ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2023

Ședința publică din data de 23 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 decembrie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat a se constata existența calității de lucrător al securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 296 pronunțată la 4 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea promovată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constată că pârâtul A. a fost "lucrător al Securității" în sensul art. 2 lit. (a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței civile nr. 296 pronunțate la 4 martie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.

- În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările ulterioare invocate de către reclamant.

Pârâtul menționează că nu a contestat niciodată calitatea sa de maior în cadrul fostei Securității, în perioada 1967 - 1969.

- instanța de fond a enumerat cu ușurință rezoluțiile pârâtului pe notele informative întocmite de terțe persoane fără a analiza izvorul pentru care s-a dispus supravegherea numitului B. și anume o condamnare de 7 ani, pronunțată de o instanța a statului roman pentru faptele menționate - activitate legionară și antidemocratica.

În cuprinsul înscrisurilor nu este menționata o activitate concreta a pârâtului în măsura să îngrădească drepturi si libertăți sau viață privata a celui urmărit și nu demonstrează că a desfășurat acțiunile consemnate în acele documente întocmite de alte persoane.

- Instanța de fond nu a ținut cont de aspectele si motivarea deciziei nr. 142 din 16 ianuarie 2014 pronunțată in recurs în Dosarul nr. x/2011 arătând ca în speță este evidenta activitatea pârâtului, cât si efectul prejudiciabil asupra drepturilor persoanei supravegheate, întrucât nu se mentioneaza în ce a constatat prejudiciul.

În ceea ce privește trimiterea la Pactul semnat de RSR în 1974 nu este relevanta fiind adoptat după perioada controlată

Solicită a se analiza cele menționate în raport de motivația instanței de fond care nu a făcut decât sa enumere rezoluțiile puse pe note întocmite de alte persoane și să facă trimitere la unele acte normative neaplicabile la momentul anului 1968 și fără să evidențieze prejudiciile aduse persoanei supravegheate sau familiei acestuia.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de recurentul-pârât

Recurentul-pârât consideră că sentința de fond nu este motivată, întrucât instanța de fond motivarea hotărârii este generală și incorectă în ceea ce privește aportul pe care l-a adus la instrumentarea dosarului.

Din cuprinsul considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte reține că aceste critici nu au suport real, judecătorul fondului arătând că activitățile desfășurate de partea pârâtă au determinat îngrădirea dreptului la viață privată a persoanei urmărite, prin intruziunea generată în exercitarea lui de către autoritatea statală al cărei exponent era în epocă și în mediul respectiv, intruziune constând în obținerea efectivă de informații privind persoana verificată.

Susținerea recurentului vizând faptul că, instanța de fond nu a motivat în nici un fel care sunt motivele care au dus la constatarea calității sale de lucrător al securității, nu poate fi reținută. Judecătorul fondului a precizat că sunt lipsite de relevanță aspecte privind îndeplinirea de către pârât a sarcinilor profesionale prin prisma activităților desfășurate, căci dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu exclud de sub incidența sa situațiile în care lucrătorul Securității acționa în limitele "fișei postului".

În concret Curtea de Apel a justificat soluția prin faptul că propria activitate desfășurată de partea pârâtă constituie premisa esențială a constatării calității pârâtului de lucrător al securității, în timp ce activitatea desfășurată de alți ofițeri ai Securității sau de informatorii acestora constituie doar contextul în care pârâtul a acționat în epocă, date fiind și gradul său militar și funcțiile de decizie pe care le ocupa.

Prin urmare, Înalta Curte va constata că sunt neîntemeiate criticile întrunite pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea atacată este motivată atât în fapt, cât și în drept.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 invocate de către recurentul-pârât.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Judecătorul fondului în mod legal a considerat ca măsurile dispuse pentru verificare au depășit scopul de prevenire și contracarare a unor acțiuni care puteau afecta securitatea națională, conducând la îngrădirea dreptului persoanei la viață privata, prevăzut prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, cât și de instrumente adoptate ulterior la nivel internațional, precum Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Roma, 1950) sau Pactul internațional cu privire la drepturile civile sau politice (Adunarea Generală a Națiunilor Unite, 1966), dar și de Constituțiile succesive adoptate de statul român

Recurentul-pârât a susținut că în mod eronat a fost încadrată activitatea sa în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât a întocmit și gestionat dosarul x în contextul funcției și atribuțiilor sale de serviciu, dar Înalta Curte nu poate reține aceste critici ca fiind întemeiate.

Prima condiție prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a), respectiv ca persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, al Securității în perioada 1945 - 1989, este întrunită întrucât pârâtul a avut gradul de maior în cadrul Direcției Regionale Oltenia, secția Raională Rm. Vâlcea (1967) și la Inspectoratul Județean Vâlcea (1968-1969).

Recurentul-pârât în calitate de ofițer al fostei Securități, a participat nemijlocit la instrumentarea acțiunii împotriva titularului dosarului B.. Astfel pârâtul a urmărit activitatea titularului dosarului de urmărire informativă dirijând culegerea de informații și instruirea surselor, în vederea verificării informative și a cunoașterii atitudinilor, faptelor și concepțiilor persoanei vizate.

Măsurile erau deosebit de severe în condițiile în care implicau o supraveghere permanentă a persoanei urmărite în toate segmentele vieții sale, în mediul familial, la locul de muncă și în cercul relațional, prin folosirea mijloacelor speciale de tehnică operativă, pentru a afla atitudinea lui B. (de profesie învățător - condamnat la 7 ani de închisoare pentru activitate legionară) cu privire la regimul totalitar comunist.

Deci, rezultă cu evidență că acțiunea informativă deschisă pe numele lui B.. s-a făcut la inițiativa recurentului, în calitate de ofițer superior al fostei Securități. Declanșarea acțiunii informative nu a avut la bază posibila comitere a unor fapte care să interfereze cu siguranța statului, suspiciunile existente în privința persoanei urmărite având ca temei presuspusa ură manifestată împotriva regimului comunist.

Din actele dosarului și chiar din cuprinsul motivelor de recurs depuse de pârât nu reiese ca persoana urmărită ar fi desfășurat acțiuni care să pună în pericol siguranța statului, ci se verifica dacă mai este oponentul regimului comunist aflat la putere.

Ca urmare, motive exclusiv politice, și nu considerente legate de siguranța statului, au stat la baza declanșării acțiunii informative deschise din inițiativa intimatului pe numele persoanei urmărite.

Măsurile propuse împotriva persoanei în cauză nu au urmărit realizarea unui scop legitim și, ca atare, nu exista nici justificare pentru utilizarea acestora.

De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, măsurile propuse de recurent erau deosebit de severe, punerea lor în executare implicând o gravă atingere a dreptului fundamental la respectarea vieții private, în toate componentele sale, configurând și cea de-a doua condiție impusă de textul citat mai sus.

Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora, pentru motive ce nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, constituie o violare a dreptului la viața privată.

Susținerile recurentului în sensul că nu rezultă cu certitudine că ar fi fost puse în aplicare măsurile dispuse nu au suport, în condițiile în care, din cuprinsul rezoluțiilor scrise olograf de către pârât și necontestate de acesta, a dispus aprofundarea discuțiilor pentru a stabili dacă persoana urmărită are păreri politice anticomuniste. La final, pârâtul în virtutea funcției sale prin raportul de la 12 octombrie 1968 a propus închiderea mapei de lucru și "menținerea numitului B. pe mai departe în baza de lucru pentru a fi supravegheat informativ în continuare".

Înalta Curte constată că au fost puse în aplicare aceste măsuri, fiind obținute și exploatate informații legate de viața privată a persoanei în cauză. Totodată, se reține că, prin utilizarea mijloacelor folosite nu s-a urmărit realizarea unui scop legitim - apărarea siguranței naționale, ci doar s-a verificat dacă persoana urmărită are păreri anticomuniste.

Rezultă că, în cauză, a avut loc o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea de lucrător al fostei Securități există în persoana tuturor celor care au participat la suprimarea/îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, indiferent de gradul de contribuție mai mare sau mai mic avut la realizarea acțiunilor interzise. Calitatea de lucrător al fostei Securități se dobândește în persoana fiecărui participant care contribuie la producerea rezultatului vătămător, circumscris consecințelor decurgând din încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că măsurile propuse de recurentul-pârât se încadrează în lanțul cauzal al activităților de supraveghere desfășurate împotriva persoanei urmărite, constituind elementul declanșator și o verigă importantă și necesară în acțiunea informativ-operativă desfășurată de fosta Securitate împotriva celui în cauză, acțiune care a contribuit la suprimarea/îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului.

Trebuie precizat că, statul comunist român era ținut să respecte întocmai drepturile și libertățile fundamentale, astfel cum acestea erau prevăzute și de Constituția în vigoare și de pactele și tratatele internaționale la care România a aderat.

Mai mult decât atât, stabilirea calității de lucrător al Securității, indiferent de gradul sau funcția deținută, are în vedere doar faptele și acțiunile prin care foștii angajați ai Ministerului de Interne au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în absența unui motiv întemeiat al supravegherilor informative. Așadar, prin instrumentarea măsurilor descrise anterior, care vizau viața privată a persoanei, dreptul la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, pârâtul a desfășurat o acțiune abuzivă, contrară drepturilor și libertăților fundamentale.

În Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012 se arată că "în cazul unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, realizarea justiției presupune și verificarea obiectivă a veridicității actelor și faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic și istoric al țării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiția imparțială, fără urme vindicative, într-o societate democratică și protecția dreptului individului, să fie atins".

Toate sarcinile și măsurile dirijate de recurentul-pârât, reprezintă în sine încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale precizate anterior.

În ceea ce privește critica vizând faptul că instanța de fond nu a ținut cont de aspectele si motivarea deciziei nr. 142 din 16 ian 2014 pronunțată în recurs de instanța supremă în Dosarul nr. x/2011, Înalta Curte constată că pârâtul recurent este în eroare, întrucât judecătorul fondului a menționat că spre deosebire de jurisprudența invocată "în procesul de față reies cu evidență atât activitatea concretă a lucrătorului Securității, cât și efectul său prejudiciabil asupra drepturilor persoanei supravegheate informativ".

Nici susținerea privind indicarea eronată în cuprinsul motivării hotărârii recurate a unui act legislativ emis ulterior perioadei verificate nu are suport, având în vedere că prima instanță a precizat clar că existau la acel moment instrumentele juridice superioare care interziceau imixtiunile arbitrare în viața personală și familială, în contextul în care dreptul la viață privată era prevăzut de Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. în anul 1948.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că judecătorul fondului a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 296 pronunțate la 4 martie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 martie 2023.