ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5296/2025

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.07.2024, sub dosar nr. x/2024, pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, solicitând anularea în tot a Deciziei nr. 212/28.12.2023 emisă de MIPE, precum și a Notei de conformitate nr. 52859.2/17.10.2023 emisă de Direcția Generală Program Operațional Regional din cadrul MIPE.

2.1. Prin sentința civilă nr. 493/CA/2024 pronunțată la 29 noiembrie 2024, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de către pârât prin întâmpinare și a declinate în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul MUNICIPIUL HUNEDOARA în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE.

Instanța a analizat excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a constatat că litigiul vizează anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică cu atribuții în gestionarea fondurilor europene, respectiv Nota de neconformitate SVAP nr. 52859.2 din 17.10.2023, prin care s-a aplicat o corecție financiară de 999.490,32 RON. Potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, cererile privind acte administrative ce implică finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează în funcție de valoarea sumei. Cum valoarea corecției este sub pragul de 3.000.000 RON, competența revine tribunalului administrativ-fiscal de la sediul pârâtului, conform art. 10 alin. (1) și alin. (3) din aceeași lege.

Instanța a respins argumentele reclamantei privind aplicabilitatea normelor generale din C. proc. civ., reținând că dispozițiile speciale din Legea contenciosului administrativ prevalează.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.01.2025 sub același număr de dosar.

2.2. Prin sentința nr. 5822/2025 pronunțată la 30 mai 2025, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că litigiul dedus judecății nu se poartă între două autorități publice, ci între o autoritate publică - MIPE, emitent al actului administrativ considerat nelegal și o persoană pretins vătămată - Municipiul Hunedoara, persoană juridică de drept public, aceasta din urmă neacționând în regim de putere publică, ci adresându-se instanței de contencios administrativ ca orice persoană vătămată, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Cum autoritatea publică din prezenta cauză are calitatea de pârât, acțiunea nu poate fi introdusă la instanța de la sediul său, fiind competentă instanța de la sediul reclamantului din Hunedoara, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Obiectul demersului judiciar al reclamantului îl constituie anularea anularea în tot a Deciziei nr. 212/28.12.2023 emisă de MIPE, precum și a Notei de conformitate nr. 52859.2/17.10.2023 emisă de Direcția Generală Program Operațional Regional din cadrul MIPE, prin care s-a aplicat o corecție financiară de 999.490,32 RON.

Reglementând calea de contestare în justiție a deciziei de soluționare a contestației administrative, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 face trimitere la normele de competență cuprinse în Legea nr. 554/2004, prevăzând că "Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare".

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Acest text de lege conține o normă de protecție edictată în favoarea subiectelor de drept privat angrenate în litigiile de contencios administrativ și fiscal, stabilind competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul sau sediul lor, atunci când au calitatea de reclamant, și competența instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, atunci când reclamantul este autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora. Prin urmare, rezultă că normele speciale de competență teritorială exclusivă introduse în Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, exclud incidența în litigiile de contencios administrativ și fiscal a competenței alternative instituite prin art. 111 din C. proc. civ., conform căruia cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale și locale, precum și a altor persoane de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Articolul 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 conferă un înțeles larg noțiunii de "autoritate publică", aceasta fiind definită ca reprezentând "orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, fiind asimilate autorităților publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public".

În înțelesul Legii contenciosului administrativ, termenul de serviciu public presupune "activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public", iar termenul de interes legitim public reprezintă "interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice".

În cauză reclamantul Municipiul Hunedoara este o autoritate publică, ce acționează în interesul realizării unor investiții de utilitate publică. De altfel, se observă că scopul încheierii de către reclamant a contractului de furnizare nr. x/09.02.2022 cu societatea A. S.R.L., contract a cărui derulare a generat emiterea actelor contestate în cauză, este achiziționarea de lucrări de execuție și active necorporale pentru proiectul "iluminat public ecologic".

Față de cele precizate și având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, din care rezultă că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, Înalta Curte reține că sunt incidente în speță prevederile tezei a II-a a textului de lege menționat.

Astfel, este de observat că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu prevede nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei fiind reprezentat de calitatea reclamantului de autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora.

Deși în prezenta cauză reclamantul acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența în ipoteza în care o autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora, are calitatea de reclamant într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, aplicabil în speță, instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Aplicarea în speță a tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice de drept privat.

În considerarea argumentelor expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtului.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Hunedoara prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea TRIBUNALULUI BUCUREȘTI, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2025.