ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 283/2026

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 20 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Centrul Medical de Geriatrie, Recuperare și Îngrijiri Paliative "SFÂNTUL SAVA" S.R.L. și B. solicitând:

a) modificarea paginii de D. a pârâtei persoană juridică, astfel încât să nu mai apară în conținutul acesteia particula: Spitalul Sfântul Sava;

b) modificarea paginii de internet a pârâtei persoană juridică astfel încât să nu mai apară în conținutul acesteia particula: Spitalul Sfântul Sava și transferul numelui de domeniu www.x.ro către reclamant;

c) modificarea oricăror pagini din social-media aparținând pârâtelor, astfel încât să nu mai apară în conținutul acestora particula: Spitalul Sfântul Sava;

d) încetarea oricăror demersuri cu privire la promovarea on line și off line a acestei instituții care să cuprindă particula Spitalul Sfântul Sava;

e) Modificarea denumirii societății (numele comercial) care deține acest centru de îngrijiri paliative și recuperare medicală, precum și a tuturor actelor și avizelor obținute pentru spital sau orice instituție spitalicească astfel încât pe niciun document oficial să nu mai apară particula Spitalul Sfântul Sava;

f) încetarea folosirii, sub orice formă, a particulei Spitalul Sfântul Sava cu referire la spitalul situat în orașul Pantelimon sau în orice altă locație aflată pe teritoriul României, în ceea ce privește serviciile protejate de clasa 44 din clasificarea Nisa

Prin sentința civilă nr. 1645 din 03 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 533 din 22 februarie 2022, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Ilfov; a suspendat cauza și a înaintat dosarul Curții de Apel București, secția civilă pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Prin decizia nr. 48F din 21 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a stabilit competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1811 din 23 noiembrie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Centrul Medical de Geriatrie, Recuperare și Îngrijiri Paliative "Sfântul Sava" S.R.L., ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 556A din 15 mai 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1811 din 23 noiembrie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu intimații-pârâți B. și Spitalul Sfântul Sava cel Sfințit (fost Centrul Medical de Geriatrie, Recuperare și Îngrijiri Paliative Sfântul Sava S.R.L.).

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 556A din 15 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 11 septembrie 2025, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 22 septembrie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 alin. (1) și (2) raportat la art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON [100 RON pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv 100 RON pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod].

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că, menținând raționamentul primei instanțe în sensul că reclamantul nu ar avea drepturi în afara ariei geografice în care își desfășoară majoritar activitatea (municipiul Iași), instanța de apel ignoră caracterul național al protecției mărcii și reduce în mod ilegal folosirea acesteia pe plan local. Or, drepturile conferite de o marcă înregistrată sunt garantate la nivel național, indiferent de aria geografică a utilizării sale predominante, ceea ce înseamnă că protecția mărcii "C.‟ se extinde pe întreg teritoriul României iar utilizarea neautorizată a semnului identic "Spitalul Sfântul Sava‟ de către intimată, fie și într-o altă localitate (Pantelimon/Ilfov), constituie o încălcare a dreptului de marcă, cu atât mai mult cu cât reclamantul a demonstrat intenția de extindere națională a brandului (proiect de deschidere a unui nou spital Sf. Sava în București, având în vedere notorietatea de care se bucură spitalul din Iași).

Recurentul consideră că ignorarea acestor aspecte de către instanța de apel echivalează cu o aplicare greșită a Legii nr. 84/1998, care conferă titularului de marcă un drept exclusiv pe întreg teritoriul țării, necondiționat de distribuția geografică a activității sale.

Cu privire la nerespectarea funcțiilor esențiale ale mărcii, anume distinctivitatea, garantarea originii și funcția de publicitate, la care se adaugă funcția de diferențiere și funcția de concurență, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată încalcă principiile de drept european ale protecției mărcii statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În acest sens, a arătat că marca înregistrată are ca funcție esențială garantarea identității originii produselor sau serviciilor oferite sub acel semn, făcând trimitere pe acest aspect la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon, C-39/97, Rec, p. 1-5507, pct. 28, hotărârea din 6 octombrie 2005, Medion, C-120/04, Rec, p. 1-8551, pct. 23).

Cu alte cuvinte, titularul mărcii trebuie să poată asigura că publicul nu este indus în eroare cu privire la proveniența serviciilor, însă, în speță, utilizarea de către intimată a aceleiași denumiri "Spitalul Sfântul Sava‟ pentru servicii medicale similare subminează exact această funcție fundamentală, creând impresia falsă că serviciile provin de la aceeași entitate sau de la entități economic legate.

Invocând jurisprudența CJUE în care s-a reținut că dreptul exclusiv asupra mărcii poate fi opus oricărui terț a cărui utilizare a semnului aduce atingere sau este susceptibilă să aducă atingere funcțiilor mărcii, recurentul-reclamant susține că, în speță, instanța de apel a permis intimatei să folosească un semn identic cu marca acestuia, de natură să afecteze nu doar funcția de indicare a originii, ci și funcția de publicitate și atragere a clientelei, ținând cont că marca reclamantului a fost intens promovată și este foarte cunoscută în domeniul serviciilor de îngrijiri paliative, având mii de urmăritori online și mențiuni în presă.

Recurentul-reclamant a menționat că funcția de publicitate a mărcii, recunoscută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene alături de funcțiile de garantare a calității, comunicare și investiție, este grav afectată prin faptul că intimata și-a promovat propriile servicii sub același nume, profitând în mod nelegitim de reputația construită de reclamant.

Într-un atare context, consideră că instanța a aplicat greșit normele de drept material, nesocotind protecția pe care legea și jurisprudența europeană o acordă tuturor funcțiilor mărcii, nu doar celei de a distinge originea, precum și funcțiile de diferențiere și de concurență ale mărcii.

Cu referire la riscul de confuzie, recurentul a arătat că instanța de apel nu a procedat la o apreciere globală și riguroasă a acestuia, așa cum impun normele europene și naționale [art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea 84/1998, echivalent cu art. 5 alin. (1) lit. b) din Directiva 2008/95/CE], din perspectiva consumatorului mediu, ținând cont de toți factorii relevanți, precum gradul de similitudine a semnelor, gradul de similitudine/identitate a serviciilor și interdependența acestor factori.

În aprecierea acestuia, în cauză, ambii factori majori ai confuziei sunt îndepliniți cumulativ întrucât, pe de o parte, există o similitudine aproape totală la nivelul elementelor verbale dominante ale semnelor ("Spitalul Sf. Sava‟), iar, pe de altă parte, există identitate sau cel puțin similitudine ridicată între serviciile oferite de părți, acestea operând în același domeniu al serviciilor medicale (clasa 44-îngrijiri paliative, recuperare medicală etc.).

Recurentul-reclamant a făcut trimitere la cele constatate de Comisia de Opoziții Mărci din cadrul OSIM, sesizată în conflictul dintre părți, în sensul că mărcile aflate în conflict au elementul dominant comun - "Spitalul Sf. Sava‟ și protejează aceleași servicii din clasa 44, existând, astfel, posibilitatea să se creeze un risc de confuzie, inclusiv un risc de asociere, în sensul că un consumator ar putea crede că marca utilizată de intimată este o nouă marcă a titularului (reclamant) ori că între cele două entități există o legătură, considerând-o ca fiind o extindere a familiei de mărci a reclamantului, și că similaritatea vizuală, fonetică și conceptuală ridicată a denumirilor, coroborată cu identitatea serviciilor, induce consumatorului mediu ideea unei origini comune, toate aceste concluzii fiind conforme jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauzele Canon, C-39/97 și Lloyd, C-342/97), potrivit căreia: aprecierea riscului de confuzie implică o interdependență a factorilor (un grad mai mic de similitudine a semnelor poate fi compensat de identitatea produselor/serviciilor și viceversa), consumatorul având o memorie imperfectă și percepând mărcile în ansamblu fără a le compara simultan în detaliu.

Contrar acestor principii, instanța de apel a minimizat riscul de confuzie pe baza unor diferențe minore, precum elementele figurative diferite ale logo-urilor, și pe considerentul îndoielnic al localizării geografice diferite, cu ignorarea faptului că cele două entități se promovează sub aceeași denumire, în același mediu (online și în comunitatea medicală), adresându-se aceluiași public țintă (pacienți în căutare de servicii de îngrijire paliativă).

În aceste condiții, simpla adăugare de către intimată a localizării "Ilfov‟ sau "cel Sfințit‟ în unele materiale nu elimină confuzia, din contră poate induce consumatorii să creadă că ar fi vorba de un punct de lucru al spitalului reclamantului în zona București. Or, prin neaplicarea acestor criterii legale de evaluare a confuziei, instanța de apel a încălcat art. 6 lit. b) din Legea mărcilor și prevederile Directivei europene.

Recurentul a mai arătat că intimatele au încercat să inducă în eroare instanța de judecată invocând faptul că promovarea în mediul online s-a realizat prin denumirea "CGPR Spitalul Sfântul Sava - Pantelimon Ilfov‟, deși, în realitate, acestea dețin două pagini de D. pe care le folosesc în paralel pentru promovarea aceleiași unități spitalicești, respectiv o pagină nou înființată, cu numai 1.000 de urmăritori, care poartă denumirea de "CGPR Spitalul Sfântul Sava - Pantelimon Ilfov‟ și una mai veche, care a generat necesitatea promovării acțiunii, și anume "Spitalul Sfântul Sava Ilfov‟, aspect ce denotă faptul că intimatele folosesc o denumire ca marcă înregistrată și o utilizează pentru a promova același tip de servicii: paliație și îngrijiri medicale.

Recurentul-reclamant a precizat că pagina de internet a intimatei este https://spitalulsfantulsava.ro/, aceeași denumire ca în litigiu, iar imaginea promovată pe prima pagină a adresei de internet vizează această denumire, fără alte adăugiri.

O altă greșeală de drept comisă de instanța de apel este concluzia potrivit căreia sintagma "Spitalul Sf. Sava‟ ar fi lipsită de caracter distinctiv și, astfel, nu poate fi protejată, fiind "de înaltă valoare simbolică‟ (religioasă) și compusă din termeni comuni (cuvântul generic "Spitalul" și numele sfântului Sava).

Raportându-se la conținutul art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 84/1998, recurentul-reclamant a precizat că marca acestuia a fost legal înregistrată de OSIM în ansamblul ei "C.‟, ceea ce înseamnă că, deși, expresia "Spitalul Sf. Sava‟ nu putea fi folosită de sine stătător, ea beneficiază de protecție în cadrul combinației distinctive alese de titular.

Instanța de apel a interpretat greșit legea considerând că acest element ar trebui lăsat "liber‟ spre utilizare de oricine și că doar componenta "C.‟ ar conferi protecție mărcii, abordare contrazisă chiar de probele din dosar și de constatările OSIM, care arată că publicul relevant asociază denumirea "Spitalul Sfântul Sava‟ cu serviciile reclamantului, aceasta devenind un indicator de proveniență datorită utilizării intensive.

Recurentul a arătat că numele "Spitalul Sf. Sava‟ a dobândit o notorietate ridicată în domeniul îngrijirilor medicale paliative, consumatorii din această sferă familiarizându-se cu denumirea încă din 2010, indicând, cu titlu de exemplu, tratarea a peste 46.000 de pacienți din 2011 până în prezent, derularea campaniilor publicitare ample online și offline (pagina de D. a spitalului având 41.000 de urmăritori, este 6.000 pe E. și peste 6.000, peste 15.000 vizualizări pe canalul F. la postări și numeroasei articole de presă și testimoniale ceea ce atestă reputația, iar denumirea este folosită, chiar și în documente oficiale ale autorităților sanitare pentru a desemna spitalul din Iași.

Toate acestea confirmă că sintagma "Spitalul Sfântul Sava‟ a căpătat distinctivitate prin utilizare (secondary meaning) cel puțin în rândul publicului relevant, nefiind vorba de o denumire generică sau lipsită de semnificație comercială.

În plus, Comisia de Contestații Mărci a OSIM a remarcat expres că în marca reclamantului-elementul central și dominant este chiar particula "Spitalul Sf. Sava‟, evidențiată puternic față de celelalte elemente, iar în analiza opoziției s-a subliniat că ambele mărci aflate în conflict au ca element dominant comun denumirea "Spitalul Sfântul Sava‟.

Aceste constatări infirmă teza instanței conform căreia "Spitalul Sf. Sava‟ ar fi un element nesemnificativ în percepția publicului. Dimpotrivă, pentru consumatori denumirea Sf. Sava individualizează direct serviciile oferite, "C.‟ fiind perceput mai degrabă ca un calificativ adițional.

Cu toate acestea, instanța de apel a ignorat probatoriul și a interpretat greșit conceptul de distinctivitate, refuzând protecția pentru partea mărcii care creează confuzie în rândul publicului, aspect ce echivalează cu o aplicare greșită a criteriilor legale de distinctivitate, potrivit art. 2 și art. 3 din Directiva 2008/95/CE, transpuse în Legea nr. 84/1998, întrucât un semn inițial lipsit de distinctivitate poate dobândi caracter distinctiv prin utilizare și, odată înregistrat în combinația sa, conferă titularului dreptul de a se opune oricărei utilizări de către terți care exploatează acel element central în mod confundabil.

Procedând astfel, instanța a golit de conținut protecția mărcii reclamantului permițând intimatei să folosească tocmai elementul sub care spitalul este recunoscut în mod uzual, soluție ce contravine scopului legii mărcilor și principiilor Curții de Justiție a Uniunii Europene și impune cenzurarea acesteia pe calea recursului.

Aceeași instanță nu a luat în considerare reaua-credință a intimatei și comportamentul său contradictoriu, nuanțând pe aceste aspect că normele de drept material protejează titularul mărcii nu doar față de utilizările care provoacă confuzie, ci și față de intențiile frauduloase sau parazitare ale terților.

Or, în speță, există indicii puternice de rea-credință din partea intimatei, pe care instanța de apel le-a ignorat, reliefând contextul care evidențiază intenția deliberată a intimatei B. de a se folosi de renumele mărcii reclamantului și de a crea confuzie printre consumatori, conduită sancționată de OSIM prin admiterea opoziției formulate de reclamant și respingerea de la înregistrare a mărcii "Spitalul Sfântul Sava‟ solicitată de intimată, constatând existența riscului de confuzie între marcă și denumirea folosită de pârâtă, concluzie menținută în urma respingerii definitive a contestației împotriva deciziei OSIM.

În dreptul mărcilor, reaua-credință a celui care adoptă un semn similar cu bună știință este un factor agravant, recunoscut, de altfel, și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-529/07, Chocoladefabriken Lindt). Faptul că intimata a persistat în folosirea semnului chiar și după opoziția și decizia OSIM și pe tot cursul litigiului arată în mod clar scopul de a profita de reputația spitalului din Iași, creând o legătură falsă în percepția publicului, context de care instanța de apel nu a ținut cont, aplicând greșit normele materiale privind contrafacerea.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării hotărârii, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel nu a analizat argumentele și probatoriului prezentat de acesta cu privire la confuzia efectiv produsă și la renumele mărcii sale, existând pericolul ca eventuale acte de malpraxis sau infracțiuni la unitatea intimatei să fie puse pe seama spitalului recurent, din cauza denumirii identice, ceea ce constituie un prejudiciu iminent și serios.

Afirmația instanței de apel că nu există risc de confuzie, fără a analiza proba confuziei efective și a gradului de cunoaștere a mărcii reclamantului (notorietatea locală/națională) reprezintă o motivare lacunară și contradictorie și face imposibil de înțeles raționamentul prin care s-a ajuns la concluzia inexistenței contrafacerii.

Recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de apel a ignorat cu desăvârșire hotărârea organului specializat în materie de mărci (OSIM), deși aceasta a fost invocată și depusă la dosar, în care s-a arătat că elementele dominante comune și identitatea serviciilor conduc la probabilitatea ca publicul să considere marca ulterior solicitată drept o extensie a mărcii opoziției, inducându-se impresia unui punct de lucru ori a unei legături economice.

Deși această decizie administrativă nu are autoritate jurisdicțională, argumentele tehnice cuprinse în ea sunt relevante, fiind făcute de un for de specialitate în evaluarea confuziei, însă instanța de apel, ignorându-le, nu a expus un raționament comparativ și nici considerentele pentru care nu le dă eficiență.

O astfel de omisiune echivalează cu nemotivarea hotărârii pe un aspect determinant, anume dacă un organism oficial constată riscul de confuzie și instanța ajunge la concluzia contrară, aceasta din urmă trebuia să-și motiveze convingător decizia, ceea ce nu s-a întâmplat.

Referitor la motivarea insuficientă și contradictorie privind elementele mărcii, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a preluat argumentul intimatelor potrivit căruia semnele nu ar fi similare deoarece nu ar exista identitate grafică și pentru că "C.‟ ar fi elementul esențial distinctiv. Or, pe de o parte, nu s-a explicat de ce diferențele de logo ar prevala asupra identității denumirii verbale folosite în promovare, iar, pe de altă parte, motivarea instanței este contradictorie, întrucât, mai întâi, admite existența unei similitudini verbale ridicate, pentru ca apoi să conchidă că nu există risc de confuzie deoarece "Spitalul Sf. Sava‟ este lipsit de protecție. Instanța nu a motivat de ce a ignorat probatoriul privind percepția publicului și a preferat o abstractizare juridică. În opinia recurentului, acest mod de a motiva, fără ancorare în faptele dovedite ale cauzei, echivalează cu o nemotivare in concreto.

Hotărârea nu arată cum au fost evaluate dovezile reclamantului (număr de pacienți, publicitate, confuzii întâmplate) în raport cu apărarea pârâtei (diferențe de logo și locație). În lipsa unui examen comparativ al serviciilor efective oferite și al modului real de prezentare pe piață, având în vedere ca ambele părți folosesc aceeași denumire pe D. și în interacțiunea cu pacienții, motivarea instanței rămâne sumară și neconvingătoare.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La 10 octombrie 2025, în termen legal, intimații-pârâți Spitalul Sfântul Sava cel Sfințit și B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, iar, în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată.

În susținerea poziției lor procesuale, referitor la excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., intimații-pârâți au arătat că, deși formal au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce țin de netemeinicia și nu de nelegalitatea hotărârii atacate.

În concret, prin criticile de nelegalitate referitoare la ignorarea anumitor norme de drept material sau la aplicarea lor greșită, recurentul aduce în discuție argumentele dezvoltate în fața instanței de fond și a celei de apel, fără a arăta în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii și fără a se raporta la considerentele acesteia.

Astfel, aprecierile legate de notorietatea de care se bucură Spitalul din Iași, activitatea de promovare a acestei unități sanitare, publicul relevant căruia i se adresează, similaritatea celor două denumiri, activitatea de promovare a celor două spitale, statuările Comisiei de Contestații din cadrul OSIM, pretinsa rea-credință manifestată de intimată țin de temeinicia/netemeinicia hotărârii atacate, nicidecum de o aplicare greșită a normelor de drept material.

Invocarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, având în vedere că recurentul nu a fost dezvoltat un raționament critic al hotărârii pronunțate în apel cu trimitere la textele de lege care ar fi fost încălcate sau aplicate în mod greșit cu ocazia soluționării apelului, rezumându-se la a aduce în discuție o serie de hotărâri judecătorești, pe care le-a interpretat în mod subiectiv.

Referirea la aplicarea greșită a criteriilor legale de distinctivitate, transpuse de Legea nr. 84/1998, este una generică și vizează modul în care instanțele de fond au interpretat starea de fapt raportat la normele de drept, pe baza probatoriilor administrate în cauză, care au condus la constatarea că intimata-pârâtă nu se face vinovată de săvârșirea vreunui act sau fapt ilicit de natura celor reclamate prin acțiunea introductivă, nicidecum aplicarea greșită a legii, motivele dezvoltate în cererea de recurs reprezentând doar o reiterare a celor indicate în cererea de apel și cererea de chemare în judecată.

În atare situație, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat, în mod efectiv, greșelile instanței de apel de interpretare și aplicare a legii pentru a putea fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire generică a reclamantului față de hotărârea recurată nu este suficientă pentru a justifica casarea hotărârii recurate.

Cu privire la pretinsa nemotivare a hotărârii prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimații-pârâți au arătat că instanța de apel a analizat, în mod efectiv, argumentele recurentului-reclamant și ale intimaților-pârâți, prin prezentarea motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa, arătând în concret caracterul fondat sau nefondat, după caz, al acestora, cu delimitarea afirmațiilor intimaților prin raportare la cadrul legal incident, ca element esențial în redactarea logică a hotărârii judecătorești.

Ignorarea probelor decisive la care a făcut referire recurentul în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu reprezintă o critică de nelegalitate care să se circumscrie unei eventuale nemotivări a hotărârii judecătorești, acest aspect vizând temeinicia hotărârii pronunțate care nu poate fi analizată în recurs.

Susținerile recurentului în sensul că instanța de apel nu a motivat aspectul legat de confuzia pe care publicul o realizează nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, instanța de apel a menționat în mod expres că nu se ridică problema pacienților care ar realiza astfel de pretinse confuzii și, pe de altă parte, întrucât aprecierea probelor nu se încadrează în limitele motivului de casare indicat.

De asemenea, instanța devolutivă a menționat de ce statuările OSIM nu prezintă relevanță juridică în raport de obiectul concret al judecății, însă simpla nemulțumire a recurentului cu privire la faptul că instanța nu a conferit valoare de adevăr susținerilor sale nu poate fi primită ca și motiv de casare.

Nu poate fi primită nici susținerea legată de pretinsa nemotivare a hotărârii recurate sub aspectul existenței unei contradicții între considerentele acesteia și statuările unui for jurisdicțional, administrativ, din perspectiva reținerii anumitor argumente din cuprinsul deciziei OSIM și ajungerii la o altă concluzie a instanței de apel, întrucât redarea respectivelor mențiuni OSIM s-a realizat tocmai pentru ca judecătorul fondului să dezvolte raționamentul logico-juridic aplicat, astfel încât să ofere părții o motivare convingătoare a respingerii pretențiilor sale.

Relevantă, astfel, este consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate relevată de recurent în cadrul criticilor deduse judecății recursului, precum necontracararea anumitor susțineri ale pârâtului, neexaminarea efectivă a apărările, neluarea în considerare a pretinselor argumente tehnice cuprinse în decizia OSIM, etc.

Instanța și-a argumentat, atât în fapt, cât și în drept, soluția adoptată, în conformitate cu principiile echității și proporționalității, aplicând criteriile relevante și unanim acceptate la situația de fapt din speță, ținând cont și de dispozițiile legale relevante.

Considerentele hotărârii sunt clare și concise, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea în totalitate de către instanță a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor C. proc. civ., context în care intimații-pârâți au solicitat constatarea nulității recursului declarat, reținând că aspectele deduse instanței de control judiciar nu se încadrează in dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la fondul recursului, intimații-pârâți au arătat că hotărârea recurată este legală, iar raționamentul recurentului este nefondat, întrucât acesta, în dezvoltarea căii de atac, fie omite aspecte esențiale, fie le conferă o interpretare proprie, în vădită contradicție cu legea.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, intimații-pârâți au arătat că elementul dominant al mărcii nu este "Spitalul Sf. Sava‟, făcând trimitere, din perspectiva distinctivității intrinseci, la considerentele hotărârii prin care instanța de apel a apreciat că sintagma "Spitalul Sfântul Sava" nu poate fi considerată distinctivă și dominantă, dar și la propriile susțineri ale reclamantului din care rezultă că acesta a înțeles să-și înregistreze marca "C. - Spitalul Sfântul Sava‟ și nu marca "Spitalul Sfântul Sava‟, alegerea elementului distinctiv "C.‟ (Spital Roșu) nefiind întâmplătoare din moment ce arhitectura acestei clinici, în Iași, este roșie.

Din perspectiva distinctivității dobândite prin folosință, intimații-pârâți au evidențiat criteriile de analiză structurate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, reținute în mod corect de instanța de apel, menționând că, din întregul probatoriu administrat, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că, în cadrul contractelor/convențiilor de colaborare, a contractelor de prestări servicii publicitare sau a contractelor de sponsorizare, unitatea spitalicească a fost identificată fie cu denumirea de C., fie cu denumirea de G., iar în promovarea din mass-media, cât și de pe rețelele de socializare a fost folosită fie sintagma C., fie G., sintagma Spitalul Sf. Sava apărând, de regulă, în legătură cu site-urile www.x.ro sau cu grupul de firme H. sau cu presa locală.

De asemenea, instanța de apel a considerat, în mod legal și temeinic, faptul că reclamantul a făcut dovada desfășurării activității sub marca înregistrată "C.‟ pentru serviciile din clasa 44, cea a preocupării pentru promovarea centrului de îngrijiri G., însă această promovare s-a făcut folosind fie marca în ansamblul ei, fie sintagma verbală G., dovedind cunoașterea și reputația unității medicale la nivel local respectiv regiunea Iașilor și zonele adiacente.

Așadar, nu se poate reține dobândirea distinctivității prin folosință exclusiv pentru sintagma verbală Spitalul Sfântul Sava și nici asocierea pe care publicul o face între sintagma verbală Spitalul Sfântul Sava și societatea la care recurentul este asociat și care furnizează serviciile medicale din clasa 44, dincolo de nivelul local, regiunea Iașilor și zonele adiacente.

Intimata a mai arătat că serviciile oferite de cele două părți sunt identice și se adresează unui public mediu, dar cu o atenție sporită, cei interesați căutând anumite servicii de asistență, anumite dotări sau terapii care sunt necesare persoanelor internate în aceste centre.

Au precizat că cele două unități spitalicești reprezintă entități de sine stătătoare, notorietatea G. cel Sfințit nefiind dobândită ca urmare a unei eventuale confuzii cu unitatea reclamantului. Dimpotrivă, persoanele care apelează la serviciile unității Spitalul Sfântul Sava cel Sfințit sunt pe deplin conștiente de localizarea acestui centru medical din punct de vedere geografic (Pantelimon, Ilfov), de serviciile oferite unui anumit segment de consumatori (preponderent zona București - Ilfov), dar și de specificul acestuia, inclusiv împrejurarea că în curtea spitalului a fost edificată o biserică, care adăpostește moaștele mai multor sfinți, aceste elemente de o înaltă semnificație religioasă reprezentând, pentru persoanele credincioase, un factor determinant pentru a apela la serviciile medicale furnizate de unitatea pârâtă.

Intimații-pârâți au mai precizat că au făcut demersuri pentru diferențierea lor prin completarea sintagmei verbale cu elementele "cel Sfințit‟, astfel că între marca apelantului-reclamant și semnul folosit de pârâtă se regăsesc mai multe diferențe, iar confuziile concrete, la care s-a referit reclamantul în cuprinsul cererii de apel, nu sunt făcute de publicul destinatar al serviciilor din clasa 44, ci de persoane interesate în căutarea unui loc de muncă, ale căror criterii de căutare sunt diferite de ale publicului interesat de servicii de îngrijiri paliative.

La aprecierea gradului de similaritate dintre mărci de natură a crea confuzie este necesar a fi avuți în vedere o serie de factori esențiali și determinanți în stabilirea eventualelor atingeri aduse drepturilor de proprietate intelectuala: segmentul de public căruia îi sunt destinate serviciile, specificul serviciilor prestate, dacă există sau nu riscul neechivoc, dincolo de orice dubiu că publicul să confunde cei doi comercianți într-o asemenea măsură încât să apeleze din eroare la celălalt, etc.

În cazul furnizării de servicii medicale, mai cu seama când prestatorii sunt localizați geografic în areale distincte, chiar identice dacă ar fi denumirile lor, riscul de confuzie este total exclus, arătând, în acest sens, că, de exemplu, în Municipiul Buzău activează Spitalul Sfântul Sava, fără niciun fel de legătură cu C. ori cu intimații din prezenta cauză, acesta furnizând servicii medicale pacienților din respectiva arie de localizare.

Intimații au mai precizat că s-a realizat o corectă informare a publicului cu privire la identitatea spitalului lor, unică în calitate de prestator de servicii medicale, oferind suficiente date și informații pentru reperare/identificare, astfel încât locația și identitatea reală să fie corect individualizate și să nu existe risc de confuzie cu alte unități asemănătoare, printre care și cea care aparține reclamantului.

Intimații susțin ca au acționat cu bună-credință în sensul că și-au promovat serviciile în limitele legale ale concurenței loiale, nu au săvârșit nicio practică anticoncurențială de natură a discredita concurența ori a racola potențialii beneficiari ai "C.‟. De altfel, recurentul nu a probat susținerea relativă la reaua lor credință, care, oricum, nu poate fi încadrată într-un veritabil motiv de recurs.

În consecință, intimații-pârâți consideră că nu au fost încălcate dispozițiile legale invocate de către recurent, nefiind creat vreun risc real de confuzie ori de asociere în percepția publicului, ca urmare a similarității existente între cele două mărci, ipotezele prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998 nefiind aplicabile în speță.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La 27 octombrie 2025, prin poștă, recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, ca nefondată, și admiterea recursului, cu consecința casării deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la excepția nulității recursului, recurentul-reclamant a susținut că cererea de recurs conține criticile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ.

În concret, raportându-se la considerentele hotărârii și indicând textele și principiile încălcate, a prezentat modul în care instanța de apel a încălcat normele legale materiale aplicabile și a demonstrat de ce motivarea deciziei atacate este insuficientă și contradictorie. Astfel, recursul a evidențiat următoarele aspecte: ignorarea caracterului național al mărcii și reducerea greșită a protecției la un uz local; nerespectarea funcțiilor esențiale ale mărcii; analiza superficială a riscului de confuzie, neobservarea jurisprudenței obligatorii a Curții de Justiție a Uniunii Europene; ignorarea probelor privind notorietatea mărcii și indiciile relei-credințe ale pârâtei - inclusiv încercarea acesteia de a-și însuși marca prin înregistrare, demers stopat de OSIM.

În continuare, recurentul-reclamant a reiterat argumente aduse în dezvoltarea motivelor de recurs solicitând admiterea căii de atac așa cum a fost formulată.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 20 aprilie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 06 noiembrie 2025, s-a fixat termen de judecată la 24 februarie 2026, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare, în principal, pe excepția nulității recursului, iar în subsidiar pe fondul căii de atac.

II.4. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) și (2) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind, și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfășurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanța de apel la situația concretă din speța dedusă judecății, instanța de recurs neputând examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor teoretice enunțate, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant, deși partea s-a prevalat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., motivarea acesteia nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în aceste cazuri de casare a unei hotărâri judecătorești.

Astfel, pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține doar formal încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material, din moment ce aduce în dezbatere, în mod inadecvat procedural, raportat la faza judecății din calea extraordinară de atac a recursului, doar elemente de fapt și de apreciere pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel, ca efect al cercetării riscului de confuzie care ar putea exista între marca al cărui titular este reclamantul și semnul folosit de pârâte.

În acest sens, sub un prim aspect, recurentul-reclamant formulează simple afirmații generale în legătură cu caracterul național al protecției mărcii și cu funcțiile esențiale ale acesteia, pe care le redă, ca atare, evocând, totodată, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, fără a arăta, însă, maniera în care aceste aspecte (ce decurg din jurisprudența Curții Europene) ar fi fost nesocotite de către instanța de prim control judiciar.

Astfel, fără a indica punctual în ce constă pretinsa nelegalitate săvârșită de instanța de apel cu ocazia pronunțării deciziei atacate, recurentul-reclamant se rezumă la a afirma, doar sub aparența unor critici de nelegalitate relative la aplicarea greșită a Legii nr. 84/1998 și la încălcarea principiilor de drept european ale protecției mărcii, că instanța de apel i-ar fi ignorat drepturile conferite de marcă la nivel național, reducând în mod nepermis aria de protecție a acesteia la nivel local, respectiv, la nivelul localității în care își desfășoară majoritar activitatea (municipiul Iași), și că, prin soluția pronunțată, i-a permis intimatei să folosească un semn identic cu marca sa, de natură să afecteze nu doar funcția de garantare a originii ci și funcțiile de publicitate, de diferențiere și de concurență ale mărcii, așa cum au fost acestea definite în jurisprudența CJUE.

Or, prin aceste afirmații, recurentul-reclamant tinde, în realitate, doar la obținerea unei noi evaluări asupra aspectelor de fapt ale cauzei și a elementelor probatorii avute în vedere de instanța de apel în analiza riscului de confuzie între semnele aflate în conflict, analiză cu privire la care pretinde că ar fi eronată și superficială, susținerile formulate vizând doar chestiuni ce țin de aprecierea instanțelor fondului și care nu pot fi cenzurate în recurs.

Faptul că, în urma examinării probatoriului, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de recurentul-reclamant, respectiv, că nu se poate reține existența riscului de confuzie și, implicit, nici o încălcare a drepturilor reclamantului conferite de marca națională, nu reprezintă un aspect apt să infirme raționamentul logico-juridic ce a stat la baza soluției adoptate în apel, susținerile recurentului vizând, în realitate, maniera în care au fost analizate elementele de fapt ale cauzei și concluzia la care instanța a ajuns în urma acesteia.

Înalta Curte reține că verificarea legalității deciziei recurate, din perspectiva modului de interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente, presupune, pentru faza procesuală a recursului, determinarea corectei raportări a analizei efectuate la criteriile sau regulile desprinse din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, conturată în interpretarea normelor de drept european transpuse prin legea națională și al căror efect util trebuie asigurat de către instanța de judecată într-un litigiu în care se pune problema aplicării dispozițiilor de drept intern.

O asemenea verificare nu include, însă, reaprecierea situației de fapt stabilite de către instanța de apel, chiar dacă aplicarea corespunzătoare a legii se raportează la circumstanțele particulare ale speței, întrucât atribuțiile instanței de control judiciar sunt circumscrise aprecierii legalității, iar nu și a temeiniciei deciziei recurate, aceasta din urmă nefiind vizată de motivele de casare descrise în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În speță, soluția pronunțată în apel a avut la bază concluziile ce au rezultat în urma comparării celor două semne aflate în litigiu și a serviciilor acoperite de acestea, a publicului țintă și a nivelului său de atenție, instanța de apel procedând la evaluarea distinctivității mărcii reclamantului și la analizarea tuturor factorilor relevanți, pentru a aprecia, în final, în mod global, asupra existenței riscului de confuzie.

În esență, în urma analizei efectuate, instanța de apel a constatat că marca reclamantului este lipsită de distinctivitate intrinsecă, raportat la elementele ce compun sintagma "Spitalul Sfântul Sava", câtă vreme cuvântul "spital" desemnează felul și destinația serviciilor din clasa 44, neputând fi înregistrat, conform interdicției din art. 5 lit. d) din Legea nr. 84/1998, iar construcția "Sfântul Sava" are valoare simbolică religioasă, neputând nici ea să fie înregistrată, conform interdicției din art. 5 lit. m) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data depunerii la înregistrare a mărcii – 31.05.2010.

Totodată, raportându-se la criteriile de analiză structurate în jurisprudența CJUE, pe care le-a enumerat ca atare, cu trimiteri explicite la hotărârile instanței europene avute în vedere, instanța de apel a constatat că, în cauză, nu poate fi reținută nici o distinctivitate dobândită prin folosință, câtă vreme din probatoriul administrat (contracte/convenții de colaborare, contracte de prestări servicii publicitare, contracte de sponsorizare, etc.) nu a rezultat folosința exclusivă, în activitatea desfășurată și în promovarea unității spitalicești, a sintagmei verbale Spitalul Sf. Sava, și nici asocierea pe care publicul o face între această sintagmă și societatea la care reclamantul este asociat și care furnizează serviciile medicale din clasa 44, dincolo de nivelul local, regiunea Iași și zonele adiacente.

Ca urmare, Curtea a concluzionat că, deși, în ansamblul mărcii, din punct de vedere vizual, elementele verbale Spitalul Sf. Sava sunt cele mai evidente, prin modul de amplasare și dimensiunile literelor, nu există temeiuri pentru care să se aprecieze că acestea reprezintă elementul dominant al mărcii reclamantului, de natură a impune ca analiza similarității și a riscului de confuzie să se realizeze exclusiv sau preponderent în raport cu această sintagmă, astfel că, în analiza concretă ce a urmat, marca a fost avută în vedere în ansamblul său, anume, C..

În evaluarea globală a riscului de confuzie, instanța de apel s-a raportat la impresia de ansamblu a semnelor în conflict, ținând cont atât de componentele lor distinctive și dominante, de elementele verbale ale acestora, cât și de gradul de distinctivitate a mărcii anterioare, analiza fiind efectuată prin valorificarea criteriilor de determinare a similarității semnelor și a riscului de confuzie, așa cum rezultă ele din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în materie (Cauza C-342/1997, Lloy Schuhfabrik Mayer, cauza Sabel C-251/95).

Astfel, pornind de la împrejurarea că în conflict sunt semne destinate serviciilor din clasa 44 (servicii medicale, servicii de asistență medicală, servicii oferite în centre de sănătate, terapie fizică, igienă, activități referitoare la sănătatea umană) și că ambele părți sunt deja prezente pe piață, oferind sub marca/semnul în conflict servicii specializate în două unități destinate îngrijirilor paliative, reclamantul în municipiul Iași, în cadrul unității C., iar pârâtă în Ilfov, în cadrul unității Spitalul Sf. Sava, devenită pe parcursul judecății Spitalul Sf. Sava cel Sfințit, instanța de apel a reținut că serviciile oferite de cele două părți se adresează unui public mediu, dar cu o atenție sporită, cei interesați căutând anumite servicii de asistență, anumite dotări sau terapii care sunt necesare persoanelor internate în aceste centre, astfel că alegerea presupune o analiză atentă pe baza unor criterii și cerințe foarte specifice.

Pe de altă parte, a reținut că alegerea unei unități care furnizează servicii de îngrijiri paliative implică restrângerea ariei de căutare la o arie locală, respectiv în apropierea domiciliului celui internat și al familiei sale, fiind greu de presupus că pentru persoanele interesate de îngrijiri paliative nu interesează localizarea centrelor de îngrijire și că ar alege centre de îngrijire la distanță, unde cei internați ar fi mai greu de vizitat de familie și prieteni.

Din această perspectivă, instanța de apel a apreciat că, deși protecția mărcii reclamantului se întinde la nivel național, împrejurarea că părțile oferă serviciile din clasa 44 în zone geografice diferite ale țării constituie un factor relevant în analiza riscului de confuzie, și a concluzionat în sensul că, față de specificul serviciilor oferite, părțile pot coexista pe piață, folosind ambele sintagma Spitalul Sfântul Sava, cu atât mai mult cu cât, pe plan național, există și alte spitale care utilizează denumirea de Spitalul Sfântul Sava, alăturând denumirii și aria geografică, cum ar fi, de exemplu, Spitalul Sfântul Sava Buzău sau Căminul de vârstnici Sfântul Sava Cluj.

Pe de altă parte, Curtea de apel a avut în vedere și împrejurarea că pârâții au făcut demersuri pentru diferențierea lor, prin completarea sintagmei verbale cu elementele "cel Sfințit", precum și