ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3830/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3830/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 26 iunie 2025
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim-ministrul României, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile Decizia nr. 2370 din 8 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2015; aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere Prim-ministrului României, în calitate de conducător al Guvernului României, având în vedere că nu a pus în executare decizia menționată la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 8 iunie 2019; fixarea cuantumului penalităților în valoare de 1000 RON/zi de întârziere, calculate de la expirarea termenului de 30 de zile, acordate prin titlul executoriu.
Hotărârea atacată în cauză
Prin sentința civilă nr. 41 din 16 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, ca neîntemeiată.
A respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.
A respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată.
A respins cererea de aplicare a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca rămasă fără obiect.
A respins cererea de obligare la plata penalităților de întârziere, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul Ministru al României, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 41 din 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărările formulate în cauză
Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.
Încheierea de suspendare a judecății
Prin încheierea de ședință din 15 iunie 2023, Înalta Curte a dispus în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 41 din 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".
Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:
"(1) Instanța poate suspenda judecata:
(…)
când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;"
Totodată, potrivit art. 415 C. proc. civ.:
"Judecata cauzei suspendate se reia:
prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor;
prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6;
din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție;
prin alte modalități prevăzute de lege".
Astfel, în situația suspendării facultative a judecății dispuse în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., procesul se reia la cererea părții interesate, și nu din oficiu, de instanță, aspect ce nu reprezintă altceva decât o aplicare particulară a principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil.
În acest sens, vor fi avute în vedere și considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 70/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
(…)
Mai mult, Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată într-o sesizare anterioară privind o problematică asemănătoare, a oferit repere concrete de interpretare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 și ale art. 415 pct. 3 din C. proc. civ.
Astfel, s-a reținut în paragraful 53 al acestei decizii că, spre deosebire de ipotezele reglementate expres de prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv de cele ale art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casației și Justiție, când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, "(…), în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor".
Este lipsit de relevanță faptul că, în ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății s-a dispus din oficiu, și nu la cererea uneia dintre părți, ceea ce caracterizează instituția perimării fiind aspectul că, de la momentul la care cauza de suspendare a încetat, partea interesată era datoare ca, în termen de 6 luni, să facă un act de procedură pentru a întrerupe curgerea termenului de perimare.
Împrejurarea că există identitate parțială sau că nu există identitate între părțile din litigiul în care s-a dispus suspendarea judecății și cel până la a cărui soluționare definitivă a fost instituită această măsură nu prezintă interes, căci lipsa calității de parte în dosarul care a determinat suspendarea nu constituie un impediment în posibilitatea de a urmări desfășurarea celuilalt proces, inclusiv prin interogarea portalului instanțelor de judecată, la care publicul are acces nelimitat și poate fi realizată cu minime diligențe.
Acest aspect este de altfel confirmat chiar în litigiul în care s-a formulat sesizarea, căci recurentul care a susținut că nu îi poate fi imputată pasivitatea cât timp nu a fost parte în procesul până la a cărui soluționare definitivă s-a dispus suspendarea judecății a solicitat repunerea pe rol pe considerentul că, în respectiva cauză, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, în primă instanță.
Prin urmare, interpretarea prevederilor referitoare la repunerea pe rol a cauzei trebuie realizată prin raportare la dispozițiile legale privind suspendarea judecării cauzelor, care, în cazul supus discuției, este o suspendare facultativă clasică, între cele două instituții juridice existând un raport de simetrie în ceea ce privește regimul juridic aplicabil (Decizia nr. 9 din 11 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 1 iulie 2019, paragraful 54). Așadar, cât timp nu revine instanței de judecată obligația legală de a repune cauza pe rol din oficiu, reluarea judecății rămâne în sarcina părții interesate, respectiv a oricăreia dintre părțile litigiului în care s-a dispus suspendarea.
În cazul în care a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății.
Conform art. 418 alin. (1) C. proc. civ., "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată".
Aceste dispoziții legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea. Deci, este evident că după pronunțarea hotărârii, încetează cauza suspendării și începe să curgă termenul de perimare.
Or, cauza care a provocat suspendarea, respectiv dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a fost soluționat definitiv prin decizia nr. 3517 din 20 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
"(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii;", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".
Prin urmare, decizia nr. 3517 din 20 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2023, este definitivă de la data pronunțării acesteia, respectiv data de 20 iunie 2024, dată de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 20 decembrie 2024, în raport de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu există niciunul dintre cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat.
În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția perimării.
Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 41 din 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul urmând a se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 26 iunie 2025.