reținut în condițiile în care instanța de fond a confirmat până la acel moment că nu a existat nicio faptă ilicită în sarcina pârâtei.

Recurenta solicită să se constate, astfel, că, în pofida dispozițiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, fapta pentru care a fost sancționată prin decizia atacată reprezintă o faptă nouă sau cel puțin devenită ilicită ulterior formulării cererii de chemare în judecată, ceea ce denotă exercitarea în mod greșit a rolului activ al instanței de apel, reglementat de art. 22 din C. proc. civ. și încălcarea unor principii de drept procesual, și anume a principiului disponibilității, consacrat de dispozițiile art. 9 C. proc. civ., a dreptului la un proces echitabil, sub aspectul imparțialității, consacrat de dispozițiile art. 6 C. proc. civ., precum și a principiului contradictorialității, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., respectiv, a dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ.

Critica este întemeiată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru două fapte: postarea, la data de 31.05.2022, în mediul online, a articolului DOSAR DIICOT: Atmosferă tensionată în G.: Am impresia că nu se mai termină și în fiecare zi vine câte o bombă, respectiv, menținerea parțială a numelui reclamantei după ce aceasta a solicitat anonimizarea lui în cadrul articolului.

Instanța de fond a respins acțiunea, reținând că afirmațiile presupus defăimătoare făcute în articolul postat nu au caracter ilicit câtă vreme cuprind informații de interes public referitoare la un dosar penal ce privea persoane având calitatea de angajați ai băncii G., printre care și reclamanta, au fost făcute în scop exclusiv informativ, în termeni rezonabili și civilizați, și au fost preluate din surse publice și oficiale, respectiv, de pe Portalul de jurisprudență ReJust, comunicatele oficiale ale organelor judiciare, Portalul instanțelor de judecată.

În apel, constatând că în cadrul raționamentului juridic expus de prima instanță, s-a realizat numai analiza primei fapte, respectiv, au fost expuse doar considerente referitoare la caracterul licit sau ilicit al afirmațiilor făcute în articolul postat, fără a se menționa argumente referitoare la cea de-a doua faptă, constând în menținerea numelui reclamantei ulterior solicitării sale de eliminare a acestuia, instanța de apel a reanalizat cauza, sub ambele aspecte reclamate prin cererea de chemare în judecată și cu privire la care reclamanta formulase critici concrete prin cererea de apel.

Astfel, cu referire la publicarea articolului, Curtea a reținut că, în absența oricărei judecăți de valoare și în prezența unor informații având bază factuală în surse oficiale, accesibile online, a căror veridicitate este confirmată chiar de către reclamantă, nu se poate concluziona, exclusiv pe baza menționării parțiale a numelui reclamantei, în sensul că fapta pârâtei ar depăși limitele libertății de exprimare.

Prin urmare, criticile prin care apelanta-reclamantă a susținut caracterul ilicit al publicării pe site-ul newsonline a articolului în care era menționat numele său au fost apreciate ca nefondate, soluția primei instanțe fiind, astfel, menținută.

În ceea ce privește menținerea numelui reclamantei după ce aceasta a solicitat anonimizarea, Curtea a analizat refuzul pârâtei de a da curs acestei solicitări prin raportare la Hotărârea CSM nr. 376/29.02.2024, prin care a fost exclusă de la publicare încheierea din data de 18.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în Dosar nr. x/2022, care a reprezentat sursa informației publicate, apreciind că, dacă până la apariția acestei hotărâri, refuzul de anonimizare a fost justificat de pârâtă prin invocarea caracterului public al datelor preluate în cuprinsul articolului, după acest moment, respectiv, după ce operatorul de date cu caracter personal a modificat caracterul public al încheierii penale anterior menționate, acest refuz nu mai apare ca justificat, încălcând în mod nepermis dreptul reclamantei la demnitate și reputație.

Mai mult, a apreciat că scopul informării cu bună-credință a publicului despre un subiect de interes public nu mai poate fi reținut pentru a justifica acest refuz, în contextul în care, prin ordonanța procurorului din 8.03.2024 dată în dosarul de urmărire penală nr. 6490/D/P/2023, s-a dispus clasarea, soluția fiind menținută de procurorul ierarhic superior, iar, prin încheierea din 30.10.2024, pronunțată în dosarul x/2024, a fost respinsă plângerea formulată împotriva soluției de clasare.

Prin urmare, admițând apelul reclamantei, Curtea a schimbat soluția instanței de fond și, reținând caracterul ilicit al menținerii numelui reclamantei în acest context factual, a dispus obligarea pârâtei la eliminarea lui din articolul publicat la data de 31.05.2022, pe pagina de internet a pârâtei, newsonline.ro.

Înalta Curte constată că această modalitate de analiză și de soluționare a cauzei în apel excedează limitelor învestirii, stabilite prin cererea de chemare în judecată, și contravine, deopotrivă, dispozițiilor art. 478 din C. proc. civ., ce reglementează limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, în condițiile în care instanța de apel a reținut caracterul ilicit al conduitei pârâtei prin raportare la alte coordonate factuale decât cele invocate prin acțiunea dedusă judecății, respectiv, în considerarea unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, chiar ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe, concretizată în ștergerea de pe portalul instanțelor a informației publice ce a constituit sursa primară a articolului, apreciind că, din acel moment, menținerea numelui reclamantei în cuprinsul articolului, în mediul online, dobândește caracter ilicit.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților iar, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără, însă, a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. În același sens, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Prin urmare, în raport cu aceste dispoziții legale, instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, în sensul că ea trebuie să hotărască asupra a tot ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății și în raport de persoanele care figurează ca părți în proces.

Obiectul acțiunii este ceea ce reclamantul solicită prin cererea adresată instanței, pretenția concretă dedusă judecății, iar cauza acțiunii, înțeleasă ca fundament juridic al pretențiilor, reprezintă, alături de împrejurările de fapt, elementele generatoare ale demersului judiciar. Așadar, alături de părți, obiectul și cauza cererii de chemare în judecată sunt elementele ce stabilesc cadrul procesual și limitele obiective ale învestirii instanței.

În speță, potrivit celor deja arătate, obiectul și cauza acțiunii au fost clar configurate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicitând antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru publicarea, la data de 31.05.2022, în mediul online, a unui articol ce prelua informații publice referitoare la un dosar penal în care era implicată și reclamanta, articol ce conținea numele acesteia, precum și pentru menținerea parțială a numelui, după ce reclamanta a solicitat anonimizarea lui în cadrul articolului.

Prin urmare, instanța de apel avea de analizat și de stabilit dacă, în contextul factual existent la momentul formulării pretențiilor deduse judecății, rezultat din caracterul public al informației preluate în cuprinsul articolului, faptele imputate pârâtei aveau sau nu caracter ilicit, respectiv, dacă acestea s-au circumscris limitelor legale de exercitare a dreptului la liberă exprimare și informare invocat de pârâtă, ori dacă le-au depășit, afectând, astfel, dreptul reclamantei la imagine, demnitate, etc.

Or, instanța devolutivă nu s-a limitat la a reevalua faptele deduse judecății în aceste coordonate, ci, admițând apelul, a dispus sancționarea pârâtei pentru o conduită distinctă, respectiv pentru refuzul de a anonimiza numele reclamantei după publicarea Hotărârii CSM prin care a fost exclusă de la publicare încheierea penală ce a constituit sursa de informare a articolului incriminat, conduita pârâtei fiind analizată într-un context factual modificat esențial față de cel invocat prin acțiune. Astfel, dispunând obligarea pârâtei la eliminarea numelui reclamantei din articolul publicat la data de 31.05.2022 pe pagina de internet newsonline.ro., instanța de apel a reținut, în concret, în sarcina acesteia, existența unei alte fapte ilicite decât cea invocată prin cererea de chemare în judecată, ce a fost săvârșită ulterior introducerii acțiunii, chiar după soluționarea cauzei în primă instanță, constând în menținerea parțială a numelui reclamantei în cuprinsul articolului online, după ce sursa publică și oficială ce a stat la baza articolului a