ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2867/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe acesta.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1256 din 12 iulie 2024 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1256 din 12 iulie 2024pronunțată de Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, și, în rejudecare, admiterea acțiunii și constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.. Arată recurentul că deși a recurs la textul de lege de natură să ducă la soluționarea cauzei [art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008], instanța a restrâns interpretarea acestuia prin raportare la condiția desfășurării de activități de îngrădire sau suprimare a unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, considerând că în această ipoteză nu se subscrie și o primire a informațiilor furnizate de sursă, urmată de transmiterea acestora către o altă structură de securitate. În disonanță cu statuarea instanței de fond, în speță sunt îndeplinite ambele condiții izvorând din norma de drept substanțial: apartenența intimatului-pârât la structura aparatului de represiune al regimului comunist și angrenarea în mecanismul de poliție politică ce a dus la îngrădirea dreptului la viață privată al persoanei urmărite. În vederea încadrării în sfera noțiunii reglementate de norma de drept substanțial - art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, optica jurisprudențială cristalizată a reținut în ce constă raționamentul pentru stabilirea unei îngrădiri a dreptului la viață privată: obținerea a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale. Astfel, contrar celor reținute de instanță, primirea și gestionarea informațiilor furnizate de o sursă din rețeaua informativă nu poate fi privit ca un eveniment izolat, fără vreo corespondență în antrenarea consecințelor textului de lege, ci demonstrează de plano implicarea ofițerului, concursul acestuia în procesul obținerii de informații privind viața privată a persoanei urmărite, ce au ajuns la cunoștința organelor de Securitate din considerente ce nu erau impuse de dezideratul apărării siguranței naționale. Atât timp cât intimatul-pârât, în calitate de ofițer de Securitate, a reținut informațiile furnizate de o sursă, nu se poate susține că acesta nu a interacționat cu rețeaua informativă tocmai în procesul specific de culegere de informații privind urmărirea unei persoane, ce avea o inerentă dimensiune politică. În urma obținerii informațiilor privind viața privată, intimatul-pârât a gestionat datele furnizate de sursă prin transmiterea acestora structurii de Securitate competente în urmărirea în continuare a persoanei. Or, simpla primire și valorificare a datelor privind viața privată a unei persoane, în contextul unei urmăriri motivate politic, indiferent de modul concret de realizare a acțiunii, face pe deplin dovada condiției art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. În consecință, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu condiționează reținerea calității de modalitatea efectivă a îngrădirii. Legătura cu rețeaua informativă prin primirea informațiilor furnizate și uzitarea de aceste date prin supunerea în atenția altei structuri este o activitate aptă a determina circumscrierea în sfera noțiunii de lucrător al Securității. Interacțiunea cu sursa și preluarea datelor furnizate de aceasta demonstrează neîndoielnic participarea intimatului-pârât la urmărirea persoanei realizată cu ajutorul informatorilor, urmărire ce nu avea legătură cu apărarea intereselor naționale. În urma supravegherii persoanei prin intermediul sursei, intimatul-pârât a fost cel care a obținut date referitoare la viața privată a persoanei, date ce au fost valorificate prin transmiterea altei structuri de Securitate. Mai mult decât atât, legiuitorul nici nu a impus ca instanțele, în procesul de formare a convingerii privind existența îngrădirii unor drepturi, să realizeze o operațiune de individualizare deplină a acțiunilor fiecărui ofițer, o cercetare a acestora independent de întregul mecanism de supraveghere polițienească, ci tocmai angrenarea în acest mecanism. Singurul element determinant este acela ca întreaga activitate de poliție politică să ducă la încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale, legiuitorul nefăcând distincție între ofițeri și subofițeri în funcție de rolul efectiv în această îngrădire (trimitere, supunere spre aprobare, aprobare, avizare, executare etc). Această aserțiune poate fi decelată și din cercetarea practicii instanțelor. Așadar, aceste acțiuni nu trebuie privite doar ut singuli, sustrase din cadrul general al urmăririi informative, ci trebuie corelate însuși acestui cadru, acțiunile fiecărui ofițer reprezentând secvențe din filmul monitorizării de către aparatul de reprimare, având ca finalitate violarea dreptului la viață privată. Tocmai la această activitate specifică poliției politice a existat și participarea intimatului-pârât. Acțiunea intimatului-pârât reflectă sprijinul adus regimului totalitar de către aparatul acestuia de urmărire politică. Intimatul-pârât a realizat o activitate de obținere și gestionare a unor informații cu caracter personal, fără cunoștința și acordul persoanei, fără a fi justificată de rațiuni privind siguranța națională. Practica judiciară a reținut ca fiind o activitate intruzivă în viața privată obținerea de informații prin intermediul surselor informative, pentru motive politice, și transmiterea acestora spre exploatare altor structuri. Or, în prezenta cauză, după primirea informațiilor de la sursă, ofițerul a consemnat olograf exploatarea informațiilor de către structura de Securitate în acțiunea de monitorizare, scopul evident fiind urmărirea în continuare. Participarea intimatului-pârât a fost efectivă (asumată prin semnătură), iar pătrunderea în viața privată a persoanei urmărite a avut la bază o motivație politică, condițiile legale ale art. 2 lit. a) sunt îndeplinite. Din perspectiva art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, relevante sunt doar calitatea de fost ofițer de Securitate și încălcarea unui drept fundamental (în speță, dreptul la viață privată - art. 17 din Pactul International privind Drepturile Civile și Politice), condiții care sunt îndeplinite în speță. Definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care ofițerii sau subofițerii fostei securități sau al Miliției încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fiind irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de normele internaționale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare. Ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. Mai mult, rațiunea prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, nu este aceea de a pune la index o întreagă categorie profesională, o întreagă structură a statului, nediferențiat și ne circumstanțiat, ci de a evalua, în cazul fiecărei persoane vizate în parte, în raport de activitățile acesteia, dacă a constituit un instrument de represiune a populației, de inoculare și menținere a terorii în viața acesteia, în vederea perpetuării sistemului totalitar comunist. Prin urmare, trebuie făcută diferența între lucrătorii securității care au desfășurat activități care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, și cei care, în exercitarea atribuțiilor lor serveau siguranței naționale. Altfel spus, trebuie făcută distincția între ofițerii care prin activitatea lor protejau statul, siguranța/securitatea acestuia, sau protejau regimul totalitar comunist. Practica judiciară a arătat constant că nu are relevanță dacă lucrătorul Securității a ordonat acțiunea abuzivă sau doar a executat un ordin. De asemenea, prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu impun ca un fost ofițer de Securitate să fi săvârșit mai multe acte de încălcare a unui drept fundamental sau a unei libertăți fundamentale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de lucrător al Securității. În concluzie, activitatea desfășurată de către domnul A., în calitate de angajat al fostei Securități, a îngrădit dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Apărările formulate de intimată Intimatul A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății, reținând în esență, că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la desfășurarea unor activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, reclamantul "nu a probat faptul că pârâtul ar fi avut o implicare activă în ceea ce privește dirijarea și instruirea rețelei informative în legătură cu titularul dosarului nr. x în condițiile în care nu au fost depuse înscrisuri care să ateste că acesta se ocupa de coordonarea activității de supraveghere desfășurate prin intermediul sursei "B."." iar, Faptul că sursa menționată a furnizat informațiile indicate în cele trei note doar pârâtului și că acesta le-a consemnat olograf, pentru ca apoi să le direcționeze către compartimentul care desfășura supravegherea, nu este de natură să ateste, dincolo de orice dubiu rezonabil, că sursa primea indicații de la pârât în legătură cu activitatea sa de supraveghere a numitului C..". Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub acest aspect se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Procedând la propria analiză, în limitele legale menționate, instanța de control judiciar constată că este incident motivul de nelegalitate invocat, soluția primei instanțe fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". O analiză a textului legal în discuție demonstrează că este esențială pentru stabilirea calității de lucrător al securității ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității, indiferent de atribuțiile concrete în cadrul acestei instituții, iar în privința intimatului-pârât este necontestat că în perioada de referință analizată (anul 1989) avea gradul de locotenent-colonel în cadrul I.J.S. Ialomița. În îndeplinirea acestor atribuții specifice, instanța de fond a reținut că nu s-a probat faptul că pârâtul ar fi avut o implicare activă în ceea ce privește dirijarea și instruirea rețelei informative în legătură cu titularul dosarului nr. x în condițiile în care nu au fost depuse înscrisuri care să ateste că acesta se ocupa de coordonarea activității de supraveghere desfășurate prin intermediul sursei "B.". Înalta Curte nu împătășește această opinie având în vedere că, în calitate de locotenent-colonel intimatul-pârât a activat în cadrul I.J.S. Ialomița, a participat la instrumentarea dosarului antemenționat, a semnat olograf notele informative preluate de la sursa "B." din 09.05.1989 în cuprinsul căreia se arată că "C. frecveantează Biserica Lutherană din București pentru a ajuta personalul prin acompaniament la chitară..."; din 12.04.1989 în cuprinsul căreia se arată că "C. lucrează ca profesor de 2 ani și are actele depuse pentru căsătorie cu o cetățeancă din RDG..."; din 02.02.1989 în cuprinsul căreia se arată că "cu referire la profesorul de muzică C., pot arăta că din discuțiile purtate cu el la locul de muncă a rezultat că acesta a chemat și discutat în Comisia județeană în baza cererii sale de căsătorie cu o femeie din RDG. C. mai spunea că la comisie a durat foarte puțin timp, fiind întrebat doar dacă își mai menține hotărârea și dacă nu putea găsi o prietenă și în țara noastră, la care a răspuns că-și susține cele trecute în cerere. Cel în cauză fiind de naționalitate maghiară, totuți, până în prezent, nu a lăsat să se înțeleagă că ar nutri resentimente față de staul noastru." Înalta Curte constată că activitățile de supraveghere, urmărire s-au desfășurat în perioada 1988-1989, context în care în mod greșit a reținut prima instanță faptul că pârâtul, " nu a probat faptul că pârâtul ar fi avut o implicare activă în ceea ce privește dirijarea și instruirea rețelei informative în legătură cu titularul dosarului nr. x...". Concluzionând, Înalta Curte constată că, simpla obținere și mai ales, folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. Or, în cauza dedusă judecății, nu prezintă relevanță dacă informațiile obținute și prelucrate de către intimatul-pârât au determinat sau nu îngreunarea situației persoanei urmărite, importantă fiind, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de intimatul-reclamant, în viața privată a persoanei urmărite. În altă ordine de idei, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofițer al Securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate. Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale. Prin urmare, toate activitățile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, respectiv faptul că intimatul-pârât a participat în mod activ în cazul numitului C. la supravegherea, urmărirea și asumarea măsurilor efectuate în cadrul urmăririi informative, demonstrează caracterul profund abuziv al acțiunilor desfășurate de organele de securitate, cu participarea directă a intimatului-pârât, apte prin efectul lor de a limita și afecta nejustificat dreptul la viață privată și dreptul la libertate de exprimare și conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate. Așa fiind, Înalta Curte constată că intimatul-pârât nu se poate apăra invocând natura activității desfășurate în baza raporturilor de serviciu, respectiv "Întrucât titularul fondului informativ nu făcea obiectul meu de activitate, cele 3 note informative au fost obținute în mod întâmplător de sursa;;B.", iar dirijarea lor către Serviciul I nu a fost o dirijare intenționată, ci o sarcină de serviciu.", dosar recurs. Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României". În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere reglementarea convențională și constituțională a dreptului la viață privată și a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care intimatul-pârât în calitatea pe care o avea și de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficiență, în sensul garantării și respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului. Prin urmare, activitățile desfășurate de intimatul-pârât în calitate de locotenent-colonel în cadrul I.J.S. Ialomița se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și în consecință se va constata calitatea acestuia de lucrător al securității. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând, va admite cererea dedusă judecății și va constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.