ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3747/2024

Ședința publică din data de 11 septembrie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Prim ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015;

- să aplice Prim-Ministrului Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

- să fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 576 din 27 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile privind inadmisibilitatea cererii, lipsa calității procesuale active a reclamanților, prescripția dreptului de a obține executarea silită.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Prim ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât în mod greșit a considerat că intimatul și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin titlu executoriu.

Pe de altă parte, prima instanță a aplicat greșit normele de drept material, respectiv a stabilit eronat ce obligații avea debitorul potrivit titlului executoriu referitor la cota procentuală din capitalul social ce trebuia vândută salariaților, la termenele de început și de finalizare a vânzării, la procedurile și condițiile care trebuia să fie deja adoptate la data pretinsei executări a obligației.

Recurentul-reclamant a susținut că, în condițiile în care titlul executoriu nu a prevăzut în mod expres un termen special de executare și, totodată, a negat dreptul Executivului de a stabili când se va vinde pachetul de acțiuni, Guvernul era obligat ca în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să demareze procedura de vânzare a pachetului de acțiuni către salariații B..

Prin urmare, ceea ce trebuia să facă era să adopte procedurile și condițiile care să permită salariaților B. să cumpere pachetul de acțiuni B. atribuit prin lege, lucru pe care Guvernul nu l-a făcut.

Citând dispozițiile art. 2 al H.G. nr. 746/2022, recurentul a considerat că la data emiterii H.G. nr. 746/2022 nu au fost adoptate procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), din moment ce textul arată că acestea urmează să fie stabilite ulterior prin ordin de ministrul energiei, cât și faptul că, prin această hotărâre, Guvernul înțelege să tergiverseze executarea deciziei nr. 2370/8.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție din moment ce stabilește că aceste proceduri termene și condiții vor fi stabilite abia în termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020, cu alte cuvinte că vor fi stabilite abia în termen de 180 de zile de la data de 17.08.2022.

Or, titlul executoriu ar fi trebuit executat de bunăvoie de Guvern în termen 30 de zile de la pronunțarea acestuia, respectiv până la data de 8.06.2019, iar luna februarie 2023 prevăzută ca moment când ministrul energiei va aproba procedurile termenele și condițiile de vânzare, se situează mult nu doar după data când hotărârea judecătorească ar fi trebuit să fie executată, dar și după momentul în care ar interveni prescripția dreptului de a cere executarea silită a deciziei nr. 2370/08.05.2019 în situația respingerii acestei acțiuni.

Recurentul a subliniat că, prin titlul executoriu, Înalta Curte de Casație și Justiție reținuse deja excesul de putere al Guvernului prin aceea că de la data emiterii actului normativ incident în cauza (2003) și momentul soluționării recursului (2019) au trecut peste 15 ani.

Prin urmare, recurentul a apreciat că nu se poate reține teza intimatelor potrivit căreia H.G. nr. 746/2022 ar pune în executare dispozițiile Deciziei nr. 2370/8.05.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul-reclamant a mai susținut că interpretarea pe care Guvernul încearcă să o impună prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, potrivit căreia acesta ar putea să stabilească o cota mai mică decât 8% ce ar putea fi achiziționată de salariați, contravine atât titlului executoriu decizia civila nr. 2370/8.05.2019, cât și articolului 9 din Anexa 1 la O.U.G nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, deoarece aceasta ar însemna să i se acorde debitorului unei obligații o putere discreționară de a stabili limitele/măsura dreptului echivalentă cu negarea însuși a dreptului recunoscut.

Recurentul a reiterat că H.G. nr. 746/08.06.2022 nu valorează plata obligației stabilite prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, pentru că debitorul a făcut ceea ce titlul executoriu îi interzicea, iar ce trebuia într-adevăr să facă nu numai că nu a făcut până la dată introducerii cererii subsemnatului de executare silită și nici până la judecarea cererii (nu a stabilit procedurile și condițiile), dar a și transferat altui organ al administrației obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, pe care terțul să o realizeze mult după împlinirea termenului legal de executare.

În final, recurentul a invocat Decizia nr. 2/16.01.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2022, arătând că prevederile art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că procedura de fixare a sumei definitive datorate creditorului cu titlu de penalități se aplică inclusiv în situația în care, prin titlul executoriu, instanța de judecată a stabilit penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. x.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Intimații-pârâți Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Prim-ministrul României au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului și excepția lipsei de interes, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, se constată că, deși a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care sentința atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Este de reținut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații Societății Naționale a Petrolului «Petrom» - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de 30 de zile Decizia nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ-SCAF și, prin urmare, stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României și plata penalităților de 1000 de RON/zi de întârziere.

Prima instanță a constatat că cererea este neîntemeiată, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În recurs, reclamantul a contestat concluzia instanței de fond, susținând că, prin emiterea H.G. nr. 746/2022, Guvernul României nu a îndeplinit obligația stabilită prin Decizia ÎCCJ-SCAF nr. 2370/2019.

Din analiza dispozitivului Deciziei nr. 2370/2019, în raport cu prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați este de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, dispoziții care corespund obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

Recurentul-reclamant a mai susținut că prin H.G. nr. 746/2022 s-a modificat nelegal cota procentuală ce urmează a fi achiziționată.

Aceste susțineri sunt nefondate. Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar prin H.G. nr. 746/2022 s-a aprobat vânzarea unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată în mod corect instanța de fond a reținut că pârâtul debitor a respectat obligațiile stabilite prin titlul executoriu.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, prin decizia Înaltei Curți nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acțiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acțiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%. Acest text de lege recunoaște autorității publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acțiunile, până la limita de 8%, iar această marjă de apreciere a fost reținută și în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.

Înalta Curte mai reține că în sarcina pârâților nu se poate reține o culpă determinantă în întârzierea executării obligației, condiție prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020:

"(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce privește situațiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acțiunilor OMV B. S.A.

Prin hotărârea judecătorească menționată nu a fost suplinit consimțământul unei părți la contractul de vânzare, obligația nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de inițierea unui proces de vânzare a acțiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022, s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Prin urmare, nu se poate reține nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003.

Referitor la Decizia nr. 2 din 16 ianuarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocată de recurent, instanța de recurs constată că prin această decizie interpretativă s-a stabilit următoarele: "Dispozițiile art. 24 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că procedura de executare a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de o instanță de contencios administrativ este aplicabilă inclusiv în situația în care obligația stabilită prin respectiva hotărâre este aceea de adoptare a unui act administrativ unilateral cu caracter individual.

Prevederile art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că procedura de fixare a sumei definitive datorate creditorului cu titlu de penalități se aplică inclusiv în situația în care, prin titlul executoriu, instanța de judecată a stabilit penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004."

Recurentul au invocat considerentele acestei decizii care privesc interpretarea prevederilor art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 referitoare la procedura de fixare a sumei definitive datorate creditorului cu titlu de penalități.

Înalta Curte, având în vedere toate considerentele expuse anterior, reține că răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcționează ca un mijloc de constrângere la executare. Prin reglementare, caracter și scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătorești definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmărește obligarea la executarea titlului executoriu și sancționarea conducătorului autorității publice.

Or, în cauza de față, la momentul soluționării acțiunii de către prima instanță, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligația stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 576 din 27 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 11 septembrie 2024.