Cazes împotriva Franței

Rezoluția finală CM/ResDH(2007)40 Cererea privind drepturile omului nr. 27413/95 Cazes împotriva Franței (aprobată de Comitetul de Miniștri la 20 aprilie 2007, la a 992-a ședință a Deputaților miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”); având în vedere Rezoluția provizorie DH(99)31, adoptată la 18 ianuarie 1999 în cazul Cazes împotriva Franței, în care Comitetul de Miniștri a hotărât că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (2) din Convenție din cauza încălcării presunției de inocence în anumite proceduri în fața comisionului național de compensare în ceea ce privește detenția rezidențială ( Comisia națională d'indemnisation en matière de detenție provizorie și de a face public raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care va fi acordată reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a Președintelui Comisiei din 26 mai 1999; întrucât în cea de-a 659-a ședință a Deputaților Miniștri, Comitetul de Miniștri, care este de acord cu propunerile Comisiei, cu o decizie adoptată la 14 februarie 2000, în conformitate cu art. 32 alin. 2, din Convenția,

că Guvernul Statului pârât a fost să plătească reclamanților satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 80 000 de francezi pentru toate daunele luate împreună, și că dobânzile ar trebui să fie plătite pe orice sumă nerambursată, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere integrală la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile ar fi acumulate de la expirarea termenului până la plata integrală a fost pusă la dispoziția reclamantului; întrucât, în cadrul celei de-a 721-a ședințe a Deputaților Miniștri, Comitetul de Miniștri, care este de acord cu propunerile Comisiei, deținute prin decizia adoptată la 2 octombrie 2000, în conformitate cu art. 32 alin. 2, din Convenția, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 70 000 de francezi în ceea ce privește costurile și cheltuielile și că dobânzile ar trebui să fie plătite pentru orice sumă nerambursată, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere întregi la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile ar fi acumulate de la expirarea termenului până la plata integrală a fost pusă la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 18 ianuarie 1999, 14 februarie 2000 și 2 octombrie 2000,

având în vedere obligația Franței în temeiul art. 32 alin. (4) din Convenția de a le respecta; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat în consecință informații privind măsurile luate în consecință de deciziile Comitetului luate pentru a evita noi încălcări ale acelui tip de încălcări constatate în acest caz (aceasta informații figurează în apendicele prezentei rezoluții); întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 150 000 franci francezi ca o justă satisfacție, după examinarea măsurilor luate de Statul pârât și având în vedere decizia luată la al 757-lea reuniunea deputaților miniștri (26 iunie 2001), declară că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenție în acest caz și hotărăște să închidă examinarea acestui caz.

Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2007)40 Informații furnizate de guvernul Franței în timpul examinării cazului Cazes de către Comitetul de Miniștri În primul rând, autoritățile franceze consideră că s-a constatat încălcarea prezentă deoarece formularele de apel nu erau suficient de precise: litiganții, la momentul faptelor în cauză, aveau de ales doar două cutii: „dispoziții criminale” și/sau „dispoziții civile”. Acest lucru ar putea lăsa unele îndoieli cu privire la domeniul exact al recursului. Adăugarea unei trei cutii („dispoziții vamale”) privind formularele în cauză a eliminat această imprecizie și, prin urmare, ar trebui să contribuie la prevenirea repetării încălcărilor similare celor constatate în acest caz.

În al doilea rând, legea din 15 iunie 2000 de consolidare a protecției presunției de nevinovăție și a drepturilor victimelor a modificat dispozițiile Codului de procedură penală în ceea ce privește compensarea pentru detenție în reținere. În special, aceasta prevede că dezbaterile Comisiei de compensare „se desfășoară în public, cu excepția cazului în care reclamantul obiectează” și că Comisia „spune motive pentru decizia sa”. Modificarea ulterioară a legii a confirmat faptul că deliberările în fața autorităților competente în ceea ce privește compensarea pentru detenție în reținere „au avut loc în public, cu excepția opoziției reclamantului” și că deciziile acestor organisme trebuie motivate.

Guvernul Franței este convins, având în vedere statutul Convenției și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern (a se vedea, printre altele, Cass. Sociale 14 ianuarie 1999 Bozkurt, Cass. Criminelle 16 ianuarie 2001, Hotărârea nr. 7688, Cass. Criminelle 16 mai 2001, Hotărârea nr. 3659), că judecătorii care stau la comisie pentru compensare vor, atunci când vor lua în considerare cererile de compensare pentru detenție în reținere, să țină seama de jurisprudența din Strasbourg, pentru a evita încălcări suplimentare ale articolului 6 alineatul (2). Guvernul Franței este de părere că aceste măsuri vor preveni repetarea încălcărilor similare celor constatate în acest caz și că Franța și-a îndeplinit astfel obligațiile în temeiul articolului 32 din Convenția.

Final Resolution CM/ResDH(2007)40 Human Rights Application No. 27413/95 Cazes against France (Adopted by the Committee of Ministers on 20 April 2007, at the 992nd meeting of the Ministers' Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of former Article 32 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to Interim Resolution DH(99)31, adopted on 18 January 1999 in the case of Cazes against France, in which the Committee of Ministers decided that there had been a violation of Article 6, paragraph 2, of the Convention on account of a breach of the presumption of innocence in certain proceedings before the national commission for compensation in respect of detention on remand ( Commission nationale d'indemnisation en matière de détention provisoire ), and to make public the report of the European Commission of Human Rights; Whereas the Committee of Ministers examined the proposals made by the European Commission of Human Rights when transmitting its report as regards just satisfaction to be awarded to the applicant, proposals supplemented by a letter of the President of the Commission dated 26 May 1999; Whereas at the 659th meeting of the Ministers' Deputies, the Committee of Ministers, agreeing with the Commission's proposals, held by a decision adopted on 14 February 2000,

in accordance with former Article 32, paragraph 2, of the Convention, that the government of the respondent state was to pay the applicants just satisfaction, within three months, 80 000 French Francs for all damages taken together, and that interest should be payable on any unpaid sum, calculated on the basis of each full elapsed month of delay at the statutory rate applicable on the date of this decision, it being understood that the interest would accrue from the expiry of the time-limit until full payment was placed at the disposal of the applicant; Whereas at the 721st meeting of the Ministers' Deputies, the Committee of Ministers, agreeing with the Commission's proposals, held by a decision adopted on 2 October 2000, in accordance with former Article 32, paragraph 2, of the Convention, that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months, 70 000 French Francs in respect of costs and expenses, and that interest should be payable on any unpaid sum, calculated on the basis of each full elapsed month of delay at the statutory rate applicable on the date of this decision, it being understood that the interest would accrue from the expiry of the time-limit until full payment was placed at the disposal of the applicant;

Whereas the Committee of Ministers invited the government of the respondent state to inform it of the measures taken following its decisions of 18 January 1999, 14 February 2000 and 2 October 2000, having regard to France's obligation under former Article 32, paragraph 4, of the Convention to abide by them; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state accordingly gave the Committee information about the measures taken in consequence of the Committee's decisions taken to avoid new violations of the same kind as that found in this case (this information appears in the appendix to this resolution); Whereas the Committee of Ministers satisfied itself that the government of the respondent state had paid the applicant the total sum of 150 000 French Francs as just satisfaction, Having examined the measures taken by the respondent state and considering the decision taken at its 757th meeting of the Ministers' Deputies (26 June 2001), declares that it has exercised its functions under Article 32 of the Convention in this case and decides to close the examination of this case.

Appendix to Resolution CM/ResDH(2007)40 Information provided by the government of France during the examination of the Cazes case by the Committee of Ministers First of all, the French authorities consider that the present violation came about because the appeal forms were not sufficiently precise: litigants, at the time of the facts in question, had the choice of ticking only two boxes: “criminal provisions” and/or “civil provisions”. This could leave some doubt as to the exact scope of the appeal. The addition of a third box (“customs provisions”) on the forms in question has taken away this imprecision and should therefore help prevent a repetition of violations similar to the one found in the present case.

Second, the law of 15 June 2000 reinforcing the protection of the presumption of innocence and the rights of victims has amended the provisions of the Code of Criminal Procedure in respect of compensation for detention on remand. In particular, it provides that the deliberations of the Compensation Commission “shall take place in public except where the applicant objects” and that the Commission “shall provide reasons for its decision”. The later modifications of the law confirmed that the deliberations before the competent authorities in respect of compensation for detention on remand “take place in public audience except opposition of the applicant” and that decisions of these bodies have to be motivated.

The government of France is convinced, given the status of the Convention and of the case-law of the European Court of Human Rights in domestic law (see, inter alia, Cass. Sociale 14 January 1999 Bozkurt, Cass. Criminelle 16 January 2001, judgment No. 7688, Cass. Criminelle 16 May 2001, judgment No. 3659), that the judges sitting on the Compensation Commission will, when considering applications for compensation for detention on remand, take account of the Strasbourg case-law in order to avoid further violations of Article 6, paragrah2. The government of France is of the opinion that these measures will prevent the repetition of violations similar to those found in the present case and that France has thus fulfilled its obligations under former Article 32 de la Convention.