ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4989/2024

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 23.05.2023, sub nr. x/2023, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința nr. 243 din data de 16 februarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A., invocând motive de nelegalitate ce pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, invocând încălcarea dreptului la un proces echitabil, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de apărările pe care le-a formulat în întâmpinare și notele de ședință și, totodată, nu a evaluat raportul de cauzalitate dintre: (i) organele Securității și pârât, pe de o parte și, (ii) informațiile furnizate de pârât și eventualele consecințe pentru persoanele pe care le-a menționat în notele informative, pe de altă parte.

În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre organele Securității și recurentul-pârât, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că organele Securității de la acea vreme, l-au racolat pe pârât prin amenințări repetate cu consecințe grave îndreptate împotriva familiei sale și a carierei sale profesionale. De altfel, din probele de la dosarul cauzei, respectiv consemnările Securității, rezultă fără putere de tăgadă că recurentul-pârât nu a beneficiat de avantaje de ordin pecuniar sau de altă natură pentru informările pe care le-a făcut.

De asemenea, instanța de fond în mod greșit nu a constatat că pârâtul nu s-a oferit voluntar și nu a urmărit vreun interes pentru mine și/sau pentru alte persoane.

Totodată, instanța de fond, în motivarea hotărârii, s-a limitat doar să critice regimul totalitar și a omis, cu bună ștință, să prezinte adevărul istoric, și anume că Securitatea statului de la aceea vreme folosea o multitudine de mijloace de forță împotriva cetățenilor/persoanelor pentru a fi racolate ca informatori și care erau lipsite de orice apărare. Este știut că perioada regimului nu exista nicio autoritate investită cu soluționarea nemulțumirilor persoanelor asupra cărora Securitatea statului practica metode abuzive de racolare și nu numai.

În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre informațiile furnizate și eventualele consecințe pentru persoanele pe care le-a menționat în notele informative, a susținut că instanța de fond s-a rezumat doar la aprecieri prezumtive în sensul că notele informative puteau avea consecințe asupra acelor persoane fără să existe certitudinea că persoanele în cauză ar fi suferit eventuale consecințe și, apoi, care anume au fost acele consecințe etc.

În fine, a mai invocat recurentul-pârât și faptul că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu a admis cererea de a introduce în cauza lucrătorii de Securitate care l-au racolat și care au primit notele informative.

Intimatul-reclamant Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în principal să se constate nulitatea recursului, pentru nemotivare, având în vedere că argumentele recurentului nu se încadrează în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând în esență că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în mod corect a reținut îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de textul legal menționat, respectiv faptul că: pârâtul a semnat un angajament la data de 18.09.1975, fiindu-i atribuit numele conspirativ "B."; acesta a furnizat organelor de securitate informații privind activități și atitudini potrivnice regimului comunist; furnizarea unor informații de asemenea natură a fost făcută conștient, pârâtul având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări; prin furnizarea informațiilor, pârâtul a participat la o activitate de natură a încălca drepturi fundamentale prevăzute de tratatele internaționale la care România era parte.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a apărărilor invocate de intimatul-reclamant prin întâmpinare, raportat la normele legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A., reținând în esență că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Contrar celor susținute de recurentul-pârât, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a analizat susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată, prin raportare atât la probatoriul administrat cât și la apărările pârâtului, procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale ambelor părți. Prin urmare, au fost respectate cerințele unui proces echitabil, neputând fi reținute susținerile recurentului, în sensul că apărările sale din întâmpinare și notele scrise au fost ignorate.

În ceea ce privește argumentul referitor la încălcarea dreptului la apărare, recurentul-pârât a înțeles să critice greșita respingere a cererii de încuviințare a probatoriului solicitat.

Înalta Curte reamintește că, în exercitarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, statornicit prin art. 22 C. proc. civ., chestiunea administrării probelor solicitate de părțile aflate în litigiu este lăsată de legiuitor în atributul instanțelor de fond, care au o marjă de apreciere asupra utilității și concludenței probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluționarea litigiului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În speță, prin încheierea de ședință din 19 ianuarie 2024, instanța de fond a calificat solicitarea formulată de pârâtul A., în temeiul art. 78 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, de introducere în cauză a persoanelor indicate de acesta prin întâmpinare, ca fiind o solicitare a încuviințării probei cu martori și a respins-o, apreciind motivat că nu este utilă soluționării cauzei.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin nesocotirea de către prima instanță a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., iar în ceea ce privește aprecierea probelor administrate, acest aspect nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

În continuare, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Trebuie precizat că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de colaborator al Securității.

Astfel, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din semnificația dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securității" rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate.

Astfel, persoana trebuia să furnizeze informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), iar prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Instanța de control judiciar constată că recurentul a scris și a furnizat Securității note informative care îndeplinesc condițiile necesare pentru reținerea calității de colaborator al Securității. Pe de o parte, notele informative denunțau atitudini potrivnice regimului comunist, iar, pe de altă parte, denunțurile erau apte de a duce la încălcarea drepturilor fundamentale ale celor denunțați.

Astfel, fără a mai relua conținutul notelor informative aflate în dosarul de personal nr. x, Înalta Curte reține că recurentul a denunțat relațiile cu cetățeni străini, intenția de a părăsi țara, nemulțumirile față de condițiile de trai, fiind îndeplinită atât prima condiție cu privire la denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât și cea de a doua condiție, referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale.

În perioada comunistă, intenția de a părăsi definitiv țara era considerată o atitudine potrivnică regimului comunist, cunoscută fiind politica dusă de regimul totalitar de îngrădire a liberei circulații. De altfel, dorința de a emigra era privită de conducerea statului ca o contestare a condițiilor "deosebite" de viață asigurate de regim, fiind atent monitorizată de organele de Securitate.

În sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist se înscriu și opiniile unor persoane care considerau că alte state - în special cele occidentale - asigurau cetățenilor lor condiții de viață superioare celor oferite în acea perioadă de Statul Român.

De asemenea, comentariile legate de nivelul de trai reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind de notorietate faptul că anii '80 au fost guvernați de o politică restrictivă în toate domeniile, inclusiv în cel alimentar.

A contrazice aceste susțineri ale reprezentanților puterii comuniste reprezenta, din perspectiva autorităților, un afront evident la adresa guvernanților și, prin urmare, o atitudine potrivnică regimului comunist.

Așadar, informațiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974, precum și libertatea de exprimare, prevăzută de art. 28 din Constituția României din 1965, respectiv de art. 19 din Pactul menționat anterior și dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și religiei normat de art. 30 din Constituția României din 1956 coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și dreptul la liberă circulație, prevăzut de art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Totodată, nu se poate susține că furnizarea informațiilor nu a fost făcută conștient, pârâtul având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele prezentate anterior nu puteau rămâne fără urmări. Altfel spus, prin furnizarea acestor informații, pârâtul a conștientizat faptul că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare sau orice alte măsuri restrictive de drepturi.

Interpretarea gramaticală, logico-sistematică și teleologică ale prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 conduc la concluzia că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost aptă să le aducă atingere.

Activitatea concretă a pârâtului, astfel cum rezultă raportat la aceste note informative, a determinat urmărirea sau aprofundarea urmăririi informative a persoanelor denunțate, așa cum rezultă din mențiunile ofițerului de legătură inserate la finalul notelor informative.

Cu privire la pretinsa constrângere de a colabora cu organele de Securitate sub amenințarea Înalta Curte reține că pârâtul nu a făcut dovada constrângerii morale sau fizice prin nicio probă. Astfel, acesta nu a dovedit presiunile exercitate asupra sa, violențe fizice sau verbale și niciun alt act care să fi impus redactarea angajamentului și a notelor informative. Pe de altă parte, împrejurarea că în țară exista un regim comunist care impunea un anumit mod de viață, caracterizat prin constrângeri și prin limitare a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, nu este suficientă pentru a considera ca fiind dovedită constrângerea la colaborarea cu organele Securității în toate cazurile.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței nr. 243 din data de 16 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.