ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4054/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4054/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 25 septembrie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/5.09.2023, reclamanta A. S.R.L. contestă refuzul pârâtului Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin nr. x/BICS/BED din data de 22.08.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru B., cetățean al statului Bangladesh, solicitând instanței să dispună anularea actului emis de către pârât și obligarea acestuia de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei.
C. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei, solicitând încuviințarea în principiu a cererii de intervenție accesorie, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la anularea refuzului, precum și la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial.
Prin încheierea din 21 noiembrie 2023, Curtea de apel a admis în principiu cererea de inervenție accesorie.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 5 din 9 ianuarie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraș-Severi și cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de C..
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței nr. 5 din 9 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Recurenta a invocat interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale ce reglementează condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, reținând că societatea nu desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care se solicită avizul de angajare, fără a analiza în mod corespunzător înscrisurile depuse la dosar.
În acest sens, a făcut trimitere la certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, potrivit căruia, conform declarației-tip model unic nr. 42576/17.05.2023, societatea este autorizată să desfășoare activități la terți, fiind o firmă de construcții, în baza unor contracte comerciale.
Astfel, recurenta a susținut că este neîntemeiată concluzia pârâtei, reiterată de instanță, potrivit căreia societatea nu ar desfășura activități de natura celor pentru care s-a solicitat avizul, în condițiile în care cetățeanul străin își desfășoară activitatea într-o altă locație decât sediul social, locație în care pârâta a susținut că a efectuat verificări.
Totodată, recurenta a criticat constatarea instanței de fond potrivit căreia nu ar fi contestat conținutul verificărilor efectuate pe teren de către reprezentanții pârâtei.
În acest sens, a arătat că a luat cunoștință de respectivele verificări abia în momentul depunerii acestora la dosarul cauzei, nefiindu-i comunicate împreună cu actul administrativ contestat, astfel încât nu a avut posibilitatea de a le combate în mod efectiv la momentul formulării contestației.
Referitor la cel de-al doilea motiv de refuz invocat de pârâtă în cuprinsul actului contestat - respectiv faptul că tariful aferent avizului de muncă ar fi fost achitat de o altă societate decât cea solicitantă - recurenta a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect că plata a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, pentru cetățeanul străin B. acest context, recurenta a susținut că pârâta a apreciat în mod eronat că nu s-ar fi făcut dovada achitării tarifului legal.
În fine, recurenta a precizat că o parte dintre cetățenii străini pentru care a solicitat eliberarea avizelor de angajare își desfășoară activitatea în cadrul altor societăți, în temeiul unor contracte de prestări servicii încheiate între A. S.R.L. și societatea D. S.R.L. Aceasta din urmă activează pe piața muncii din anul 2021 și desfășoară activități precum: recrutarea forței de muncă din afara spațiului european, recrutarea de personal Non-UE specializat sau de volum din țară, pregătirea dosarelor pentru obținerea sau prelungirea permiselor de ședere, obținerea autorizațiilor și calificărilor necesare, asigurarea cazării și a transportului pentru muncitori, precum și furnizarea de muncă temporară pentru acoperirea deficitului de personal în situații de creștere bruscă a producției. Recurenta a subliniat că aceste servicii sunt prestate în baza unor contracte comerciale valabile, iar activitatea desfășurată de cetățenii străini este conformă cu scopul pentru care s-au solicitat avizele de angajare.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recurenta-reclamantă a formulat note scrise
III. Considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatului-pârât și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Litigiul dedus judecății are ca obiect cererea formulată de societatea A. S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, prin care se solicită anularea refuzului emis de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin nr. x/BICS/BED din 22.08.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru cetățenul străin B. și obligarea autorității emitente la soluționarea favorabilă a cererii.
Refuzul autorității administrative s-a întemeiat pe două motive:
(i) neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, întrucât societatea nu desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care se solicită avizul;
(ii) neîndeplinirea cerinței de la art. 30 alin. (1) din același act normativ, întrucât taxa aferentă cererii a fost achitată de o altă societate - D. S.R.L.
Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, reținând că refuzul autorității este justificat, numai din perspectiva condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014.
Această concluzie este corectă, fiind însușită și de către instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situația de fapt relevată de probele administrate.
În ceea ce privește primul motiv de refuz, întemeiat pe dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, Înalta Curte reține că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale incidente. Potrivit normei menționate, angajatorul trebuie să desfășoare pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. Simpla autorizare formală a unei activități nu este suficientă; este necesară desfășurarea efectivă, directă și nemijlocită a activității respective.
Verificările efectuate de autoritatea emitentă au relevat că, deși societatea A. S.R.L. este autorizată pentru activități de construcții (Cod CAEN 4120), aceasta nu desfășoară efectiv activități la sediul social sau la punctul de lucru. Nota-raport întocmită de echipa operativă a consemnat că sediul social nu a putut fi identificat, iar la sediul secundar funcționează un spațiu comercial (SAD) unde nu se desfășoară activități lucrative. De asemenea, nu s-a putut lua legătura cu reprezentanții societății.
Înalta Curte apreciază că înscrierea codului CAEN în certificatul ONRC nu este suficientă pentru a demonstra îndeplinirea cerinței legale, întrucât aceasta presupune și o prestație materială - desfășurarea concretă a activității autorizate.
De altfel, această interpretare este confirmată de modificarea recentă a O.G. nr. 25/2014 prin Legea nr. 28/2024, care prevede explicit că activitatea compatibilă cu funcția trebuie să fie desfășurată efectiv de către angajatorul solicitant.
Instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 potrivit cărora, ulterior depunerii documentației de către persoana juridică, structura de imigrări poate efectua verificări suplimentare pentru a constata îndeplinirea condițiilor pentru obținerea avizului de angajare, inclusiv a cerinței de la art. 4 alin. (2) lit. a), tocmai pentru a se evita orice suspiciuni de migrație ilegală și pentru a se stabili cu certitudine nevoia de forță de muncă aparține într-adevăr solicitantului avizului de angajare.
În speță, recurenta nu a fost în măsură să demonstreze că desfășoară efectiv respectivele activități, în lipsa unor contracte de prestări servicii încheiate în acest sens, care să aibă ca obiect acest tip de activitate pentru care este autorizată.
Înscrisul depus la dosarul de recurs constând în Contractul de prestări servicii nr. x din 25.10.2022 încheiat de recurenta-reclamantă cu societatea E. S.R.L., având ca obiect reglementarea cadrului juridic în care se vor realiza servicii de consultanță tehnică de specialitate pentru obiectul de investiție identificat prin proiectul "Construire bază sportivă tip 1, oraș Covasna, DN13, km 61+650-61+810, județul Covasna" nu demonstrază desfășurarea în concret a activității în domeniul construcțiilor. Pentru a face o astfel de dovadă, recurenta-reclamantă ar fi trebuit să depună la dosar chiar contractul ce ar avea ca obiect "Construire bază sportivă tip 1, oraș Covasna, DN13, km 61+650-61+810, județul Covasna".
Pe de altă parte, simpla susținere a posibilității recurentei de a plasa forță de muncă la altă societate nu probează că străinul pentru care s-a solicitat avizul urmează să presteze o activitate la un anumit terț.
De altfel, recurentei i s-a oferit posibilitatea de a pune la dispoziția structurii de imigrări documente relevante pentru a dovedi că desfășoară efectiv activități corespunzătoare codului CAEN 4120.
În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora a luat cunoștință de acele verificări doar la momentul la care au fost depuse la dosarul instanței și nu i-au fost comunicate, câtă vreme, din actele de la dosar, rezultă că Inspectoratul General pentru Imigrări-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin i-a comunicat faptul că urmează a se efectua verificări suplimentare sub aspectul îndeplinirii condiției prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014.
Nefondate sunt și susținerile referitoare la faptul că o parte din cetățenii străini pentru care a solicitat eliberarea avizelor de angajare lucrează în cadrul altor societăți în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu societatea S.C. D. S.R.L., întrucât prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 sunt clare în sensul că angajatorul, persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesar, deci, ca solicitantul avizului de angajare să desfășoare efectiv activitatea pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.
Așadar, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită condiția de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, câtă vreme societatea nu desfășoară ea însăși activități ce implică spargerea și tăierea materialelor de construcții, simpla menționare în actul constitutiv a unui obiect de activitate din domeniul construcțiilor clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, în lipsa depunerii și a unor dovezi din care să rezultă că desfășoară sau urmează să desfășoare efectiv asemenea activități care să necesite angajarea unor persoane, nedovedind efectuarea efectivă a activității corespunzătoare codului CAEN 4120.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de refuz, întemeiat pe dispozițiile art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, Înalta Curte constată că recurenta nu mai justifică un interes procesual în susținerea criticilor formulate în recurs, întrucât instanța de fond a reținut în mod expres că această cerință legală a fost îndeplinită.
Mai exact, prima instanță a constatat că taxa a fost achitată de către D. S.R.L. în numele recurentei, în temeiul unei obligații contractuale asumate prin contractul de prestări servicii nr. x/04.04.2023, și că plata a fost efectuată în legătură directă cu cetățeanul străin vizat de cerere. În consecință, instanța de fond a înlăturat acest motiv de refuz ca neîntemeiat.
Or, în condițiile în care recurenta a obținut deja o soluție favorabilă pe acest aspect, nu mai subzistă un interes procesual în susținerea criticilor formulate în recurs, întrucât acestea nu vizează o vătămare produsă prin hotărârea atacată. Recursul, ca și cale extraordinară de atac, presupune existența unei nelegalități care să fi afectat soluția pronunțată, iar instanța de control judiciar nu poate analiza chestiuni asupra cărora nu există o soluție defavorabilă recurentei.
Prin urmare, criticile recurentei referitoare la motivul de refuz întemeiat pe art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 sunt lipsite de interes și nu pot fi primite în cadrul prezentei căi de atac.
III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse, având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a hotărârii de fond, aceasta fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 5 din 9 ianuarie 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 25 septembrie 2024.