AFFAIRE CAZES CONTRE LA FRANCE

Rezoluția finală CM/ResDH(2007)40 Drepturile Omului Cerere nr 27413/95 Cazes împotriva Franței (adoptată de Comitetul miniștrilor la 20 aprilie 2007, în cadrul celei de-a 992-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul fostului articol 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere Rezoluția interimară DH(99)31 adoptată la 18 ianuarie 1999 în cauza Cazes împotriva Franței, în care Comitetul de Miniștri a concluzionat că a existat o încălcare a art. 6 alin. 2 din Convenție ca urmare a încălcării prezumției de nevinovăție în cadrul unei proceduri în fața Comisiei naționale de despăgubire în materie de detenție provizorie și a autorizat publicarea raportului Comisiei Europene pentru Drepturile Omului Întrucât Comitetul miniștrilor a examinat propunerile făcute de Comisie, în momentul transmiterii raportului său, cu privire la o satisfacție echitabilă care trebuie acordată părții solicitante, propunerile completate prin scrisoarea președintelui Comisiei din 26 mai 1999 Cu condiția ca, în cadrul celei de-a 695-a ședințe a delegaților miniștrilor, Comitetul miniștrilor, în conformitate cu propunerile Comisiei, să fi declarat, prin decizia adoptată la 14 februarie 2000, în conformitate cu fostul articol 32 alineatul (1). 2 din Convenție, pe care guvernul statului pârât trebuia să o plătească părții reclamante ca satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 80 000 de franci francezi de orice cauză de prejudiciu și că dobânda ar fi plătită pentru orice sumă neplătită, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere care a trecut la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, cu condiția ca dobânda să curgă de la expirarea termenului până la data punerii la dispoziție a plății complete Cu condiția ca, în cadrul celei de-a 721-a ședințe a delegaților miniștrilor, Comitetul miniștrilor, în conformitate cu propunerile Comisiei, să fi declarat, prin decizia adoptată la 2 octombrie 2000, în conformitate cu fostul articol 32 alineatul (1). 2 din Convenție, pe care guvernul statului pârât trebuia să o plătească părții reclamante ca satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 70 000 de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că dobânda ar fi plătită pentru orice sumă neplătită, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere care a trecut la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, cu condiția ca dobânda să curgă de la expirarea termenului până la data punerii la dispoziție a plății complete Întrucât Comitetul miniștrilor a invitat guvernul statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a deciziilor sale din 18 ianuarie 1999, 14 februarie 2000 și 2 octombrie 2000, având în vedere obligația Franței de a se conforma dispozițiilor art. 32 alin. (4) din Convenție Întrucât, în momentul examinării acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate în urma deciziilor Comitetului, pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție) Așteptând ca Comitetul de Miniștri să se asigure că guvernul statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 150 000 de franci francezi ca satisfacție echitabilă, Se declară, după examinarea măsurilor luate de guvernul Franței și având în vedere decizia luată în cadrul celei de a 757-a reuniuni a delegaților miniștrilor (26 iunie 2001), că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul fostului articol 32 din convenție în prezenta cauză și decide să încheie examinarea. Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2007)40 Informații furnizate de guvernul Franței la examinarea cauzei Cazes de către Comitetul miniștrilor În primul rând, autoritățile franceze consideră că imprecisitatea formularelor de apel este la originea prezentei încălcări, justițiabilii nu dispun, la momentul faptelor, decât de posibilitatea de a bifa căsuța dispoziții civile, lăsând astfel să existe dubii cu privire la domeniul de aplicare a apelului. Introducerea unei casete de dispoziții vamale pe formularele menționate a ridicat această impreciere și, prin urmare, permite să se evite repetarea unor încălcări similare cu cele constatate în prezenta cauză. În al doilea rând, legea din 15 iunie 2000 de consolidare a protecției prezumției de nevinovăție și a drepturilor victimelor a modificat dispozițiile Codului de procedură penală privind despăgubirea deținerilor provizorii și prevede, în special, că dezbaterile Comisiei de despăgubire au loc în ședință publică, cu excepția cazului în care reclamantul se opune Modificările ulterioare ale legii au confirmat faptul că dezbaterile în fața organismelor competente în materie de despăgubire a obligațiilor provizorii au loc în ședință publică, cu excepția cazului în care reclamantul se opune și că deciziile acestora ar trebui să fie motivate. Având în vedere efectul direct acordat Convenției și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în dreptul francez (a se vedea în special Cass. Sociale 14 ianuarie 1999 Bozkurt, Cass. criminal 16 ianuarie 2001 Hotărârea nr 7688, Cass. penal 16 mai 2001 Hotărârea n 3659, guvernul Franței este convins că magistrații din cadrul Comisiei de compensare nu vor rata, la examinarea cererilor de despăgubire provizorie, să ia în considerare jurisprudența de la Strasbourg pentru a evita noi încălcări ale articolului 6 alineatul (2). Guvernul Franței consideră că toate aceste măsuri vor permite evitarea unor încălcări similare celor constatate în prezenta cauză și că Franța și-a îndeplinit astfel obligațiile în temeiul fostului articol 32 din convenție.

Résolution finale CM/ResDH(2007)40

Droits de l'Homme

Requête n

o

27413/95

Cazes contre la France

(adoptée par le Comité des Ministres le 20 avril 2007,

lors de la 992e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l'ancien article

32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu la Résolution intérimaire DH(99)31, adoptée le 18 janvier 1999 dans l'affaire Cazes contre la France, dans laquelle le Comité des Ministres a conclu qu'il y avait eu violation de l'article

6, paragraphe

2, de la Convention du fait d'une atteinte à la présomption d'innocence lors d'une procédure devant la Commission nationale d'indemnisation en matière de détention provisoire, et a autorisé la publication du rapport de la Commission européenne des Droits de l'Homme

;

Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission, lors de la transmission de son rapport, au sujet d'une satisfaction équitable à accorder à la partie requérante, propositions complétées par lettre du Président de la Commission en date du 26 mai 1999

;

Attendu que lors de la 695e réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 14 février 2000, conformément à l'ancien article 32, paragraphe

2, de la Convention, que le gouvernement de l'Etat défendeur devait verser à la partie requérante comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 80 000 francs français toutes causes de préjudice confondues et que des intérêts seraient payables sur toute somme impayée, calculés sur la base de chaque mois de retard révolu au taux légal applicable à la date de la présente décision, étant entendu que les intérêts courront à partir de l'expiration du délai jusqu'au jour de la mise à disposition du paiement complet

;

Attendu que lors de la 721e réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 2 octobre 2000, conformément à l'ancien article 32, paragraphe

2, de la Convention, que le gouvernement de l'Etat défendeur devait verser à la partie requérante comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 70 000 francs français au titre des frais et dépens et que des intérêts seraient payables sur toute somme impayée, calculés sur la base de chaque mois de retard révolu au taux légal applicable à la date de la présente décision, étant entendu que les intérêts courront à partir de l'expiration du délai jusqu'au jour de la mise à disposition du paiement complet

;

Attendu que le Comité des Ministres a invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de ses décisions des 18 janvier 1999, 14 février 2000 et 2

octobre 2000, eu égard à l'obligation qu'a la France de s'y conformer selon l'ancien article 32, paragraphe 4, de la Convention

;

Attendu que lors de l'examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l'Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises à la suite des décisions du Comité, pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire (ces informations sont résumées dans l'annexe à la présente résolution)

;

Attendu que le Comité des Ministres s'est assuré que le gouvernement de l'Etat défendeur avait versé à la partie requérante la somme totale de 150 000 francs français comme satisfaction équitable,

Déclare, après avoir examiné les mesures prises par le Gouvernement de la France et vu sa décision prise lors de sa 757e réunion des Délégués des Ministres (26 juin 2001), qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'ancien article 32 de la Convention dans la présente affaire, et décide d'en clore l'examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2007)40

Informations fournies par le Gouvernement de la France

lors de l'examen de l'affaire Cazes

par le Comité des Ministres

En premier lieu, les autorités françaises considèrent que l'imprécision des formulaires d'appel est à l'origine de la présente violation, les justiciables ne disposant, à l'époque des faits, que de la possibilité de cocher la case «

dispositions pénales

» et/ou «

dispositions civiles

», laissant ainsi subsister un doute quant à la portée de l'appel.

L'introduction d'une case «

dispositions douanières

» sur lesdits formulaires a levé cette imprécision et permet donc de contribuer à éviter la répétition de violations semblables à celle constatée dans la présente affaire.

En deuxième lieu, la loi du 15 juin 2000 renforçant la protection de la présomption d'innocence et les droits des victimes a modifié les dispositions du code de procédure pénale relatives à l'indemnisation des détentions provisoires et prévoit, en particulier, que les débats de la Commission d'indemnisation «

ont lieu en audience publique sauf opposition du requérant

» et que la Commission statue désormais «

par une décision motivée

». Les modifications ultérieures de la loi ont confirmé que les débats devant les instances compétentes en matière d'indemnisation des détentions provisoires «

ont lieu en audience publique sauf opposition du requérant

» et que les décisions de ces instances devaient être motivées.

Compte tenu de l'effet direct accordé à la Convention et à la jurisprudence de la Cour européenne des Droits de l'Homme en droit français (voir notamment Cass. Sociale 14

janvier

1999 Bozkurt, Cass.

criminelle 16

janvier 2001 arrêt n

o

7688, Cass.

criminelle 16 mai 2001 arrêt n

o

3659), le Gouvernement de la France est convaincu que les magistrats siégeant au sein de la Commission d'indemnisation ne manqueront pas, lors de l'examen des demandes d'indemnisation de détention provisoire, de prendre en compte la jurisprudence de Strasbourg afin d'éviter de nouvelles violations de l'article 6, paragraphe 2.

Le gouvernement de la France est d'avis que l'ensemble de ces mesures permettra d'éviter des violations semblables à celle constatée dans la présente affaire et que la France a ainsi rempli ses obligations en vertu de l'ancien article 32 de la Convention.