Decizia nr. 1838/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — Cerere de precizare/modificare a căii de atac indicată corect în hotărârea atacată

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 27 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului B., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/120/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului B. și Partidul C. - Filiala B., a solicitat obligarea, în solidar, a acestora la plata sumei de 3.829 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale echivalente cu indemnizația de consilier de care a fost lipsit pe perioada ianuarie - iulie 2020 (7 luni x 547 lei = 3829 lei) provocate în urma emiterii actelor nelegale revocate (Ordin Prefect nr. 17/10.01.2020), respectiv anulate de instanța de judecată (H BPT ALDE DB nr. 78/26.11.2019).

Soluția instanței de fond Tribunalul Dâmbovița, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 109 din 9 februarie 2022, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Partidul C. - Filiala B. și, pe cale de consecință, pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 3.829 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale echivalente indemnizației de consilier local pentru perioada ianuarie - iulie 2020; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului B.; pârâtul Partidul C. - Filiala B. a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (din care suma de 300 lei - taxă judiciară de timbru, iar suma de 900 lei - onorariul de avocat).

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 380 din 26 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/120/2021, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Partidul C. - Filiala B., împotriva sentinței nr. 109 din 9 februarie 2022 a Tribunalului Dâmbovița; s-a respins, ca nefondat, apelul provocat formulat de reclamantul A., împotriva aceleiași sentințe.

Contestația în anulare Împotriva acestei decizii, Partidul D. a formulat contestație în anulare, prin care a solicitat anularea deciziei contestate și soluționarea cauzei, în sensul admiterii apelului și respingerii cererii formulate de către reclamantul A., ca neîntemeiată. În motivare, după prezentarea pe scurt a situației de fapt, contestatorul, invocând dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., a precizat că nu a fost legal citat pentru termenul de judecată din 26 octombrie 2022 și nici nu a fost prezent la termen. Prin urmare, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a contestației în anulare reglementate de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. și, mai mult, a adăugat că decizia contestată nu i-a fost comunicată. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, sub nr. x/42/2025, la data de 6 februarie 2025. Partidul D. a depus cerere de repunere în termen pentru formularea contestației în anulare împotriva deciziei nr. 380 din 26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/120/2021, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 186 C. proc. civ. La data de 25 februarie 2025, contestatorul Partidul D. a depus la dosar precizare la cererea de repunere în termen, prin care a învederat că respectiva cerere este în fapt o repunere în termenul de formulare a recursului. A solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei la instanța competentă și admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în calea de atac a apelului. La aceeași dată, contestatorul a depus la dosar cerere precizare și recalificare cerere, respectiv calificarea căii de atac formulate ca fiind recurs împotriva deciziei nr. 380 din 26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă. În ședința publică din 8 aprilie 2025, instanța a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității modificării căii extraordinare de atac a contestației în anulare în recurs, raportat la prevederile art. 204 C. proc. civ. care stabilesc condițiile modificării cererii de chemare în judecată și elementele care pot fi modificate în aceste condiții.

Hotărârea Curții de Apel Ploiești Prin decizia nr. 106/2025 din 8 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/42/2025, s-a admis excepția inadmisibilității modificării căii de atac (intitulată „cerere precizare și recalificare cerere”), invocată din oficiu; s-a respins cererea modificatoare, ca inadmisibilă; s-a admis excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimatul A.; s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul Partidul D., împotriva deciziei civile nr. 380/26.10.2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/120/2021, în contradictoriu cu intimatul A. și intimata Instituția Prefectului Județului B., ca inadmisibilă. B. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii, recurentul-contestator Partidul D. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, sub nr. x/42/2025, la data de 10 iunie 2025. În motivare, recurentul-contestator a arătat că termenul de exercitare a recursului conform dispozițiilor art. 485 C. proc. civ. este de 30 zile de la data comunicării hotărârii. Cum hotărârea instanței de apel nu a fost niciodată comunicată pârâtului Partidul D., acesta a solicitat repunerea în termenul de formulare a recursului. Instanța de judecată a respins cererea formulată ca inadmisibilă, având în vedere că a fost denumită, din eroare, contestație în anulare, iar nu recurs. Autorul recursului a criticat hotărârea Curții de Apel Ploiești din perspectiva cazului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la Decizia nr. 19/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că „dispozițiile art. 457 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate. În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă”. Astfel, recurentul a susținut faptul că nu trebuia să fie respinsă cererea sa, ca inadmisibilă, în măsura în care aceasta putea fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152, raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ. Față de aspectele de fapt și de drept invocate, a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de repunere în termenul de formulare a recursului împotriva deciziei nr. 380 din 26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/120/2021. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. C. Apărările intimatului Intimatul A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul-contestator nu a formulat răspuns la întâmpinare. D. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că aspectele invocate în prezentul recurs pun în discuție încălcarea unor dispoziții de ordin procedural, susținerile încadrându-se, astfel, în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care sancționează încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, iar nu în cel prevăzut de pct. 8 al aceluiași articol, cum eronat susține recurentul-contestator. Astfel, se observă că a fost criticată soluția Curții de Apel Ploiești din perspectiva faptului că s-a admis excepția inadmisibilității modificării căii de atac (intitulată „cerere precizare și recalificare cerere”), invocată din oficiu, cu consecința respingerii cererii modificatoare, ca inadmisibilă. Contrar susținerilor recurentului, dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. nu au fost încălcate de către instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare. Textul legal anterior evocat prevede că judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, caz în care există obligația punerii în discuția părților a calificării juridice exacte. În mod greșit recurentul-contestator susține faptul că respectiva cerere putea fi calificată de către instanța de judecată din contestație în anulare în recurs prin aplicarea dispozițiilor art. 152, raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ. Obligația ce rezidă din cuprinsul art. 22 alin. (4) C. proc. civ. trebuie, însă, înțeleasă în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și cel al contradictorialității, neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia. Curtea de Apel Ploiești a reținut că Partidul D. a invocat, în susținerea cererilor formulate ulterior înregistrării contestației în anulare, prevederile art. 204 și art. 152 C. proc. civ. În motivarea soluției pronunțate, s-a arătat că dispozițiile art. 204 C. proc. civ. permit reclamantului să își modifice cererea de chemare în judecată formulată inițial, sub aspectul părților, obiectului și cauzei. Instanța a apreciat că nu este permisă modificarea cererii/căii de atac inițiale ce are un anumit regim juridic într-o altă cerere, respectiv cale de atac având un alt regim juridic. Art. 152 C. proc. civ., invocat în cauză, se referă la calificarea de către instanță a unei cereri de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac, purtând o denumire greșită. S-a concluzionat în sensul că acest text de lege nu permite calificarea sau recalificarea de către judecător a unei căi de atac formulate de partea interesată într-o altă cale de atac, având un regim juridic distinct, inclusiv sub aspectul condițiilor și a termenului de declarare. Dacă s-ar considera că instanța este obligată să califice/recalifice o cale de atac greșit exercitată s-ar goli de conținut principiul legalității căii de atac, astfel cum este consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ. Dispozițiile art. 152 și art. 457 C. proc. civ. nu prevăd dreptul generic al părții de a exercita o cale de atac, ci dreptul acesteia la exercitarea căii de atac prevăzute de lege. Invocarea acestor texte legale în orice situații ar legitima posibilitatea părții care nu exercită în termenul prevăzut de lege calea de atac indicată corect în hotărârea atacată să declare o cale de atac greșită și, ulterior calificării/recalificării automate, să fie repusă în termenul de declarare/motivare a căii de atac, fără a exista vreo rațiune procesuală pentru o asemenea repunere în termen. Înalta Curte constată că recurentul-contestator Partidul D. nu combate cu niciun argument pertinent acest raționament al instanței, context în care se dovedește a fi legală decizia atacată cu recurs. Potrivit statuărilor din Decizia nr. 19/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, recalificarea căii de atac în condițiile art. 457 alin. (4) C. proc. civ. poate fi dispusă numai atunci când partea a exercitat o cale de atac greșită, ca efect al mențiunii inexacte sau lipsei mențiunii din hotărârea atacată, cu privire la calea de atac ce trebuie exercitată, pentru că numai atunci este justificată din punct de vedere procedural curgerea unui nou termen pentru declararea/motivarea căii de atac prevăzute de lege. Or, în speță, nu suntem într-o astfel de situație. Se impune a fi menționat faptul că o conduită procesuală defectuoasă constând în formularea unei căi de atac inadmisibile nu poate fi remediată prin invocarea lipsei de rol activ a judecătorului cu atât mai mult cu cât partea a beneficiat de reprezentare calificată, fiind asistată de avocat. În realitate, recurentul-contestator urmărește înlăturarea sancțiunii decăderii ce a intervenit ca urmare a neexercitării recursului în termenul legal. Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator D. împotriva deciziei nr. 106/2025 din 8 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă.