Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 20/2022

HOTĂRÂRE
31.01.2022
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 20/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Asupra căii de atac de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 15 septembrie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-contestator A. împotriva Deciziei civile nr. 126 din 23 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. 2. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunțate în recurs Împotriva încheierii menționate la pct. 1, a declarat recurs A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2021.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători: În temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, este întemeiată excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, excepție de procedură ce face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei. În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea în condițiile legii a respectivei căi de atac.

Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, și să respingă orice cale de atac neconformă acestora. În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei. Potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ.: "(1) Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă." Rezultă, din dispozițiile legale citate, că încheierea recurată, fiind pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc.

civ., de art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de alte dispoziții legale speciale. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pe cale de consecință, va fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2021.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2021. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2022. GGC - ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-23
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 113/2022
ți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021. 3. Procedura de filtrare a recursului Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același
ÎCCJ 2021-03-29
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 112/2021
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 211 din 2 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în procedura de filtrare a recursului
ÎCCJ 2021-03-29
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 108/2021
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 202 din 2 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în procedura de filtrare a recursului
ÎCCJ 2021-03-29
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 110/2021
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 207 din 2 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în procedura de filtrare a recursului
ÎCCJ 2022-01-31
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 28/2022
dosar a fost înregistrat la data de 8 septembrie 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu data de 21 decembrie 2018). Prin raportul asupra admisibilităț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă