ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4265/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice nr. 1, următoarele:

- anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.12.2019 și a Deciziei de impunere nr. x/18.12.2019 emise de AJFP Ialomița - Activitatea de inspecție fiscală din cadrul ANAF - DGRFP Ploiești în privința societății B. S.R.L. din București, pentru perioada cuprinsă între datele de 27.11.2014 - 10.07.2017 în care reclamantul A. am îndeplinit funcția de administrator și am deținut calitatea de asociat al societății B. S.R.L., prin eliminarea tuturor sumelor reconsiderate suplimentar pentru perioada 27.11.2014 - 10.07.2017, respectiv:

- eliminarea sumelor reconsiderate suplimentar drept profit și impozit pe profit pentru perioada 27.11.2014-10.07.2017;

- eliminarea sumelor reconsiderate suplimentar drept TVA pentru perioada 27.11.2014 -10.07.2017;

- eliminarea sumelor stabilite suplimentar drept dividende și impozit pe dividende pentru perioada 01.01.2014 - 31.12.2015;

- a sumelor stabilite drept venituri din alte surse și impozit pe venit din alte surse pentru perioada 01.01.2016-10.07.2017.

Prin sentința civilă nr. 1715/2024 din 25 octombrie 2024, Curtea de Apel București:

- a constatat că reclamantul este decăzut din dreptul de modificare a cererii după primul termen la care acesta a fost legal citat;

- a respins cererea modificatoare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice nr. 1 și Ministerul Finanțelor, ca tardiv formulată;

- a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice nr. 1, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Recurentul-reclamant, invocând motivele de casare antemenționate, susține că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, precum și cuprinzând motive contradictorii și străine de natura pricinii.

În esență, arată că instanța de fond a respins în mod nelegal acțiunea ca inadmisibilă, reținând că reclamantul nu ar fi parcurs procedura prealabilă a recursului grațios prevăzută de lege, deși acesta formulase plângere prealabilă în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termenul legal de 30 de zile de la data luării la cunoștință de actele administrativ-fiscale contestate. Prima instanță nu a verificat existența acestei plângeri prealabile și nici nu a pus în discuția contradictorie a părților această chestiune esențială, încălcând principiile contradictorialității și ale dreptului la apărare, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la pronunțarea unei hotărâri cuprinzând motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Totodată, prin aplicarea eronată a dispozițiilor art. 268-281 Codul de procedură fiscală, coroborate cu art. 6 alin. (1) și (2), art. 2 alin. (1) lit. d) și e), precum și cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a ajuns la o interpretare care contravine principiului constituțional al liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 alin. (4) din Constituție. În acest sens susține că procedura contestației administrativ-fiscale reglementată de Codul de procedură fiscală reprezintă o jurisdicție administrativă specială, facultativă, iar nu o etapă prealabilă obligatorie, astfel că persoana vătămată are dreptul de a sesiza direct instanța de contencios administrativ, după formularea plângerii prealabile. Or, calificarea eronată a acestei proceduri ca fiind prealabil obligatorie a determinat instanța să respingă acțiunea ca inadmisibilă, cu încălcarea normelor de drept material aplicabile, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind aplicarea greșită a legii.

Recurentul arată că instanța de fond a invocat în motivare jurisprudența Curții Constituționale referitoare la dispozițiile unui cod de procedură fiscală abrogat (O.G. nr. 92/2003), ale cărui norme diferă semnificativ de cele ale Legii nr. 207/2015, în vigoare la momentul soluționării cauzei. În aceste condiții, hotărârea atacată se întemeiază pe motive străine de obiectul cauzei și pe texte de lege inaplicabile, ceea ce evidențiază o încălcare gravă a principiilor legalității și temeiniciei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se subliniază că procedura contestației administrative prevăzută de art. 268-281 Codul de procedură fiscală are natura unei proceduri administrativ-jurisdicționale, caracterizată prin contradictorialitate, asigurarea dreptului la apărare și independența activității organului de soluționare, elemente ce o asimilează unei căi de atac facultative și nu unei proceduri prealabile imperative. Interpretarea contrară, adoptată de instanța de fond, echivalează cu o restrângere nejustificată a accesului liber la justiție.

De asemenea, recurentul invocă faptul că, în realitate, acțiunea sa a fost determinată de caracterul vădit nelegal al actelor administrativ-fiscale emise de organele fiscale, care au fundamentat deschiderea unei proceduri de angajare a răspunderii solidare împotriva sa, deși acestea priveau un alt subiect de drept. În aceste condiții, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fără analizarea fondului cauzei și fără verificarea îndeplinirii condițiilor legale ale plângerii prealabile, constituie o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente.

Totodată, recurentul arată că instanța de fond a făcut o confuzie între instituția introducerii forțate a terțului în cauză, reglementată de art. 78 C. proc. civ., și modificarea cadrului procesual în temeiul Legii nr. 554/2004, calificând în mod nelegal extinderea acțiunii împotriva Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor drept o cauză de inadmisibilitate, deși reclamantul și-a exprimat acordul pentru introducerea acesteia în proces.

Prin urmare, hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului echitabil, ale contradictorialității și ale accesului liber la justiție, cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind natura și caracterul facultativ al jurisdicțiilor administrative speciale, precum și printr-o motivare ce conține raționamente străine de obiectul litigiului, motive ce atrag casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

4.1. Intimații-pârâți Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița au formulat o întâmpinare comună prin care au solicitat, respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la filele x/verso dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Prealabil, Înalta Curte reține că excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a fost respinsă, așa cum s-a arătat în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

În susținerea recursului declarat împotriva soluției instanței de fond, reclamantul a indicat, drept motive de casare, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată critica expusă în contextul acestui motiv de recurs, întrucât sentința nu cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, în sensul indicat de recurentul-reclamant. În realitate, nemulțumirea părții, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale privind procedura prealabilă obligatorie a recursului grațios, aspect ce se subsumează cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizat din această perspectivă.

Trecând la analiza acestui caz de casare, se observă că hotărârea pronunțată în primă instanță a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind, așadar, incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din conținutul hotărârii recurate se observă că, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții DGRFP Ploiești și AJFP Ialomița prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că sunt incidente o serie de dispoziții legale relevante din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, printre care și art. 268 alin. (1) și art. 281 alin. (2) din acest act normativ.

Astfel, după ce a citat dispozițiile legale relevante la care s-a referit, judecătorul fondului a constatat că, prin acțiunea introductivă, reclamantul nu a solicitat nici expres, nici implicit anularea deciziei emise în soluționarea contestației administrative, respectiv decizia nr. 661/21.06.2022 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor, ci a înțeles să sesizeze direct instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune în anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, reclamantul încălcând astfel dispozițiile art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, care prevăd că (d)eciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Așadar, în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 207/2015 care reglementează procedura contestării actelor administrativ fiscale, singurul act administrativ fiscal care poate fi atacat la instanța de contencios administrativ este decizia emisă în soluționarea contestației și care are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac.

Asemenea judecătorului fondului, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a solicitat anularea în parte a raportului de inspecție fiscală nr. x/18.12.2019 și a deciziei de impunere nr. x/18.12.2019 emise de AJFP Ialomița - Activitatea de inspecție fiscală din cadrul ANAF - DGRFP Ploiești.

Împotriva deciziei de impunere nr. x/18.12.2019 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/18.12.2019, ambele întocmite de organele de inspecție fiscală din cadrul AJFP Ialomița, recurentul-reclamant a formulat contestație administrativă care a fost soluționată prin decizia nr. 661/21.06.2022 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor.

Într-adevăr, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâții DGRFP Ploiești și AJFP Ialomița prin care s-a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, față de prevederile art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscalălă, reclamantul nu a înțeles să conteste decizia nr. 661/21.06.2022 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor, ci a reiterat solicitarea de anulare parțială a raportului de inspecție fiscală nr. x/18.12.2019 și a deciziei de impunere nr. x/18.12.2019 emise de AJFP Ialomița, după cum corect a reținut judecătorul fondului în considerentele sale.

Cu toate acestea, judecătorul fondului avea obligația să descopere adevărul și să dea părții ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor legitime, mai ales că decizia nr. 661/21.06.2022 emisă de Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost depusă de reclamant în cadrul probei cu înscrisuri, fiind anexată cererii de chemare în judecată, aspect ce conduce la concluzia că reclamantul a solicitat implicit și anularea acestei decizii.

Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. …".

Or, omisiunea verificării menționatului aspect, în condițiile în care la termenul de judecată din 25.09.2023, instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar la următorul termen din 4.12.2023, reclamantul a arătat că înțelege să conteste și această decizie, respectiv decizia nr. 661/21.06.2022 emisă de Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, și să se judece cu emitentul acestei decizii, echivalează cu o neexercitare a rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanța fiind datoare să lămurească raporturile juridice deduse judecății și să stabilească cadrul procesual corect, mai ales într-un litigiu de contencios administrativ în care prevalează principiul legalității.

Ignorarea acestei împrejurări de către instanța de fond, care a apreciat că acțiunea este inadmisibilă pentru nerespectarea dispozițiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, din perspectiva neatacării prin acțiunea introductivă a deciziei emisă în soluționarea contestației împreună cu actele administrative fiscale la care se referă aceasta, reprezintă o aplicare greșită a legii, întrucât a fost încălcat principiul liberului acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituție.

Totodată, Înalta Curte reține că prima instanță a omis să aplice dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, care permit introducerea în cauză, din oficiu sau la cerere, a autorității publice emitente a actului administrativ, pentru a asigura cadrul procesual complet.

Prin refuzul de a examina această posibilitate, deși reclamantul își exprimase acordul pentru extinderea cadrului procesual, instanța a încălcat obligația prevăzută de art. 22 alin. (1) C. proc. civ. privind aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Cât privește criticile recurentului-reclamant privind caracterul de jurisdicție facultativă a procedurii instituite de art. 268 și urm. din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că sunt nefondate și le respinge, achiesând întrutotul la considerentele instanței de fond în sensul că această procedură are natura unui recurs grațios, nicidecum a unei jurisdicții speciale administrative.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) și 497 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 și cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, pentru a analiza fondul pretențiilor deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Finanțelor.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1715/2024 din data de 25 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 septembrie 2025.