ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3749/2024

Ședința publică din data de 11 septembrie 2024

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună amendarea Guvernului potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere de la data de 08.05.2019, până la îndeplinirea obligației, potrivit deciziei 2370/08.05.2019 pronunțate în dosarul nr. x/2015, venit care se va face la bugetul de stat al României, coroborat cu art. 905 C. proc. civ. și 906 alin. (2) și (3) din Legea nr. 138/2014, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 906 alin. (4) C. proc. civ., obligarea Guvernul României în calitate de debitor să plătească penalități de întârziere 1000 RON/zi de la data de 08.05.2019 până la îndeplinirea obligației. De asemenea, a solicitat obligarea Guvernului României la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Prin sentința civilă nr. 1385 din 10 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active, prescripției, inadmisibilității, rămânerii fără obiect, lipsei de interes, invocate prin întâmpinare.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

A aplicat pârâtului Guvernul României o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat până la executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019.

A obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a penalităților în cuantum de 500 RON pe zi de întârziere până la executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 începând cu data comunicării acestei încheieri.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON, redus.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul Guvernul României.

Recurentul-pârât Guvernul României a declarat recurs pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat - în esență - că instanța de fond trebuia să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect.

Astfel, recurentul-pârât a învederat că prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A., (denumirea la data pronunțării titlului, ca urmare a reorganizării societății), până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării prezentei decizii și până la executarea obligației.

Ulterior, la data de 04 septembrie 2023, intimatul-reclamant A. a depus pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, fiind format dosarul nr. x/2023.

Între timp, la data de 8 iunie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560, Hotărârea Guvernului nr. 746/2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații Societății "B."- S.A. și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia, act administrativ adoptat în considerarea deciziei civile nr. 2370 din 8.05.2019.

În preambulul acestui act administrativ s-a făcut referire la dispozițiile art. 9 din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/1997 privind înființarea B. București, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioarei precum și la decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022, Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." -S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut că vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

Prin art. 2 al H.G. nr. 746/2022, s-a prevăzut că, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Recurentul-pârât a concluzionat, în raport cu cele expuse anterior, că, la data pronunțării sentinței instanței de fond (10.10.2023), cererea de chemare în judecată a intimatului-reclamant, având ca obiect executarea silită, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, a obligației de a face stabilite prin Decizia nr. 2370/2019, era lipsită de obiect, urmare a executării anterioare a respectivei obligații.

Recurentul-pârât a mai susținut că hotărârea judecătorească criticată conține motive străine de natura cauzei, întrucât, deși intimatul-reclamant și-a întemeiat cererea de executare silită, pe susținerea (neîntemeiată, de altfel) a neîndeplinii de către Guvernul României, a obligației dispuse în sarcina sa, instanța fondului, deși reține adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 746/2022, realizează o amplă analiză asupra legalității actului, dincolo de limitele învestirii sale, concluzionând în mod expres, că actul administrativ nu reprezintă executarea obligației dispuse prin titlul invocat, apreciind că se impune totuși, admiterea acțiunii și, pe cale de consecință, aplicarea respectivelor măsuri.

În opinia recurentului, considerentele hotărârii judecătorești recurate nu conferă o dezlegare a cauzei în limitele învestirii instanței.

De asemenea, în analiza sa asupra legalității actului administrativ, prima instanță a reținut, fără nici un temei, faptul că autoritatea executivă avea obligația de a reglementa prin H.G., exclusiv procentul de 8%, drept cota procentuală până la care salariații au dreptul să achiționeze acțiuni ale S.N.P."B."-S.A., dând o intepretare proprie și netemeinică sintagmei utilizate de legiuitor "(...) până la 8% ". Or, așa cum rezultă din norma juridică de nivel superior, a cărei executare s-a realizat prin H.G. nr. 746/2022 "(...) Salariații B. București au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului." - art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1009 cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, recurentul a susținut că soluționarea lititgiului de către instanța fondului s-a realizat cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, de vreme ce aceasta a nesocotit voința legiuitorului delegat și, înlăturând din analiza sa actul administrativ, a admis acțiunea.

Totodată, deși nefiind sesizată cu cerere în anularea actului administrativ reprezentat de H.G. nr. 746/2022, în fapt, instanța de fond a procedat la verificarea legalității acestuia, cu încălcarea principiilor contradictorialitătii și al dreptului la apărare, sentința civilă pronunțată intrând astfel sub incidența motivului de casare al art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pe fondul soluției date de prima instanță, urmare a reluării unora dintre aspectele învederate anterior și a evocării jurisprudenței Curții de Apel București, recurentul a reiterat faptul că, la data pronunțării hotărârii instanței de fond, nu mai exista o obligație stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pe care Guvernul României să nu o fi îndeplinit, împrejurare care ar conduce, în opinia recurentului, la concluzia potrivit căreia cererea de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant trebuia respinsă ca neîntemeiată.

În concluzie, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Ulterior comunicării recursului formulat de pârâtul Guvernul României și depunerii, în dosarul instanței de recurs, a întâmpinării, reclamantul A. a formulat, la rândul său, la data de 24.07.2024 recurs împotriva sentinței civile nr. 1384 din data de 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac și dispunerea începerii executării silite în cele două etape reglementate de art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, precum și aplicarea art. 892 din C. proc. civ. și a Deciziei nr. 2 din 16.01.2023 și a Deciziei nr. 12 din 22 februarie 2018, ambele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, calea de atac fiind întemeiată pe prevederile art. 3 și art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și art. 453 din C. proc. civ.

Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de reclamant pentru netimbrare și nemotivare și excepția lipsei de interes în raport cu soluția pronunțată de instanța de fond.

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește recursul formulat de reclamantul A., instanța de control judiciar observă că, prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția nulității recursului formulat de reclamant pentru netimbrare și nemotivare și excepția lipsei de interes. Excepția nulității recursului pentru netimbrare a fost respinsă pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii. Instanța nu va analiza excepția nulității pentru nemotivare și excepția lipsei de interes invocate prin întâmpinare, în condițiile în care va da prioritate excepției tardivității recursului, invocată din oficiu, întrucât vizează condițiile procedurale în care trebuie să se exercite calea de atac.

Astfel, Înalta Curte reține că potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că sentința atacată a fost comunicată reclamantului A. la data de 20.11.2023, iar recursul a fost declarat la data de 24.07.2024, când cererea de recurs a fost trimisă prin poștă, deși, conform dispozițiilor citate, termenul în care legea permitea exercitarea căii de atac s-a împlinit la data de 06.12.2023.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 din C. proc. civ.:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Cum în cauză reclamantul A. nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul declarat de acesta este tardiv formulat, cu depășirea termenului legal instituit de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și se va anula ca atare.

Referitor la recursul formulat de pârâtul Guvernul României, instanța de recurs constată că sunt nefondate suținerile în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca lipsită de obiect.

Acțiunile întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie înțelese ca având întotdeauna drept capăt de cerere declanșarea procedurii de executare silită a debitorului care, fie nu și-a îndeplinit obligația, fie a îndeplinit-o necorespunzător, fie a îndeplinit-o cu întârziere (acest capăt de cerere este unul în constatare, instanța fiind chemată doar să constate una din cele trei situații posibile).

În situația în care creditorul deține o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și totuși formulează o cerere în temeiul art. 24 alin. (3) prin care pretinde și aplicarea mijloacelor de constrângere, atunci instanța este ținută să constate dacă debitorul a îndeplinit obligația întocmai și la timp sau, în caz contrar, să constate una din următoarele trei ipoteze logic posibile: că obligația nu a fost îndeplinită, sau că nu a fost îndeplinită întocmai, sau că a fost îndeplinită cu întârziere.

Prin urmare, acțiunea formulată de reclamant nu este lipsită de obiect, instanța având de stabilit dacă, în lumina dispozițiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, în cauză se reține o executare sau o neexecutare a titlului executoriu emis de instanța de contencios administrativ, aspect care intră în sfera de aplicare a legii, chiar dacă implică în sine și verificări de fapt ce nu pot fi însă desprinse de conținutul normei juridice a cărei aplicare se discută în cauză.

Cu alte cuvinte, problema de drept dedusă judecății prin prezentul recurs este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanță a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 în raport de obligația instituită prin titlul executoriu mai sus menționat, raportat la situația de fapt expusă.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., câtă vreme, prin sintagma "depășirea puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei puteri a statului decât cea judecătorească.

Instanța săvârșește un exces de putere atunci când, spre exemplu, îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfințește cu valoare legală texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât a invocat, în esență, imixtiunea instanței de fond în sfera activității executive, în sensul depășirii atribuțiile puterii judecătorești atunci când a concluzionat că prin H.G. nr. 746/2022 nu au fost îndeplinite obligațiile tranșate prin decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat, în cauză, interpretarea și aplicarea normelor legale incidente situației de fapt reținute, activitate de judecată specifică care se circumscrie atribuțiilor puterii judecătorești, astfel că nu se poate reține incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., în sensul invocat de recurentul-pârât. Aspectele evocate în susținerea acestui motiv de casare vizează, în realitate, chestiuni ce privesc fondul cauzei și care intră în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare, în paragrafe ulterioare.

Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de casare/nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a invocat, în esență, drept neregularitate procedurală modul de soluționare a excepției lipsei de obiect/rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, în contextul adoptării H.G. nr. 746/2022, precum și o pretinsă depășire, de către instanța de fond, a limitelor învestirii prin demersul de analiză a prevederilor acestei hotărâri de guvern și o nerespectare, urmare acestei depășiri, a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

Niciunul dintre aceste aspecte nu poate fi, însă, reținut pentru a se constata incidența sus indicatului motiv de casare/nelegalitate, câtă vreme, într-o acțiune precum cea care face obiectul cauzei pendinte, instanța este chemată să analizeze nu doar dacă există sau nu un act despre care se afirmă că ar fi de executare a obligației stabilite printr-o hotărâre judecătorească emisă într-un litigiu de contencios administrativ, ci și dacă actul indicat de debitorul obligației are, în mod concret, în raport de conținutul obligației stabilite în sarcina debitorului, natura unei executări a acesteia sau a unei executări integrale ori conforme.

În contextul în care, prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat o verificare a îndeplinirii sau neîndeplinirii obligației stabilite în sarcina recurentului-pârât prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, simpla adoptare a H.G. nr. 746/2022 nu lipsește de obiect nici cererea de chemare în judecată și nici nu inhibă dreptul instanței învestite cu o atare acțiune de a examina obligația stabilită a fost sau nu îndeplinită, dezlegarea dată de instanța de fond fiind una încadrată în limitele învestirii sale, din moment ce aceasta nu s-a pronunțat asupra legalității H.G. nr. 746/2022, ci a realizat o analiză în parametrii trasați de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, nu se poate reține nici o nerespectare a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, în sensul menționat de recurentul-pârât.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluția și argumentarea îl nemulțumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Argumentele recurentului-pârât cu privire la caracterul pretins străin de natura cauzei al unor considerente ale sentinței recurate, precum și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești vizează, în esență, greșita aplicare a prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, motive ce pot fi analizate conform cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată însă fondate criticile recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii sau pe cea când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând unele condiții pe care textele nu le prevăd sau omițând condiții stipulate de acestea, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A., până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997 "Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații B. «Petrom» - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

În cauză, debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1

(1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

(2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2

În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.".

Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății prin recursul recurentului-pârât este aceea a verificării modului de aplicare, de către prima instanță, a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport de obligația instituită prin titlul executoriu mai sus menționat.

Raportând conținutul H.G. nr. 746/2022 la dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, prima instanță a reținut că debitorul Guvernul României nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, însă o atare concluzie a instanței de fond nu este împărtășită și de instanța de control judiciar.

Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte reține că hotărârea, la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României, trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziționata de salariați, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023 și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați ca fiind de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

Înalta Curte constată că, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe (04.09.2023), pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022.

În preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispozițiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea B. București, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum și la decizia civilă nr. 2.370 din 08 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 pârâtul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut că vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Prin art. 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut că, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 "(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii . . . . . . . . . .(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ..".

Având în vedere că prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, anterior judecării prezentei cauze, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată că prima instanță, cu greșita aplicare a legii, a reținut că este întemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect executarea silită a acestei obligații de a face în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea B. București, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003:

"Salariații B. «Petrom» - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Contrar aspectelor arătate de instanța de fond, prin decizia Înaltei Curți nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acțiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acțiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%.

Acest text de lege recunoaște autorității publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acțiunile, până la limita de 8%, astfel încât recurentul-pârât este beneficiarul unei marje de apreciere în determinarea cotei procentuale a acțiunilor societății ce urmează a fi achiziționate de salariați, marjă ce a fost reținută și în dispozitivul titlului executoriu și a fost exercitată de recurentul-pârât prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.

Pe de altă parte, termenul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia a fost, de asemenea, stabilit (decembrie 2023).

În ceea ce privește pretinsa nerespectare a dispoziției instanței de a se realiza vânzarea "la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare", neincluderea prețului în H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o neexecutare a hotărârii judecătorești, deoarece dispozițiile art. 1234 C. civ. permit determinarea prețului prin raportare la un factor de referință, cum este cazul trimiterii din dispozitivul titlului executoriu la prețul din cadrul procesului de privatizare. Sub acest aspect, în considerentele deciziei ce reprezintă titlul executoriu, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat esențial pentru admiterea cererii de chemare în judecată simplul refuz nejustificat de emitere a hotărârii de guvern prin care să se stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și, pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor. Cu privire la prețul de vânzare, considerentele hotărârii nu dezvoltă obligația stabilită prin dispozitiv prin care s-a făcut trimitere la un factor de referință.

Prin urmare, în ceea ce privește prețul de achiziție, se constată că acesta este stabilit prin lege, nefiind necesar un act administrativ de forță juridică inferioară care să stabilească prețul acestor achiziții ("același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare").

Având în vedere că, la data de 8 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligația de a face stabilită prin titlul executoriu decizia nr. 2370/2019 definitivă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte reține că la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se mai justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod greșit reținând prima instanță că nu a fost executată obligația stabilită prin titlul executoriu.

Astfel, aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere nu mai sunt necesare în condițiile în care, chiar anterior sesizării instanței, debitorul Guvernul României a executat obligația stabilită în sarcina sa prin hotărârea definitivă; obligația fiind executată, nu mai subzista necesitatea constrângerii debitorului și, prin urmare, aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere au devenit inutile.

În ceea ce privește existența unei perioade lungi între momentul expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, mai exact de la data de 8 iunie 2019, și până la data adoptării H.G nr. 746/2022, respectiv executarea cu întârziere a obligației, instanța de recurs reține că această circumstanță factuală nu este determinantă prin ea însăși.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează, de asemenea, și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (Hornsby c. Greciei, 19 martie 1997, par. 40; Iatridis c. Greciei, 25 martie 1999, Burdov c. Rusiei, 7 mai 2002, par. 34; Jas iuniene c. Lituaniei; Ruianu c. României, 17 iunie 2003, Sabin Popescu c. României, 2 martie 2004, Șandor c. României, 24 martie 2005).

În materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanța nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă și penalitățile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligației de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, și nu pentru trecut, acestea neavând natura juridică a unor compensații/despăgubiri civile.

Or, în cauza dedusă judecății, reclamantul a atins scopul urmărit, obținând executarea obligației intuitu personae, iar din conținutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăși fixarea cuantumului penalităților este condiționată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunțarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3).

Înalta Curte mai reține că în sarcina recurentului-pârât nu se poate reține o culpă determinantă în întârzierea executării obligației, condiție prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020, "Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunțarea deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce privește situațiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acțiunilor B. S.A.

Prin hotărârea judecătorească menționată nu a fost suplinit consimțământul unei părți la contractul de vânzare, obligația instituită neputând fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de inițierea unui proces de vânzare a acțiunilor, acesta fiind motivul pentru care prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Prin urmare, nu se poate reține nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamantul a obținut executarea obligației prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.

Înalta Curte mai reține că răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcționează ca un mijloc de constrângere la executare. Prin reglementare, caracter și scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătorești definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmărește obligarea la executarea titlului executoriu și sancționarea autorității publice.

În acest context, prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 au fost greșit aplicate de prima instanță, astfel încât se reține incidența, în cauză, a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În rejudecare, pentru considerentele arătate în paragrafele anterioare, Înalta Curte constată că, în cauza de față, la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se justifica aplicarea mijloacelor de constrângere reglementate prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, întrucât obligația stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

Față de considerentele mai sus expuse, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., precum și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 1385 din 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte această sentință și, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului formulat de recurentul-reclamant A..

Anulează recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1385 din 10 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 1385 din 10 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare,

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 11 septembrie 2024.