ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3867/2025

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 03.10.2023, sub nr. x/2023, pe rolul Curții de Apel București, reclamantele Asociația 21 decembrie 1989 Arad, A., B., C., Egalitate, Colaborare și Cooperare, D., Asociația 21 decembrie 1989 Cugir, Luptători, Răniți și Urmașii Eroilor Martiri, E. decembrie 89, F., G., H., I., răniți, invalizi și a urmașilor celor decedați din România, Asociația decembrie 1989 Constanța, J. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea parțială a H.G. nr. 1412/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, în ceea ce privește următoarele dispoziții: art. 49 alin. (2); art. 49 1 alin. (1) lit. a), precum și anularea parțială a H.G. nr. 563/2014 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regumului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, respectiv a dispozițiilor: art. 1 alin. (1) teza I, art. 1 alin. (2) teza I, art. 3 lit. b) teza I, art. 4 alin. (1) lit. a) teza I, lit. b) - f), lit. h) - l), art. 7 alin. (1) teza a-II-a, art. 7 alin. (2) teza a-II-a, art. 7 alin. (3) teza a-II-a.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 576 din 08 aprilie 2024 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, a anulat ca netimbrată cererea reclamantelor C., Egalitate, Colaborare și Cooperare, F. și Asociația decembrie 1989 Constanța și, pe fond, a respins ca neîntemeiată acțiunea în anularea parțială a H.G. nr. 1412/2014, formulată de reclamantele Asociația 21 decembrie 1989 Arad, A., B., D., Asociația 21 decembrie 1989 Cugir, Luptători, Răniți și Urmașii Eroilor Martiri, E. decembrie 89, G., H., I., Răniți, Invalizi și a Urmașilor celor Decedați din România și J. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu intervenientul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989. Totodată, efect al respingerii acțiunii, a fost admisă cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenientul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989 în apărarea pârâtului Guvernul României. În esență, în motivarea soluției de respingere a acțiunii instanța de fond a reținut că la elaborarea H.G. nr. 1412/2004 au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru pregătirea, elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative care se înaintează Guvernului, precum și procedurile de supunere spre adoptare a acestora, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, proiectul fiind avizat favorabil de Consiliul Legislativ. În ceea ce privește cererea în anularea art. 49 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, interpretat în considerarea explicațiilor date prin art. 49 1 alin. (2) din actul normativ, s-a reținut că verificările efectuate de SSPR vizează doar persoanele care dețin certificate în urma admiterii cererilor administrative, neexistând hotărâri judecătorești care să fi constatat îndeplinirea condițiilor, astfel că nu este încălcat principiul securității actelor civile. Totodată, măsura anulării certificatelor se dispune doar în situațiile anume prevăzute de lege și condiționat de existența unor hotărâri judecătorești definitive, prin care se constată încălcarea legii ori se dispune anularea certificatului, fiind deci vorba despre o obligație pentru autoritatea administrativă de a pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă. A mai reținut insranța fondului că lipsa unui termen în care Secretariatul de stat procedează la anularea certificatelor nu are drept consecință nelegalitatea prevederilor art. 49 alin. (2) și a prevederilor art. 49 1 alin. (1) lit. a). Legea nr. 341/2004 a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2014, prin Legea nr. 199/2016 și prin Legea nr. 179/2021, fiind adăugate noi condiții pentru deținerea certificatelor, precum și obligația verificării îndeplinirii condițiilor de deținere, în acest sens fiind relevante prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată și completată. În plus, potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 242/2021, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Secretariatul de Stat va finaliza verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (2) și (3) din Legea nr. 341/2004 de către toți titularii de titluri și de certificate obținute anterior, persoanele care nu îndeplinesc condițiile urmând a nu mai beneficia de drepturile acordate în temeiul acestei legi, iar certificatul acordat urmând a se retrage, prin decizia Secretariatului de Stat, cu consecința formulării de propuneri pentru retragerea titlului atribuit în baza acestuia. Decizia de retragere a certificatului poate fi contestată de titular la instanța de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și cu respectarea competenței prevăzute la art. 25 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare. A mai arătat instanța de fond că potrivit art. 49 3 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1412/2004, verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (2) și (3) din Legea nr. 341/2004 se face de comisia prevăzută la art. 49 alin. (1) din normele metodologice, care are obligația întocmirii unui proces-verbal pentru fiecare dosar analizat, în scopul promovării unei acțiuni în anularea certificatului. Prin urmare, prin lege s-a prevăzut caracterul obligatoriu al procedurii de verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute pentru deținerea certificatelor și obligația Secretariatului de Stat de anulare a certificatelor, în situația în care se constată neconformități, indiferent de momentul de la care persoanele dețin certificatele, astfel că nu se poate susține nelegalitatea normelor metodologice elaborate în executarea legii. În conținuare, instanța de fond a arătat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, astfel că neprevederea unui termen legal special nu înseamnă că măsura anulării poate interveni oricând, norma legală generală reprezentată de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 aplicându-se în completarea normei legale speciale. Făcând referire la rațiunea reglementării, instanța de fond s-a raportat la beneficiile recunoscute de lege, reținând că în privința indemnizațiilor cuvenite beneficiarilor există jurisprudență a CCR potrivit căreia libertatea de care dispune legiuitorul în sensul modificării condițiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptată de stat nu poate fi privită ca o încălcare a principiului protecției așteptărilor legitime. S-a mai apreciat că principiul nu poate fi apreciat drept încălcat, cât timp în discuție nu este o decizie administrativă de rectificare, de retragere a unei decizii favorabile, anterioare, notificată persoanei interesate, reclamantele criticând de fapt legea, fără ca în cauză să fi fost invocată o excepție de neconstituționalitate a acesteia. Referitor la cererea având ca obiect anularea prevederilor art. 49 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004, instanța de fond a arătat că textul prevede faptul că una dintre atribuțiile principale ale comisiei prevăzute la art. 49 este ca, în cazul constatării unor elemente de noutate, să procedeze la anularea certificatelor și să desfășoare activitățile prevăzute de procedura operațională întocmită în acest sens și aprobată prin ordin al secretarului de stat, iar publicarea ori comunicarea Regulamentului care reglementează procedura operațională constituie condiții prevăzute de lege pentru a face opozabil destinatarilor actul administrativ cu caracter normativ/individual. Așadar, nepublicarea și necomunicarea actelor țin de un aspect subsecvent, respectiv emitentul actului nu poate face actele opozabile terților în măsura în care nu îl aduc la cunoștință acestora, nu poate stabili obligații sau impune conduite terților în măsura în care nu le fac cunoscute în condițiile legii, iar terții au dreptul de a invoca inopozabilitatea respectivelor acte. În continuare, instanța de fond a arătat că există o diferență între norma criticată (art. 49 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004), prevedere ce este conformă legii, și Regulamentul adoptat în temeiul respectivei norme, însă acest din urmă act nu a fost contestat în cauză, iar norma din H.G. nr. 1412/2004 nu poate fi anulată pe motiv că intervenientul nu asigură publicitatea Regulamentului adoptat în temeiul respectivei norme. Referitor la nelegalitatea prevederilor art. 49 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004 derivând din fixarea printr-o procedură administrativă a anulării certificatelor, contrar prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că însăși Legea nr. 341/2004 face vorbire despre anularea certificatelor - art. 8 alin. (5), alin. (6), alin. (7), astfel cum această lege a fost modificată și completată prin Legea nr. 242/2021. S-a arătat că într-o astfel de ipoteză, normele criticate nu ar putea dispune revocarea actelor, deoarece o astfel de sancțiune poate viza numai actele ce nu au intrat în circuitul civil și nu au produs efecte juridice, iar certificatele sunt astfel de acte. În ceea ce privește anularea lor, s-a constatat că intervine doar în acele situații în care există hotărâri judecătorești definitive prin care se constată încălcarea art. 3 din Legea nr. 341/2004 sau când sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (6) și art. 8 din lege, iar reclamantele nu au fost în măsură să evidențieze cum anume normele criticate contravin prevederilor legii, pentru a se putea reține ca fondat argumentul privind încălcarea prevederilor art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000. S-a reținut că procedura instituită prin norme nu este contrară scopului legii, acela de recunoștință pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, de vreme ce însăși legea prevede mecanisme complexe pentru ca de prevederile acesteia să nu beneficieze persoanele pentru care există interdicții de deținere a certificatului. Referitor la capătul de cerere având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 563/2014, instanța de fond a arătat că actul a fost adoptat în temeiul prevederilor art. 108 din Constituție și al art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 11/2014, prin însușirea proiectului inițiat de Secretariatul General al Guvernului și de Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, potrivit notei de fundamentare, iar, la elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru pregătirea, elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative care se înaintează Guvernului, precum și procedurile de supunere spre adoptare a acestora, aprobat prin H.G. nr. 561/2009. Proiectul a fost avizat favorabil și de Consiliul Legislativ prin Avizul nr. x/09.07.2014. Făcând referire la dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, instanța de fond a reținut că intenția legiuitorului nu a fost de a atribui Secretariatului exclusiv competențe de autoritate de stat în domeniul foștilor deținuți politici, ci de a prevedea în competențele Secretariatului funcția de autoritate de stat și în domeniul foștilor deținuți politici. Aceasta este rațiunea adoptării H.G. nr. 563/2014 care în art. 3 lit. b) dispune cu privire la funcțiile Secretariatului de stat. A arătat instanța de fond că actul nu contrazice ordonanța în executarea căruia a fost emis, nici nu adaugă reglementării de rang superior, intenția legiuitorului derivat nefiind aceea de a reduce competențele legale și domeniul de activitate al Secretariatului de stat, ci de le suplimenta prin reglementarea și a funcției de autoritate de stat și în domeniul foștilor deținuți politici. S-a menționat, în final, că însăși Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost succesiv modificată și completată, inclusiv prin O.U.G. nr. 6/2008, instituie competențe pentru Secretariatul de stat în ceea ce privește revoluționarii din decembrie 1989, astfel că pot fi primite argumentele reclamantelor în sensul că Secretariatul de stat nu ar mai avea competențe în ceea ce privește situația juridică a acestora.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs recurentele-reclamante, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În motivare, recurentele au arătat că art. 49 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004 fixează o procedură administrativă a anulării certificatelor ce contravine dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. De altfel, dispozițiile alin. (3) vin în sprijinul acestei concluzii, dat fiind că analiza elementelor de noutate și decizia cu privire la anularea certificatelor sunt de competenta comisiei prevăzute la alin. (1). S-a arătat că art. (1) alin. (5) și art. 52 alin. (1) din Constituția României impun ca actele administrative ale administrației să fie emise cu respectarea dispozițiilor legale, iar cele care nu respectă aceste cerințe să fie revocate sau anulate. Revocarea reprezintă manifestarea de voință a administrației de a-și retrage din ordinea juridică propriul act, pentru motive de nelegalitate sau de inoportunitate. Cu toate aceastea, potrivit dispozițiilor art. (1) alin. (6) din Legea nr. 554/2004, actele administrative nelegale care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice nu mai pot fi revocate la discreția autorităților emitente, restabilirea legalității putând fi dispusă doar de instanță. Arată recurentele că sintagma "anulare" din textul normativ criticat trimite la noțiunea de nulitate, când, în realitate, este vorba despre o revocare a actului administrativ individual la discreția și arbitrariul emitentului. Nu există niciun element obiectiv care să justifice distincția între modalitățile de "revocare" a actelor administrative individuale prin procedurile instituite de dispozițile art. 49 1 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice față de cele prevăzute de dispozițiile de cele de la lit. b) și c) ale aceluiași articol, cu atât mai mult cu cât prin Legea nr. 341/2004 s-a urmărit să se elimine inechitățile generate de aplicarea unei legislații imprevizibile și incerte anterior datei de 19.04.2022. Prin urmare, toate persoanele care au fost afectate de imperfecțiunile legii anterior datei de 19.04.2022 trebuie să se regăsească într-o situație identică. Privind dispozițiile de la lit. b) și, respectiv, cele de la lit. c), se poate observa că acestea limitează competența comisiei la a decide efectuarea demersurilor legale către organele/instantele competente, respectiv la a lua decizii în vederea punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești definitive, spre deosebire de situația de la lit. a). Totodată, dispozițiile art. 49 alin. (2) și art. 49 1 alin. (1) lit. a) se află într-o vădită contradicție și cu dispozițiile art. 49 1 alin. (2) lit. c) din hotărâre, potrivit cărora, prin elemente de noutate se înțeleg și hotărârile judecătorești definitive, prin care s-a dispus anularea certificatului. Dacă dispozițiile art. 49 alin. (2) și art. 49 1 alin. (1) lit. a) ar face referire la promovarea unei acțiuni în anulare a certificatului la instanța de contencios administrativ, dispozițiile art. 49 1 alin. (2) lit. c) ar fi cu totul golite de conținut. Nu există nicio rațiune pentru care comisia, luând act de existența unui element de noutate constând într-o hotărâre judecătorească definitivă de anulare a certificatului, ar promova o (nouă) acțiune în anulare a certificatului la instanță. Este evident, așadar, că în spatele noțiunii de "anulare" folosită art. 49 alin. (2) și art. 49 1 alin. (1) lit. a) se regăsește, în realitate, o revocare a actului administrativ, care nu este permisă de lege. Atunci când s-a dorit referirea la o veritabilă anulare a certificatului, s-a făcut mențiune expresă în acest sens. Acesta nu este, însă, cazul dispozițiilor art. 49 alin. (2) și art. 49 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004, care tratează, de fapt, o revocare nelegală a certificatelor în cauză. Instanța de fond a reținut, astfel, că prin normele criticate, nu poate fi prevăzută revocarea actelor deoarece o astfel de sancțiune poate viza numai actele ce nu au intrat în circuitul civil și nu au produs efecte juridice. Or, prin ipoteză, certificatele sunt astfel de acte. Însă tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care reclamantele au înțeles să critice normele enunțate. În mod evident, prin noțiunea de "anulare" nu se face referire la la promovarea acțiunii în anularea certificatelor la instanțele competente. Prin urmare, aceste dispoziții ori fac referire la revocarea certificatelor, caz în care dispozițiile ar fi nelegale, o asemenea revocare nefiind posibilă, după cum a reținut chiar instanța, ori fac referire la anularea certificatelor, conferind comisiei din cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 competența de a anula certificatele, caz în care, în egală măsură, dispozițiile ar fi nelegale, o asemenea competență neputând fi recunoscută decât instanțelor judecătorești. Au arătat recurentele că raționamentul instanței de fond, conform căruia "măsura anulării certificatelor este dispusă de către Secretariatul de stat numai în situațiile prevăzute de lege și condiționat de existența unor hotărâri judecătorești definitive prin care se constată încălcarea legii", este contrar dispozițiilor art. 1 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora: "Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situatia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice". Ca atare, chiar în ipoteza existenței unor hotărâri judecătorești definitive prin care se constată încălcarea dispozițiilor art. (3) sau (8) din Legea nr. 341/2004, certificatele emise cu nerespectarea acestor dispoziții nu pot fi anulate de către Secretariatul de stat, ci numai de către instanțele competente. In consecință, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu nerespectarea normelor materiale prevăzute de Legea nr. 554/2004. Au mai invocat recurentele că instanța de fond a exonerat legiuitorul în mod nepermis de obligația de a garanta protejarea așteptărilor legitime ale beneficiarilor, invocând libertatea de care acesta dispune în stabilirea condițiilor și a criteriilor de acordare a indemnizației de revoluționar. Deși dreptul la indemnizația de revoluționar nu este unul fundamental și nu reprezintă o obligație de reglementare a statului în acest sens, iar legiuitorul este liber să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestei indemnizații, totuși aceste concșuzii nu pot conduce la concluzia că, odată reglementat acest drept, nu ar fi necesar ca normele care îl reglementează să fie clare, previzibile, să respecte principiul securității juridice și principiul protejării așteptărilor legitime ale beneficiarilor. Statul nu poate conferi unui organ de specialitate al administrației centrale competența de a anula un act administrativ intrat în circuitul civil, care a produs efecte, eludând dispozițiile Legii nr. 554/2004. Dacă normele criticate ar fi vizat promovarea unei acțiuni în anulare în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (6) teza a III-a din Legea nr. 554/2004, anularea certificatelor ar fi fost realizată de instanța competentă, iar acțiunea ar fi putut fi introdusă în termen de numai 1 an de la emiterea certificatului, fiind îndeplinite exigențele previzibilității și securității. Însă normele criticate prevăd o procedură administrativă nelegală de anulare (în realitate, revocare) a certificatelor chiar de către organul emitent, cu caracter discreționar, care poate fi realizată oricând. S-a arătat că textele criticate încalcă principiul protecției încrederii legitime, termenul rezonabil și buna credință a beneficiarului, iar potrivit jurisprudenței CJUE termenul rezonabil trebuie apreciat în funcție de circumstanțele proprii fiecărei cauze și în special de importanța litigiului pentru persoana interesată, de complexitatea cauzei, precum de comportamentul părților implicate . În condițiile în care potrivit normelor interne actele administrative nelegale favorabile beneficiarilor - intrate în circuitul civil și care au produs efecte juridice - pot fi anulate de instanța judecătorească la inițiativa autorității emitente, în termen de un an de la data emiterii acestuia, conform art. 1 alin. (6) teza a III-a din Legea nr. 554/2004, se poate concluziona că dispoziții precum cele criticate, care nu stabilesc un termen înlăuntrul căruia să se poate dispune revocarea unui act administrativ, astfel că anularea acestuia poate avea loc numai prin instanță, încalcă dreptul pozitiv primar. Legalitatea revocării retroactive a unui act administrativ nelegal, care acordă un beneficiu persoanei căreia i se adresează, depinde de problema nelegalității actului în discuție, ridicându-se problema dacă pe de o parte, buna-credință se întemeiază pe comportamentul autorității administrative și, pe de altă parte, dacă încrederea rezultând din comportamentul autorităților este, de asemenea, justificată în drept. Numai în cele 3 situații identificate în dispozițiile art. 49 1 alin. (2) din Normele metodologice, respectiv: a) hotărârile judecătorești definitive prin care se constată încălcarea art. 3 alin. (6) și art. 8 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare; b) hotărârile judecătorești definitive, dacă prin acestea se constată încălcarea oricăreia dintre conditiile pentru obtinerea certificatului preschimbat sau a noului certificat ori încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare; c) hotărârile judecătorești definitive, prin care s-a dispus anularea certificatului, se poate vorbi despre o eventuală anulare, dar chiar și în aceste condiții, pe cale judecătorească. Pe cale de consecință, dispozițiile de lege criticate sunt nelegale și, pe deasupra, instanța de fond a realizat o greșită interpretare și aplicare a principiilor de drept în cauză. Câtă vreme legiuitorul a ales să reglementeze și să recunoască dreptul la indemnizație în virtutea calității de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluției Române din decembrie 1989, acest drept nu trebuie să fie iluzoriu, ci trebuie însoțit de garanția că anularea certificatului de revoluționar nu se va realiza printr-o procedură contrară dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Referitor la aceea că există o diferență între art. 49 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004, prevedere ce este conformă legii și Regulamentul adoptat în temeiul respectivei norme (pe care intervenientul nu îl face cunoscut nici prin publicare pe site și nici prin publicare în Monitorul Oficial sau printr-o altă modalitate), se arată că ceea ce s-a subliniat este faptul că norma criticată încalcă atât exigențele privind previzibilitatea, cât și cele privind accesibilitatea legii. Norma face trimitere la o procedură nepublicată, complet inaccesibilă subiectelor de drept în privința cărora produce efecte și, pornind de la raționamentul instanței, este evident că dispoziția criticată este nelegală. Dacă norma trimite la o procedură cu privire la care nu există obligația publicării, subiectele de drept în privința cărora produce efecte nu au cum să ia cunoștință de conținutul său, indiferent de diligențele depuse. Procedura nu este publicată în Monitorul Oficial, dar totuși a produs (și încă mai produce) efecte juridice. Astfel, art. 49 1 din Normele metodologice dat în aplicarea alin. (1) la art. 3 și art. 8 din Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni august 1977 nr. 341/2004 încalcă principiul securității juridice. Potrivit Normei metodologice, comisia prevăzută la art. 49 procedează la anularea certificatelor și desfășoară activitătile prevăzute de procedura operatională întocmită în acest sens și aprobată prin ordin al secretarului de stat, în condițiile în care în Secretarul de stat - organul emitent al ordinului care cuprinde procedura de anulare a certificatelor de revoluționar - trebuie înglobată într-una din instituțiile enumerate de titlul III din Legea fundamentală; astfel, Titlul III al Constituției este împărțit în capitolul I - "Parlamentul României", capitolul 2 - "Președintele României", capitolul 3 - "Guvernul României", capitolul 4 - "Raporturile Parlamentului cu Guvernul", capitolul 5 - Administrația publică", capitolul 6 - "Autoritatea judecătorească". Referitor la soluția instanței de fond de respingere a cererii în anularea parțială a H.G. nr. 563/2014 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, recurentele arată că actul încalcă principiile legalității, ierarhiei și forței juridice a actelor normative, principii consacrate de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituția României coroborat cu art. 16 alin. (2) și art. 108 alin. (2) din același act normativ. Deși nu se menționează expres în preambul hotărârii de guvern criticate, aceasta a fost emisă în executarea Legii nr. 145/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 11/2014, care la art. 3 stabilește că organizarea și funcționarea Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 urmează a fi aprobată prin hotărâre a guvernului. Prin art. 2 din O.U.G. nr. 11/2014 s-a înființat Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, prin schimbarea denumirii Secretariatului de stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 (art. 2 alin. (1) al actului normativ) și stabilirea competențelor sale, respectiv acelea de autoritate de stat în domeniul foștilor deținuți politici. Acest act normativ a fost adoptat prin Legea nr. 145/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative . Prin H.G. nr. 563/2014 a fost abrogată integral H.G. nr. 760/2003 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 . Așadar, dispozițiile legale în executarea cărora a fost aprobată H.G. nr. 563/2014 sunt reprezentate de Legea nr. 145/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 11/2014, care a stabilit funcția de autoritate de stat în domeniul foștilor deținuți politici pentru Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Contrar celor reținute de prima instanță, în acest context, toate dispozițiile din actul normativ criticat referitoare la revoluționarii din 1989, prin care se stabilesc funcții și atribuții în favoarea Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, sunt dispoziții care adaugă la legea în executarea căreia a fost aprobată hotărârea de guvern criticată, încălcând astfel, flagrant dispozițiile constituționale invocate, și conducând la disonanța actului juridic normativ cu efecte cu forță juridică inferioară față de actul juridic normativ cu efecte cu forță juridică superioară, încălcânduse fundamentul constituțional reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) și, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituția României.

Apărările formulate de intimați Intimatul-intervenient Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989 a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. Intimatul a apreciat că invocarea art. 11 din Legea nr. 24/2004 este inoportună deoarece intrarea in vigoare a modificărilor aduse la H.G. nr. 1412/2004 a fost după adoptarea acestora de către Guvernul României și publicarea în Monitorul Oficial în luna aprilie 2022. Modificările operate au fost făcute printr-un act normativ de același rang - hotărâre de guvern - care a avut toate avizele de la Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Justiției și Consiliul Legislativ. Referitor la invocarea de către recurente a încălcării dispozițiilor prevăzute la art. 77 din Legea nr. 24/2000 s-a arătat că acesta se referă la ordine și instrucțiuni, acte administrative care nu sunt incidente în prezenta speță deoarece prin petitul acțiunii s-a cerut anularea art. 49 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1412/2004, nicidecum anularea unui ordin sau instucțiune. Cu privire la fondul apărărilor din cererea de recurs s-a arătat că acestea sunt vădit nefondate, întrucât termenul de 1 an de zile prevăzut la art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 începe să curgă de la data emiterii procesului-verbal al Comisiei prin care se constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute în Legea nr. 341/2004 privind deținerea certificatelor de revoluționar. În opinia intimatului, recurentele refuză să facă distincția stabilită de legiuitor între cazurile în care competența de anulare directă a certificatelor revine direct Comisiei art. 49 și cazurile în care competența revine instanțelor de judecată. Astfel, Secretariatul de Stat are competența anulării directe a certificatelor beneficiarilor Legii nr. 341/2004 doar în cazul existenței elementului de noutate. Elementul de noutate este definit la art. 49 l alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004 ca fiind existența unei hotărâri judecătorești de urmatorul tip: a) hotărârile judecătorești definitive prin care se constată încălcarea art. 3 alin. (6) și art. 8 din Legea nr. 341/2004; b) hotărârile judecătorești definitive, dacă prin acestea se constată încălcarea oricăreia dintre condițiile pentru obținerea certificatului preschimbat sau a noului certificat ori încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004; c) hotărârile judecătorești definitive, prin care s-a dispus anularea certificatului. Având în vedere cele trei cazuri menționate mai sus, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., Secretariatul de Stat are obligația punerii în executare a acelor hotărâri judecătorești definitive. Prin solicitarea de anulare a acestor dispoziții legale, recurentele au un scop evident de eludare a legii și de menținere a persoanelor care dețin certificate și care au asemenea tip de hotărâri, deși nu este încălcat niciun principiu al securității actelor juridice, deoarece certificatele anulate sau cele pentru care s-au promovat acțiuni de anulare în instanțele de judecată reprezintă acte administrative purtătoare de drepturi materiale acordate de către o comisie din cadrul instituției intimate. De asemenea, deținerea certificatelor de urmaș de erou martir sau de luptător nu constituie un drept oferit de Statul Român direct printr-un act normativ, astfel că izvorul de drept al deținerii acestor acte administrative nu derivă direct dintr-o lege. Deținerea certificatului de urmaș de erou martir, de luptător rănit, de luptător reținut sau de luptător cu rol determinant are ca efect direct încasarea indemnizației viagere lunare în cuantum de 2300 RON, care nu constituie un drept salarial asupra căruia Statul Român, prin autoritățile publice emitente să nu aibă dreptul de a anula actele administrative emise, până și casele de pensii, în baza unor sesizări, putând face verificări și sista sau reduce pensiile care sunt un drept prevăzut direct prin lege. Dovada în acest sens o face și modificarea Legii nr. 341/2004 în anul 2021 (adăugarea a două condiții negative - interdicții la art. 8 alin. (2) și alin. (3), prin două legi, respectiv Legea nr. 179/202 și Legea nr. 242/2021 prin care se instituie obligația Secretariatului de Stat de a anula certificatele pentru persoanele unde se constată incidența acelor alineate, indiferent de momentul de la care acele persoane dețin certificate. In ceea ce privește susținerea recurentelor privind sintagma "anulare", s-a solicitat a se luat act că aceasta este formulată cu vădita rea-credință deoarece instituția revocării este incidentă doar pentru actele care nu au intrat în circuitul civil, însă în cazul art. 49 și 49 1 din H.G. nr. 1412/2004 este vorba de acte administrative intrate în circuitul civil. Intimatul-pârât Guvernul României a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-intervenient Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, achiesând la apărările formulate de acesta.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de recurs, recurentele -reclamante au invocat incidența cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la soluția dată de instanța atât asupra cererii în anularea parțială a H.G. nr. 1412/2004, cât și asupra cererii în anularea H.G. nr. 563/2014, normele de drept material apreciate ca fiind greșit interpretate fiind însă diferite, astfel că legalitatea hotărârii urmează a fi analizată distinct, prin prisma criticilor formulate în legătură cu fiecare capăt de cerere, în parte. 5.1. Criticile de nelegalitate invocate de recurente în legătură cu soluția de respingere a cererii în anularea art. 49 alin. (2) și art. 49 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004 Prin cererea de recurs recurentele au invocat greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 11 și art. 77 din Legea nr. 24/2000, a dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, precum și încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) și art. 52 alin. (1) din Constituția României. Argumentele invocate în susținerea acestor critici se referă, pe de o parte, la greșita utilizare a termenului de "anulare", apreciind recurentele că în realitate are loc o veritabilă "revocare" a certificatelor, nepermisă de Legea nr. 554/2004 ca urmare a intrării lor în circuitul civil, iar pe de altă parte privesc lipsa de competență a autorității în a proceda la anularea propriului act, o astfel de competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, fiind deci încălcat principiul legalității. Totodată, s-a invocat imprevizibilitatea normelor, prin raportare la lipsa unui termen legal în care poate fi dispusă anularea, dar și a unei proceduri transparente de anulare a certificatelor obținute în temeiul Legii nr. 341/2004. Pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte va avea în vedere, în primul rând, conținutul normelor criticate, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată. În acest sens, reține că potrivit art. 49 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004: "(2) În cazul în care, pe baza unor elemente de noutate, constatate din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice ori juridice de drept public sau privat, reiese faptul că noile tipuri de certificate au fost eliberate unor persoane care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, sau de prezentele norme metodologice, SSPR va proceda la anularea certificatelor respective și va propune Președintelui României retragerea titlurilor atribuite în baza acestora.(…)" [subl. ns]. Textul este explicitat în art. 49 1 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, potrivit căruia: "(2) Prin sintagma elemente de noutate se înțelege: a) hotărârile judecătorești definitive prin care se constată încălcarea art. 3 alin. (6) și art. 8 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare; b) hotărârile judecătorești definitive, dacă prin acestea se constată încălcarea oricăreia dintre condițiile pentru obținerea certificatului preschimbat sau a noului certificat ori încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare; c) hotărârile judecătorești definitive, prin care s-a dispus anularea certificatului.(...)" [subl. ns]. Totodată, potrivit art. 49 1 alin. (1) lit. a) din actul normativ, astfel cum au fost introduse în anul 2022: "(1) Comisia prevăzută la art. 49 are următoarele atribuții principale: a) în cazul constatării unor elemente de noutate, procedează la anularea certificatelor respective și desfășoară activitățile prevăzute de procedura operațională întocmită în acest sens și aprobată prin ordin al secretarului de stat (...)". [subl. ns.] În interpretarea sistematică a textelor anterior enunțate, o primă concluzie va fi în sensul că atunci când prin hotărâri judecătorești definitive s-a constatat încălcarea condițiilor legale de acordare/emitere/preschimbare a certificatelor, ori încălcarea Legii nr. 341/2004, precum și în situația în care prin hotărâri definitive s-a dispus anterior anularea certificatului, intimatul-intervenient SSPR prin comisia special constituită în acest sens va proceda pe cale administrativă la anularea certificatelor și va propune Președintelui României retragerea titlurilor emise în baza acestora. Așadar, premisa de la care pornește emitentul hotărârii de guvern în stabilirea dreptului Secretariatului de Stat de a proceda la anularea certificatelor emise cu nerespectarea Legii nr. 341/2004 este aceea a existenței unor hotărâri judecătorești anterioare, prin care în mod definitiv s-a decis că certificatele au fost emise cu încălcarea prevederilor legale. Referitor criticile potrivit cărora, în realitate, legiuitorul ar fi instituit într-o astfel de ipoteză o veritabilă măsură de revocare a certificatelor, iar nu de anulare, deși revocarea nu mai era posibilă deoarece actele au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, Înalta Curte va reține caracterul lor nefondat. După cum în mod corect a observat instanța de fond, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1412/2004 au fost emise în aplicarea actului normativ de rang superior, reprezentat de Legea nr. 341/2004. Or, potrivit art. 8 alin. (5) - (7) din Lege (forma în vigoare la data introducerii acțiunii): "(5) Verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (6) și la alin. (1) - (3) ale prezentului articol, în scopul acordării titlurilor și eliberării certificatelor reglementate prin lege, precum și modalitatea de respingere a cererilor pentru acordarea calităților prevăzute de prezenta lege și de anulare a certificatelor eliberate persoanelor care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege la data eliberării certificatului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (6) În cazul anulării unui certificat, Secretariatul de Stat va propune Președintelui României retragerea titlului atribuit în baza acestuia. 11/10/2021 - alineatul a fost introdus prin Lege 242/2021. (7) Contestațiile împotriva actelor administrative de respingere a cererilor pentru acordarea calităților prevăzute de prezenta lege și obținerea certificatului, precum și împotriva actelor administrative privind anularea certificatelor în condițiile legii se soluționează în instanța de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și cu respectarea competenței prevăzute la art. 25.(...)" [subl. ns.] Astfel cum rezultă din actul de rang superior, intenția legiuitorului, în cazul neîndeplinirii condițiilor legale de obținere/eliberare/preschimbare a certificatelor a fost aceea de anulare a acestor acte, iar nu de revocare a lor. Pe cale de consecință, în mod corect și cu respectarea principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative reglementat de art. 4 din Legea nr. 24/2000, Norma metodologică păstrează aceeași soluție legislativă, dispunând cu privire la măsura anulării certificatelor emise în condițiile anterior menționate, iar nu asupra revocării acestora. Prin urmare, urmează a fi respinse inclusiv criticile recurentelor întemeiate pe dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora revocarea certificatelor ar încălca interdicția legală instituită de lege, în privința actelor care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, având în vedere că textul Normei este clar, în sensul că măsura dispusă ca urmare a constatării unei încălcări a legii nr. 341/2004 la emiterea/eliberarea/preschimbarea certificatelor este de anulare a acestor acte, tocmai în considerarea faptului că ele nu mai pot fi revocate. În ceea ce privește faptul că măsura anulării certificatelor, astfel cum a fost reglementată prin art. 49 alin. (2) și art. 49 1 din H.G. nr. 1412/2004, este nelegală deoarece încalcă prevederile Legii nr. 554/2004 din perspectiva organului competent să o dispună, respectiv că anularea nu ar putea fi dispusă decât de instanța de judecată conform art. 1 alin. (6) din Lege, Înalta Curte va reține că și aceste critici sunt nefondate. În acest sens, urmează a fi avute în vedere aceleași prevederi ale actului de rang superior expuse anterior, în executarea căruia au fost elaborate dispozițiile art. 49 și art. 49 1 din H.G. nr. 1412/2004, respectiv conținutul art. 8 alin. (5) - (7) din Legea nr. 341/2004. Procedând la aplicarea metodelor de interpretare sistematică și teleologică a acestor dispoziții, Înalta Curte va observa în primul rând că scopul urmărit de legiuitor în acordarea calităților prevăzute de Legea nr. 341/2004 este acela de institui un ansamblu de măsuri pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și în semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, temeiul moral al acordării izvorând din "sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin jertfa și contribuția proprie, au contribuit la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, (...) aceste drepturi nefiind garantate de Constituție, ci fiind acordate de legiuitor, potrivit competențelor sale." (Decizia CCR nr. 1.046 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 20 februarie 2013). Pe de altă parte, în ipoteza identificării unor situații de încălcare, un alt scop al legii este acela de a asigura intrarea în legalitate, prin adoptarea măsurilor reglementate la art. 8, unul dintre acestea fiind anularea certificatelor, care se va produce potrivit procedurii adoptate prin nromele metodologice. La o primă vedere, s-ar putea aprecia că atunci când s-a referit la măsura anulării certificatelor în procedura reglementată de normele metodologice legiuitorul nu a dorit să se îndepărteze de regimul comun al anulării actelor administrative instituit de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în sensul în care acestea, odată intrate în circuitul civil și producând efecte juridice, nu ar mai putea fi anulate decât prin intermediul instanței de judecată. Cu toate acestea, Înalta Curte va observa că interpretarea voinței legiuitorului nu poate face abstracție de ansamblul dispozițiilor inserate în conținutul art. 8 și, în special, de prevederile alin. (7), care reglementează dreptul de acces la instanță, însă împotriva "actelor administrative privind anularea certificatelor". Or, într-o interpretare sistematică a alin. (5) și (7) ale art. 8 din Legea nr. 341/2004, concluzia care se impune este aceea că intenția legii este ca restabilirea ordinii de drept, în cazul identificării unor situații de încălcare, să se realizeze prin emiterea unui act administrativ de anulare a certificatelor emise în mod nelegal. Așadar, în considerarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) și (7) din Legea nr. 341/2004, se va concluziona în sensul că măsura anulării certificatelor emise în mod nelegal se va dispune prin act administrativ, iar nu prin hotărâre judecătorească, fiind reglementată în acest sens de chiar actul normativ de rang superior Normei metodologice, astfel că preluarea ca atare a acestui remediu și detalierea procedurii de emitere a actului administrativ de anulare a certificatului prin dispozițiile art. 49 și 49 1 din H.G. nr. 1412/2004 respectă întru totul prevederile art. 4 din Legea nr. 24/2000. În realitate, criticile recurentelor-reclamante potrivit cărora anularea pe cale administrativă a certificatelor intrate în circuitul civil și care au produs efecte juridice ar încălca principiul securității juridice, al previzibilității legii și al așteptării legitime a beneficiarului, vizează soluția adoptată prin actul normativ de rang superior, reprezentat de Legea nr. 341/2004, în temeiul căruia a fost emisă norma metodologică, neputând fi deci valorificate în prezenta procedură, în care nu sunt în discuție aspecte de neconstituționalitate a legii. În ceea ce privește critica referitoare la caracterul deficitar al reglementării măsurii de anulare a certificatului prin act administrativ al Comisiei, inclusiv în ipoteza prevăzută de art. 49 1 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1412/2004 (a existenței unei hotărâri judecătorești definitive prin care deja s-a dispus anularea), Înalta Curte va reține că deși aceste critici sunt valide, ele nu pot conduce la anularea parțială a Normei metodologice. Deși este real că o măsură de anulare a certificatului dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă are caracter executoriu, actul fiind eliminat din ordinea juridică în temeiul acestei hotărâri, fără a mai fi necesar un demers al autorității în acest sens, Înalta Curte va reține că includerea ipotezei de la art. 49 1 alin. (2) lit. c) în cazurile reprezentând "elemente de noutate", pentru care se emite actul administrativ de anulare a certificatului, nu este de natură a cauza nicio vătămare beneficiarului certificatului. Or, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, justificarea unei vătămări reprezintă condiție legală pentru a se putea pretinde anularea actului administrativ, neîndeplinirea sa conducând la respingerea acțiunii. În ceea ce privește criticile referitoare la lipsa de previzibilitate a normelor atacate, derivată din lipsa unui termen în care Comisia poate fi sesizată și poate dispune anularea certificatului, Înalta Curte le va respinge ca nefondate, reținând că în mod corect instanța de fond a apreciat în sensul că norma metodologică atacată dispune cu privire la procedura de anulare în limitele stabilite de actul de rang superior. Lipsa din conținutul legii și, în consecință, din conținutul Normelor metodologice a unui termen în care poate fi dispusă anularea nu este, în sine, de natură a conduce la invalidarea procedurii, în condițiile în care Legea nr. 341/2004 reprezintă normă specială care în lipsă de dispoziții contrare se va completa cu norma generală. În ceea ce privește încălcarea principiului așteptărilor legitime ale beneficiarilor se va reține, cum corect a observat instanța fondului, că libertatea de care dispune legiuitorul în sensul modificării condițiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptată de stat nu poate fi privită ca o încălcare a principiului protecției așteptărilor legitime. Din această perspectivă, relevant este scopul acordării beneficiilor reglementate de Legea nr. 341/2004, respectiv al emiterii certificatelor de revoluționar, precum și faptul că, astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constutuționale, "(…) legiuitorul are deplina competență de a stabili condițiile și criteriile de acordare a indemnizațiilor și, în funcție de opțiunea sa, de a gratifica anumite categorii de persoane. A nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenței sale legislative, ceea ce este inadmisibil. Din contră, legiuitorul, fie originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilității economice a țării și să ia măsuri în consecință (Decizia CCR nr. 704/2018, par. 24).". Libertatea de care dispune legiuitorul în sensul modificării condițiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptată de stat nu poate fi privită ca o încălcare a principiului protecției așteptărilor legitime. În ceea ce privește lipsa de previzibilitate a normelor atacate, invocată prin raportare la lipsa unei proceduri transparente în aplicarea căreia să se poată dispune măsura anulării certificatelor de revoluționar, critica fiind motivată prin aceea că Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei și procedura operațională aprobate prin ordin al secretarului de stat nu sunt publicate (în Monitorul Oficial, ori pe site-ul instituției), Înalta Curte va reține că aspectele invocate pr