ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4367/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.07.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat: - anularea parțială a Hotărârii nr. 262 din 24.02.2020 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în sensul anulării sancțiunii avertismentului, impuse reclamatului B. prin această hotărâre; - impunerea, în locul sancțiunii avertismentului, a sancțiunii contravenționale maxime, prevăzute de art. 26 al O.U.G. nr. 137/2000 pentru discriminarea ce vizează un grup de persoane sau o comunitate; - sancționarea cu aceeași sancțiune contravențională a radiodifuzorului C., față de care CNCD nu s-a pronunțat în niciun fel; - obligarea CNCD la sesizarea parchetului, în temeiul art. 291 C. proc. pen., sub aspectul luării la cunoștință cu privire la săvârșirea de către domnul B. și C. a infracțiunii de incitare la ură și discriminare, prevăzută și pedepsită de către art. 369 C. pen., în condițiile în care instanța va aprecia că fapta dedusă judecății depășește limitele contravenționale și se înscrie în cazurile de pedepsire penală, conform art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000; - obligarea reclamaților B. și C. la publicarea în media a hotărârii judecătorești, conform art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 137/2000. Având în vedere dispozițiile art. 78 C. proc. civ., respectiv art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, instanța a pus în vedere reclamantului necesitatea introducerii în cauză a persoanelor reclamate în fața CNCD, sens în care, în urma precizărilor sale, cadrul procesual pasiv a fost extins prin introducerea în cauză a pârâților B. și D. S.A, radiodifuzorul care deține licența pentru postul de C.. 1.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 895 din 17 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S.A ca neîntemeiată. A respins acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în București, B. și D. S.A. - Postul de C., ca neîntemeiată. Totodată, a obligat reclamantul la plata sumei de 4000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul B. cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. 1.

Calea extraordinară de atac formulată în cauză Împotriva sentinței a promovat recurs reclamantul A., în condițiile art. 483 C. proc. civ. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care, a invocat următoarele motive: Instanța de fond nu a reținut corect intenția pârâtului B. de a insulta credința ortodoxă și practica ortodoxă a pelerinajelor, pronunțând o sentință netemeinică. Arată recurentul-reclamant că, din afirmațiile făcute, se vede clar că intimatul-pârât B. și-a permis să facă afirmații insultătoare la adresa simbolurilor religioase ale Ortodoxiei și a practicii și credinței ortodoxe, afirmații care nu sunt în context medical, pentru că acesta nu are nicio educație medicală pentru a avea o opinie a în materia prevenției sanitare. Se susține în continuare că denumirea sfintelor moaște ale Sfântului Dumitru cel Nou al Bucureștilor ca "hoitul din plexiglas" nu are nicio legătură cu prevenția sanitară împotriva COVID 19, ci are legătură cu opinia domnului B. despre sfintele moaște în general. Din astfel de concepție despre sfintele moaște se naște și disprețul afișat public al domniei sale pentru practica respectivă a sărutării moaștelor. Judecarea încrederii pe care o au ortodocșii în puterea miraculoasă a sfinților, mai ales a sfântului Dimitrie, cunoscut ca tămăduitor al unor boli infecțioase cu transmisie rapidă, ca prostie și semn d retardare mintală nu are nicio legătură cu practica medicală și cu prevenția sanitară, ci cu practica sărutării moaștelor. În fine, se susține că intimatul B. își exprimă păreri denigratoare față de practica religioasă, față de simbolurile religioase, nu față de securitatea națională sau securitatea medicală, domenii în care nu are nicio expertiză pentru a vorbi. Pentru toate aceste motive, consideră că instanța a tratat mai indulgent decât CNCD însuși aceste insulte grave, care se constituie în încălcarea Legii 489/2006, care interzice strict insultarea simbolurilor religioase, în condițiile în care sfintele moaște sunt pentru ortodocși simboluri religioase. Apreciază că sancțiunea aplicată, avertismentul, este disproporționată față de gravitatea faptei săvârșite. Raportat la jurisprudența CEDO, consideră că sancționarea intimatului cu contravenție este prevăzută de lege, urmărește scopul legitim de a apăra demnitatea și dreptul la opinie religioasă a membrilor unui cult legal constituit, este necesară într-o societate democratică și e proporțională cu scopul urmărit, astfel că solicită ca instanța să desființeze sentința civilă sub aspectul sancționării intimatului și aplicarea contravenției prevăzută de lege, așa cum a cerut-o în actiunea inițială. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în esență, recurentul afirmă că acestea sunt excesive, nu reflectă valoarea muncii avocatului, în condițiile în care aceasta a depus note scrise atașate la dosar. 1.

Apărările intimaților-pârâți Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului și în subsidiar, respingerea ca nefondat, reiterând argumentele principale din întâmpinarea formulată la fond. Recurentul-reclamant a depus, prin Serviciul Registratură, răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât B. prin care a invocat excepția tardivității depunerii întâmpinării, susținând că termenul a fost depășit cu un an, in condițiile în care recursul a fost depus la data de 31.10.2023. Intimata-pârâtă D. Postul de C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Pe fond a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat. Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care solicită scoaterea din cauză a intimatei-pârâte D. Postul de C.. 1.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 9 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. Înalta Curte, a respins excepția tardivității depunerii întâmpinării, cu motivarea că cererea de recurs a fost comunicată în data de 06.08.2024, întâmpinarea fiind depusă în data de 16.08.2024. De asemenea, față de poziția recurentului-reclamant, potrivit căreia nu a înțeles să recureze soluția sub acest aspectul soluției de respingere a acțiunii ce o vizează pe intimata-pârâtă D. Postul de C., Înalta Curte a constatat că aceasta nu are calitate procesuală în recurs, motiv pentru care nici nu a fost pusă în discuție nici excepția nulității recursului invocată de aceasta. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că prin motivele de recurs reclamantul a arătat, în concret, în ce constă nelegalitatea sentinței pronunțate de către instanța de fond, ceea ce permite încadrarea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care se va analiza sentința atacată în raport de criticile formulate, după cum urmează: Motivele pentru care recurentul-reclamant a solicitat anularea parțială a actului administrativ jurisdicțional indicat au fost reiterate în recurs ca reprezentând motive de nelegalitate a sentinței. Teza autorului demersului judiciar este că sancțiunea aplicată, avertismentul, este disproporționată față de gravitatea faptei săvârșite. În cauza de față s-a reținut ca premisă factuală împrejurarea că, la data de 26.10.2020, pârâtul B. a fost invitat în emisiunea #x, difuzată de postul de C., la o dezbatere având următoarea temă: "De ce ies oamenii în stradă în pandemie?", temă de interes general la acel moment, având în vedere măsurile adoptate de autoritățile publice în contextul pandemiei de COVID-19. Opinia exprimată de pârâtul B. în legătură cu tema abordată în cadrul emisiunii #x ("se duce omul unde stă acolo hoitul ăla în plexiglas...hoitul în pepsiglas...vin oamenii acolo, își scot masca, ling pexiglasu’ și își pun masca la loc ...ce e în creierul, în sufletul omului care face această operațiune... el este sub maimuțele antropoide. Nu știu, e pă a nivelu’ meduzelor") l-a determinat pe reclamant să sesizeze Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la data de 09.11.2020 cu privire la o presupusă faptă de discriminare apărută cu ocazia emiterii în spațiul public a unor afirmații ale dlui B., considerate discriminatorii la adresa credincioșilor creștini-ortodocși. Prin Hotărârea nr. 262/24.02.2020 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu, pe criteriul apartenenței religioase, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, fiind aplicată pârâtului B. sancțiunea avertismentului potrivit art. 5 alin. (2) și art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. S-a mai constatat că pârâtul, autor al afirmațiilor, are calitatea de formator de opinie, fiind un jurnalist recunoscut drept o persoană influentă în social media, care avea capacitatea de a conștientiza atât gravitatea afirmațiilor cât și impactul social. Astfel, cum a statuat autoritatea, cu referire, atât la context, cât și la obiectivul urmărit de autor, pârâtul nu a urmărit să critice pelerinajul și sărutarea moaștelor în general, ci în contextul pandemic în care trebuie respectate norme stricte igienico-sanitare și de protecție a sănătății populației. Ca atare, Consiliul a înțeles că intenția pârâtului nu a fost de a aduce atingere dreptului de demnitate a credincioșilor ortodocși, ci de a sesiza riscurile majore de proliferare a infecțiilor pe fondul contextului pandemic global care a impus restricții și distanțare socială la nivelul întregului mapamond. Contrar criticilor din recurs, se constată că la aplicarea sancțiunii, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a raportat în mod legal la criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G./2011, avertismentul fiind proporțional cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale pârâtului. Prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-81/12, se confirmă valoarea juridică a sancțiunii avertismentului, sub aspectul îndeplinirii exigenței efectivității, proporționalității și disuasivității, fiind de competența instanței naționale să verifice dacă această sancțiune este adecvată în litigiul ce face obiectul cauzei deduse judecății. În speță, în raport de împrejurările de fapt reținute prin hotărârea contestată, prima instanță a apreciat că CNCD a realizat o corectă individualizare a sancțiunii contravenționale. Astfel, cum bine a punctat judecătorul fondului, în efectuarea testului relativ la necesitatea ingerinței statului în libertatea de exprimare Colegiul Director al CNCD s-a raportat la obiectivul urmărit de partea reclamată, contextul în care a avut loc, conținutul afirmațiilor, rolul în societate al persoanei- autorul afirmațiilor în emisiune. Or, autoritatea pârâtă a avut în vedere la aplicarea sancțiunii împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, respectiv, în contextul unui demers pur jurnalistic, corelativ exercitării dreptului la libertatea de exprimare, în contextul pandemic în care trebuie respectate norme stricte igienico-sanitare și de protecție a sănătății populației, acesta neurmărind să critice pelerinajul și sărutarea moaștelor, pe criterii discriminatorii. Acest fapt reiese cu evidență și din poziția exprimată de pârât cu ocazia audierilor în care acesta a arătat că nu a înțeles să se manifeste împotriva credințelor religioase și a dreptului credincioșilor de a-și exercita această credință, ci și-a exprimat critica în contextul pandemiei în condițiile în care trebuie respectate norme stricte de împiedicare a răspândirii virusului. În fine, cât privește sancțiunea aplicată intimatului-pârât B., curtea de apel a apreciat că aceasta răspunde cerințelor efectivității și proporționalității, fiind judicios examinate în considerentele sentinței elementele care au stat la baza individualizării sancțiunii. De asemenea, avertismentul nu este incompatibil cu art. 17 din Directiva 2000/78 a Consiliului și nu poate fi considerat de plano ca reprezentând o sancțiune pur simbolică. La aplicarea acestei sancțiuni CNCD beneficiază de o marjă de apreciere în cadrul căreia evaluează mai multe elemente, în cadrul cărora contextul săvârșirii faptei, efectele ori urmarea produsă și persoana contravenientului au jucat un rol determinant. Nu în ultimul rând, publicitatea care a însoțit hotărârea de sancționare a autorului faptei de discriminare care și-a exercitat excesiv libertatea de exprimare a exercitat un rol disuasiv în societate. Relevante în acest sens sunt și dispozițiile art. 10 din Carta Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale recunoscând libertatea de informare ca o componentă a libertății de exprimare, garantează numai libertatea de a primii sau comunica informații sau idei fără amestecul autorității publice dar nu cuprinde și dreptul de acces a informației, mai precis dreptul unei persoane de a i se comunica anumite informații și deci libertatea de informare trebuie înțeleasă ca libertatea de a comunica și difuza informații deja deținute. Cât privește critica prind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, aceasta nu poate fi primită. Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Conchizând, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat. Înalta Curte observă că pârâtul B. a cerut acordarea cheltuielilor de judecată prin întâmpinare cât și prin concluziile formulate la termenul de dezbateri iar recurentul ca "parte căzută în pretenții" conform art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât B., în cuantum de 2093 RON, reprezentând onorariu avocațial, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar (fila54-60 ds recurs). Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de intimata-pârâtă D. Postul de C., având în vedere poziția recurentului-reclamant, potrivit căreia nu a înțeles să recureze soluția sub acest aspectul soluției de respingere a acțiunii ce o vizează pe intimata-pârâtă D. Postul de C., Înalta Curte constată că aceasta nu are calitate procesuală în recurs, motiv pentru care va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.