ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4039/2025

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea parțială a H.G. nr. 1393/2024 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate", pentru perioada 2024-2025, respectiv a dispozițiilor art. I (A) (1) din Hotărâre, în legătură cu modificarea adusă Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, constând în introducerea art. 41 (1) (d) din Norme.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 46 din 29 ianuarie 2025, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea în parte a executării H.G. nr. 1393/2024, cu privire la dispozițiile art. I (A)(1) din H.G. nr. 1393/2024 în legătură cu modificarea adusă Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, privind Codul fiscal constând în introducerea art. 4 1 (1) (d) din Norme, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de anulare a actului.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 46 din 29 ianuarie 2025, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal recurentul-reclamant Guvernul României a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate. În motivare, a susținut în esență că din modul în care este motivată, cererea de chemare în judecată are conținutul unei acțiuni de fond, specifice altei proceduri și altui temei de drept, iar instanța a antamat fondul cauzei, deși acțiunea are un caracter special limitativ și un temei juridic specific. A apreciat că nu sunt îndeplinite cele 2 condiții: existența cazului bine justificat și paguba iminentă, reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prev. de art. 14 din legea contenciosului administrativ, neexistând niciun fel de probe care să răstoarne regula executării din oficiu a actului supus cenzurii, nu a dovedit că menținerea în vigoare a actului administrativ este de natură a produce un prejudiciu material viitor și previzibil sau o perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau serviciu public, astfel cum impune art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ. Petentul Ministerul Finanțelor a depus cerere de intervenție accesorie în favoarea Guvernului, formulând și motive de recurs împotriva sentinței atacate. În motivare, a susținut că instanța de fond a făcut o interpretare extensivă și nejustificată a noțiunii de "caz bine justificat", a arătat că H.G. nr. 1393/2024 a fost adoptată în executarea prevederilor art. 18 1 din Codul fiscal și nu conține soluții care să contravină acestor prevederi Contrar susținerilor reclamantei și instanței de fond, a mai arătat că, prin actul normativ a cărei anulare se solicită, a fost modificată H.G. nr. 1/2016 (act normativ de aceeași valență) și nu norma primară adoptată prin lege (Codul fiscal), iar conținutul actului administrativ nu intră în conflict cu actul normativ în baza căruia a fost emis și nici cu alte acte normative, nu adaugă, nu excedează și nici nu diminuează dispozițiile actului normativ în baza căruia a fost emis. A învederat că nu poate fi reținută o pretinsă încălcare a principiilor certitudinii și predictibilității întrucât hotărârea de guvern nu introduce un regim fiscal nou, ci operează o clarificare tehnică a modalității de aplicare a unor norme deja existente în Codul fiscal, respectiv în ceea ce privește calculul impozitului minim pe cifra de afaceri. A susținut că hotărârea de guvern a fost adoptată în decembrie 2024 oferind un termen rezonabil pentru adaptarea conduitei fiscale, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare. A apreciat asupra inexistenței pagubei iminente, a susținut că impozitul în suma de 6.021.830 RON a fost indicat de reclamantă fără nicio bază, nu există niciun act administrativ fiscal prin care să se stabilească suma respectivă. De asemenea, a arătat că în mod excesiv a susținut reclamanta că în urma aplicării dispozițiilor H.G. în discuție i se va aplica un impozit considerabil mai mare, apreciind că un eventual prejudiciu ar fi cauzat numai de legislația primară - art. 18 1 Codul fiscal, în aplicarea căreia a fost emisă hotărârea de guvern.

Apărările formulate Au fost depus întâmpinări la recurs și la cererea de intervenție, precum și răspuns la întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.09.2025, în ședință publică, cu citarea părților. La acest termen de judecată, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor, pentru motivele expuse în practicaua deciziei. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor, astfel cum impun dispozițiile art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios adminsitrativ cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea parțială a H.G. nr. 1393/2024 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate", pentru perioada 2024-2025, respectiv a dispozițiilor art. I (A) (1) din Hotărâre, în legătură cu modificarea adusă Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, constând în introducerea art. 41 (1) (d) din Norme. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă, din prevederile legale menționate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14, numai până la data pronunțării instanței de fond. Prin sentința recurată, prima instanță a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea în parte a executării H.G. nr. 1393/2024, cu privire la dispozițiile art. I (A)(1) din H.G. nr. 1393/2024 în legătură cu modificarea adusă Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, privind Codul fiscal constând în introducerea art. 4 1 (1) (d) din Norme, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de anulare a actului. Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 din același cod. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei. Cum măsura suspendării executării reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din legea contenciosului administrativ poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la soluționarea fondului în primă instanță, este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursurilor împotriva hotărârii curții de apel, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din cadrul memoriilor de recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 46/2025 din 29 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.