ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 846/2025

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023 la data de 10.01.2023, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constatate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 909 din 22 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 909 din 22 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Prima critică privește situația de fapt reținută de instanța de fond. Recurentul arată că, în perioada 1954-1975, a activat ca ofițer operativ în cadrul Direcției a II-a Contraspionaj, unitate având ca obiect exclusiv descoperirea acțiunilor de spionaj împotriva statului român. În această calitate, nu a desfășurat activități de urmărire a persoanelor vizate de alte direcții, respectând regulile de compartimentare. Nota informativă din 17 iulie 1965, furnizată de agentul "B.", nu privea opiniile politice ale numitului C., ci doar menționa incidental existența unor rude în Belgia. Această notă a fost transmisă administrativ către Direcția a III-a, competentă în materie de informații interne, fără ca recurentul să fi desfășurat activități proprii de supraveghere. În consecință, susținerea CNSAS și constatarea instanței de fond că recurentul ar fi încălcat drepturi și libertăți fundamentale sunt nefondate și contrazise de probele dosarului. A doua critică vizează modul de motivare a sentinței recurată. Instanța de fond a preluat integral argumentația generalistă a CNSAS, fără o analiză proprie și fără a indica probe indubitabile care să demonstreze implicarea recurentului în activități de suprimare a drepturilor fundamentale. Nota de constatare din 26.10.2022 și dosarul CNSAS nr. x au fost utilizate ca unice temeiuri, instanța concluzionând eronat că recurentul ar fi solicitat informații direcționate de la agentul "B." cu privire la C.. Or, probele arată că activitatea recurentului s-a limitat la transmiterea administrativă a notei către direcția competentă, fără implicare proprie. A treia critică privește interpretarea eronată a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Recurentul subliniază că noțiunea de "lucrător al Securității" presupune existența unor activități prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În lipsa unor probe clare și lipsite de ambiguitate, constatarea acestei calități nu se poate realiza. Nota semnată de recurent conține doar două paragrafe sumare, fără relevanță pentru viața privată a persoanei vizate și fără a demonstra intenția de a aduce atingere drepturilor fundamentale. A patra critică se referă la încălcarea dreptului la respectarea vieții private, garantat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurentul arată că activitatea sa nu a condus la intruziuni în viața privată a numitului C., întrucât nota informativă a fost transmisă către Direcția a III-a, fără ca recurentul să fi valorificat informațiile. În plus, ingerința în viața privată este permisă doar în condițiile expres prevăzute de lege și numai dacă este necesară într-o societate democratică pentru securitatea națională sau protecția drepturilor altora, condiții care nu sunt îndeplinite în speță. A cincea critică privește neobservarea jurisprudenței Curții Constituționale. Recurentul invocă Decizia nr. 672/2012 a CCR, prin care s-a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" aduc atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, întrucât permit soluționarea acțiunii exclusiv pe baza unor relatări verbale, fără alte probe obiective. Instanța de fond a ignorat aceste considerente obligatorii, pronunțând o hotărâre superficială și incompatibilă cu rolul său de realizare a justiției. În concluzie, recurentul susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și solicită admiterea recursului, casarea integrală a sentinței și rejudecarea cauzei pe fond, cu respingerea cererii CNSAS și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul CNSAS arată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale, reținând că recurentul a participat la urmărirea informativă a lui C.., prin colectarea și transmiterea de informații intruzive privind viața privată, activitate specifică poliției politice și motivată politic. Se subliniază că simpla obținere de date personale fără consimțământ constituie violarea dreptului la viață privată, iar ordinele sau regulamentele interne nu pot justifica încălcarea drepturilor fundamentale.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Prin sentința recurată, Curtea de Apel a admis cererea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității. Recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut în mod eronat implicarea sa în activități de poliție politică, arătând că nota informativă din 17 iulie 1965 nu ar fi vizat decât mențiuni sumare, transmise ulterior către Direcția a III-a, fără implicarea sa directă. Înalta Curte observă însă că din înscrisurile dosarului nr. x, coroborate cu nota de constatare nr. x/26.10.2022, rezultă că recurentul, în calitate de ofițer al Direcției a II-a, a dirijat sursa "B." și a transmis informații referitoare la viața privată și familială a persoanei urmărite. Mai mult, chiar din cuprinsul notei informative întocmite de recurent se menționează intenția de continuare a supravegherii prin aceeași sursă, inclusiv în contextul deplasării acesteia în Belgia, ceea ce probează implicarea activă a recurentului în mecanismul de supraveghere. Prin urmare, critica privind lipsa implicării directe nu poate fi primită. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, recurentul a arătat că acestea impun existența unor probe indubitabile care să demonstreze suprimarea sau îngrădirea drepturilor fundamentale, iar nota semnată de acesta nu ar fi aptă să producă asemenea consecințe. Înalta Curte reține că instanța de fond a aplicat corect norma, constatând îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: calitatea de ofițer al Securității în perioada 1945-1989 și desfășurarea de activități prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale. În speță, recurentul a avut gradul de căpitan în cadrul Direcției a II-a, Serviciul 3, iar activitatea sa a constat în obținerea și transmiterea de informații cu caracter personal, fără consimțământul persoanei vizate și pentru motive politice, ceea ce constituie o ingerință în viața privată și se circumscrie noțiunii de "lucrător al Securității" în sensul legii. Recurentul a invocat, de asemenea, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, susținând că activitatea sa nu a condus la atingerea vieții private. Înalta Curte constată că simpla obținere de informații cu caracter personal, fără consimțământul persoanei vizate și pentru motive politice, constituie o violare a dreptului la viață privată, nejustificată de apărarea securității naționale. Instanța de fond a reținut corect că măsurile dispuse au vizat depistarea intențiilor de a părăsi țara și atitudinile ostile față de regimul comunist, ceea ce probează caracterul intruziv și represiv al activității desfășurate. Critica referitoare la lipsa semnăturii sau aprobării notei de constatare este, de asemenea, lipsită de temei. Procedura prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008 nu impune existența unei adeverințe de aprobare în ipoteza constatării calității de lucrător al Securității. Nota de constatare a fost întocmită de un consilier din cadrul Direcției Investigații și vizată de șef serviciu, conform atribuțiilor legale, iar adeverința se emite doar în cazul în care nu există date privind calitatea de lucrător sau colaborator, ceea ce nu este cazul în speță. În fine, susținerea recurentului privind ignorarea jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 672/2012, nu poate fi primită. În cauză, constatarea calității de lucrător al Securității nu s-a realizat exclusiv pe baza relatărilor verbale, ci pe baza înscrisurilor arhivistice, respectiv nota informativă semnată de recurent și documentele din dosarul nr. x, coroborate cu nota de constatare întocmită de CNSAS. Prin urmare, nu se poate susține că instanța de fond ar fi ignorat considerentele obligatorii ale Curții Constituționale. În concluzie, instanța de fond a reținut în mod corect îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege: calitatea de ofițer al Securității în perioada 1945-1989 și desfășurarea de activități prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale. Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de A. ca nefondat.