ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 827/2025

Ședința publică din data de 18 februarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31.07.2023, reclamanta Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat instanței să constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce o privește pe doamna A..

Prin sentința civilă nr. 92 din 23 ianuarie 2024 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A. și a constatat că pârâta a fost "lucrător al Securității" în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă A., solicitând admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârii atacate.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atunci când a stabilit că activitatea pe care a desfășurat-o nu a fost subsumată ocrotirii siguranței naționale, ci a avut la bază considerente de ordin politic, consecința fiind constatarea întrunirii condițiilor necesare pentru stabilirea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește.

Instanța de fond nu a avut în vedere rezultanta acțiunilor sale în sensul că acțiunile de influențare au avut un caracter preventiv, menit tocmai să-l protejeze pe respectivul individ, să evite ca acțiunile sale să devină subiect de coerciție contravențională sau penală, precum și faptul că niciuna dintre măsurile sau activitățile menționate în actul de constatare al CNSAS nu au avut ca urmare deschiderea urmăririi penale împotriva subiecților sau afectarea într-o formă sau alta a vieții lor ulterioare, toate dosarele în lucru menționate în actul de constatare al CNSAS terminându-se, la propunerea sa, prin încetarea urmăririi informative.

Mai arată recurenta că, acțiunea CNSAS nu are temei juridic și contrazice principiul neretroactivității legii lit. i) și j) din legea nr. 188/1999 fiind introduse în lege abia în anul 2003, ulterior datei în care recurenta obținuse prin concurs calitatea de funcționar public.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin cererea introductivă, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței constatarea calității de lucrător al Securității în persoana pârâta A., în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Instanța de primă jurisdicție, constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, a admis acțiunea reclamantului și a constatat că pârâta a fost "lucrător al Securității", reținând, în esență, din conținutul notelor informative/rapoarte/planuri de măsuri depuse la dosarul cauzei, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, că acestea au fost apte să provoace îngrădirea dreptului la viață privată, consacrat de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Instanța de control judiciar constată că soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate, criticile formulate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinței atacate.

Înalta Curte reține că prin O.U.G. nr. 24/2008 s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus la adoptarea actului normativ, legiuitorul a definit la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 noțiunea de "lucrător al Securității", din conținutul acesteia rezultând și condițiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru atragerea aceastei calități, respectiv: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989; acea persoană să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Cu privire la prima condiție, instanța de fond a reținut în mod corect că aceasta este îndeplinită, pârâta fiind angajatul fostei Securități, având gradul de gradul de locotenent (1988,1989) în cadrul I.J.Vaslui, Securitatea Municipiul Bârlad.

În mod argumentat s-a reținut și îndeplinirea celei de a doua condiții impuse de textul de lege precizat, față de împrejurarea că, în calitatea anterior menționată, pârâta a participat la supravegherea informativă a lui B., nume conspirativ "C.", D., nume conspirativ "E." (dos. nr. x), F., nume conspirativ "Bucur" (dos. nr. x) și G., nume conspirativ "G.".

Desfășurarea de către recurentul-pârât a activităților rezultate din examinarea înscrisurilor depuse la dosar și analizate în mod amplu de către prima instanță a avut ca scop și consecință obținerea de informații referitoare la viața privată a persoanelor urmărite, incluzând preocupările, anturajul și relațiile de prietenie, în lipsa acordului acestora, fără ca măsurile întreprinse să fi fost justificate de imperativul apărării siguranței naționale.

Prima instanță a constatat în mod corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că activitatea de urmărire informativă, în modalitățile expuse mai sus, a fost de natură să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale (dreptul la viață privată, dreptul privind secretul corespondenței sau a protecției domiciliului, dreptul la libertatea gândirii și conștiinței) astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă nu se poate apăra susținând că, în ceea ce privește instrumentarea dosarelor antemenționate nu au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în condițiile în care încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea intimatei-pârâte, a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite, prelucrând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate și prelucrate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată.

Nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente. Important este faptul că simpla folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viață privată.

De asemenea, e lipsit de importanță și dacă informațiile obținute duceau sau nu la îngreunarea situației celui urmărit, sau dimpotrivă, duceau la concluzia că cel urmărit nu avea opinii critice la adresa regimului.

Din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, are însemnătate imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de intimată, în viață personală a celor urmăriți. Această împrejurare demonstrează încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).

Odată ce informații care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităților, care le prelucrau, pentru motive lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală a celui urmărit de către Securitate.

Înalta Curte reține că, definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securității care respectând instrucțiunile din acea vreme ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de pactele internaționale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, reține instanța de control judiciar că în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că recurenta-pârâtă a desfășurat activități specifice mecanismului de supraveghere informativă extrem de intrusive în viața privată a celor urmăriți și a realizat o încălcare nelegitimă și disproporționată a dreptului la viață privată, fără a se urmări un scop legitim și fără a se păstra un raport just de proporționalitate.

Nu în ultimul rând, deși recurenta-pârâtă susține că acțiunea CNSAS nu are temei juridic și contrazice principiul neretroactivității legii, în mod corect, instanța de fond a apreciat că de la dobândirea calității de funcționar public cu 18 ani înainte de apariția O.U.G. nr. 57/2019, trebuia îndeplinită condiția ca funcționarul public să nu fi desfășurat activitate de poliție politică, conform art. 54 lit. j) din Legea nr. 188/1999 ("nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege".) Această condiție a fost preluată și în O.U.G. nr. 57/2019 la art. 465 alin. (1) lit. k).

Mai mult, însăși recurenta-pârâtă declară că "acțiunile de influențare" au avut un caracter preventive, menit tocmai să-l protejeze pe respectivul individ, să evite ca acțiunile sale să devină subiect de coerciție contravențională sau penală, precum și faptul că niciuna dintre măsurile sau activitățile menționate în actul de constatare al CNSAS nu au avut ca urmare deschiderea urmăririi penale împotriva subiacților sau afectarea într-o formă sau alta a vieții lor ulterioare….".

Încălcarea dreptului fundamental la viață privată al persoanelor urmărite nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, prin informațiile care interesau organele Securității, erau vizate persoanele care nu aveau o imagine pozitivă asupra principiilor și ideilor statului comunist totalitar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de pârâtă prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva sentinței civile nr. 92 din 23 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva sentinței civile nr. 92 din 23 ianuarie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.