ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 497/2026

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov – secția I civilă, la data de 16 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâților Compania Apa Brașov S.A., Municipiul Brașov, prin primar, B. S.A. și C., în solidar, la plata sumei de 54.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri aferente perioadei septembrie 2016 - octombrie 2019, pentru folosirea terenului proprietatea reclamantei situat în Poiana Brașov, înscris în CF nr. x Poiana Brașov, sub nr. top. x, precum și a sumei de 1.500 EUR, echivalent în RON la data plății, începând cu data introducerii acțiunii pe toată durata cât pârâtele folosesc decantorul pluvial situat pe teren; totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1385 din C. civ. și cele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 18/S din 25 ianuarie 2023 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Compania Apa Brașov S.A., Municipiul Brașov, prin primar, B. S.A., C., a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Compania Apa Brașov S.A., Municipiul Brașov, prin primar, B. S.A. și C., ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtelor B. S.A. și C. suma de 14.213,66 RON fiecărei pârâte, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii avocațiale. A luat act că pârâții Compania Apa Brașov S.A. și Municipiul Brașov, prin primar, nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Decizia intermediară pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1195/Ap din 30 iunie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis cererea de apel formulată de apelanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 18/S din 25 ianuarie 2023 a Tribunalului Brașov, secția I civilă. A anulat, în parte, sentința apelată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Brașov. A înlăturat dispoziția privind respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov, prin primar. A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate. A obligat apelanta S.C. A. S.R.L. să îi plătească intimatei B. S.A. suma de 8.832 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. A obligat apelanta S.C. A. S.R.L. să îi plătească intimatei C. suma de 8.832 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. A stabilit termen de judecată în vederea soluționării fondului în limitele desființării sentinței primei instanțe. În data de 08 martie 2024, reclamanta a majorat cuantumul pretențiilor la suma de 150.000 euro, în loc de 54.000 euro, echivalent în RON, pentru perioada septembrie 2016 - octombrie 2019, perioadă în care pârâtul a folosit terenul care îi aparținea, precum și suma de 1900 euro, echivalent în RON pentru toată durata cât pârâtele folosesc decantorul situat pe teren.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1886/Ap din 6 decembrie 2024, Curtea de Apel Brașov – secția civilă, rejudecând în limitele stabilite prin decizia nr. 1195/Ap din 30 iunie 2023 a aceleiași instanțe, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin administrator D., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov, prin primar, astfel cum a fost precizată. A obligat pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 68.928 euro (echivalent în RON la data plăți), cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a suprafeței de 463 mp, din imobilul teren situat în Poiana Brașov, înscris în CF x Brașov (CF vechi x Brașov) cu suprafața notată în cartea funciară de x.419,82 mp și suprafața măsurată de 2.876 mp, pentru perioada septembrie 2016 - octombrie 2019. A obligat pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 1.914,66 euro, lunar, începând cu luna noiembrie 2019 și până la data pronunțării prezentei decizii, cu titlu de despăgubiri periodice pentru lipsa de folosință a suprafeței de 463 mp, din imobilul teren situat în Poiana Brașov, înscris în CF x Brașov (CF vechi x Brașov) cu suprafața notată în cartea funciară de x.419,82 mp și suprafața măsurată de 2.876 mp. A respins restul pretențiilor. A obligat pârâtul-intimat Municipiul Brașov, prin primar, să îi plătească apelantei-reclamante suma de 30.000, RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță și în apel, reprezentând taxe judiciare de timbru, onorarii experți și onorarii de avocat, aferente pretențiilor admise.

Calea de atac a recursului exercitat în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Brașov, prin primar, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în prezenta cauză. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de prima instanță. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul-pârât a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, proprietatea publică, serviciul de alimentare cu apă și canalizare, în concret art. 858-865 C. civ., art. 1349, art. 1357-1358 C. civ., Legea nr. 213/1998, Legea nr. 241/2006 și art. 289 din O.U.G. nr. 57/2019. Printr-o primă critică, a susținut că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material atunci când a apreciat că pârâtul Municipiul Brașov are calitate procesuală activă în cauză și că i-ar fi creat reclamantei un prejudiciu prin faptul că deține în proprietate un bazin de colectare a apei (decantor pluvial) aflat pe terenul proprietatea acesteia. Recurentul a făcut referire la conținutul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, art. 135 și art. 136 din Constituție, art. 289 din O.U.G. nr. 57/2019 (cu privire la obligația de inventariere anuală a bunurilor din domeniul public), art. 859 din C. civ. (ce determină obiectul proprietății publice), susținând că simpla existență a unui bun în patrimoniul statului sau al unității administrativ-teritoriale nu este de natură să conducă la concluzia că un bun aparține domeniului public, cu excepția celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituție care fac exclusiv obiectul proprietății publice. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că deznisipatorul și instalațiile aferente au fost edificate înainte de anul 1989, fiind proiectate și executate numai pentru colectarea nisipului din apele pluviale rezultate din precipitații, acestea fiind deversate în lacul Miorița, însă din examinarea anexei nr. 2 la H.G. nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al județului Brașov, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Brașov, nu rezultă că decantorul pluvial se află în domeniul public al Municipiului Brașov. A mai susținut că, prin întâmpinarea formulată la prima instanță, pârâții C. și B. S.A. au precizat că din lucrarea de specialitate efectuată în dosarul nr. x/2011 reiese că bazinul decantor este dezafectat. Cu toate că instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate că bazinul decantor/deznisipator poate fi dezafectat oricând, iar terenul eliberat, a obligat totuși pârâtul la despăgubiri, acest raționament fiind de neînțeles. Potrivit extrasului de carte funciară, reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 3420 mp dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2008, astfel că reclamantul a cunoscut starea terenului la momentul încheierii contractului care nu se putea perfecta dacă terenul era grevat de vreo sarcină. În aceste condiții, deși reclamanta nu a solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra bazinului decantor/deznisipator, instanța de apel a constatat din oficiu că dreptul de proprietate asupra acestuia aparține Municipiului Brașov fără să administreze probe în acest sens, pronunțându-se asupra unui lucru care nu s-a cerut. Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1357 și art. 1359 C. civ., însă izvorul obligației de plată pentru lipsa de folosință îl reprezintă faptul juridic, respectiv deținerea decantorului de către un terț, în privința căruia reclamanta nu a făcut dovada unui drept de proprietate. Pentru a invoca lipsa de folosință, este necesar ca titularul dreptului să fie privat de posibilitatea exercitării acestui atribut al dreptului de proprietate printr-o faptă ilicită a unui terț, însă, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra decantorului pentru a pretinde lipsa de folosință a imobilului, precum și dovada faptului că a fost în imposibilitate de a-și exercita acest atribut al dreptului de proprietate din cauza deținerii decantorului de către o terț persoană, motiv pentru care, în opinia sa, instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în ceea ce privește dreptul reclamantei la contravaloarea lipsei de folosință, cu atât mai mult cu cât ceea ce s-a susținut ca izvor (fundament) al pretențiilor a fost atingerea adusă dreptului de proprietate al reclamantei prin fapta ilicită a pârâtului Municipiul Brașov de deținere, fără niciun titlu, a unui bun aparținând reclamantei. Cu privire la cele reținute de instanța de apel referitor la faptul că rețeaua de canalizare pluvială, transformată în menajeră, colectează apele murdare și pluviale din Poiana Brașov și le deversează în Lacul Miorița, fiind un obiectiv de interes public și privat administrat de Municipiul Brașov și B. S.A. în baza contractului de asociere în participațiune nr. x/25.08.2006, recurentul a arătat că prin HCL nr. 969/29.11.2008 s-a constatat încetarea activității de asociere în participațiune dintre cele două părți și s-a aprobat lichidarea asociațiunii conform prevederilor contractului. Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2023, reclamantul B. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Brașov și Consiliul Local al Municipiului Brașov, anularea HCL nr. 969/2008, precum și a tuturor actelor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat, iar prin sentința civilă nr. 10316/20.12.2024, Tribunalul București a respins acțiunea reclamantului, sentința fiind definitivă prin decizia civilă nr. 54/21.01.2025 a Curții de Apel București, prin respingerea recursului declarat de către B. S.A.. Prin urmare, recurentul a susținut că nu se justifică participarea procesual pasivă a Municipiului Brașov în prezenta cauză nici din perspectiva reamenajării lacului Miorița în baza contractului de asociere în participațiune, aspect reținut în mod corect de către prima instanță. Concluzionând, recurentul a învederat că gresit a reținut instanța de apel îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale potrivit art. 1349 din C. civ., în considerarea faptului că pârâtul folosește o parte din terenul aflat în proprietatea reclamantei pentru amenajarea și utilizarea decantorului pluvial care asigură filtrarea apelor pluviale și menajere în vederea deversării acestora în lacul exploatat în folosul B., pentru că nu este suficient să existe o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică acesta să fi acționat cu vinovație când a săvărșit-o, iar în cauză nu a fost probată vinovăția pârâtului.

Apărările formulate în cauză În data de 29 iulie 2025, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat anularea în parte a recursului în ceea ce privește criticile aduse modalității de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Brașov, precum și critica referitoare la încetarea contractului de asociere în participațiune nr. x/2006 prin efectul Hotărârii Consiliului Local nr. 969/2008. A susținut că fapta ilicită constă în ocuparea terenului cu o construcție aparținând recurentului-pârât, iar dispozițiile art. 1349 C. civ. au fost corect interpretate și aplicate, autorul faptei ilicite trebuind să răspundă chiar și pentru cea mai ușoară culpă, fiind dator să repare prejudiciul integral, care constă în îngrădirea dreptului de proprietate asupra terenului deținut, lipsirea de plenitudinea atributelor dreptului de proprietate. A mai arătat că scopul achiziționării terenului în litigiu a fost acela de a obține profit prin construirea unui complex sportiv, autorul său E. obținând din anul 2006 un certificat de urbanism pentru construirea unei baze sportive, hotel cu piscină, sala de sport, sala de ședințe, teren tenis și restaurant. Or, din cauza decantorului, reclamanta este în imposibilitate de a realiza orice investiție pe teren, ținând seama de limitările impuse pentru protejarea existenței și bunei funcționări a sistemului de decantare a apelor pluviale din Poiana Brașov, pentru că pe traseul instalației nu se pot amplasa alte construcții, iar configurația terenului nu permite exploatarea în condiții de normalitate a restului terenului aflat în proximitatea bazinului. Prejudiciul a fost stabilit prin raportul de expertiză efectuat de expertul desemnat de instanța de apel, iar recurentul nu a contestat modalitatea de evaluare sau suma determinată de expert cu titlu de despăgubiri. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, raportat la concluziile orale prezentate de reprezentantul convențional al recurentului, acesta nu mai susține critica privind soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive în cuprinsul deciziei intermediare, astfel că nu va mai analiza această critică, cu privire la care partea adversă s-a apărat considerând-o inadmisibilă pe motiv că obiectul recursului nu este reprezentat și de hotărârea intermediară a instanței de apel. În continuare, prin criticile concrete de nelegalitate, deși circumscrise de recurent doar motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea a invocat, în esență, o interpretare și aplicare greșită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, dar și o contradicție în considerentele deciziei recurate, susținând că reclamanta a cunoscut starea terenului la momentul încheierii convenției de vânzare-cumpărare, însă în decizia recurată, deși instanța de apel a apreciat că bazinul decantor/deznisipator poate fi dezafectat oricând și terenul poate fi eliberat, totuși a obligat pârâtul la despăgubiri. Această din urmă critică se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și va fi analizată cu prioritate, întrucât lipsa ori caracterul contradictoriu al motivării hotărârii împiedică exercitarea controlului de legalitate asupra aplicării normelor de drept material, pentru că numai în măsura în care hotărârea este suficient și adecvat motivată poate fi analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod. Înalta Curte are în vedere că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin elementele cererii de chemare în judecată și supus judecății instanțelor de fond, sub aspectele care interesează criticile din recurs, are ca obiect obligarea pârâtului Municipiul Brașov la plata către reclamanta A. S.R.L. a despăgubirilor civile constând în lipsa de folosință a terenului din cauza decantorului amplasat pe el, în lipsa acordului reclamantei, care îi limitează atributele dreptului de proprietate și îi cauzează un prejudiciu determinat atât de lipsa de folosință, cât și de imposibilitatea exploatării terenului în condiții de normalitate. Temeiul juridic al pretențiilor afirmate îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, decurgând din pretinsa afectare a dreptului de proprietate în chiar substanța lui, fără nicio despăgubire. În drept, sunt invocate dispozițiile art. 1385 din C. civ. Potrivit situației de fapt, reținută de instanțele de fond, reclamanta a dobândit terenul prin cumpărare în anul 2008, astfel cum reiese din extrasul CF nr. x Brașov, având o suprafață măsurată de 2876 mp, iar din această suprafață, bazinul de colectare a apelor pluviale (decantorul pluvial) împreună cu instalația de canalizare aferentă ocupă 463 mp, raportul de expertiză stabilind că, nefiind identificate înscrisuri care să ateste momentul edificării decantorului, raportat la gradul de uzură, acesta ar fi fost construit înainte de anul 1989. Prima instanța a stabilit că niciunul dintre pârâții chemați în judecată nu justifică calitate procesuală pasivă, respingând cererea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală. Infirmând raționamentul primei instanțe, instanța de prim control judiciar, prin decizia intermediară, a stabilit că participarea procesuală a pârâtului Municipiul București este pe deplin justificată, întrucât decantorul este parte componentă a rețelei publice de canalizare din Poioana Brașov, fiind prin efectul legii proprietatea acestui pârât, iar cu privire la ceilalți pârâți a reținut că nu au calitate procesuală pasivă, întrucât în măsura în care pretențiile vor fi considerate întemeiate, obligația va fi pusă în sarcina părții căreia îi este imputabilă lipsirea reclamantei de terenul proprietatea sa, iar nu a beneficiarului indirect. Prin decizia recurată, instanța de apel a constatat ca fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale potrivit art. 1349 C. civ., în considerarea faptului că pârâtul folosește o parte din terenul aflat în proprietatea reclamantei pentru amenajarea și utilizarea decantorului/deznisipatorului pluvial, și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a contravalorii lipsei de folosință a suprafeței de 463 mp din totalul de 2876 mp pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată și, ulterior, lunar, începând cu luna noiembrie 2019 și până la data pronunțării deciziei. Luând în examinare criticile de nelegalitate din memoriul de recurs, subsumabile motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul fondat al acestora, întrucât maniera de motivare insuficientă și contradictorie face imposibilă înțelegerea mecanismului logico-juridic prin care s-a format convingerea instanței de apel în pronunțarea hotărârii și, pe cale de consecință, nu permite efectuarea controlului de legalitate cu care este învestită instanța de recurs. Este utilă, în acest punct al analizei, o trecere în revistă, succintă, a contextului normativ, intern și european, în ai cărui parametri este în mod constant analizat, în jurisprudența națională, un demers judiciar de tipul celui declanșat în procesul de față, în care se reclamă limitarea exercitării plenare a atributelor dreptului de proprietate (ca urmare a existenței decantorului pe terenul proprietatea reclamantei), neurmată de plata unei despăgubiri corespunzătoare. Astfel, primesc relevanță prevederile art. 44 din Constituția României care consacră garantarea dreptului de proprietate privată și protecția juridică de care acesta se bucură, precum și cele ale art. 555, art. 556 și art. 562 alin. (3) din C. civ. care reglementează dreptul de proprietate în plenitudinea prerogativelor sale și, într-un sens asemănător legii fundamentale, principiile de bază ale limitării exercițiului acestui drept. Mai departe, raționamentul juridic continuă cu analizarea încălcării în substanță a dreptului de proprietate, din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și a jurisprudenței instanței europene dezvoltate pe marginea acestei norme convenționale. Pornind de la scopul general al dispozițiilor Convenției, art. 1 din Protocolul nr. 1 instituie atât protecția dreptului de proprietate, cât și limitele exercițiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general. Suplimentar, instanța de contencios european al drepturilor omului a consacrat și o limită jurisprudențială dată de "atingerea substanței" dreptului, în sensul că deși proprietarul nu este privat de dreptul său - limitarea vizând exercițiul atributelor proprietății -, totuși nu trebuie să se ajungă la golirea de conținut a dreptului de proprietate. Această formă de limitare a dreptului de proprietate ("atingerea substanței" dreptului) este cea care a format fundamentul juridic al pretențiilor reclamantei, care a solicitat despăgubiri materiale pentru repararea prejudiciului cauzat de lipsa de folosință a terenului litigios și de imposibilitatea exploatării lui în condiții de normalitate. Raportat acestor considerații cu valoare generală, Înalta Curte constată că, într-o manieră de argumentare inadecvată procedural, instanța de apel, pe de o parte, a motivat insuficient, neclar și neconvingător existența condițiilor generale de antrenare a răspunderii civile delictuale a pârâtului Municipiul Brașov. Aceasta întrucât, remediul ales și termenii despăgubirii solicitate au fost clar delimitați prin cererea de chemare în judecată, reclamanta afirmând în proces un prejudiciu corespunzător contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață totală de 2876 mp și solicitând, prin nota depusă în 8 martie 2024, o reparație prin echivalent bănesc în sumă de 150.000 euro, pentru perioada septembrie 2016 - octombrie 2019 în care pârâtul i-a folosit terenul, precum și suma de 1900 euro lunar, echivalent în RON, pentru toată durata cât pârâtul folosește decantorul situat pe teren. Însă, în contextul în care dreptul de proprietate asupra terenului a rămas în continuare în patrimoniul reclamantei, care a invocat numai lipsirea de "plenitudinea atributelor dreptului de proprietate", iar raționamentul instanței de apel pornește de la premisa că "la momentul cumpărării terenului reclamanta avea cunoștință de existența decantorului pluvial", Înalta Curte reține că se impunea a fi nu doar redată, ci, în mod concret și efectiv, cercetată afirmația reclamantei potrivit căreia "prin amplasarea acestui decantor/deznisipator, în lipsa acordului său, (…) îi sunt limitate atributele dreptului de proprietate aferente terenului pe care este situat bazinul, fapt ce îi cauzează un prejudiciu determinat atât de lipsa de folosință, cât și de imposibilitatea exploatării terenului în condiții de normalitate". În atare condiții, nu au fost lămurite suficient și nu au primit un răspuns din partea instanței de apel tocmai elementele litigioase în care se obiectivează, în opinia reclamantei, ilicitatea conduitei pârâtului Municipiul Brașov, respectiv faptul că i-ar ocupa terenul cu un decantor care exista însă anterior momentului la care reclamanta l-a dobândit prin cumpărare, situație cunoscută de aceasta. Astfel, nu a fost expusă o argumentație specifică și explicită în privința semnificației juridice a limitărilor existente la momentul dobândirii bunului (anul 2008), din perspectiva prejudiciului afirmat, și nici nu au fost cercetate eventualele limitări/restrângeri suplimentare, survenite ulterior acestui moment. De aceea, nu se poate stabili dacă instanța de apel a ignorat sau, dimpotrivă, a apreciat ca fiind nerelevante împrejurări de fapt esențiale, referitoare la pretinsa ingerință în exercițiul efectiv al atributelor dreptului de proprietate și, pe cale de consecință, la existența unei fapte ilicite imputabile pârâtului. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța de apel a oferit o motivare contradictorie și incoerentă juridic atunci când a stabilit că pârâtul trebuie să suporte prejudiciul cauzat reclamantei. În acest sens, instanța de apel a apreciat că nu poate primi solicitarea reclamantei de a stabili prejudiciul și implicit despăgubirea prin raportare la întreaga suprafață de 2876 mp, deoarece reclamanta are în continuare posibilitatea de a dispune sub toate aspectele de diferența de suprafață de teren, precizând, totodată, că, la data achiziției, aceasta avea posibilitatea de a se informa asupra posibilităților de construire determinate de urbanismul zonei, de situația terenului și putea realiza care sunt limitele de investiții și de exploatare a terenului achiziționat, generate de situația acestui teren ocupat de decantorul/deznisipatorul care face parte din rețeaua de canalizare și scurgere a apelor. Construcția argumentativă expusă acreditează ideea că reclamanta putea să se informeze asupra posibilității de construire determinate de urbanismul zonei, dar cu toate acestea, instanța de apel a apreciat că prin amplasarea bazinului decantor pe terenul proprietatea reclamantei (care potrivit raportului de expertiză a fost construit înainte de 1989, deci înainte de data achizionării imobilului de către reclamantă), aceasta a fost prejudiciată în folosirea completă a terenului, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, ceea ce o îndreptățește la despăgubiri cuvenite urmare a ocupării porțiunii de 463 mp din terenul în suprafață totală de 2876 mp. În alți termeni, deși instanța de apel nu a acordat despăgubiri pentru întreaga suprafață întrucât a apreciat că reclamanta avea posibilitatea să cunoască starea terenului, totuși a acordat despăgubiri pentru suprafața de 463 mp, despre care avea, de asemenea, posibilitatea de a se informa și de a cunoaște regimul juridic al acesteia, ce o făcea improprie utilizării în modalitatea dorită. În acest sens, pe situația de fapt s-a reținut că suprafața de 463 mp făcea parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, fiind afectată rețelei publice de canalizare, afectațiune pe care o dobândise anterior anului 1989. În circumstanțele particulare ale litigiului, se impunea ca instanța de apel să cerceteze în ce fel reclamanta poate pretinde că nu se bucură în continuare de atributele dreptului său de proprietate și aceasta se datorează unei fapte ilicite a pârâtului, în contextul în care chiar de la momentul dobândirii era supus unor limitări, respectiv dacă terenul reclamantei a făcut obiectul unor limitări/restrângeri suplimentare celor deja existente la momentul dobândirii terenului în anul 2008 și, totodată, să analizeze fapta ilicită (ingerința) și toate celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale, cerute a fi îndeplinite cumulativ. Așadar, este evident caracterul insuficient, neclar și contradictoriu al motivării deciziei recurate, ce contravine exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât o motivare clară și o analiză completă constituie atât cerințe fundamentale ale hotărârii judecătorești și elemente indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât și premisa exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar. Pentru toate considerentele expuse, constatând întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 din același cod, va admite recursul declarat de reclamantă și va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, care se va pronunța asupra existenței elementelor răspunderii civile delictuale a pârâtului Municipiul Brașov, în baza unei situații de fapt stabilite în mod complet, urmând totodată a fi avute în vedere reperele de analiză fixate de instanța de casare și, deopotrivă, celelalte critici și mijloace procesuale de apărare invocate de părți.