ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 108/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 10.03.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin alin. Secretariatul General Al Guvernului și Prim Ministru României, a solicitat: (1) să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015; (2) aplicarea Primului Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019; (3) fixarea cuantumului penalităților în valoare de 1.000 RON/zi/de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care i-au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosar nr. x/2015

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 905 din 19 mai 2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI și PRIM MINISTRU ROMANIEI, ca prescrisă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 905 din 19 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., prin care, invocând incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În esență, în motivare, recurentul – reclamant a arătat că hotărârea de la fondul cauzei a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 41 din Decretul nr. 195/2020, art. 2532 pct. 9 Teza a II-a din C. civ., art. 706 și art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În acest sens, a învederat că admiterea excepției prescripției este neîntemeiată. Făcând trimitere la dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a C. civ., recurentul a argumentat în sensul că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2015, deci și-a început cursul la data de 8 iunie 2019. Mai mult, față de împrejurarea că pe teritoriul României a fost declarată stare de urgență în perioada 15.03.2020-15.05.2020, termenul de prescripție de mai sus a fost suspendat timp de două luni, și efectuând un calcul, rezultă că acesta s-ar fi împlinit la data de 08 august 2022. Însă, la data de 8 iunie 2022, Guvernul a emis H.G. nr. 746/2022 pentru punerea în executare a deciziei nr. 2370/2019 emisă de ÎCCJ în cauza nr. x/2015. În acest context, dând eficiență prevederilor art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., față de împrejurarea că debitorul a recunoscut datoria, termenul de prescripție a fost întrerupt, iar după întreruperea acestuia, legea de procedură stabilește că începe să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani. Prin urmare, față de cele anterior menționate și prin raportare a data de 6 martie 2023 când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, a apreciat că dreptul la acțiune al reclamantului nu poate fi considerat prescris astfel că sentința civilă de la fond este nelegală.

Apărările formulate în cauză Legal citați în cauză cu copie a motivelor de recurs, intimații-pârâți Guvernul României și Prim Ministrul României au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu menținerea sentinței civile recurate în cauză ca fiind temeinică și legală.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 26 iunie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 12 ianuarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente: Răspunzând punctual primului motiv de casare invocat de recurentul – reclamant, întemeiat pe disp. art. 488 alin, 1 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că sentința civilă a fost, într-adevăr, pronunțată cu încălcarea prevederilor C. proc. civ. care reglementează instituția întreruperii cursului prescripției extinctive. Astfel, reluând o parte din considerentele primei instanțe, care până la un anumit punct sunt corecte, Înalta Curte reține că termenul de prescripție al dreptului la acțiune a început să curgă la data de 08 iunie 2019, respectiv la data expirării celor 30 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei nr. 2370/2019 emisă de ÎCCJ în cauza nr. x/2015. În perioada 16.03.2020 – 14.05.2020, pe teritoriul României a fost instituită starea de urgență prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, prelungită prin Decretul Președintelui României nr. 240/2020. În raport de prevederile art. 41 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020, conform cărora prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile, Înalta Curte constată că termenul în discuție fost suspendat de la data de 16.03.2020 și până la data de 15.05.2020 și s-ar împlinit, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ., la data de 8 august 2022. Cu toate acestea, la data de 8 iunie 2022, debitorul obligației, respectiv Guvernul României, a emis H.G. nr. 746/2022, recunoscând astfel datoria înscrisă în titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370/2019, ceea ce a condus la întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune, așa cum prevede art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Ulterior acestui act voluntar de executare din partea debitorului, curge un nou termen de prescripție de durată egală cu cel inițial, respectiv un nou termen de 3 ani de la momentul la care a intervenit întreruperea cursului prescripției extinctive. Raportând aceste considerații ce reies din interpretarea textelor de lege identificate ca fiind incidente în cauză, prin raportare la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 6 martie 2023, rezultă că dreptul la acțiune al reclamantului nu era prescris așa cum a reținut prima instanță. În atare condiții și în raport de prevederile art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în mod incorect a admis instanța de fond excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins, în consecință, cererea formulată de reclamant. Ca urmare a tuturor aspectelor evidențiate anterior, rezultă că afirmațiile recurentului-reclamant din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se confirmă, sentința recurată fiind afectată de un viciu de legalitate procesuală de natură a produce recurentului-reclamant o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Calea de atac fiind admisă potrivit celor învederate anterior, nu mai intervine analiza celorlalte critici dezvoltate de partea recurentă-reclamantă în recurs și care privesc sub aspect substanțial cererea de chemare în judecată. Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare/nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa sentința civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.