ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4352/2025

Ședința publică din data de 7 octombrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.12.2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal, sub număr unic de dosar x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând anularea parțială a Deciziei nr. 19/11.03.2022 emisă de către acesta și declanșarea investigației pentru faptele reclamate.

Prin sentința civilă nr. 536 din 22 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității; a respins acțiunea formulată de formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Aspectele de nelegalitate invocate cu privire la soluția de respingere a acțiunii dispusă prin sentința atacată au fost încadrate de recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ. invocându-se nemotivarea soluției în raport de dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. respectiv greșita aplicare și interpretare a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 21/1996 cu privire la legalitatea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 19/11.03.2022 raportat la interesul legitim pretins vătămat al recurentei.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea sentinței pronunțate de instanța de fond sub aspectul nemotivării pe toate aspectele de nelegalitate invocate cu privire la Decizia nr. 19/2022.

Se arată că prin sentința atacată, instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. în sensul că nu a răspuns argumentat tuturor aspectelor de nelegalitate care priveau Decizia nr. 19/2022 prin care autoritatea competentă a respins plângerea recurentei-reclamante refuzând în mod nelegal declanșarea unei investigații pe piața distribuției de autovehicule, în sensul verificării încălcării art. 6 din Legea nr. 21/1996.

Recurenta-reclamantă, raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. susține faptul că prima instanță nu a răspuns motivat tuturor criticilor de nelegalitate invocate, iar sub aspecte care priveau direct faptele anticoncurențiale reclamate, prima instanță nu a realizat o analiză efectivă a acestora în raport de interesul pretins vătămat al recurentei-reclamante.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamanta invocă interpretarea și aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 21/1996 în ceea ce privește soluționarea cererii reclamantei privind declașarea unei investigații prin care să fie verificat abuzul de poziție dominantă reclamat.

În cadrul acestui motiv de casare sunt invocate de recurenta-reclamantă două aspecte de nelegalitate.

Primul privește nerespectarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 și implicit a dreptului la apărare pe motiv că autoritatea competentă Consiliul Concurenței nu a transmis recurentei confirmarea faptului că plângerea este completă și că urmează a fi soluționată în termen de 60 de zile.

Recurenta-reclamantă reiterează acest aspect de nelegalitate privind nerespectarea procedurii de soluționare susținând că termenul de 60 de zile nu a fost respectat, iar termenul de 5 zile stabilit și prelungit cu o zi a fost nerezonabil recurentei-reclamante fiindu-i încălcat dreptul la apărare.

Cu privire la nerespectarea termenelor, recurenta-reclamantă invocă existența unei nulității absolute a deciziei contestate și nelegalitatea sentinței atacate prin care s-a apreciat că termenele care nu au fost respectate au natura unor termene de recomandare, nulitatea fiind condiționată de existența unei vătămări pe care recurenta-reclamantă nu a probat-o.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat privește nelegala interpretare și aplicare a verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 21/1996 sub aspectul condițiilor existenței unui abuz de poziție dominantă al unei întreprinderi, reclamat de recurenta-reclamantă.

Analizând acest aspect invocat de către recurenta-reclamantă, instanța de fond a procedat la evaluarea poziției dominante a B. pe piața relevanta, ajungând la aceeași concluzie stabilita de către Consiliul Concurentei, interpretând astfel în mod eronat prevederile art. 6 din Legea nr. 21/1996, întrucât piața relevanta trebuia stabilita prin raportare la piața intra-marca, în opinia recurentei.

Se arată de reclamantă că instanța de fond, s-a limitat la a analiza caracterul dominant al B. prin raportare la segmentarea de piața expusa deși, evident, analiza trebuia efectuata prin raportare la piața intra-marca a constructorului C., in condițiile în care singurul importator în România a autovehiculelor și pieselor de schimb este B..

Se susține de reclamantă nelegalitatea verificării efectuate de Consiliul Concurenței și însușită de prima instanță sub următoarele aspecte:

Piața relevanta a produsului cuprinde toate produsele si/sau serviciile pe care consumatorul le considera interschimbabile sau substituibile, datorita caracteristicilor, preturilor si utilizării acestora.

Or, stabilirea pieței relevante in cazul distribuției autoturismelor prin raportare la toți producătorii de autoturisme exclude caracteristicile unice utilizate în construcția si, ulterior, în distribuția de autoturisme specifice fiecărui producător, caracterul interschimbabil sau substituibile fiind necesar a fi analizat din perspectiva aceluiași producător.

Piața de distribuție de autoturisme este cu un comportament unic, autoturismele fiind achiziționate de către consumatorii finali prin raportare la caracteristicile fiecărui producător, iar nu prin raportare la preturile stabilite, astfel ca din perspectiva testului SSNIP, utilizat de către Consiliul Concurentei în determinarea pieței relevante piața relevanta trebuie stabilita prin raportare la piața intra-marca.

Prin urmare, poziția dominanta a produselor distribuite de B. trebuie analizata strict cu privire la autoturismele C., cota de piața intra-marca a B. în piața relevanta geografica fiind apropiata de 100%.

Se arată că investigația solicitată a avut ca obiect prevederile art. 6 din Legea nr. 21/1996 abuzul de poziție dominantă, iar nu art. 5 din același act normativ, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Se solicită de recurenta-reclamantă admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea Deciziei nr. 19/2022, în sensul admiterii cererii și declanșarea investigației solicitate.

La dosar intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea analizând recursului formulat îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazurilor de casare invocate prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6;i 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în cauză nefiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. sub aspectul obligației instanței de a motiva în fapt și în drept soluția de respingere a acțiunii dispusă prin sentința atacată.

Curtea apreciază că sentința recurată respectă sub aspectul motivării exigențele prevăzute de art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. în sensul respectării condițiilor de formă și de fond.

Prima instanță a răspuns motivat, în fapt și în drept la aspectele de nelegalitate esențiale cu privire la decizia contestată nefiind obligată să răspundă fiecărui argument invocat în mod separat.

Analizând această critică de nelegalitate, Curtea constată că hotărârea cuprinde o motivare concretă și proprie, nefiind preluate automat argumentele din întâmpinarea formulată de intimatul-pârât, în cauză nefiind îndeplinite condițiile art. 6 din CEDO sub aspectul existenței unui arbitrariu și al încălcării dreptului la un proces echitabil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în cauză neputându-se reține interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în analiza efectuată de prima instanță cu privire la legalitatea Deciziei nr. 19/2022 pe aspectele respinse de autoritate care au făcut obiectul plângerii privind posibila încălcare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 21/1996 respectiv art. 5 din același act normativ.

Curtea apreciază că ambele aspecte de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Primul aspect de nelegalitate privind pretinsa nerespectare a procedurii interne de la nivelul autorității cu privire la soluționarea plângerii formulate și pretinsa încălcare a dreptului la apărare nu este fondat.

În mod legal, în acord cu jurisprudența constată a ÎCCJ - Decizia nr. 1812/7.05.2018, prima instanță a apreciat corect în sensul normelor care guvernează procedura internă au caracter dispozitiv, nefiind prevăzută sancțiunea nulității pentru nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 41 alin. 2 din Legea nr. 21/1996, respectiv termenul în cadrul căruia reclamanta în calitate de autor al plângerii își poate prezenta punctul de vedere față de intenția autorității de a-i respinge plângerea, în cazul reclamantei-recurente nefiind în concret vătămată.

În fapt. autoritatea a comunicat recurentei intenția de respingere a plângerii prin adresa x/10.02.2022. termenul stabilit pentru depunerea punctului de vedere fiind 18.02.2022. recurenta răspunzând prin adresa nr. x/18.02.2022.

In acest context, susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora termenul stabilit de autoritate pentru formularea punctului de vedere față de intenția de respingere a plângerii ar fi nerezonabil sunt neîntemeiate, recurenta exercitându-și în mod concret dreptul de a își exprima opinia în cauză, astfel cum în mod just a statuat instanța fondului.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat care privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) (2) și (3) din Regulament, sub aspectul analizei condiției existenței interesului legitim al recurentei-reclamante nu este fondat.

În mod legal prima instanță a verificat existenței unui interes legitim în sensul art. 40 din Legea nr. 21/1996, existența interesului legitim nu poate fi prezumată ci trebuie justificată iar autorul plângerii are obligația de a demonstra interesul său legitim față de fiecare dintre posibilele practici anticoncurențiale reclamate, condiție pe care reclamanta nu a îndeplinit-o.

Astfel, mențiunea generală privind ..acțiunile abuzive și anticoncurențiale ale importatorului" nu numai că nu este suficientă pentru a demonstra interesul legitim al autorului plângerii, deoarece acestea se referă la posibile înțelegeri anticoncurențiale care ar putea intra sub incidența art. 5 din lege. și nu la un posibil abuz de poziție dominantă al B., interzis de art. 6 din lege.

Or. elementul material al faptelor reclamate nu poate fi identic. în condițiile în care conținutul constitutiv al faptelor sancționate de art. 5 și 6 din lege este diferit, subzistând obligația justificării unui interes legitim pentru fiecare posibilă încălcare a regulilor de concurență sesizată autorității, concluzie confirmată de instanța fondului.

În ceea ce privește corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 21/1996 sub aspectul verificării condițiilor existenței unui abuz de poziție dominantă al unei întreprideri interzis de norma legală, prima instanță a verificat legalitatea deciziei sub aspectul îndeplinirii cumulative a condițiilor legale, în sensul să existe o poziție dominantă a întreprinderii reclamate, iar poziția dominantă să fie folosită în mod abuziv.

Iar verificarea proprie a fost efectuată de intimatul-pârât, iar potrivit analizei autorității de concurență, din informațiile și documentele depuse de reclamantă nu a rezultat faptul că societatea reclamantă B. ar deține o poziție dominantă pe piața distribuției de autovehicule, indiferent de modalitatea de definire a pieței relevante, nefiind astfel îndeplinită una dintre condițiile esențiale, necesar a fi întrunite cumulativ, pentru reținerea unui abuz de poziție dominantă, concluzie confirmată de instanța fondului prin soluția de respingere a acțiunii.

Faptul că autoritatea de concurență a urmat o anumită procedură privind culegerea de informații relevante, pe care le-a apreciat în sens contrar recurentei, aceste aspecte nu sunt de natură a infirma legalitatea respingerii plângerii, în condițiile în care în urma analizei autorității competente nu au rezultat suficiente indicii privind încălcarea art. 6 din Legea nr. 21/1996 de natură a se impune declanșarea unei investigații.

În consecință în mod legal prima instanță pentru neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 6 din Legea nr. 21/1996 a apreciat ca legală Decizia nr. 19//2022 și a respins acțiunea recurentei având ca obiect declanșarea investigației pentru aspectele expuse plângerii.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 536 din 22 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 octombrie 2025.