ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4326/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov în data de 02 aprilie 2024, sub numărul unic de dosar x/2025, disjuns din dosarul nr. x/2024, reclamanta A. prin Sindicatul Angajaților din Aparatul de lucru al Guvernului, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, a solicitat instanței să dispună:

- obligarea Secretariatului General al Guvernului la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale care derivă din luarea în calcul a indemnizației de hrană la determinarea indemnizației de concediu de odihnă, pe lângă salariul de bază și sporurile de care beneficiază salariații potrivit legii, începând cu luna iulie 2022, într-o singură tranșă;

- obligarea Secretariatului General al Guvernului la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale care derivă din acordarea majorării salariului de bază cu 15%, pentru complexitatea muncii, începând cu luna iulie 2022, într-o singură tranșă;

- obligarea Secretariatului General al Guvernului la plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale, de la data scadenței fiecărui drept salarial neacordat și până la data plății efective a sumelor cuvenite.

2.1. Prin sentința civilă nr. 101 din 17 ianuarie 2025, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Ilfov a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său și, constatând că reclamanta are domiciliul în județul Constanța, a apreciat că revine Tribunalului Constanța competența de soluționare a cauzei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 740 din 05 iunie 2025, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul în vederea soluționării conflictului negativ de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Constanța a reținut, în esență, că, în cauză, lărgirea cadrului procesual activ prin introducerea reclamantei A. s-a realizat prin cererea modificatoare, care reprezintă o cerere adițională, astfel încât, conform art. 123 C. proc. civ., competența apaține instanței competente să judece cererea principală, respectiv Tribunalul Ilfov.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține în primul rând că, astfel cum reiese din chiar cuprinsul acțiunii, sindicatul a acționat în numele membrilor de sindicat, iar nu în nume propriu, iar prin precizările depuse de acesta din urmă la data de 25 iunie 2024 s-a înaintat tabelul nominal și adeziunea fiecărui membru de sindicat în numele cărora a fost formulată acțiunea, aceasta neavând valența unei cereri modificatoare în accepțiunea prevederilor art. 30 alin. (5) din C. proc. civ.

Faptul că Legea nr. 367/2022 conferă sindicatelor calitate procesuală activă nu înlătură incidența art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât sindicatul a introdus acțiunea în numele membrilor, iar art. 10 alin. (4) prevede expres că se va respecta competența teritorială, indiferent de calitatea în proces a celui care introduce acțiunea în numele reclamantului.

Reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Secretariatului General al Guvernului, iar litigiul are ca obiect acordarea drepturilor salariale pretinse de către aceasta și care decurg din raporturile de serviciu stabilite în calitate de funcționar public.

Așadar, calitatea reclamantei de funcționar public, obiectul și cauza litigiului atrag incidența normelor speciale de competență materială cuprinse art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 care stabilesc în mod imperativ competența materială de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, secția de contencios administrativ.

Astfel, potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Referitor la competența teritorială de soluționare a cauzei, se reține că sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Deci, textul legal instituie o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, referindu-se expres și la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public.

Cu privire la interpretarea noțiunii de domiciliu ca element de determinare a competenței teritoriale a instanței, se impune a fi amintite cele două tipuri de abordări, una din perspectiva art. 59 din C. civ., care consacră domiciliul ca atribut de identificare a persoanei fizice și, a doua, prin raportare la dispozițiile art. 87 din C. civ., care consacră domiciliul ca premisă a exercitării drepturilor și libertăților civile ale acesteia.

Înalta Curte, învestită cu conflictul negativ de competență în temeiul art. 135 alin. (1), raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., urmează a avea în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 212/2018, și la expunerea de motive a proiectului de lege (Pl-x nr. 76/2018, Camera Deputaților), din care rezultă că, prin stabilirea competenței exclusiv în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului persoană fizică, s-a urmărit realizarea unei distribuții corecte și clare a cauzelor între instanțe de pe același palier, evitându-se încărcarea unora în detrimentul celorlalte; eliminarea introducerii aceleiași cereri la mai multe instanțe diferite, cereri repetitive, cu sute de reclamanți care fac imposibilă verificarea acestora, ajungându-se astfel la soluții diferite; precum și o reducere a cheltuielilor procedurale.

Se observă, astfel, că în contextul reglementării contenciosului administrativ, legiuitorul a optat pentru a da întâietate interesului general al societății, noțiunea de domiciliu cuprinsă în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, fiind înțeleasă din perspectiva rolului de atribut de identificare a persoanei fizice, unic și opozabil erga omnes, pentru a-și putea îndeplini menirea de a oferi stabilitate raporturilor sociale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă teritorial în materia contenciosului administrativ este instanța de la domiciliul reclamantului, văzut în sens restrâns, și anume, domiciliul înscris în actul de identitate.

Cum dispozițiile art. 10 alin. (3) anterior menționate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamanta trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul acesteia din județul Constanța, respectiv Tribunalul Constanța, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. prin Sindicatul Angajaților din Aparatul de lucru al Guvernului, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 25 septembrie 2025.