ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 219/2025

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 07.04.2023 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 427 din 15 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității cererii, invocată de pârât.

S-a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect constatarea calității de lucrător/colaborator al securității (O.U.G. nr. 24/2008).

S-a constatat că pârâtul a fost lucrător al Securității, conform art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul solicitând sa se constate nelegalitatea si netemeinicia hotărârii, casarea acesteia, și în rejudecarea fondului să se constate că paratul recurent A. nu a fost lucrător al Securității conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, urmând a fi respinsă cererea de chemare în judecată.

S-a arătat în susținerea motivelor că recursul vizează sentința primei instanțe prin care s-a reținut calitatea pârâtului-recurent A. de "lucrător al Securității".

S-a invocat greșita aplicare a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, susținându-se că această calitate presupune existența unor măsuri concrete de suprimare ori îngrădire a drepturilor sau libertăților fundamentale.

S-a susținut că, potrivit chiar considerentelor instanței de fond, activitatea pârâtului s-a rezumat la preluarea a trei note informative într-o perioadă de cinci ani, instanța menționând generic "măsuri operative" fără individualizarea vreunei măsuri întreprinse împotriva preotului B..

S-a arătat că din niciun înscris și din nicio probă administrată la dosar nu rezultă că pârâtul ar fi dispus vreo măsură împotriva persoanei vizate și nici că, prin simpla preluare a celor trei note i s-ar fi suprimat ori îngrădit vreun drept sau vreo libertate fundamentală.

Pentru aceste motive, s-a solicitat constatarea nelegalității și netemeiniciei hotărârii atacate, admiterea recursului, casarea sentinței, iar rejudecând fondul, constatarea că pârâtul-recurent A. nu a fost lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Intimatul - reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că cererea nu este grefată pe niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, din materialul probator administrat în cauză rezultând că activitatea desfășurată de recurentul - pârât în dosarul nr. x/2917 a constat în dirijarea și instruirea rețelei informative din legătura personală în vederea stabilirii relațiilor, preocupărilor și atitudinilor titularului dosarului, precum și în gestionarea informațiilor obținute prin investigațiile desfășurate.

Reiterând cele arătate în primă instanță, s-a arătat că urmărirea informativă instrumentată împotriva persoanei vizate de Securitate a fost una abuzivă, motivată de considerente politice, și nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituției României din 1965, sau a regulamentelor militare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin Nota de constatare nr. x/14.12.2022 emisă de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității s-a reținut că pârâtul A., în calitate de angajat al fostului Minister de Interne, având gradul de sergent major în cadrul Direcției Regionale Ploiești, Postul de Miliție Pietrari în anii 1967, 1968, respectiv de plutonier în cadrul Inspectoratului Județean Dâmbovița Postul de Miliție Bărbulețu în anii 1971, 1972, a întocmit documente și a participat activ la urmărirea informativă împotriva titularului dosarului nr. x, numitul B..

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, noțiunea de lucrător al Securității este definită ca reprezentând:

"orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Prin sentința atacată instanța de fond a constatat că pârâtul A. a fost sergent major în cadrul Direcției Regionale Ploiești Postul de Miliție Pietrari în anii 1967 și 1968, respectiv plutonier în cadrul Inspectoratului Județean Dâmbovița, Postul de Miliție Bărbulețu, în anii 1971 și 1972, astfel cum rezultă din mențiunile făcute pe Notele informative din 12 iunie 1967, 4 martie, 17 martie și 3 aprilie 1968, 8 aprilie 1971 și 17 octombrie 1972, iar potrivit dispozițiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 21/1969 a miliției, act normativ în vigoare în anii 1969- 1990, miliția îndeplinea, în mediul rural, sarcini privind securitatea statului.

Totodată, s-a reținut că activitățile desfășurate de pârât, în cadrul dosarului informativ nr. x (cotă C.N.S.A.S.), au îngrădit drepturile și libertățile fundamentale recunoscute titularului acestui dosar, respectiv dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Referitor la excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține că, deși recursul nu a fost încadrat în vreun caz de casare dintre cele prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă, la o analiză a motivelor de reformare a sentinței atacate raportat la normele de drept material incidente în soluționarea litigiului, se observă că recurentul - pârât a formulat critici asupra sentinței pronunțate de prima instanță din perspectiva greșitei aplicări de către aceasta a dispozițiilor de drept material prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, ce pot fi încadrate cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, instanța va respinge excepția nulității și va proceda la o analiză a recursului în raport de criticile ce vizează încălcarea normelor de drept material prevăzute de Ordonanța de urgență nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Potrivit motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

A susținut astfel recurentul - reclamant că activitatea sa s-a rezumat la preluarea a trei note informative într-o perioadă de cinci ani, iar din simpla preluare a celor trei note nu rezultă că persoanei urmărite i s-ar fi suprimat ori îngrădit vreun drept sau vreo libertate fundamentală.

Înalta Curte reține lipsite de relevanță alegațiile părții recurente-pârâte privind îndeplinirea sarcinilor profesionale prin prisma activităților desfășurate, căci dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu exclud de sub incidența sa situațiile în care lucrătorul Securității acționa în limitele atribuțiilor. Altfel spus, voința legiuitorului este de a se constata că este lucrător al Securității nu doar acel ofițer/subofițer care a acționat cu nerespectarea drepturilor conferite cetățenilor de normele legale recunoscute de statul comunist, ci și acela care, acționând în limitele și cu respectarea atribuțiilor ce îi reveneau în epocă, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În plus, față de formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, era suficient ca prin respectivele activități să se producă doar o îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale.

Înalta Curte amintește că pentru constatarea calității de lucrător al Securității, nu este necesar ca pârâtul să fi desfășurat toate acțiunile posibile de imixtiune în viața privată a persoanei urmărite, fiind suficient ca activitățile desfășurate, prin specificul și consecințele produse sau potențiale, să se încadreze în activitățile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Or, activitățile de supraveghere informativă desfășurate de recurentul-pârât, prin natura lor, au încălcat dreptul la viață privată a persoanei urmărite, câtă vreme, fără o justificare legală rezonabilă, recurentul a urmărit aspecte din sfera de interes a vieții particulare a persoanei vizate, comportamentul și opiniile politice ale acestuia, scopul real al urmăririi fiind acela de a identifica și persecuta opozanții regimului politic comunist.

Din cuprinsul notei informative din 12.06.1967, preluată de pârâtul A., a rezultat că sursa a relatat că "a purtat discuții cu preotul B. din comuna Voinești sat Gemenea care a spus că a fost arestat politic, pe nedrept și că încerca să-și recâștige averea confiscată, rămasă de pe urma soției. Acesta a adăugat că nu se putea discuta nimic, deoarece pe fiecare uliță exista câte un agent care scria sau spunea tot ce se discuta. Acesta și-a manifestat nemulțumirea în ceea ce privește aprovizionarea comunelor, afirmând că era mai bine înainte."

Totodată, din conținutul Notei informative întocmită la 5 martie 1968 pârâtului i s-a comunicat că preotul B. a afirmat la 3 martie 1968, faptul că "era nemulțumit deoarece a fost arestat pe nedrept, a suferit mult în închisoare, Cu ocazia slujbelor ținute la biserica din comuna Pietrari, preotul le spunea credincioșilor să aducă pe copii la biserică pentru a nu uita cei șapte ani de acasă, ca să fie supuși credinței."

Nu prezintă relevanță dacă informațiile obținute și prelucrate de către recurentul-pârât au determinat sau nu îngreunarea situației persoanei urmărite, importantă fiind, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurentul-pârât, în viața privată a persoanei urmărite.

Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Prin urmare, toate activitățile întreprinse care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de inițiere, propunere sau aprobare, conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate.

Or, dirijarea de surse și obținerea de informații despre opiniile politice, religioase, despre condițiile de viață, opinii care erau contrare regimului totalitar comunist, nu au avut ca obiectiv asigurarea ordinii publice, ci au vizat aspecte din viața privată a persoanei urmărite, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței nr. 427 din 15 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.