ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4746/2025

Ședința publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.05.2022 sub nr. x/2022, astfel cum a fost modificată la 10.10.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Primul Ministru al Guvernului, prin Secretariatul General al Guvernului ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004; obligarea la plata unei penalități de 1000 RON pe zi de întârziere, în temeiul art. 906 C. proc. civ., până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Î.C.C.J.; să se stabilească suma definitivă privind penalitățile stabilite de instanță de 1000 RON pe zi de întârziere potrivit art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004

Prin sentința nr. 2394 din Camera de Consiliu de la 20.12.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la stabilirea sumei privind penalitățile definitive și a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil.

A respins ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, inadmisibilității capetelor de cerere 1 și 2 din acțiunea modificată, lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive, lipsei de obiect și lipsei de interes.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Primul Ministru și prin Secretariatul al Guvernului.

A aplicat pârâtului Primul ministru al Guvernului României o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat până la executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019.

A 0bligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a penalităților în cuantum de 500 RON pe zi de întârziere până la executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Prim-ministrul României și Guvernul României, ambii prin Secretariatul General al Guvernului, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 septembrie 2023, Înalta Curte de Casatie și Justiție a dispus suspendarea judecății recursului declarat de Prim-Ministrul României și Guvernul României, împotriva sentinței nr. 2394 pronunțată la 20 decembrie 2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.

Asupra excepției perimării, Înalta Curte analizând cerințele prevăzute de lege pentru intervenirea sancțiunii perimării, ce decurg din conținutul art. 416 alin. (1) C. proc. civ., se constată că rămânerea cauzei în nelucrare presupune absența oricărui act de procedură în vederea judecării pricinii în intervalul prevăzut de lege de 6 luni, iar culpa părții reprezintă o chestiune de fapt pe care instanța de judecată o stabilește de la caz la caz.

În cauză, hotărârea care a generat suspendarea facultativă a prezentei cauze (decizia nr. 3517/20.06.2024), fiind pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în faza procesuală a recursului, a rămas definitivă la data pronunțării sale, și anume 20.06.2024, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acela fiind momentul de la care se calculează termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din același act normativ.

Termenul de perimare în dosarul de față s-a împlinit la 20.12.2024, iar în intervalul cuprins între 20.06.2024 și 20.12.2024 părțile au lăsat cauza în nelucrare, fără să îndeplinească niciun act de procedură.

Înalta Curte reamintește considerentele obligatorii cuprinse la paragraful 53 al Deciziei nr. 2 din 31 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a reținut că, spre deosebire de ipotezele reglementate expres de prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv de cele ale art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casației și Justiție, când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, "(...), în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor.

De asemenea, prin Decizia nr. 70/2023 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii - (Decizie de respingere ca inadmisibilă) Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut la paragraful 58, că este lipsit de relevanță faptul că, în ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății se dispune din oficiu, și nu la cererea uneia dintre părți, întrucât ceea ce caracterizează instituția perimării fiind aspectul că, de la momentul la care cauza de suspendare a încetat, partea interesată era datoare ca, în termen de 6 luni, să facă un act de procedură pentru a întrerupe curgerea termenului de perimare.

S-a mai reținut la paragraful 59 și că Împrejurarea că există identitate parțială sau că nu există identitate între părțile din litigiul în care s-a dispus suspendarea judecății și cel până la a cărui soluționare definitivă a fost instituită această măsură nu prezintă interes, căci lipsa calității de parte în dosarul care a determinat suspendarea nu constituie un impediment în posibilitatea de a urmări desfășurarea celuilalt proces, inclusiv prin interogarea portalului instanțelor de judecată, la care publicul are acces nelimitat și poate fi realizată cu minime diligențe.

Or, atât timp cât în cauza de față nu este vorba despre un act de procedură ce trebuia efectuat de instanță din oficiu și nici nu s-a făcut dovada că s-ar fi formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei după soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, Înalta Curte constată că starea de pasivitate a părților a reprezentat motivul pentru care cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data la care aveau posibilitatea să solicite repunerea pe rol a acesteia în vederea continuării judecății și, în temeiul art. 420 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenții - pârâți Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Prim-Ministrul României, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței nr. 2394 pronunțate la 20 decembrie 2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 octombrie 2025.