Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.06.2024
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3205/2024

HOTĂRÂRE
11.06.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3205/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 11 iunie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 825 din 16 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 iunie 2024.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-06
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2023
Ședința publică din data de 6 aprilie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2024-12-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5887/2024
Ședința publică din data de 10 decembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII
ÎCCJ 2023-03-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1840/2023
Ședința publică din data de 31 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2024-03-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1569/2024
Ședința publică din data de 19 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucureșt
ÎCCJ 2023-03-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1839/2023
Ședința publică din data de 31 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă