ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5560/2024

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.06.2023 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului: să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015; să aplice Prim-Ministrului Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019; să fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, acordate prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Prin sentința nr. 1728 din 6 noiembrie 2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepțiile privind inadmisibilitatea cererii, lipsa calității procesuale active a reclamantului, lipsa de obiect și de interes a cererii, prescripția dreptului de a obține executarea silită;

A respins acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Prim-Ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 1728 din 6 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul schimbării în tot a hotărârii de fond, cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulate.

În motivarea recursului, arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât în mod greșit a considerat că intimata și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin titlu executoriu.

Pe de altă parte, prima instanță a aplicat greșit normele de drept material, respectiv a stabilit eronat obligațiile debitorului potrivit titlului executoriu referitor la cota procentuală din capitalul social ce trebuia vândută salariaților, la termenele de început și de finalizare a vânzării, la procedurile și condițiile care trebuia să fie deja adoptate la data pretinsei executări a obligației.

Arată că prin decizia civilă nr. 2370/8.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost obligat Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării acestei decizii și până la executarea obligației.

Susține că puterea executivă nu trebuia să stabilească cota din capitalul social al S.N.P. B. S.A. care se înstrăinează către salariații B. și momentele la care urmează să se efectueze vânzarea, așa cum dispune teza ultimă a art. 9 al Anexei 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, după cum a procedat Guvernul în H.G. nr. 746/2022 și așa cum a apreciat instanța de executare în sentința recurată.

Consideră că nu este de competența executivului să modifice prin hotărâri de Guvern acte normative cu putere de lege, întrucât s-ar încălca principiul rangului actelor normative, reglementat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Pe de altă parte, arată că prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a negat categoric Guvernului, cu autoritate de lucru judecat, posibilitatea ca acesta să poată decide când și în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acțiuni ori cota de capital social care se vinde salariaților B. S.A..

Precizează că titlul executoriu nu a prevăzut în mod expres un termen special de executare și, cum a negat dreptul executivului de a stabili când se va vinde pachetul de acțiuni, Guvernul era obligat că în termenul de 30 de zile, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să demareze procedura de vânzare a pachetului de acțiuni către salariații B. S.A..

Consideră că în aceste condiții, Guvernul trebuia să adopte procedurile și condițiile care să permită salariaților B. S.A. să cumpere pachetul de acțiuni atribuit lor prin lege, lucru pe care Guvernul nu 1-a făcut.

Susține că această obligație a Guvernului reiese din cele reținute de către Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 2370/08.05.2019, în sensul că "obiectul litigiului nu vizează instituirea, modificarea sau abrogarea unor norme juridice, ci organizarea executării și executarea în concret a acestora, atribute ce țin de acțiunea administrației publice".

Mai mult, consideră că și dacă ar fi trebuit să stabilească cota de capital ce se înstrăinează către salariați și momentele când se va realiza vânzarea, H.G. nr. 746/2022 nu valorează executare, întrucât nu prevede momentul când va începe vânzarea acțiunilor către salariați, stabilind la art. 2 din H.G. nr. 746/2022 doar că: "În termen de 180 de zile de la dată expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de Statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Arată că prin emiterea acestei hotărâri, Guvernul înțelege să tergiverseze executarea Deciziei nr. 2370/8.05.2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, din moment ce stabilește că aceste proceduri termene și condiții vor fi stabilite abia în termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de Statul român, prevăzute la art. 1 din Legea nr. 173/2020, respectiv de la data de 17.08.2022.

Or, titlul executoriu ar fi trebuit executat de bunăvoie de Guvern în termen 30 de zile de la pronunțarea acestuia, respectiv până la data de 08.06.2019, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție reținuse prin titlul executoriu excesul de putere al Guvernului.

Menționează că O.U.G. nr. 49/1997, în formă modificată prin O.G. nr. 55/2003, prevede că: "Salariații Societății Naționale a Petrolului «Petrom» - S.A. București au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare", însă sintagma de "până la limita a 8%" nu indică faptul că salariații ar putea achiziționa un procent între 0% și 8%, căci aceasta ar însemna însăși negarea ideii de drept care este recunoscut prin acest articol salariaților, ci procentul pe care pot să-1 achiziționeze la acel preț astfel individualizat.

Consideră că ultima teză a textului – "Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor, de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului" nu poate avea decât semnificația faptului că Guvernul poate stabili prin hotărâre vânzarea către salariați a unei cote mai mari de 8%, dar salariații au dreptul ca pentru cota de până la 8% să plătească prețul "la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare".

Arată că interpretarea potrivit căreia Guvernul ar putea să stabilească o cotă mai mică decât 8% ce ar putea fi achiziționată de salariați, contravine atât titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 2370/8.05.2019, cât și articolului 9 din Anexa 1 la O.U.G nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, deoarece aceasta ar însemna să i se acorde debitorului unei obligații o putere discreționară de a stabili limitele/măsura dreptului echivalentă cu negarea dreptului recunoscut.

În acest sens, invocă argumentul din decizia civilă nr. 2370/8.05.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căruia: "Nu se pot reține apărările intimatului în sensul că poate decide când și în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acțiuni, aceste argumente neputând fi valide după trecerea a peste un deceniu de la data când avea obligația de a emite hotărârea de guvern, pentru că unui drept prevăzut legal i-ar reveni o obligație lipsită de conținut, redus la un nudum jus".

Concluzionând, arată că H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă punerea în executare a Deciziei nr. 2370/8.05.2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care procentul de 8% din capitalul social care se vindea salariaților aparținea societății B. S.A. și era stabilit la dată privatizării societății, iar procentul din capitalul social stabilit prin H.G. nr. 746/2022, diminuat la doar 1%, aparține societății B. S.A. și se referă la momentul vânzării acțiunilor către salariați.

Susține că procedurile și condițiile în care se va realiza vânzarea acțiunilor către salariați nu au fost adoptate până la judecarea cererii de executare silită, iar în ce privește termenele privind vânzarea și cota de capital care se înstrăinează către salariați îi fusese interzis Guvernului prin titlul executoriu să le stabilească.

Consideră că având în vedere recunoașterea de către Guvern a faptului că respectivul act administrativ normativ nu valorează plata obligației stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, prezumția de legalitate a H.G. nu poate fi reținută și instanța de executare era obligată să constate că nu existau procedurile și condițiile vânzării, să constate că debitorul Guvern nu a executat obligația stabilită în sarcina să prin titlul executoriu, să admită cererea de executare silită și să ia măsurile de constrângere prevăzute de lege.

Critică argumentul instanței de executare în sensul că legea recunoaște autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022, recurentul-reclamant susținând că titlul executoriu interzice Guvernului să modifice cota procentuală a pachetului de acțiuni care se înstrăinează salariaților, stabilită în lege, precum și să stabilească momentele la care se va realiza vânzarea.

Solicită ca instanța de recurs să rețină și dispozițiile Deciziei nr. 2/16.01.2023, pronunțate în dosarul nr. x/2022, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: "(...) în interpretarea prevederilor art. 24 alin. (1)-(3) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:

Dispozițiile art. 24 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că procedura de executare a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de o instanță de contencios administrativ este aplicabilă inclusiv în situația în care obligația stabilită prin respectiva hotărâre este aceea de adoptare a unui act administrativ unilateral cu caracter individual.

Prevederile art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că procedura de fixare a sumei definitive datorate creditorului cu titlu de penalități se aplică inclusiv în situația în care, prin titlul executoriu, instanța de judecată a stabilit penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004."

Deși au fost legal citați, intimații-pârâți nu au formulat întâmpinări.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 mai 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, precum și să aplice Prim-Ministrului Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia arătată în termen de 30 de zile, calculat de la data de 08.06.2019; să fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, calculate de la expirarea termenului de 30 zile, acordate prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Instanța de fond a respins excepțiile inadmisibilității cererii, lipsei calității procesuale active a reclamantului, lipsei de obiect și de interes a cererii, prescripției dreptului de a obține executarea silită și a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestuia, casarea hotărârii se poate cere când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, subsumat acestui motiv de casare s-a invocat faptul că instanța de fond a interpretat în mod greșit titlul executoriu de care se prevalează recurentul-reclamant, reținând, tot în mod greșit, că H.G. nr. 746/2022 ar fi fost emis în executarea titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 2370/8.05.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În speță, însă, ceea ce se critică este soluția dată de către instanța de fond cu privire la pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, și nu încălcarea unor norme de procedură.

Prin urmare, această critică se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materiale, urmând a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Instanța de recurs constată că circumstanțele prezentului litigiu au debutat cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost obligat pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Contrar celor susținute de către recurentul-reclamant, în executarea acestei hotărâri judecătorești, recurentul-pârât a adoptat H.G. nr. 746/2022 din 8 iunie 2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații Societății "B." - S.A. și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Astfel, din analiza dispozitivului și considerentelor Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019, Înalta Curte reține că hotărârea la a cărei emitere a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar pe de alta, momentele la care se va realiza respectiva operațiune, contrar celor susținute de către recurentul-reclamant.

În acest sens, prin respectiva decizie s-a dispus: "Obligă pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa 1a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării prezentei decizii și până la executarea obligației."

Potrivit prevederilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003: "Societatea comercială va ține evidența acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații Societății Naționale a Petrolului «Petrom» - S.A. București au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Prin urmare, din coroborarea aspectelor mai sus relevate, se constată că prin titlul executoriu în discuție, instanța supremă nu a stabilit în sarcina Guvernului obligația de a emite o hotărâre în vederea vânzării unui procent de 8% din acțiunile B. S.A. către salariații Societății Naționale a Petrolului "B." S.A., astfel cum a susținut în mod nefondat recurentul-reclamant. Din contră, a făcut referire explicită la dispozițiile art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, obligând Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a acestora.

În consecință, sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant în sensul că nu trebuia ca puterea executivă să stabilească cota din capitalul social al S.N.P. B. S.A. care se înstrăinează către salariații B. și momentele la care urma să se efectueze vânzarea și, mai mult, că prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi negat categoric Guvernului să decidă când și în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acțiuni, respectiv i-ar fi interzis atât să modifice cota de capital social care se vinde salariaților B., cât și să stabilească momentele când se va realiza vânzarea.

Înalta Curte observă astfel că norma juridică de grad superior a recunoscut autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă ce urmează a fi achiziționată de salariați, până la limita de 8%. Această împrejurare rezultă neechivoc din cuprinsul celor două teze relevante ale prevederilor legale anterior citate. Mai întâi, din interpretarea gramaticală a tezei a II-a, în condițiile în care în textul legal nu s-a utilizat o prepoziție simplă ("de") care să arate măsura (cantitatea) exactă a acțiunilor asupra cărora poartă dreptul de achiziționare, ci una compusă ("până la"), care introduce un complement circumstanțial de mod referitor la limita până la care se îndeplinește acțiunea. Apoi, din interpretarea sistematică a celor două texte, cea de-a doua teză specifică expres că Guvernul, prin hotărâre, va stabili cota ce urma a fi achiziționată de salariați. Astfel, această din urmă teză își găsește rațiunea doar dacă precedenta are în vedere un drept afectat de modalități, iar nu unul pur și simplu.

Prin urmare, în acord cu cele reținute de către prima instanță, Înalta Curte constată că prevederile art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 au recunoscut autorității publice prerogativa de a stabili o cotă procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, fără a se depăși limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul art. 1 al H.G. nr. 746/2022, prin care s-a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

Aceeași marjă de apreciere exercitată în limitele art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 a fost respectată și în privința termenului de vânzare, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al H.G. nr. 746/2002 fiind prevăzut că vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

De asemenea, prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut că în termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzute la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În același sens, potrivit prevederilor art. 1 al Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020 (în vigoare de la 05.10.2020): "(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută".

Așadar, la momentul emiterii H.G. nr. 746/2022, recurentul-pârât nu putea ignora adoptarea unei modificări legislative, printr-o normă cu forță juridică superioară, care l-a împiedicat, pentru o durată de timp, să procedeze la înstrăinarea acțiunilor B. S.A. Acesta a fost astfel motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022, s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020, iar nu o intenție de tergiversare a punerii în executare a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019. De asemenea, cum această interdicție a expirat la data de 05.10.2022, rezultă că termenul de 180 de zile care a început să curgă de la acest din urmă moment, stabilit pentru ca ministrul energiei să aprobe, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1) a fost pe deplin corelat cu data de 31 decembrie 2023, limită a finalizării întregii proceduri.

În fine, se observă că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019 doar s-a dat efect obligației Guvernului României de a emite o hotărâre pentru punerea în aplicare a art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, dispoziții care vizau două aspecte esențiale: cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și termenul de finalizare a procedurii de vânzare. Cât despre restul aspectelor presupuse de procedura de vânzare în ansamblul său (procedura concretă, condițiile și eventualele termene presupuse de derularea procedurii), acestea nu au fost vizate expres de art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 și nici de titlul executoriu. Din contră, potrivit art. IV din O.G. nr. 55/2003 "Se autorizează Ministerul Economiei și Comerțului, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, să stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni, prevăzut de lege, către salariații Societății Naționale a Petrolului "B." - S.A. București, pentru exercitarea opțiunii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, precum și pentru derularea procesului de privatizare a Societății Naționale a Petrolului "B." - S.A. București". Se observă astfel că reglementarea tuturor acestor aspecte a fost delegată legislativ instituției publice care administrează acțiunile rămase în proprietatea Statului la B. S.A., în prezent, Ministerului Energiei.

Pe cale de consecință, faptul că prin H.G. nr. 746/2002 s-a aprobat ca procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor vânzarea acțiunilor să fie aprobate de către Ministerul Energiei nu a contravenit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019 și a venit să pună în aplicare art. IV din O.G. nr. 55/2003.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1728 din 6 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1728 din 6 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.