ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4742/2025

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2025 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2025, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Vidra, jud. Vrancea, obligarea acesteia la plata sumei de 178.500 RON.

2.1 Prin sentința civilă nr. 4431 din 29.04.2025, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Vidra, jud. Vrancea în favoarea Tribunalului Vrancea, secția de contencios administrativ si fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut, în esență, incidența, în cauză, a prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, precum și faptul că punctul de lucru al unei societăți nu reprezintă o accepțiune largă a sensului noțiunii de "sediului social", astfel încât nu se pot avea în vedere punctele de lucru ale unei societăți la stabilirea instanței competente. Totodată, sus indicata instanță a constatat că niciuna dintre părțile cauzei nu are sediul în Municipiul București, clauza a XIII-a a contractului încheiat între acestea referindu-se la instanța de la sediul beneficiarului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 311 din 9 iulie 2025, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Vrancea a reținut, în esență, că reclamantul a avut alegerea competenței teritoriale între două instanțe deopotrivă competente teritorial (pe de o parte instanța de la sediul Beneficiarului, adică Tribunalul Vrancea, și pe de altă parte instanța din București) și a ales instanța din București prin formularea și introducerea acțiunii la Tribunalul București, neputând fi invocată, în cauză, o necompetență de ordine publică sub forma încălcării competenței teritoriale exclusive.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces (Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal) îl constituie, pe de o parte, problema calificării ce poate fi dată unei clauze contractuale referitoare la stabilirea, prin contract, a unei competențe teritoriale, în sensul de a se aprecia dacă aceasta reprezintă sau nu o clauză atributivă de competență în privința părții clauzei ce cuprinde un criteriu diferit de cel reglementat legal, iar, pe de altă parte, aspectul identificării instanței competente teritorial să judece cauza pendinte.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține, că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, cauza pendinte vizează executarea contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022, având ca obiect Servicii de proiectare, faza studiu de fezabilitate pentru obiectivul investiții "Construire stație de epurare și extindere rețea de canalizare în comuna Vidra, Județul Vrancea", astfel încât sunt incidente prevederile Legii nr. 101/2016.

În ceea ce privește chestiunea naturii clauzei contractuale cuprinse în clauza a XIII-a a contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022, Înalta Curte reține că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă."

Astfel, o clauză contractuală ce privește mecanismele de soluționare a litigiilor apărute între părți nu dobândește calitatea de clauză atributivă de competență în orice situație, ci exclusiv în ipoteza în care sunt întrunite condițiile impuse de art. 126 alin. (1) C. proc. civ., iar una dintre aceste condiții este cea a lipsei unei competențe reglementate în plan legislativ în mod exclusiv.

La data încheierii contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022, forma normativă a prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 era următoarea:

"(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice, în termen de 45 de zile."

Prin prevederile clauzei a XIII-a a contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022, părțile au reglementat mecanismul unei competențe alternative, după cum arată expres și reclamanta în notele scrise din data de 17 iunie 2025, însă instanțelor între care părțile ar avea, conform acestei prevederi contractele, dreptul de a alege sunt diferite de prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 indicate în precedent. Competența alternativă stabilită de părți este între instanța de judecată de la sediul beneficiarului și instanțele din București, în contextul în care niciuna dintre părți nu avea, la momentul perfectării contractului, sediul/sediul social în București (reclamanta - în calitate de prestator - avea/are sediul social în circumscripția teritorială a Județului Olt, în timp ce autoritatea contractantă/beneficiarul avea/are sediul în circumscripția teritorială a Județului Vrancea).

În raport de aceste aspecte, întrucât în materia contractelor de achiziții publice, ce sunt contracte administrative, iar nu de drept privat, și prin care se urmărește realizarea unui interes general, supus unui regim de putere publică, Legea nr. 101/2016 conține norme proprii de competență, derogatorii de la dreptul comun, clauza contractuală indicată în precedent nu are natura juridică a unei clauze atributive de competență producătoare de efecte juridice valide.

Prevederile normative, de ordine publică, reglementau, la momentul formării acordului de voință al părților, reguli exclusive de determinare a instanței competente teritorial, aplicabile în mod specific în materia executării lato sensu a contractelor de achiziție publică și care nu puteau fi modificate prin voința părților contractante, cu neobservarea legii speciale.

Pe cale de consecință, aceste reglementări intră în categoria celor vizate de teza finală a art. 126 alin. (1) C. proc. civ., ce înlătură posibilitatea părților de a dispune, prin contract, asupra instanței competente, motiv pentru care clauza a XIII-a a contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022 nu are natura unei clauze atributive de competență, în sensul art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește aspectul identificării instanței competente teritorial să judece cauza pendinte, în raport și de cele statuate prin Decizia RIL nr. 11/2023, Înalta Curte, în aplicarea art. 24 din C. proc. civ. și față de data formulării cererii de chemare în judecată (25.02.2025), reține că în cauza pendinte este incidentă tot forma normativă a prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 indicată în precedent.

În virtutea acestui text normativ, reclamanta avea deschisă opțiunea alegerii oricăreia dintre cele două instanțe deopotrivă competente teritorial (în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția căreia are sediul social/domiciliul reclamantul).

Partea reclamantă a optat, însă, pentru o instanță ce nu se încadrează în niciuna dintre categoriile indicate de textul normativ, mai precis Tribunalul București, în circumscripția teritorială a căruia, după cum s-a arătat și mai sus, nu se regăsește niciunul dintre sediile părților litigante.

Se mai observă că legiuitorul folosește, în cuprinsul art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în mod expres noțiunea de sediu social. O atare noțiune se impune a fi interpretată, pentru stabilirea competenței teritoriale, în sens restrâns, fără a prezenta relevanță sediile secundare sau punctele de lucru, după cum s-a reținut în jurisprudența consolidată a Înaltei Curți.

Pe de altă parte, se constată că, prin notele scrise depuse la data de 17 iunie 2025, reclamanta a învederat argumentele ce au stat la baza demersului de alegere a instanței, în sensul de a valorifica prevederile clauzei a XIII-a a contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022.

Acest context relevă faptul că opțiunea reclamantei, în alegea instanței, nu s-a bazat pe criteriul sediului său social.

În raport de nevalorificarea, de către reclamantă, a criteriului propriului sediu social, coroborat cu faptul că inclusiv anterior menționata clauză contractuală prevede criteriul sediului beneficiarului, precum și de faptul că autoritatea contractantă din cauza pendinte/beneficiarul în sensul contractului de prestări servicii nr. x/15.09.2022 are sediul în circumscripția Tribunalului Vrancea, Înalta Curte va reține că aparține acestei instanțe competența teritorială de a soluționa cauza pendinte.

Față de considerentele expuse în precedent și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta societatea A. S.R.L. și pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vidra în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.