ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4939/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat desființarea rezoluției inspectorului șef al Inspecției Judiciare, a rezoluției de clasare în lucrarea C22-1022/07.07.2022 și trimiterea dosarului pentru completarea reală și efectivă a verificărilor privind faptele și împrejurările criticate ca abateri disciplinare săvârșite de procuror A. și prim procuror B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, județul Giurgiu, respectiv continuarea abuzurilor și manoperelor dolosive față de reclamantă începute în dosarul nr. x/2016, agravate în dosar nr. x/2018, continuate în prezent în dosarul nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 793 din data de 10.05.2023, Curtea de Apel București, secția a -VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta C. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs C., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și, în subsidiar, reținerea spre rejudecare de către instanța de recurs cu consecința admiterii cererii astfel cum a fost completată prin cele două cereri adiționale și obligarea pârâtei Inspecția Judiciară la completarea și lămurirea actelor administrative criticate.

În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta susține că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sub aspectul nemotivării corespunzătoare.

Arată că instanța a soluționat cauza fără a analiza cele două cereri adiționale ce au completat acțiunea principală, potrivit art. 204 C. proc. civ. și că instanță de fond, prin hotărâre, se referă exclusiv la lucrarea C22-1022/07.07.2022 și nu face nicio referire la aspectele reclamate cu privire la procuror D. sau cei doi inspectori E. și F., eludând total completarea acțiunii.

O altă critică se referă la faptul că hotărârea recurată a fost dată cu nesocotirea principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., vătămarea neputând fi acoperită decât prin casarea hotârârii și trimiterea la aceeași instanță și că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sub aspectul nemotivării corespunzătoare.

Susține că, în cauză nu există nici măcar o referire la ce anume probe anterior admise prin încheierea din 26.04.2023 apreciind că însuși dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. a fost nesocotit.

Atâta timp cât, în considerente, instanta nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileste împrejurarile de fapt esențiale în cauza, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în cauză, soluția exprimată prin dispozitiv ramâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

O astfel de hotarâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere.

Consideră că instanța de fond nu s-a pronunțat în privința excepției de nulitate absoultă, a nesocotirii normelor de drept material, a manoperelor dolosive, a normelor de drept procesual încălcate, sub aspectul necomunicării unor acte, sau aspectul discriminării și al conduitei repetând acțiunile de șantaj etc.

Deși cu ocazia termenului din 26.04.2023 Curtea a admis proba cu toate înscrisurile, în motivare nu se arată ce proba a fost administrată în concret, nici ce proba a fost înlăturată sau considerate nerelevante ulterior admiterii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta susține că prima instantă nu a analizat fondul cauzei deoarece face referire numai la motive străine de natura cauzei, respectiv străine și de motivele de contestație, dar și de aspectele semnalate și sesizate pârâtei Inspecția Judiciară.

Arată că, deși s-a criticat exercitarea funcției cu rea-credință sub aspectul nesocotirii normelor de drept material și procesual de către procurori reclamați, începând din august 2016 până in prezent, pentru faptele punctual arătate, privind modul de instrumentare al dosarelor referite, în mod total străin de cauză instanța de fond se referă la faptul că "nu trebuie lămurite faptele și împrejurările dosarului de fond judecat deși nu a fost nicidecum învestită să soluționeze fondul dosarelor, ci dimpotrivă trebuia să analizeze tocmai contradicțiile dintre versiunile modificate ale actelor, care în mod necesar sunt în legătură cu modul de instrumentare al dosarelor, deoarece privește materia penală.

Instanța mai face referire la aspecte cu care nici nu a fost investită nici nu privesc contestația sau cauza, repsectiv la un adevăr judiciar dedus din caracterul definitiv al unei solușii dintr-o sentință definitivă deși asemenea motive sau aspecte nu au făcut obiectul contestației.

Astfel cum rezultă atât din acțiunea principală, cât și din cererile adiționale a fost reclamată nesocotirea cu rea-credință a normelor de drept material și procesual-penal, discriminarea, atitudinile de șantaj - manoperele dolosive și ticluite, fapte ce reprezintă abateri disciplinare grave, dovedite de probatoriul propus. Or, instanței nu i-a fost exhibat niciun conflict de natură civilă, atare împrejurare fiind străină de obiectul litigului și dovedește dezinteresul total al primei instanței pentru fondul cauzei.

O altă critică subsumată acestui motiv de casare este acela că prima instanță nu arată motivele pro și contra pentru care dovezile depuse și incuviințate de aceasta nu ar infirma afirmatele verificări ce nu corespund aspectelor semnalate.

Afirmația în sens negativ al instanței "nedepunându-se dovezi care să infirme verificările pârâtei" arată și o inversare a sarcinii probei, intenționată de instanță și nepermisă, obligând reclamantul la dovedirea unui fapt negativ, contrar art. 249 C. proc. civ.

Reclamanta invocă și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând următoarele:

- instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dipozițiile art. 45 indice 1 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Instanța de fond face referire că pârâta a verificat existența dosarelor și fișe ECRIS, operațiuni care nu corespund naturii faptelor reclamate, respectiv nici nesocotirea normelor de drept material sau procesual, nici atitudinea necorespunzătoare, sau discriminatorie și nici privind premisele factuale false pe care iși bazează pârâta rezoluțiile atacate.

- în mod greșit a interpretat și aplicat dipozițiile art. 45 indice 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, deoarece analiza "indiciilor" se face tocmai raportat la modul de instrumentare al cauzelor, în acest caz fiind vorba despre nesocotirea normelor de drept material și procesual penal recunoscute explicit de proc. D. (ignorată de Curte), astfel că probatoriul în dovedirea relei credințe izvorăște esențialmente din cauza ce este consecința directă a abuzurilor reclamate.

Tot în cadrul acestui motiv, susține recurenta că în mod greșit interpretează curtea de apel limitele de analiză a primei instanță, respectiv motivele pentru care rezoluțiile se desființează și în mod greșit a interpretat conținutul și întinderea noțiunii de verificări prealabile prevăzute de art. 45 indice 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, deoarece acestea trebuie să corespundă aspectelor sesizate ori nu a fost criticată inexistenta unor dosare, ci nesotirea normelor de drept material și procesual ce nu au aptitudinea de a fi evidentiate prin verificări ECRIS, neavând nico legătură cu aspectele semnalate, independența Inspecției Judiciare fiind una strict operațională, nicidecum absolută, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 65 alin. (3) Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cee ace înseamnă că instanța are atributul verificării intrinseci a rezoluțiilor atacate, neputând sustrage analiza contestație sub simplul pretext că ar fi elemente de evaluare din partea inspectorului judiciar.

Or, tocmai lipsa referirilor (din cuprinsul actelor atacate) la aspectele semnalate în concret conduc la concluzia logică că este necesară completarea efectivă a verificărilor, cu respectarea corespondenței între natura celor semnalate și operațiunile administrative.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. precizează că hotărârea ar putea fi casată pe acest temei doar în situația unei încălcări a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, acestea fiind în principal, o eventuală nerespectare a dreptului la apărare, a principiului contradictorialității și a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilității sau a oralității dezbaterilor, aspecte care nu pot fi reținute în referire la modalitatea de instrumentare a prezentei cauze de către judecătorul Curții de Apel București.

Față de motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. precizăm că acest motiv nu se confirmă, hotărârea putând fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât și atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speța.

Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, lipsește total motivarea dezlegării date de instanță unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă, judecătorul a motivat confuz sau sumar situația de fapt astfel încât instanța de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată; Or, rezultă cu evidență că niciunul dintre aceste posibile motive de casare nu se verifică în speță, instanța de fond motivând coerent și amplu soluția dispusă, cu luarea în considerare a tuturor criticilor ridicate în cererea introductivă a reclamantei.

Față de ultimul motiv de casare invocat de către recurenta reclamantă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. învederează că, în considerarea acestui motiv de nelegalitate, instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C., ca nefondată.

Subliniază faptul că în controlul de legalitate permis instanței de contencios administrativ și fiscal este realizată o cenzură externă (verificarea competenței organului disciplinar și a formalităților procedurii) și o cenzură internă a actelor atacate (respectarea normelor materiale ierarhic superioare și a spiritului legii sau al actelor normative disciplinare), cu respectarea scopului art. 451 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 (act normativ în vigoare la momentul soluționării plângerilor), respectiv claritatea și caracterul complet al rezoluțiilor emise.

Acest control de legalitate generic este limitat nu numai la lege și regulamente, ci inclusiv de cadrul acțiunii depuse, conform principiului disponibilității prevăzut de art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În cazul de față, instanța nu a identificat critici ale reclamantei care să aducă argumente cu privire la nelegalitatea rezoluțiilor, subliniind că instanța de contencios administrativ nu poate interveni peste dreptul de apreciere al inspectorului de caz asupra necesității realizării unor operațiuni administrative, acolo unde regulamentul lasă la aprecierea inspectorului realizarea anumitor acțiuni.

Împotriva întâmpinării formulate de pârâta Inspecția Judiciară recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor urma.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru procurori în data de 8 martie 2022, reclamanta C. a criticat modul de exercitare a atribuțiilor de către procurorul de caz A. sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f), m), s), ș) și t) din Legea nr. 303/2004, în legătură cu modul de soluționare a dosarelor nr. x nr. y ale aceleiași unități de parchet și pentru dispunerea clasării în data de 18 septembrie 2020, în ultimul dintre acestea. Reclamanta a mai sesizat Inspecția Judiciară și cu privire la modul de soluționare a dosarelor penale nr. x/2016 și y/2018 și de soluționarea dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2020, toate ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale.

În urma verificărilor efectuate, prin rezoluția din data de 9 iunie 2022, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, s-a dispus clasarea sesizării reclamantei, întrucât nu au fost evidențiate indicii privind săvârșirea vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Ca urmare a plângerii formulată împotriva rezoluției de clasare, a fost emisă rezoluția Inspectorului - șef al Inspecției Judiciare nr. C22-1022 din data de 7 iulie 2022, prin care a fost respinsă plângerea formulată de recurenta-reclamantă din prezenta cauză dedusă judecății.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanta C.., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, cu o cerere prin care a solicitat desființarea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare și a rezoluției de clasare.

Nemulțumită de soluția instanței de fond de respingere a cererii de chemare în judecată, reclamanta C. a declarat recurs, formulând critici ce se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., pe care instanța de recurs le va respinge ca nefondate.

Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și se referă la nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sub aspectul nemotivării corespunzătoare a hotărârii, a faptului că hotărârea recurată a fost dată cu nesocotirea principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ. și că instanta de fond nu s-a pronuntat în privința excepției de nulitate absoultă, a nesocotirii normelor de drept material, a manoperelor dolosive, a normelor de drept procesual încălcate, sub aspectul necomunicării unor acte, sau aspectul discriminării și al conduitei repetând acțiunile de șantaj etc.

Înalta Curtea apreciază că acest motiv de recurs nu este incident, întrucât criticile astfel formulate se dovedesc a fi nefondate.

Motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) este incident atunci când sunt încălcate principii importante ale procesului civil (ex. principiul contradictorialității sau oralitătii) sau când sunt încălcate reguli de procedură care se sancționează cu nulitatea actului sau a hotărârii.

Trebuie precizat că aspectele privind nemotivarea corespunzătoare a hotărârii, a faptului că hotărârea recurată a fost dată cu nesocotirea principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., a nesocotirii normelor de drept material, a manoperelor dolosive sau aspectul discriminării și al conduitei repetând acțiunile de șantaj etc, nu sunt motive de casare ce pot fi circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora,,(1) Casarea unor hotărâri se poate cere (...) atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;"

În ce privește critica potrivit cărei instanta de fond nu s-a pronunțat în privința excepției de nulitate absoultă, a normelor de drept procesual încălcate, sub aspectul necomunicării unor acte, Înalta Curte reține că recurenta a invocat nulitatea absolută a rezoluției de clasare din lucrare nr. 22-2844/19 septembrie 2022 emisă de Direcția de inspecție pentru procurori prin inspector judiciar procuror E. pe considerentul că au fost nesocotite dispozițiile legale ce ocrotesc un interes public, general privind competența funcțională subiectivă a inspectorului, incompatibilitatea acestuia față de implicarea în soluționarea unor lucrări anterioare privind aceeași situație de fapt (corelativ cu nesocotirea obligației de abținere), precum și urmare a violării principiului securitatii raporturilor juridice și, prin aceasta, a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 alin. (1) din Conventia Europenană a Drepturilor Omului.

Raportat la aceste motive, în mod corect, instanța de fond a anlizat susținerile reclamantei odată cu fondul cauzei astfel că, Înalta Curte nu poate reține incident acest motiv de casare.

Al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") este nefondat.

Referitor la această critică, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere. Astfel, Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, se constată că judecătorul fondului a apreciat în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea judicioasă.

În acest sens, Înalta Curte constată că, prin modul în care a fost formulată cererea de chemare în judecată, respectiv prin argumentele reiterate prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă tinde să supună verificării întreaga situație de fapt calificată în drept ce a făcut obiectul sesizării.

Or, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare.

Înalta Curte amintește totodată că cercetarea disciplinară a magistraților se poate realiza doar în condițiile Legii nr. 317/2004, în vigoare în perioada de referință, care reglementează atât competența Inspecției Judiciare și atribuțiile inspectorilor judiciari, cât și procedura cercetării disciplinare, rezultând că inspectorii judiciari, desfășurându-și activitatea în mod independent nu sunt ținuți de încadrarea juridică dată de către petenți faptelor sesizate, fiind esențial ca aceștia să stabilească, în raport de chestiunile din sesizare, dacă există indiciile săvârșirii de către magistrați a vreunei abateri disciplinare, iar nu dacă încadrarea juridică din sesizare ori diversele aspecte nerelevante pentru constatarea existenței/inexistenței elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare se confirmă sau nu.

Or, prin rezoluția contestată, realizând verificările în aceste limite, în mod corect inspectorul judiciar a reținut că niciuna dintre abaterile disciplinare invocate de petiționara C. nu se regăsesc, din punctul de vedere al elementelor lor constitutive, în activitatea profesională desfășurată de magistratul procuror A..

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că, întrucât răspunderea disciplinară este personală, iar raportul juridic disciplinar se leagă doar între magistrat și angajator, recurentul nefiind parte a acestui raport de drept, nu există un drept al autorului sesizării la Inspecția Judiciară de a declanșa cercetarea disciplinară a unui magistrat, cu tot ceea ce presupune procedura prevăzută de art. 46 din Legea nr. 317/2004, ci un drept de a supune analizei autorității competente săvârșirea unei fapte care ar putea face obiectul unei abateri disciplinare, titulara acțiunii judiciare fiind Inspecția Judiciară, având în vedere competențele acesteia date prin lege.

Și critica referitoare la motivarea insuficientă este nefondată întrucât instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Potrivit jurisprudenței constante a instanței europene de contencios a drepturilor omului pronunțate și în cauze împotriva României, sepre exemplu (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock și Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți și că o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Or, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată în urma unui examen laborios de legalitate, stabilind faptele și aplicând dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil, reușind să surprindă toate împrejurările esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentei privind incidența unui astfel de motiv de casare.

Ultimul motov de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Analizând susținerile recurentei se constată că, deși se invocă greșita interpretare și aplicare a art. 45 indice 1 alin. (3) șî (5) din Legea nr. 317/2004, în realitate, aceasta avansează critici care vizează modalitatea de interpretare a probatoriului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de C. împotriva sentinței civile nr. 793 din 10 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. împotriva sentinței civile nr. 793 din 10 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.